Sfantul Teofan Zavoratul - Despre nevoia de a fi in Biserica si falsa sintagma " am credinta mea in suflet dar nu merg la biserica"

Doresti sa te rupi de lume si sa fi una cu Hristos? Mai intai de toate, adauga la aceasta dorinta toata sinceritatea si puterea, pe cat depinde de tine asta, si totodata sa incepi sa cauti harul fara sa te cruti. Unde sa-l cauti? In toate cele unde I-a placut Domnului sa-l ascunda pentru noi ca niste vase... Adica in toata intocmirea Sfintei noastre Biserici si in toate randuielile ei, dar mai ales in Sfintele Taine ale Marturisirii si ale Sfintei Impartasanii. De asta sa mergi la Biserica de cate ori ai putinta, sa te rogi acasa cu osardie, sa citesti carti sfinte, sa porti discutii duhovnicesti cu cine poti, sa iei asupra ta o nevointa oarecare( cum ar fi postul, privegherea, insingurarea, ostenelile ajutorarii aproapelui), sa nu te imprastii, sa nu te agiti in desert, sa nu cauti slava desarta si laude omenesti; sa te insingurezi in tine insuti si sa cazi la Domnul in inima ta; iar mai cu seama sa te spovedesti si sa te impartasesti cu Sfintele lui Hristos Taine precum se cuvine. Asa sa cauti , si vei afla, precum a fagaduit Domnul(Mt.7,7). Asa sa bati, si ti se va deschide(Mt.7,7). Totul e de la Domnul, insa primesc acestea toate numai cei care cu tarie, fara sa se crute, cauta... Chiar daca este greu, le da mangaiere incredintarea ca vor gasi fara indoiala ... Va veni in cele din urma harul, si atunci sufletul, ca o pasare scapata din colivie, va incepe sa zboare liber pe taramul Imparatiei lui Hristos.
Numai sa nu te lenevesti a cauta, si a cauta tocmai acolo unde poti sa afli, adica in Biserica si in randuiala bisericeasca. Rau fac cei care Il cauta, chipurile, pe Domnul, insa de Sfanta Biserica a lui Dumnezeu si de tot cea ce este bisericesc se instraineaza ori se tin de ea doar in parte, ca la nimereala, fara incredintarea ca este neaparata nevoie de aceasta randuiala a vietii. Nu, nu-L vei afla pe Domnul si nu vei afla harul Lui in afara Bisericii! In afara Bisericii este lumea, imparatia vrajmasului lui Hristos si al nostru... Acolo se agoniseste pierzarea, iar nu harul mantuitor... Pe cand Biserica lui Dumnezeu, fiind preaplina de har toata si in toate partile sale, este vas ales al harului sau suma de vase ale acestuia.[...]Precum am amintit, piedica principala este lipsa noastra de sinceritate fata de adevarul pe care l-am cunoscut. Stim ca lumea este incompatibila cu Hristos, si totusi, avand de gand sa purcedem pe calea urmarii lui Hristos sau chiar si dupa ce am purces pe ea, ne pare rau dupa cateva lucruri si impatimiri si le taram dupa noi, parca in necazul nestramutatei hotarari a lui Domnului potrivit careia nu putem sluji si lui Dumnezeu si mamonei(Mt 6,24). Domnul vede inima noastra ba in iubirea de lume, ba in iubirea de Dumnezeu, adica pe jumatatea lumeasca si pe jumatate crestineasca, si nu I se incredinteaza pe Sine, nici nu-i incredinteaza harul Sau, dupa cum gospodarul ce vede bine nu se apuca sa verse apa sau altceva intr-un vas cu gauri. Nu! Trebuie sa ne rupem pe de-a-ntregul de lume cu inima si sa fim ca niste straini in ea, chiar daca uneori nevoia ne sileste sa luam parte in mod exterior la lucrurile lumesti. Domnul asteapta tocmai acest dezgust fata de lume, si chiar El se grabeste sa il produca in noi prin inraurirea dumnezeiestii Sale mile in inima, ca mai apoi sa ne umple cu Sine Insusi. Dar fara noi nu il va produce. Noi insine trebuie sa dorim neiubirea si dezgustul fata de lume si sa ne silim catre acestea.