Unde e Dumnezeu acolo e fericirea - dupa Sfantul Teofan Zavoratul

Osuarul Manastirii Sfantul Pavel - Athos


In cine va imparati Dumnezeu launtric
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui(Mt.6,33)

Potrivit acestei porunci a lui Dumnezeu, si acum vreau sa va vorbesc despre acelasi lucru, si anume despre nazuinta deplina a inimii noastre catre Domnul. Desi aceasta este o tema cat se poate de obisnuita - pentru ca ce poate fi mai banal ca ideea:" leapada-te de toate si cauta-L numai pe Dumnezeu, in care este deplinatatea bunatatilor"?-, totusi, intrucat El, poate ca mai mult decat oricare altul, este uitat, asa cum este uitat adeseori soarele, de care avem atata nevoie si care ne lumineaza neincetat, ei bine, este neaparata nevoie sa amintim de El. Si nu numai sa amintim, ci si sa reproducem acest soare la orizontul nostru duhovnicesc. Lucrul principal este sa nu se desprinda de asta constiinta noastra si inima noastra. Iar despre lucrul la care omului ii sta inima ii e placut si sa vorbeasca, si sa asculte la nesfarsit. Asa ca nu va lasati cuprinsi de plictiseala.
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu.Cautati mai intai..., adica intre grijile voastre pe primul loc trebuie sa stea cautarea Imparatiei lui Dumnezeu. Aceasta trebuie sa fie ocupatia voastra pricipala, iar toate celelalte trebuie sa fie numai auxiliare, trebuie sa urmeze acesteia ca o roada si ca un adaos fara insemnatate de sine statatoare.
Dar ce este Imparatia lui Dumnezeu! Ea este imparatirea lui Dumnezeu. Unde este aceasta Imparatie? Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este, legiuieste Domnul (Lc.17,21). Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este imparatirea lui Dumnezeu inlauntrul nostru, si a cauta Imparatia lui Dumnezeu inseamna a cauta ca Dumnezeu sa imparateasca inlauntrul nostru. Peste ce sa imparateasca? Peste tot ce este in noi, peste gandurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele noastre: sa cautam, deci, ca Dumnezeu sa devina Imparat al mintii, al inimii si al vointei noastre... Dumnezeu este Imparatul mintii atunci cand mintea, prin supunere fata de credinta, dupa ce si-a insusit tot ce ni se aduce la cunostinta prin sfanta descoperire dumnezeiasca, se gandeste numai la Dumnezeu si judeca dupa criteriile dumnezeiesti tot ce exista si se intampla. Dumnezeu este imparatul vointei si al constiintei noastre atunci cand, dupa ce ne-am intiparit in noi insine poruncile dumnezeiesti si ni le-am luat ca lege nestramutata, nu ne ingaduim nici in lucrurile mici, nici in cele mari sa ne departam nici cu o iota de la voia lui Dumnezeu, pe care am constientizat-o. Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre atunci cand ea, dupa ce a simtit dulceata dumnezeiasca, leapada toate desfatarile lumesti si, negasind nimic pe gustul sau in cele pamantesti, traieste toate in cer, acolo unde e si comoara sa.
Asa se intampla inauntru. Insa Imparatia lui Dumnezeu se intinde dinauntru si in afara... Pentru ca atunci cand toate cele de care am vorbit se savarsesc inauntrul nostru, toate cele din afara se reorganizeaza potrivit aceluiasi duh si aceleiasi orientari;potrivit aceluiasi duh incep sa lucreze si limba, si ochii, si auzul, si toate celelalte simturi; acelasi duh indruma atunci orice miscare din afara si orice actiune - cand suntem singur, cand suntem cu familia, cand suntem la datorie, cand suntem in societate si, in general, in toate raporturile in care ne punem viata...
Pe scurt, in toate manifestarile vietii noastre launtrice indrumator palpabil este atunci Dumnezeu, lucru care se si intipareste in atentia tuturor, dupa cuvantul Domnului: asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada lucrurile voastre cele bune si sa dea slava Tatalui vostru, Care este in ceruri(Mt.5,16)
Pre cel inauntrul caruia Dumnezeu a inceput sa imparateasca il vedeti ca ia parte la toate activitatile la care il obliga pozitia lui, dar el se afla in acestea numai pe dinafara, pe cand launtric este cu totul in Dumnezeu, de la Care si ies pentru el semne pentru toate faptele si intreprinderile, care arata numarul lor, anvergura lor si felul in care trebuie sa se savarseasca. In unii ca acestia se implineste intocmai ce a poruncit Apostolului: cei ce au femei sa fie ca si cum n-ar avea, si cei ce plang sa fie ca si cum n-ar plange, si cei ce cumpara-ca si cum n-ar stapani,si cei ce se folosesc de lumea aceasta-ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea(I Cor.7,29-31).
Asa, deci: cine a cautat si a gasit Imparatia lui Dumnezeu, in acela Dumnezeu este totul in toate(I Cor. 15,28), asa incat precum in cer El odihneste pe heruvimi si pe serafimi, asa odihneste si intr-insul pe toate puterile duhului lui,care si el topindu-se in Dumnezeu in ce priveste constiinta si activitatea, indreapta totul - atat launtric, cat si in afara - spre a face doar placul Lui, iubindu-L, dupa cum este poruncit, din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata puterea (Mc.12,30)[...]
Fiecare dintre noi este o mica imparatie. Imparatul suntem noi insine, constiinta noastra si activitatea noastra autonoma. Supusii sunt puterile fiintei noastre, puterile trupului, sufletului si duhului. Altar al lui Dumnezeu este in noi inima.Cand imparatul nostru, constiinta si libertatea, Ii intoarce spatele lui Dumnezeu si se abate spre sine si spre fapturi, atunci toata fiinta noastra se umple de patimi si de inclinari strambe ca de niste idoli, toata puterea sufletului si a trupului devine templu al unui anumit idol...Dumnezeu este uitat. Atunci, noi slujim in trup, de pilda, iubirii de placeri, leneviei, poftei, somnului, cuvintelor de rusine, chefurilor, teatrelor si asa mai departe, precum paganii slujeau Venerei, lui Bachus si celorlalti. In suflet slujim slavei desarte, dorintei de a placea oamenilor, invidiei, mandriei, urii, intereselor patimii de a sclipi, de a placea si asa mai departe - lucruri din care se alcatuieste in noi idolul egoismului inveterat. Adica noi suntem in toate privintele idolatrii si slujim din rasputeri unor dumnezei straini. Ne aflam atunci in uitare de Dumnezeu, in intoarcere de la Dumnezeu, in vrajba impotriva lui Dumnezeu. Insa cand, in cele din urma, ne intampina mila lui Dumnezeu si El ne trimite duhul fricii Sale si al evlaviei, imparatul nostru - constiinta si libertatea - se trezeste, incepe sa curete cu ravna imparatia sa de toti idolii, alunga patimile din toate puterile sale si in locul lor intipareste virtutile corespunzatoare, pentru a placea prin ele lui Dumnezeu, cu hotararea ca de acum inainte numai lui sa-I slujeasca, chiar cu pretul vietii. Atunci in altarul nostru va stapani nu egoismul, ci lepadarea de sine si devotamentul fata de Dumnezeu, iar in suflet si in trup vor imparati in locul patimilor sfintele roade duhovnicesti: smerenia, blandetea, infranarea, curatia, dragostea, pacea, indelunga rabdare, harnicia si celelalte - si pe toate acestea, pentru Dumnezeu, pentru a placea Lui, cu simtamantul deplinei dependente fata de El si al indatoririlor constiintei, le indreapta dupa voia Lui si spre slava Lui. Atunci se refac in noi cugetarea la Dumnezeu,devotamentul fata de Dumnezeu, inchinarea la Dumnezeu. Dumnezeu incepe sa imparateasca in noi, iar tot ce este potrivnic Lui, neplacut Lui, de la mic la mare, inauntru si in afara, este alungat si nimicit.
Iata si imparatirea lui Dumnezeu in noi!