joi, 10 septembrie 2009

Batranul Filaret Romanul - Binecuvantata viata in Gradina Maicii Domnului

Inainte de lectura

Astazi a fost inmormantat in groapa saracilor dintr-un cimitir ploiestean intr-o indiferenta si nepasare totala din partea semenilor sai, copilul Alexandru Emil de 8(opt) ani, abandonat de parintii sai din cauza handicapului pe care l-a avut inca de la nastere. Alaturi i-au fost cei ce l-au ingrijit in putina lui vietuire in aceasta lume, asistenti social si medicali care, impreuna cu preotii slujitori au randuit toate cele crestinesti.

"Pe pruncul acesta nestricat, pe care l-ai mutat, cu dumnezeiasca Ta porunca si care a fost rapit, fara sa guste din dulcetile lumesti, Te rugam, Indurate, arata-l partas de dulcetile cele mai presus de lume."(din Canonul Inmormantarii Pruncilor cantarea a 3-a)





Unul din parintii ce a trait in chip ascuns si care s-a nevoit cu marime de suflet in Gradina Maicii Domnului, ca sa-si dobandeasca ,,dorirea", mantuirea sufletului, a fost batranul Filaret, prietenul virtutii. Patria lui pamanteasca a fost Transilvania din Romania. S-a nascut in anul mantuirii 1892 si la Sfantul Botez i-au dat numele de Nicolae. Pe tatal sau il chema Ioan si pe mama sa Maria, iar numele de familie era Dusa.
Mireanul Nicolae Dusa a venit in Sfantul Munte in anul 1912, la varsta de 20 de ani. El a fost tuns monah la Chilia Sfantului Ipatie a Manastirii Vatopedu si a fost numit Filaret. A stat acolo opt ani iar in anul 1920 a venit la Chilia Sfantului Andrei din Kapsala a Manastirii Stavronikita la batranul Modest, pe care l-a ingrijit si a luat binecuvantarea lui. In chilia aceasta si-a continuat si si-a savarsit ,,lupta cea buna".
Inca din anul 1956 am auzit de cuviosul Staret si de masura duhovniceasca la care ajunse de la multi parinti si mai ales de la ucenicul sau, parintele Vartolomeu, care venea la Sfanta Manastire Filoteu.Dar de aproape m-am invrednicit sa-l cunosc pe acest preacuvios batran in 1968, cand locuiam aproape de el, la Chilia Sfintei Cruci a Sfintei Manastiri Stavronikita. Cand mergeam la el il gaseam afara, in picioare, cu o mana sprijinindu-se de balustrada, iar in cealalta tinand metaniile. Suferea mult de insuficienta respiratorie si de aceea iesea mereu afara.
Cand il intrebam "ce faci parinte?" imi raspundea:" Slava lui Dumnezeu!". " Ce vrei sa-ti aduc?". " Maica Domnului imi iconomiseste tot ce am nevoie".
Nu primea nimic. Iar daca cineva ii lasa ceva pe ascuns, acesta era un chin pentru marinimosul batranel, pentru ca traia cu o mare acrivie duhovniceasca. Adica trebuia sa faca multa rugaciune, caci supraevalua lucrurile ce i le aduceau altii. Daca ceva valora cinci drahme , el il aprecia la douazeci si trebuia sa faca doua zeci de ate de o suta de " Doamne Iisuse..." cu inchinaciuni pentru ce-l ce ii aducea binecuvantarea.
Odata l-am rugat pe batran sa primesca o mica binecuvantare, dar el a refuzat.
- Nu pot, nu pot, nu apuc sa fac rugaciunile si metaniile ce le-as datora. Am si indatoririle mele duhovnicesti, le am si pe ale parintelui Vartolomeu, pentru ca e bolnav si Hristos va cere de la el numai rabdare.
Parintele Vartolomeu, ucenicul lui, suferea de multi ani de un parkinson avansat si tremura tot. Iar Batranul Filaret, pe langa faptul ca ii implinea indatoririle lui duhovnicesti il si slujea in acelasi timp, cu toate ca era batran de saptezeci si opt de ani. L-a slujit cincisprezece ani, pana cand a cazut si el la pat.
I se sparsesera venele picioarelor din pricina statului in picioare la rugaciune si lichidul din ciorapi curgea in papuci, iar din papuci pe podea. Fiindca suferea de plamani, statea intr-un colt ca sa nu cada, invelit cu niste paturi vechi.Fireste , il cercetau multi parinti, dar ori toti deodata,ori niciunul, deoarece fiecare isi spunea ca poate va merge altul. In cele din urma ramaneau singuri fara de ajutor. Dar in zilele acelea desigur ca simteau in mai mare masura mangaierea dumnezeiasca, deoarece le lipsea cea omeneasca. Si fiindca amandoi aveau dragoste nobila, caci fiecare din ei se gandea la celalalt, Hristos si Maica Domnului se gandea la ei si ii mangaiau dumnezeieste.
Pe Batranul Filaret si pe ucenicul sau, parintele Vartolomeu, care era aproape paralizat, au vrut sa-i ia ca sa-i ingrijeasca, nu numai manastirile, ci si unele chilii, dar ei n-au primit. Gandul imi spune ca in chilia lor au trait multe experiente dumnezeiesti si de aceea nu-i lasa inima sa se desparta de acel loc dumnezeiesc, dar si pentru ca avand suflete nobile, nu voiau sa devina o greutate pentru altii.
Intr-o zi, cand i-am cercetat din nou, inaintand spre chilia Batranuluim Filaret am simtit o mireasma nespusa.De indata cea ma deschis usa chiliei lui, am simtit o mireasma si mai puternica. Dar ce sa vad? Sarmanul batranel era cazut si atat de intepenit incat nu se mai putea ridica, nici nu mai putea respira. Atunci l-am ridicat iar el a inceput incet-incet sa respire si prin semne mi-a aratat ca vrea sa-l acopar. Nu ii mai ramasese sange, si de aceea ii era tare frig. Si desi, omeneste vorbind, ar fi trebuit atat dusumeaua cat si Batranul sa miroasa urat din pricina lichidului care curgea continuu din picioarele lui, insa toate raspandeau mireasma, pentru ca avea un suflet binemirositor.
Cand l-am vazut in starea aceasta, l-am rugat pe parintele Vartolomeu sa-mi dea voie sa raman la chilia lor ca sa-i ajut, dar el n-a primit. Mi-a spus sa vin a doua zi si astfel am fost nevoit sa ma intorc la chilia mea.
Dar in noaptea aceea, ce mi s-a intamplat? In timp ce rosteam rugaciunea "Doamne Iisuse..." pentru Miezonoptica , ce sa vad?... Batranul Filaret cu o fata luminoasa, ca a unui copil de doisprezece ani, ca se urca spre cer intr-o lumina cereasca. Din aceasta am inteles ca sufletul lui curat se odihnise intru Domnul. Era ziua de 1 iunie 1975.


Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul- PARINTI AGHIORITI Flori din Gradina Maicii Domnului
Edit. Evanghelismos

Un comentariu:

  1. Doamne ajuta!
    Am primit adresa aceasta de la un bun prieten.
    Am gasit articole frumoase, profunde si folositoare. Slava lui Dumnezeu ptr toate!

    Cu ceva timp in urma participam si eu cu un grup de crestini la inmormantarea copiilor abandanoti prin spitale si pe care statul ii ducea la crematoriu. Am trait niste bucurii duhovnicesti deosebite la aceste evenimente. Cred ca acesti copii parisiti de oameni erau imbratisati de Dumnezeu si ei la randul lor se rugau ptr cei ce se gandeau la ei. Din pacate din cauza autoritatilor astazi nu se mai pot face astfel de fapte.

    Cred ca acesti parinti cu viata imbunatatita au ajuns la nuratia mintii si la nevinovatia copiilor si in felul acesta bine placuti lui Dumnezeu.

    Intotdeauna bunii crestini au fugit de lauda si de slava desarta.
    Astazi am postat o talcuire superba a Sfantului Teofan Zavoratul despre aceasta http://cristianstavriu.wordpress.com/2009/09/16/despre-lauda-%c8%99i-slava-de%c8%99arta-sf-teofan-zavoratul/.

    Spor in toate pe mai departe!
    Domnul sa va bucure!

    Cristian Stavriu
    http://cristianstavriu.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere