Cuviosul Serafim Rose: “ASTAZI IN RUSIA, MAINE IN AMERICA”- despre involutia sociala-moral-religioasa

Cuviosul Serafim Rose: “ASTAZI IN RUSIA, MAINE IN AMERICA”

In cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, unul din capitole poarta titlul: “Astazi in Rusia, maine in America”. Din el am selectat cateva fragmente care ar trebui sa ne dea mult, foarte mult de gandit…



“Pr. Serafim avea mereu in vedere prorocia Staretului Ignatie din Harbin (Manciuria), un parinte vazator cu duhul, care inca din anii `30 spunea: ‘Ceea ce a inceput in Rusia se va incheia in America‘.

In cuvantul rostit la Manastirea Sf. Treime din Jordanville, Parintele Serafim a vorbit mai mult despre necazurile ce se vor abate asupra Americii si despre pregatirea pentru ele. Dupa ce a descris suferintele crestinilor din Rusia si din alte tari ortodoxe, a spus:

“Nu vreau sa va sperii, insa este mai bine sa constientizam faptul ca ceea ce sufera ei acum, sau ceva asemanator, va veni probabil si aici, si cat de curand. Noi traim vremurile de pe urma, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece in Rusia si in alte tari asemenea ei reprezinta experienta normala a vremurilor noastre.

Aici, in Occident, noi traim intr-un paradis al nebunilor, care oricand se poate pierde si, foarte probabil, asa se va si intampla. Sa incepem dar sa ne pregatim - nu facand stocuri de alimente sau alte lucruri, asa cum s-au apucat unii sa faca in America, ci cu o pregatire launtrica de crestini ortodocsi“.

Iata, de pilda, v-ati intrebat oare vreodata cum ati supravietui daca ati fi aruncati in inchisoare sau intr-un lagar de concentrare, si mai ales daca ati fi izolati in carcere de pedeapsa? Cum ati supravietui? Ati innebuni in scurt timp, daca nu ati avea cu ce sa va ocupati mintea. Ce oare ati putea avea in minte? Daca sunteti plini de impresii lumesti si nu aveti nimic duhovnicesc in minte; daca traiti de pe o zi pe alta, fara a va gandi cu seriozitate la crestinism si la Biserica, fara a constientiza ce este Ortodoxia, si daca ati ajunge intr-o situatie de izolare intr-o celula, unde nu este nimic de facut, nu ai unde sa te duci, nu sunt filme de vazut, ci trebuie sa stai intre patru pereti - este putin probabil ca ati supravietui.

Pastorul protestant roman Richard Wurmbrand are o caseta foarte interesanta pe aceasta tema. Intr-o asemenea situatie de criza, cand ni se iau toate cartile si lucrurile exterioare de care ne sprijinim, nu mai depindem de nimic altceva decat de ceea ce am adunat inlauntrul nostru. El spune ca nici unul dintre versetele biblice pe care le stia nu l-au ajutat prea mult; cunoasterea abstracta a dogmelor nu i-a fost de nici un ajutor. Important este ceea ce ai in suflet. Trebuie sa il ai pe Hristos in sufletul tau. Daca El este acolo, atunci noi, crestinii ortodocsi, avem un intreg program pe care putem sa-l folosim in inchisoare. Ne putem aminti de calendarul ortodox - cand anume se tin anumiti sfinti si praznice. Nu este nevoie sa stim tot calendarul, dar, din viata noastra de zi cu zi in Biserica, ne vom aminti pietrele de hotar ale anului bisericesc; ne vom aduce aminte tot ceea ce am inmagazinat in inimile si in mintile noastre. Ne vor ajuta toate rugaciunile si cantarile pe care le stim pe de rost si va trebui sa le cantam in fiecare zi. Si, de asemenea, avem oameni pentru care sa ne rugam“.

Chiar si acum, sublinia parintele Serafim, rugandu-ne pentru crestinii ortodocsi ce sufera in intreaga lume, putem fi intr-un suflet cu ei, putem fi partasi la necazurile lor:

“Puteti inconjura globul cu mintea, luand la rand tarile si continentele, si sa va rugati pentru cei pe care ii cunoasteti, chiar si fara a va gandi la numele lor - episcopi, manastiri, parohii si preoti, atat rusi cat si misionari, pentru manastirile din Tara Sfanta, pentru detinutii din Rusia, Romania si alte tari aflate sub jugul comunist, pentru misiunile din Uganda si din alte parti ale Africii, unde este foarte greu, pentru calugarii de la Muntele Athos. […] Cu cat sunteti mai constienti de aceste lucruri si va rugati pentru ele acum, cu atat mai bine va va fi atunci cand veti avea voi insiva de suferit, si cu atat mai multe veti avea de luat cu voi in inchisoare“.

Truda parintilor de la Platina de a face cunoscuta in Occidentul liber istoria Noilor Mucenici de sub jugul comunist era inchinata tocmai pregatirii confratilor lor occidentali in vederea prigoanelor viitoare. Parintele Gherman scria intr-un articol din Cuvantul Ortodox:

“Avem trebuinta de Noii Mucenici spre a ne chema la o adevarata viata duhovniceasca. Ei ating in noi un lucru atat de adanc si de esential, incat sufletele si mintile noastre, devenite superficiale prin ‘luminarea’ modernista, de-abia daca il mai pot intrezari; si totusi il cunoastem. Sa ne alaturam asadar ostirii lor in marsul catre fericirea vesnica, cu hotararea de a apara Adevarul chiar si cu pretul mortii trupului. […] Sa ne plecam deci urechea la strigatul Noilor Mucenici!“

In 1982, parintii, ajutati de Mary Mansur, au izbutit sa adune intr-un singur volum toate articolele din Cuvantul Ortodox despre Noii Mucenici si despre marturisitorii contemporani aflati inca in viata. Acest volum a devenit Sfintii din catacombele Rusiei. Parintele Serafim socotea aceasta carte ca pe un adevarat manual pentru crestinii ortodocsi contemporani. Si chiar asa s-a si vadit a fi: un manual despre cum sa-ti pastrezi credinta in conditii cumplite si in prigoane de nedescris; un manual din care se vede cat se poate de limpede ca Iisus Hristos este real si ca merita sa mori pentru El.

Un compendiu de 635 de pagini, Sfintii din catacombele Rusiei era de departe cartea originala cea mai voluminoasa pe care Fratia o publicase pana atunci. Ea tocmai se tiparea cand Parintele Serafim a fos doborat de chinuitoarea boala care avea sa-l rapuna; si ne intrebam daca nu va fi fost vreo legatura intre aceste doua lucruri. Dupa ce lunga si cumplita batalie a Parintelui Serafim cu moartea s-a sfarsit, Parintele Gherman a spus: “Parintele Serafim a avut parte de aceasta suferinta pentru a primi slava mucenicilor”.

In conformitate cu atitudinea Parintelui Serafim, Sfintii din catacombele Rusiei era o carte cu totul nepartinitoare in felul cum trata Biserica Rusa, slavind pildele de sfintenie si de eroism crestin indiferent unde se gaseau: in Biserica Rusa din Catacombe, in Biserica Rusa din Afara Granitelor sau in Patriarhia Moscovei.

Desi acest tip de abordare i-a determinat pe unii sa respinga sau sa ignore Sfintii din catacombele Rusiei, asupra multora cartea a avut efectul pe care il intentionase Parintele Serafim. Oamenii din Vest au auzit intr-adevar “strigatul Noilor Mucenici” si nu au mai putut sa fie niciodata la fel. La trei ani dupa moartea Parintelui Serafim a aparut o recenzie la Sfintii din catacombele Rusiei intr-un periodic religios american, al carei autor marturisea:

“Cartea pe care o voi recenza […] este o carte care m-a gasit singura. Ea mi-a schimbat viata. Nu am pretentia ca voi putea scrie despre ea cu impartialitate. Nu o voi compara cu alte carti despre mucenici, nici nu voi face observatii referitoare la stil sau la forma. Cartea aceasta este, dupa parerea mea, pur si simplu mult prea importanta pentru asemenea fleacuri. Cei ce prefera sa citeasca recenzii al caror autor pastreaza o ‘obiectivitate’ detasata si un moderat ton superior care capteaza interesul cititorului fara a-i tulbura confortul, poate sari peste urmatoarele pagini. Iar cei ce vor sa aiba parte de o marturie fara ocolisuri, sa citeasca inainte! Dar sa ia aminte: Cartea aceasta iti poate tulbura pacea mintii, pentru ca vorbeste despre ‘chestiuni de viata si de moarte’ intr-un fel care ‘ravaseste pe cei linistiti si linisteste pe cei ravasiti’. Pentru unii poate fi o constientizare socanta - cum a fost si pentru mine - ca crestinismul este intr-adevar o chestiune de viata si de moarte!“.

Pentru americanii ortodocsi, poate ca partea cea mai trezvitoare a acestei carti este tocmai pagina de dedicatie. Ca un ecou al prorociei Staretului Ignatie din Harbin, Parintele Serafim si Parintele Gherman scriau aici:

Cartea aceasta este inchinata

Mucenicilor crestini

ASTAZI IN RUSIA,

MAINE IN AMERICA

Parintele Serafim nu a speculat prea mult asupra felului in care iubitoarea de libertate America va intra intr-o zi in epoca de prigoana anticrestina, in epoca catacombelor. “Ceea ce a trait Rusia si alte tari va veni si aici“, spunea el. “Nu putem spune in ce forma anume si nu trebuie sa ne isterizam pentru acest lucru“. Insa in deceniile care s-au scurs de la moartea lui vedem ca, in timp ce oamenii din Rusia isi redobandesc libertatile religioase, americanii si le pierd. In 1962, rugaciunea comuna a fost alungata din scolile de stat printr-o decizie a Curtii Supreme a Statelor Unite. Astazi, orice manifestare de credinta crestina in scoli - ca de pilda, studiile biblice voluntare din timpul pauzei de pranz, rugaciunea la masa, folosirea unui rozariu in autobuzele scolare, organizarea de intalniri crestine dupa ore sau chiar tinerea unei Biblii pe banca - ar putea fi si au fost interzise de autoritatile scolare, iar justitia le-a sprijinit si sustinut actiunile.

Cei ce alcatuiesc planurile de invatamant au mers atat de departe incat au eliminat orice fel de mentionare a numelui lui Dumnezeu din editiile clasicilor care trebuie cititi de elevi. Sa nu uitam ca aceasta se intampla exact in centrele unde se formeaza viitoarele generatii.

Iata ce observa in 1989 Tal Brooke, un autor crestin: ‘Pentru americanii care celebreaza libertatile religioase, ingradirea acestor libertati pare a fi ceva mult prea indepartat - daca nu luam in seama un lucru absolut evident: sistemul invatamantului public. Sa ne imaginam ca ceea ce se petrece intr-o scoala de stat obisnuita din America ar cuprinde brusc intreaga natiune ca dimensiune si ca functionare. Dintr-o data studiile biblice voluntare si rugaciunile, intrunirile bisericesti si orice alte activitati religioase ar trebui interzise si oprite pentru binele tuturor. Toti cei care ar dori sa se implice in astfel de activitati ar fi nevoiti sa fuga peste granita - daca ar fi ca America sa urmeze linia uneia dintre scolile sale de stat. Iata ceva ce ar trebui sa ne dea de gandit.

Pentru o viitoare lume largita, fara mostenirea Constitutiei Statelor Unite sau a Declaratiei Drepturilor Omului, acelasi tip de limitari pe care le punem asupra scolilor noastre publice ar putea parea ceva de bun simt intr-o atmosfera globalist-pluralista. Religia ar fi total privatizata. Neindoielnic, la ora actuala sistemul nostru legislativ incearca sa faca exact acest lucru - sa limiteze total religia la sfera privata. Multumita organizatiei A.C.L.U. (American Civil Liberties Union - Uniunea americana pentru libertati civile), numeroase imagini ale Nasterii Domnului care, de cand exista aceasta tara, erau prezente fatis in parcuri publice etc., au fost eliminate, si toate orasele din tara au fost silite sa dea jos imaginile Craciunului. […]

Intre timp, noi salutam cu naivitate subtila disparitie a acestor libertati, spre deosebire de imigrantii veniti din Europa de Est, care dau din cap cu ingrijorare. Ei au vazut ce poate face un stat atotputernic’.

La ora actuala, in scolile publice finantate de stat din intreaga Rusie eliberata se preda religia. In America secularizata, dimpotriva, oamenii se lupta in tribunale ca sa se dea jos crucile si sa se modifice numele crestine de strazi, fiindca vederea lor i-ar ofensa, chipurile, pe unii. Fara indoiala, ne aflam in pragul unei ciudate rasturnari de situatie.” (Nu va suna familiar?! - nota mea).

Desi Parintele Serafim nu a facut preziceri anume privitoare la America, el a prezis caderea comunismului ateu din Rusia, precum si ridicarea unui nou sistem globalizant care se va cladi pe temeliile puse de comunism. Nu mai e nevoie sa spunem ca prezicerea aceasta s-a confirmat in chip izbitor in anii care au urmat adormirii sale si continua sa se confirme. Intr-o prelegere tinuta in luna mai a anului 1981 - cu exact zece ani inainte de prabusirea regimului sovietic din Rusia - Parintele Serafim spunea:

“Pricina pentru care comunismul cuprinde lumea nu se datoreaza faptului ca ar fi mai inteligent decat capitalismul sau democratiile sau altceva similar, ci faptului ca Occidentul este intr-un vid spiritual, iar cand vidul acesta este prezent, comunismul nu face decat sa inainteze, cucerind teritoriu dupa teritoriu, ajungand ca in prezent sa cucereasca aproape o jumatate de lume. Insa comunismul nu are raspunsul final, pentru ca este ceva cu totul negativ. In fapt, daca ne uitam la ceea ce s-a petrecut in Rusia in ultimii zece sau douazeci de ani, asistam la o revolta totala in ce priveste mentalitatea poporului, indreptata impotriva intregului sistem comunist. Chiar daca dictatura este la fel de puternica ca intotdeauna - mai ales in ultimii doi ani, cand au inceput din nou arestarile - si chiar daca politia este foarte puternica si atotprezenta, totusi poporul se ridica tot mai mult. Si nu se ridica la o lupta armata, ci la una in cugete, devenind de sine statator. Ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, intreg sistemul se va prabusi. Deci comunismul nu are solutia; nu poate cuceri lumea, aducandu-i fericirea, asa cum pretinde. Dar, in acelasi timp, el pregateste terenul pentru un lucru foarte important ce trebuie sa se produca inainte de sfarsitul lumii, iar acesta este guvernul mondial unic si unificat, din care crestinismul a fost cumva dat afara. Iar pana acum comunismul a facut acest lucru cu foarte mult succes (…)”.

Afirmatiile Parintelui Serafim despre temeiul “spiritual” al unui guvern mondial dupa caderea comunismului si-au gasit un straniu ecou in ultimii ani la deja mentionatul Robert Muller, fost secretar general adjunct al Natiunilor Unite. Militand pentru asa-numita Initiativa a Religiilor Unite, infiintata in 1995 ca un pandant “spiritual” al ONU, Muller afirma:

‘Rolul si responsabilitatea Organizatiei Religiilor Unite si a Parlamentului Mondial al Religiilor […] va fi nici mai mult nici mai putin decat acela de a da omenirii o noua ideologie spirituala, planetara si cosmica, menita sa succeada mostenirii comunismului si capitalismului’.

In acelasi timp, afrma Muller, ONU va trebui sa “actioneze viguros” impotriva “fundamentalismului religios”. (…)

Cat a trait, Parintele Serafim a vazut un motiv de nadejde in faptul ca glasul tarilor ortodoxe prigonite - al Noilor Mucenici, al lui Serghie Kourdakov si al lui Alexander Soljenitin, al Parintelui Dimitrie Dudko, al Parintelui Gheorghe Calciu si al altora - incepea sa se auda in Occident, cu un mesaj mai clar ca oricand in epoca terorii comuniste. Impreuna cu Parintele Dimitri Dudko, el credea ca samanta semanata de Noii Mucenici va provoca o inflorire a adevaratului crestinism, nu numai in Rusia, ci “in orice loc care pune la inima patimirile crestinilor rusi“. Inaintea Golgotei pe care o vedea venind asupra Americii, Parintele Serafim vedea in acelasi timp putinta unei reinvieri a adevaratului crestinism in patria sa - daca nu in exterior, precum in Rusia, atunci cel putin launtric, in profunzimile sufletului american. Incheindu-si prelegerea despre “Renasterea Ortodoxiei“, el spunea:

“Este o lege a vietii duhovnicesti care spune ca acolo unde este Golgota - adica unde exista patimire adevarata pentru Hristos - acolo va fi si Inviere. Invierea aceasta are loc mai intai in inimile oamenilor si nu trebuie sa ne ingrijim prea mult de forma exterioara pe care o va lua, prin voia lui Dumnezeu. Toate semnele arata ca traim la sfarsitul lumii si orice refacere exterioara a Sfintei Rusii pravoslavnice va fi de scurta durata. Insa lucrul pentru care ar trebui sa ne straduim este invierea noastra duhovniceasca launtrica, iar evenimentele din Rusia ne dau nadejde ca, in ciuda tuturor imitatiilor si simulacrelor de crestinism si de ortodoxie de care este plina lumea de azi, va avea loc totusi o inviere a adevaratului crestinism patimitor, nu numai in Rusia, ci oriunde au mai ramas inimi ce nu au inghetat cu totul. Insa trebuie sa fim gata pentru suferintele ce vor veni mai inainte. […]

Oare suntem noi, cei din Occident, pregatiti pentru aceasta? Golgota nu este totuna cu suferintele inevitabile prin care trecem cu totii in viata aceasta! Este ceva urias si adanc, ce nu se poate alina luand o aspirina sau mergand la un film. Este un lucru prin care Rusia a trecut, iar acum incearca sa ni-l comunice si noua. Sa nu fim surzi la acest mesaj!

Pentru rugaciunile tuturor Noilor Mucenici, fie ca Dumnezeu sa ne intareasca, sa putem indura incercarile ce se vor abate asupra noastra si sa aflam in ele invierea sufletelor noastre!”. “


Articol preluat de pe www.RazbointruCuvant.ro