Staretul Haralambie de la Dionisiu - ucenicul lui Gheron Iosif

Ascultarea - chip al dobandirii Raiului

Iadul din pestera intunecoasa se transforma in Rai

Staretul Iosif, vazand ravna foarte mare a lui Haralambie, l-a chemat intr-o zi si i-a spus:
- Acolo sus, intre stancileacelea pe care le vezi, este o pestera mica. Te asigur ca acolo este Raiul. Asadar te vei catara si vei ramane in pestera pana ce te voi chema. Ai inteles?
- Sa fie binecuvantat, gheronda.
" Atunci am pus metanie staretului, povestea Parintele Haralambie, si indata m-am catarat pe stanci. Cand m-am apropiat de pestera, ce sa vad? Un loc salbatic, unde numia serpii puteau sa locuiasca, iar pestera era atat de stramta, incat numai aplecat puteai sa intri inauntru. La inceput m-am infricosat ca un om si vorbeam cu mine insumi: "Ei gheronda, cum de m-ai trimis aici? Acesta este Rai? Bre, aici este iad, nu Rai. Ia sa vedem ce o sa fac pana ce se va termina canonul si ma va striga staretul ca sa cobor. Dar fiindca a spus staretul, nu o sa ma dau batut, chiar daca voi muri. Daca nu ma va striga staretul, nu voi cobori. Mai bine mor decat sa dezertez."
Asadar am inceput canonul de metanii si rugaciuni. Si indata mi-a disparut frica si am inceput sa ma simt in largul meu. " Haralambie, de vreme ce pentru rugaciuni te-a trimis, da-ti toata silinta." Atunci am inceput cu si mai multa ravna sa fac metanii, iar inima nu a intarziat sa mi se incalzeasca si ochii sa izvorasca siroaie de lacrimi. Erau lacrimi de doxologie si multumire. Acolo m-am invrednicit de prima vedenie. Atunci am inteles cuvintele Sfintilor Parinti, care spun ca in aceasta stare mintea inceteaza sa mai lucreze si este dusa de Duhul Sfant acolo unde vrea El, chiar si in ceruri. Dupa o vreme am revenit la starea mea fireasca, dar din nou am fost rapit in alte locasuri ceresti. Aceasta s-a repetat de doua, trei ori. Atunci mi s-a intamplat ceva asemanator cu ceea ce au patimit ucenicii lui Hristos pe Tabor si am spus: " Bine este noua sa fim aici! Cu adevarat aici unde m-a trimis staretul este Rai. Ce bine ar fi sa nu-mi mai porunceasca staretul sa cobor vreodata din acest loc paradisiac!"
Dar dupa doua-trei zile aud o voce cunoscuta care ma striga:
- Haralambie, staretul a spus sa cobori.
Daca va voi spune cat de mult m-am mahnit cand am auzit porunca de a cobori, nu ma veti crede. Dar nu puteam face altfel, caci ma aflam in ascultare. Dupa ce am coborat, m-am dus la staret cu capul plecat, dar fiindca schimbarea chipului meu era atat de vadita, acela m-a intrebat:
- Haralambie, vreau sa-mi spui adevarul! Acolo unde te-am trimis este Rai sau nu?
Iar eu, cu capul plecat si cu ochii plini de lacrimi, i-am raspuns:
- Da, gheronda, intr-adevar este Rai.
Atunci staretul nu s-a mai putut abtine, ci m-a imbratisat si m-a sarutat.


(Colectia Parinti Athoniti 10 - Monahul Iosif Dionisiatul
Staretul Haralambie - Dacalul rugaciunii mintii,Edit. Evanghelismos 2005)

O minune a lacrimilor -Sfantul Siluan Athonitul

Icoana Facatoare de minuni a Maicii Domnului Autografisis(nefacuta de mana) de la Schitul Lacu Athos


Orice mama cand afla de copiii ei ca sunt in nenorociri sufera greu sau chiar si moare. Ceva asemanator am incercat si eu.
Un copac doborat si cu toate crengile taiate a inceput sa se rostogoleasca cu repeziciune pe coasta spre un om. Il vedeam dar, din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut sa strig: " Repede , fereste-te !" Inima mi s-a strans intr-un hohot de plans si copacul s-a oprit. Omul era un strain pentru mine; nu-l cunosteam, dar, daca ar fi fost rudenie cu mine, nu cred ca ar mai fi ramas in viata.

(Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei)

Unde e Dumnezeu acolo e fericirea - dupa Sfantul Teofan Zavoratul

Osuarul Manastirii Sfantul Pavel - Athos


In cine va imparati Dumnezeu launtric
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui(Mt.6,33)

Potrivit acestei porunci a lui Dumnezeu, si acum vreau sa va vorbesc despre acelasi lucru, si anume despre nazuinta deplina a inimii noastre catre Domnul. Desi aceasta este o tema cat se poate de obisnuita - pentru ca ce poate fi mai banal ca ideea:" leapada-te de toate si cauta-L numai pe Dumnezeu, in care este deplinatatea bunatatilor"?-, totusi, intrucat El, poate ca mai mult decat oricare altul, este uitat, asa cum este uitat adeseori soarele, de care avem atata nevoie si care ne lumineaza neincetat, ei bine, este neaparata nevoie sa amintim de El. Si nu numai sa amintim, ci si sa reproducem acest soare la orizontul nostru duhovnicesc. Lucrul principal este sa nu se desprinda de asta constiinta noastra si inima noastra. Iar despre lucrul la care omului ii sta inima ii e placut si sa vorbeasca, si sa asculte la nesfarsit. Asa ca nu va lasati cuprinsi de plictiseala.
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu.Cautati mai intai..., adica intre grijile voastre pe primul loc trebuie sa stea cautarea Imparatiei lui Dumnezeu. Aceasta trebuie sa fie ocupatia voastra pricipala, iar toate celelalte trebuie sa fie numai auxiliare, trebuie sa urmeze acesteia ca o roada si ca un adaos fara insemnatate de sine statatoare.
Dar ce este Imparatia lui Dumnezeu! Ea este imparatirea lui Dumnezeu. Unde este aceasta Imparatie? Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este, legiuieste Domnul (Lc.17,21). Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este imparatirea lui Dumnezeu inlauntrul nostru, si a cauta Imparatia lui Dumnezeu inseamna a cauta ca Dumnezeu sa imparateasca inlauntrul nostru. Peste ce sa imparateasca? Peste tot ce este in noi, peste gandurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele noastre: sa cautam, deci, ca Dumnezeu sa devina Imparat al mintii, al inimii si al vointei noastre... Dumnezeu este Imparatul mintii atunci cand mintea, prin supunere fata de credinta, dupa ce si-a insusit tot ce ni se aduce la cunostinta prin sfanta descoperire dumnezeiasca, se gandeste numai la Dumnezeu si judeca dupa criteriile dumnezeiesti tot ce exista si se intampla. Dumnezeu este imparatul vointei si al constiintei noastre atunci cand, dupa ce ne-am intiparit in noi insine poruncile dumnezeiesti si ni le-am luat ca lege nestramutata, nu ne ingaduim nici in lucrurile mici, nici in cele mari sa ne departam nici cu o iota de la voia lui Dumnezeu, pe care am constientizat-o. Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre atunci cand ea, dupa ce a simtit dulceata dumnezeiasca, leapada toate desfatarile lumesti si, negasind nimic pe gustul sau in cele pamantesti, traieste toate in cer, acolo unde e si comoara sa.
Asa se intampla inauntru. Insa Imparatia lui Dumnezeu se intinde dinauntru si in afara... Pentru ca atunci cand toate cele de care am vorbit se savarsesc inauntrul nostru, toate cele din afara se reorganizeaza potrivit aceluiasi duh si aceleiasi orientari;potrivit aceluiasi duh incep sa lucreze si limba, si ochii, si auzul, si toate celelalte simturi; acelasi duh indruma atunci orice miscare din afara si orice actiune - cand suntem singur, cand suntem cu familia, cand suntem la datorie, cand suntem in societate si, in general, in toate raporturile in care ne punem viata...
Pe scurt, in toate manifestarile vietii noastre launtrice indrumator palpabil este atunci Dumnezeu, lucru care se si intipareste in atentia tuturor, dupa cuvantul Domnului: asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada lucrurile voastre cele bune si sa dea slava Tatalui vostru, Care este in ceruri(Mt.5,16)
Pre cel inauntrul caruia Dumnezeu a inceput sa imparateasca il vedeti ca ia parte la toate activitatile la care il obliga pozitia lui, dar el se afla in acestea numai pe dinafara, pe cand launtric este cu totul in Dumnezeu, de la Care si ies pentru el semne pentru toate faptele si intreprinderile, care arata numarul lor, anvergura lor si felul in care trebuie sa se savarseasca. In unii ca acestia se implineste intocmai ce a poruncit Apostolului: cei ce au femei sa fie ca si cum n-ar avea, si cei ce plang sa fie ca si cum n-ar plange, si cei ce cumpara-ca si cum n-ar stapani,si cei ce se folosesc de lumea aceasta-ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea(I Cor.7,29-31).
Asa, deci: cine a cautat si a gasit Imparatia lui Dumnezeu, in acela Dumnezeu este totul in toate(I Cor. 15,28), asa incat precum in cer El odihneste pe heruvimi si pe serafimi, asa odihneste si intr-insul pe toate puterile duhului lui,care si el topindu-se in Dumnezeu in ce priveste constiinta si activitatea, indreapta totul - atat launtric, cat si in afara - spre a face doar placul Lui, iubindu-L, dupa cum este poruncit, din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata puterea (Mc.12,30)[...]
Fiecare dintre noi este o mica imparatie. Imparatul suntem noi insine, constiinta noastra si activitatea noastra autonoma. Supusii sunt puterile fiintei noastre, puterile trupului, sufletului si duhului. Altar al lui Dumnezeu este in noi inima.Cand imparatul nostru, constiinta si libertatea, Ii intoarce spatele lui Dumnezeu si se abate spre sine si spre fapturi, atunci toata fiinta noastra se umple de patimi si de inclinari strambe ca de niste idoli, toata puterea sufletului si a trupului devine templu al unui anumit idol...Dumnezeu este uitat. Atunci, noi slujim in trup, de pilda, iubirii de placeri, leneviei, poftei, somnului, cuvintelor de rusine, chefurilor, teatrelor si asa mai departe, precum paganii slujeau Venerei, lui Bachus si celorlalti. In suflet slujim slavei desarte, dorintei de a placea oamenilor, invidiei, mandriei, urii, intereselor patimii de a sclipi, de a placea si asa mai departe - lucruri din care se alcatuieste in noi idolul egoismului inveterat. Adica noi suntem in toate privintele idolatrii si slujim din rasputeri unor dumnezei straini. Ne aflam atunci in uitare de Dumnezeu, in intoarcere de la Dumnezeu, in vrajba impotriva lui Dumnezeu. Insa cand, in cele din urma, ne intampina mila lui Dumnezeu si El ne trimite duhul fricii Sale si al evlaviei, imparatul nostru - constiinta si libertatea - se trezeste, incepe sa curete cu ravna imparatia sa de toti idolii, alunga patimile din toate puterile sale si in locul lor intipareste virtutile corespunzatoare, pentru a placea prin ele lui Dumnezeu, cu hotararea ca de acum inainte numai lui sa-I slujeasca, chiar cu pretul vietii. Atunci in altarul nostru va stapani nu egoismul, ci lepadarea de sine si devotamentul fata de Dumnezeu, iar in suflet si in trup vor imparati in locul patimilor sfintele roade duhovnicesti: smerenia, blandetea, infranarea, curatia, dragostea, pacea, indelunga rabdare, harnicia si celelalte - si pe toate acestea, pentru Dumnezeu, pentru a placea Lui, cu simtamantul deplinei dependente fata de El si al indatoririlor constiintei, le indreapta dupa voia Lui si spre slava Lui. Atunci se refac in noi cugetarea la Dumnezeu,devotamentul fata de Dumnezeu, inchinarea la Dumnezeu. Dumnezeu incepe sa imparateasca in noi, iar tot ce este potrivnic Lui, neplacut Lui, de la mic la mare, inauntru si in afara, este alungat si nimicit.
Iata si imparatirea lui Dumnezeu in noi!

Expoziţia OrthPhoto din România

Expoziţia OrthPhoto din România a fost inaugurată la Teatrul Naţional din Caracal Expoziţia aniversară a site-ului OrthPhoto a fost deschisă duminică, 16 august, ora 18.00, la Teatrul Naţional din Caracal.

Evenimentul a făcut parte dintr-un şir de manifestări organizate de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Evenimentul a fost marcat printr-o suită de manifestări, care au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată la Mânăstirea Brâncoveanu de către Preasfinţitul Sebastian Paşcanu, împreună cu alţi înalţi prelaţi, un sobor de preoţi şi diaconi. Pe ordinea de zi au mai figurat inaugurarea Bulevardului Sfântul Constantin Brâncoveanu din oraşul Slatina şi manifestările desfăşurate la Teatrul Naţional din Caracal: Sesiunea de comunicări ştiinţifice dedicată Sfinţilor Martiri, Concertul de muzică bizantină susţinut de Corul „Sfântul Constantin Brâncoveanu” al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor şi de Corul maicilor de la Mănăstirea Brâncoveanu.

Vernisajul expoziţiei a avut loc între concertul de muzică bizantină şi concertul maestrului Tudor Gheorghe. În cadrul vernisajului Silviu Andrei Vlădăreanu, reprezentantul episcopiei-gazdă şi membru OrthPhoto.net a făcut o scurtă prezentare a site-ului, după care Mihaela Nedea, coordonatoarea redacţiei româneşti, a prezentat pe scurt contribuţia românească la activitatea site-ului OrthPhoto.

Expoziţia poate fi vizitată până duminică, 23 august, în foaierul Teatrului Naţional din Caracal. În continuare va fi una itinerantă, putând fi vizitată şi în alte oraşe din ţară, care vor fi anunţate din timp.

http://www.exhibition.orthphoto.net/index.php?id_n=52

Cuviosul Serafim Rose: “ASTAZI IN RUSIA, MAINE IN AMERICA”- despre involutia sociala-moral-religioasa

Cuviosul Serafim Rose: “ASTAZI IN RUSIA, MAINE IN AMERICA”

In cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, unul din capitole poarta titlul: “Astazi in Rusia, maine in America”. Din el am selectat cateva fragmente care ar trebui sa ne dea mult, foarte mult de gandit…



“Pr. Serafim avea mereu in vedere prorocia Staretului Ignatie din Harbin (Manciuria), un parinte vazator cu duhul, care inca din anii `30 spunea: ‘Ceea ce a inceput in Rusia se va incheia in America‘.

In cuvantul rostit la Manastirea Sf. Treime din Jordanville, Parintele Serafim a vorbit mai mult despre necazurile ce se vor abate asupra Americii si despre pregatirea pentru ele. Dupa ce a descris suferintele crestinilor din Rusia si din alte tari ortodoxe, a spus:

“Nu vreau sa va sperii, insa este mai bine sa constientizam faptul ca ceea ce sufera ei acum, sau ceva asemanator, va veni probabil si aici, si cat de curand. Noi traim vremurile de pe urma, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece in Rusia si in alte tari asemenea ei reprezinta experienta normala a vremurilor noastre.

Aici, in Occident, noi traim intr-un paradis al nebunilor, care oricand se poate pierde si, foarte probabil, asa se va si intampla. Sa incepem dar sa ne pregatim - nu facand stocuri de alimente sau alte lucruri, asa cum s-au apucat unii sa faca in America, ci cu o pregatire launtrica de crestini ortodocsi“.

Iata, de pilda, v-ati intrebat oare vreodata cum ati supravietui daca ati fi aruncati in inchisoare sau intr-un lagar de concentrare, si mai ales daca ati fi izolati in carcere de pedeapsa? Cum ati supravietui? Ati innebuni in scurt timp, daca nu ati avea cu ce sa va ocupati mintea. Ce oare ati putea avea in minte? Daca sunteti plini de impresii lumesti si nu aveti nimic duhovnicesc in minte; daca traiti de pe o zi pe alta, fara a va gandi cu seriozitate la crestinism si la Biserica, fara a constientiza ce este Ortodoxia, si daca ati ajunge intr-o situatie de izolare intr-o celula, unde nu este nimic de facut, nu ai unde sa te duci, nu sunt filme de vazut, ci trebuie sa stai intre patru pereti - este putin probabil ca ati supravietui.

Pastorul protestant roman Richard Wurmbrand are o caseta foarte interesanta pe aceasta tema. Intr-o asemenea situatie de criza, cand ni se iau toate cartile si lucrurile exterioare de care ne sprijinim, nu mai depindem de nimic altceva decat de ceea ce am adunat inlauntrul nostru. El spune ca nici unul dintre versetele biblice pe care le stia nu l-au ajutat prea mult; cunoasterea abstracta a dogmelor nu i-a fost de nici un ajutor. Important este ceea ce ai in suflet. Trebuie sa il ai pe Hristos in sufletul tau. Daca El este acolo, atunci noi, crestinii ortodocsi, avem un intreg program pe care putem sa-l folosim in inchisoare. Ne putem aminti de calendarul ortodox - cand anume se tin anumiti sfinti si praznice. Nu este nevoie sa stim tot calendarul, dar, din viata noastra de zi cu zi in Biserica, ne vom aminti pietrele de hotar ale anului bisericesc; ne vom aduce aminte tot ceea ce am inmagazinat in inimile si in mintile noastre. Ne vor ajuta toate rugaciunile si cantarile pe care le stim pe de rost si va trebui sa le cantam in fiecare zi. Si, de asemenea, avem oameni pentru care sa ne rugam“.

Chiar si acum, sublinia parintele Serafim, rugandu-ne pentru crestinii ortodocsi ce sufera in intreaga lume, putem fi intr-un suflet cu ei, putem fi partasi la necazurile lor:

“Puteti inconjura globul cu mintea, luand la rand tarile si continentele, si sa va rugati pentru cei pe care ii cunoasteti, chiar si fara a va gandi la numele lor - episcopi, manastiri, parohii si preoti, atat rusi cat si misionari, pentru manastirile din Tara Sfanta, pentru detinutii din Rusia, Romania si alte tari aflate sub jugul comunist, pentru misiunile din Uganda si din alte parti ale Africii, unde este foarte greu, pentru calugarii de la Muntele Athos. […] Cu cat sunteti mai constienti de aceste lucruri si va rugati pentru ele acum, cu atat mai bine va va fi atunci cand veti avea voi insiva de suferit, si cu atat mai multe veti avea de luat cu voi in inchisoare“.

Truda parintilor de la Platina de a face cunoscuta in Occidentul liber istoria Noilor Mucenici de sub jugul comunist era inchinata tocmai pregatirii confratilor lor occidentali in vederea prigoanelor viitoare. Parintele Gherman scria intr-un articol din Cuvantul Ortodox:

“Avem trebuinta de Noii Mucenici spre a ne chema la o adevarata viata duhovniceasca. Ei ating in noi un lucru atat de adanc si de esential, incat sufletele si mintile noastre, devenite superficiale prin ‘luminarea’ modernista, de-abia daca il mai pot intrezari; si totusi il cunoastem. Sa ne alaturam asadar ostirii lor in marsul catre fericirea vesnica, cu hotararea de a apara Adevarul chiar si cu pretul mortii trupului. […] Sa ne plecam deci urechea la strigatul Noilor Mucenici!“

In 1982, parintii, ajutati de Mary Mansur, au izbutit sa adune intr-un singur volum toate articolele din Cuvantul Ortodox despre Noii Mucenici si despre marturisitorii contemporani aflati inca in viata. Acest volum a devenit Sfintii din catacombele Rusiei. Parintele Serafim socotea aceasta carte ca pe un adevarat manual pentru crestinii ortodocsi contemporani. Si chiar asa s-a si vadit a fi: un manual despre cum sa-ti pastrezi credinta in conditii cumplite si in prigoane de nedescris; un manual din care se vede cat se poate de limpede ca Iisus Hristos este real si ca merita sa mori pentru El.

Un compendiu de 635 de pagini, Sfintii din catacombele Rusiei era de departe cartea originala cea mai voluminoasa pe care Fratia o publicase pana atunci. Ea tocmai se tiparea cand Parintele Serafim a fos doborat de chinuitoarea boala care avea sa-l rapuna; si ne intrebam daca nu va fi fost vreo legatura intre aceste doua lucruri. Dupa ce lunga si cumplita batalie a Parintelui Serafim cu moartea s-a sfarsit, Parintele Gherman a spus: “Parintele Serafim a avut parte de aceasta suferinta pentru a primi slava mucenicilor”.

In conformitate cu atitudinea Parintelui Serafim, Sfintii din catacombele Rusiei era o carte cu totul nepartinitoare in felul cum trata Biserica Rusa, slavind pildele de sfintenie si de eroism crestin indiferent unde se gaseau: in Biserica Rusa din Catacombe, in Biserica Rusa din Afara Granitelor sau in Patriarhia Moscovei.

Desi acest tip de abordare i-a determinat pe unii sa respinga sau sa ignore Sfintii din catacombele Rusiei, asupra multora cartea a avut efectul pe care il intentionase Parintele Serafim. Oamenii din Vest au auzit intr-adevar “strigatul Noilor Mucenici” si nu au mai putut sa fie niciodata la fel. La trei ani dupa moartea Parintelui Serafim a aparut o recenzie la Sfintii din catacombele Rusiei intr-un periodic religios american, al carei autor marturisea:

“Cartea pe care o voi recenza […] este o carte care m-a gasit singura. Ea mi-a schimbat viata. Nu am pretentia ca voi putea scrie despre ea cu impartialitate. Nu o voi compara cu alte carti despre mucenici, nici nu voi face observatii referitoare la stil sau la forma. Cartea aceasta este, dupa parerea mea, pur si simplu mult prea importanta pentru asemenea fleacuri. Cei ce prefera sa citeasca recenzii al caror autor pastreaza o ‘obiectivitate’ detasata si un moderat ton superior care capteaza interesul cititorului fara a-i tulbura confortul, poate sari peste urmatoarele pagini. Iar cei ce vor sa aiba parte de o marturie fara ocolisuri, sa citeasca inainte! Dar sa ia aminte: Cartea aceasta iti poate tulbura pacea mintii, pentru ca vorbeste despre ‘chestiuni de viata si de moarte’ intr-un fel care ‘ravaseste pe cei linistiti si linisteste pe cei ravasiti’. Pentru unii poate fi o constientizare socanta - cum a fost si pentru mine - ca crestinismul este intr-adevar o chestiune de viata si de moarte!“.

Pentru americanii ortodocsi, poate ca partea cea mai trezvitoare a acestei carti este tocmai pagina de dedicatie. Ca un ecou al prorociei Staretului Ignatie din Harbin, Parintele Serafim si Parintele Gherman scriau aici:

Cartea aceasta este inchinata

Mucenicilor crestini

ASTAZI IN RUSIA,

MAINE IN AMERICA

Parintele Serafim nu a speculat prea mult asupra felului in care iubitoarea de libertate America va intra intr-o zi in epoca de prigoana anticrestina, in epoca catacombelor. “Ceea ce a trait Rusia si alte tari va veni si aici“, spunea el. “Nu putem spune in ce forma anume si nu trebuie sa ne isterizam pentru acest lucru“. Insa in deceniile care s-au scurs de la moartea lui vedem ca, in timp ce oamenii din Rusia isi redobandesc libertatile religioase, americanii si le pierd. In 1962, rugaciunea comuna a fost alungata din scolile de stat printr-o decizie a Curtii Supreme a Statelor Unite. Astazi, orice manifestare de credinta crestina in scoli - ca de pilda, studiile biblice voluntare din timpul pauzei de pranz, rugaciunea la masa, folosirea unui rozariu in autobuzele scolare, organizarea de intalniri crestine dupa ore sau chiar tinerea unei Biblii pe banca - ar putea fi si au fost interzise de autoritatile scolare, iar justitia le-a sprijinit si sustinut actiunile.

Cei ce alcatuiesc planurile de invatamant au mers atat de departe incat au eliminat orice fel de mentionare a numelui lui Dumnezeu din editiile clasicilor care trebuie cititi de elevi. Sa nu uitam ca aceasta se intampla exact in centrele unde se formeaza viitoarele generatii.

Iata ce observa in 1989 Tal Brooke, un autor crestin: ‘Pentru americanii care celebreaza libertatile religioase, ingradirea acestor libertati pare a fi ceva mult prea indepartat - daca nu luam in seama un lucru absolut evident: sistemul invatamantului public. Sa ne imaginam ca ceea ce se petrece intr-o scoala de stat obisnuita din America ar cuprinde brusc intreaga natiune ca dimensiune si ca functionare. Dintr-o data studiile biblice voluntare si rugaciunile, intrunirile bisericesti si orice alte activitati religioase ar trebui interzise si oprite pentru binele tuturor. Toti cei care ar dori sa se implice in astfel de activitati ar fi nevoiti sa fuga peste granita - daca ar fi ca America sa urmeze linia uneia dintre scolile sale de stat. Iata ceva ce ar trebui sa ne dea de gandit.

Pentru o viitoare lume largita, fara mostenirea Constitutiei Statelor Unite sau a Declaratiei Drepturilor Omului, acelasi tip de limitari pe care le punem asupra scolilor noastre publice ar putea parea ceva de bun simt intr-o atmosfera globalist-pluralista. Religia ar fi total privatizata. Neindoielnic, la ora actuala sistemul nostru legislativ incearca sa faca exact acest lucru - sa limiteze total religia la sfera privata. Multumita organizatiei A.C.L.U. (American Civil Liberties Union - Uniunea americana pentru libertati civile), numeroase imagini ale Nasterii Domnului care, de cand exista aceasta tara, erau prezente fatis in parcuri publice etc., au fost eliminate, si toate orasele din tara au fost silite sa dea jos imaginile Craciunului. […]

Intre timp, noi salutam cu naivitate subtila disparitie a acestor libertati, spre deosebire de imigrantii veniti din Europa de Est, care dau din cap cu ingrijorare. Ei au vazut ce poate face un stat atotputernic’.

La ora actuala, in scolile publice finantate de stat din intreaga Rusie eliberata se preda religia. In America secularizata, dimpotriva, oamenii se lupta in tribunale ca sa se dea jos crucile si sa se modifice numele crestine de strazi, fiindca vederea lor i-ar ofensa, chipurile, pe unii. Fara indoiala, ne aflam in pragul unei ciudate rasturnari de situatie.” (Nu va suna familiar?! - nota mea).

Desi Parintele Serafim nu a facut preziceri anume privitoare la America, el a prezis caderea comunismului ateu din Rusia, precum si ridicarea unui nou sistem globalizant care se va cladi pe temeliile puse de comunism. Nu mai e nevoie sa spunem ca prezicerea aceasta s-a confirmat in chip izbitor in anii care au urmat adormirii sale si continua sa se confirme. Intr-o prelegere tinuta in luna mai a anului 1981 - cu exact zece ani inainte de prabusirea regimului sovietic din Rusia - Parintele Serafim spunea:

“Pricina pentru care comunismul cuprinde lumea nu se datoreaza faptului ca ar fi mai inteligent decat capitalismul sau democratiile sau altceva similar, ci faptului ca Occidentul este intr-un vid spiritual, iar cand vidul acesta este prezent, comunismul nu face decat sa inainteze, cucerind teritoriu dupa teritoriu, ajungand ca in prezent sa cucereasca aproape o jumatate de lume. Insa comunismul nu are raspunsul final, pentru ca este ceva cu totul negativ. In fapt, daca ne uitam la ceea ce s-a petrecut in Rusia in ultimii zece sau douazeci de ani, asistam la o revolta totala in ce priveste mentalitatea poporului, indreptata impotriva intregului sistem comunist. Chiar daca dictatura este la fel de puternica ca intotdeauna - mai ales in ultimii doi ani, cand au inceput din nou arestarile - si chiar daca politia este foarte puternica si atotprezenta, totusi poporul se ridica tot mai mult. Si nu se ridica la o lupta armata, ci la una in cugete, devenind de sine statator. Ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, intreg sistemul se va prabusi. Deci comunismul nu are solutia; nu poate cuceri lumea, aducandu-i fericirea, asa cum pretinde. Dar, in acelasi timp, el pregateste terenul pentru un lucru foarte important ce trebuie sa se produca inainte de sfarsitul lumii, iar acesta este guvernul mondial unic si unificat, din care crestinismul a fost cumva dat afara. Iar pana acum comunismul a facut acest lucru cu foarte mult succes (…)”.

Afirmatiile Parintelui Serafim despre temeiul “spiritual” al unui guvern mondial dupa caderea comunismului si-au gasit un straniu ecou in ultimii ani la deja mentionatul Robert Muller, fost secretar general adjunct al Natiunilor Unite. Militand pentru asa-numita Initiativa a Religiilor Unite, infiintata in 1995 ca un pandant “spiritual” al ONU, Muller afirma:

‘Rolul si responsabilitatea Organizatiei Religiilor Unite si a Parlamentului Mondial al Religiilor […] va fi nici mai mult nici mai putin decat acela de a da omenirii o noua ideologie spirituala, planetara si cosmica, menita sa succeada mostenirii comunismului si capitalismului’.

In acelasi timp, afrma Muller, ONU va trebui sa “actioneze viguros” impotriva “fundamentalismului religios”. (…)

Cat a trait, Parintele Serafim a vazut un motiv de nadejde in faptul ca glasul tarilor ortodoxe prigonite - al Noilor Mucenici, al lui Serghie Kourdakov si al lui Alexander Soljenitin, al Parintelui Dimitrie Dudko, al Parintelui Gheorghe Calciu si al altora - incepea sa se auda in Occident, cu un mesaj mai clar ca oricand in epoca terorii comuniste. Impreuna cu Parintele Dimitri Dudko, el credea ca samanta semanata de Noii Mucenici va provoca o inflorire a adevaratului crestinism, nu numai in Rusia, ci “in orice loc care pune la inima patimirile crestinilor rusi“. Inaintea Golgotei pe care o vedea venind asupra Americii, Parintele Serafim vedea in acelasi timp putinta unei reinvieri a adevaratului crestinism in patria sa - daca nu in exterior, precum in Rusia, atunci cel putin launtric, in profunzimile sufletului american. Incheindu-si prelegerea despre “Renasterea Ortodoxiei“, el spunea:

“Este o lege a vietii duhovnicesti care spune ca acolo unde este Golgota - adica unde exista patimire adevarata pentru Hristos - acolo va fi si Inviere. Invierea aceasta are loc mai intai in inimile oamenilor si nu trebuie sa ne ingrijim prea mult de forma exterioara pe care o va lua, prin voia lui Dumnezeu. Toate semnele arata ca traim la sfarsitul lumii si orice refacere exterioara a Sfintei Rusii pravoslavnice va fi de scurta durata. Insa lucrul pentru care ar trebui sa ne straduim este invierea noastra duhovniceasca launtrica, iar evenimentele din Rusia ne dau nadejde ca, in ciuda tuturor imitatiilor si simulacrelor de crestinism si de ortodoxie de care este plina lumea de azi, va avea loc totusi o inviere a adevaratului crestinism patimitor, nu numai in Rusia, ci oriunde au mai ramas inimi ce nu au inghetat cu totul. Insa trebuie sa fim gata pentru suferintele ce vor veni mai inainte. […]

Oare suntem noi, cei din Occident, pregatiti pentru aceasta? Golgota nu este totuna cu suferintele inevitabile prin care trecem cu totii in viata aceasta! Este ceva urias si adanc, ce nu se poate alina luand o aspirina sau mergand la un film. Este un lucru prin care Rusia a trecut, iar acum incearca sa ni-l comunice si noua. Sa nu fim surzi la acest mesaj!

Pentru rugaciunile tuturor Noilor Mucenici, fie ca Dumnezeu sa ne intareasca, sa putem indura incercarile ce se vor abate asupra noastra si sa aflam in ele invierea sufletelor noastre!”. “


Articol preluat de pe www.RazbointruCuvant.ro

"Asemana-se-va Imparatia Cerurilor..." - Pilda Sf.Teofan Zavoratul

Fresca de la Manastirea Horezu

Iata cu ce poate fi comparata Imparatia lui Dumnezeu: inchipuiti-va o vale intinsa, plina cu fel de fel de vegetatie. In mijlocul ei se afla o casa foarte frumoasa, in care se afla un Print de o frumusete, inteligenta, putere si bogatie de nedescris... De la casa pleaca aidoma unor raze carari, care cu cat se departeaza mai mult de casa, cu atat se intretaie si se impletesc intre ele. Si totusi,in pofida acestei impletiri, toate pot duce la casa, adica nu sunt cai ce duc in ratacire.
Dar la hotarele vaii incep carari care se impletesc cu carari straine, ce duc nu la casa, ci indarat, dincolo de hotarele acestei fericite vai imparatesti. Pe toate cararile merg o multime de oameni. Toti merg la Print, care le fagaduieste celor care ajung la El vesnica praznuire impreuna cu El in casa, ale carei salasuri sunt nenumarate si a carei desfatare este nemasurata. Printul ii vede pe toti cei ce merg si toate ostenelile pe care le poarta fiecare pe drum, insa pe El incep sa-L vada si sa Il simta doar cei care purced pe cararile neimpletite cu carari straine... Si cu cat se apropie de casa, cu atat mai limpede Il vad pe print, pana cand, in cele din urma, chipul Acestuia se intipareste in ei in asa masura, ca se topesc cu totul intr-Insul, uitand de sine, pentru ca El este pe de-a-ntregul dulceata si desfatare. Iar cei ce umbla pe cai amestecate stiu ca Printul exista, dar nu Il vad, Il doresc dar nu Il gusta, Il cauta, dar nu-L dobandesc. La ei ajunge, dimpotriva, zarva petrecerilor din imparatia vrajmasa Printului si le cucereste atentia- si ei, mergand nimeresc ba pe calea Printului, ba pe calea vrajmasului, si o iau ba spre casa Lui, ba tocmai dimpotriva. Dintre acestia unii, dupa ce au mers putin, se abat cu totul in stapanirile vrajmasului; altii, inaintand putin cate putin, ajung pe cai neamestecate si tind spre casa Printului, altii nici la vrajmas nu vor, dar nici spre casa nu se grabesc, ci si-au pus in gand, pare-se, sa hoinareasca pana la sfarsitul vietii, parand ai Printului si nefiind ai Lui de fapt. Cei care , trecand de cararile amestecate, pasesc pe cele neamestecate, se intalnesc pentru prima data cu ochii cei luminosi ai Printului, din care intra in inima lor focul nesatios al nazuintei de a inainta cu repeziciune. Atunci se curma farmecul chemarilor vrajmasului...[...]
Incepeti dar fratilor asa sa alergati , ca sa si ajungeti(I Cor. 9,24)
(Stiinta Rugaciunii-Sf.Teofan Zavoratul)

De Adormirea Maicii Domnului - Multi ani Parintelui Arsenie Papacioc

Tarziu,in seara, dupa slujba Prohodirii Maicii Domnului, am aflat cu bucurie, discutand cu o fiica duhovniceasca a Parintelui Arsenie, ca de ziua Adormirii Maicii Domnului, parintele si duhovnicul Arsenie Papacioc s-a nascut acum 95 de ani.
Sfantul Siluan spunea caracterizandu-o pe Maica Sfanta, ca este o "tacere sfanta" .
Iar daca Dansa a vorbit ascultand de Dumnezeu, voi gasi drept acest scurt cuvant al Parintelui Arsenie pentru a fi adus spre luare aminte.Maica Domnului sa va poarte in grija sa, preacuvioase Parinte!

Vulturul si cocosul - dupa Sf.Siluan Athonitul

Un vultur zbura in inaltimi, se desfata de frumusetea lumii si gandea in sinea lui: "Trec in zbor peste departari intinse: peste vai si munti, mari si rauri, campii si paduri; vad multime de fiare si pasari; vad orase si sate si cum traiesc oamenii. Dar cocosul de la tara nu cunoaste nimic in afara ograzii in care traieste si nu vede decat cativa oameni si cateva dobitoace.Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii."
Si vulturul a venit sa se aseze pe acoperisul gospodariei si a vazut cat de tantos si de vesel se plimba cocosul in mijlocul gainilor lui si s-a gandit:" Inseamna ca e multumit cu soarta lui; dar cu toate acestea, ii voi povesti cele ce cunosc".
Si vulturul a inceput sa-i vorbeasaca cocosului despre frumusetea si bogatia lumii. La inceput cocosul l-a ascultat cu atentie, dar nu intelegea nimic. Vazand ca nu intelege nimic, vulturul s-a mahnit si i-a fost greu sa mai vorbeasca cu cocosul. La randul lui cocosul, neintelegand ceea ce ii povestea vulturul, se plictisea si-i era greu sa-l asculte. Si fiecare a ramas multumit de soarta lui.
Asa se intampla atunci cand un om invatat vorbeste cu unul neinvatat si , inca si mai mult, atunci cand un om duhovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesceste asemenea cocosului.Mintea omului duhovnicesc cugeta ziua si noaptea la legea Domnului(Ps1,2) si se inalta prin rugaciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc este lipita de pamant sau e bantuita de ganduri.Sufletul celui duhovnicesc se desfateaza de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc sta gol si imprastiat. Omul duhovnicesc zboara ca vulturul spre inaltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea intreaga, chiar daca s-ar ruga in intunericul noptii;dar omul ne-duhovnicesc se bucura sau de slava desarta , sau de bogatii, sau cauta desfatarile trupesti. Si atunci cand un om duhovnicesc se intalneste cu unul neduhovnicesc, legatura amandurora este lucru plictisitor si anevoios.

Cuvinte de folos in post - Sfantul Siluan Athonitul

Prin el insusi omul e firav ca o floare a campului:toti o iubesc si toti o calca in picioare.
Asa e si omul :uneori e in slava, alteori in necinste.Dar cine iubeste pe Dumnezeu, acela Ii multumeste pentru orice intristare si ramane linistit atat in cinstire, cat si in injosire.


Cum sa cunosc daca Domnul ma iubeste sau nu ?
Iata cateva semne.Daca te lupti cu tarie cu pacatul, Domnul te iubeste.Daca iubesti pe vrajmasi, esti si, mai iubit de Dumnezeu.Iar daca-ti pui sufletul pentru oameni, esti mult iubit Domnului, Care si-a pus El Insusi sufletul pentru noi.


Daca in tine este o nedumerire, inchina-te de trei pana la pamant si zi:" Milostive Doamne, Tu vezi ca sufletul meu e in nedumerire si mi-e frica sa nu gresesc.Lumineaza-mi intelegerea, Doamne." Si Domnul te va lumina negresit, caci El este foarte aproape de noi.Dar daca te indoiesti, nu vei primi ceea ce ceri.Asa a zis Domnul lui Petru:" Pentru ce te-ai indoit, putin credinciosule!"(Mt.14,31)atunci cand acesta incepea sa se scufunde in valuri.Asa si sufletul, cand se indoieste, incepe sa se scufunde in gandurile rele.



Duhul Sfant da sufletului sa cunoasca iubirea lui Dumnezeu si dragostea de oameni. Duhul Sfant invata sufletulblandetea si smerenia, si in Dumnezeu el isi gaseste odihna si uita toate amaraciunile acestei lumi, pentru ca il mangaie Duhul Sfant.Sufletele sfintilor gusta Duhul Sfant inca de pe pamant.Aceasta e "Imparatia lui Dumnezeu" care este "inlauntrul nostru", dupa cum spune Domnul(Lc 17,21)




Din iubire pentru Domnul sufletul ajunge ca unul ce si-a pierdut mintile:sade, tace si nu mai vrea sa vorbeasca; se uita la lume si n-o doreste si nici nu o vede. Si oamenii nu stiu ca el vede pe Domnul Cel Iubit;sufletul nu mai vrea sa se gandeasca deloc la lumea lasata in urma si uitata, pentru ca in ea nu e nicio dulceata.
Asa se intampla cu sufletul care a cunoscut dulceata Duhului Sfant.

Sfantul Teofan Zavoratul - Despre nevoia de a fi in Biserica si falsa sintagma " am credinta mea in suflet dar nu merg la biserica"

Doresti sa te rupi de lume si sa fi una cu Hristos? Mai intai de toate, adauga la aceasta dorinta toata sinceritatea si puterea, pe cat depinde de tine asta, si totodata sa incepi sa cauti harul fara sa te cruti. Unde sa-l cauti? In toate cele unde I-a placut Domnului sa-l ascunda pentru noi ca niste vase... Adica in toata intocmirea Sfintei noastre Biserici si in toate randuielile ei, dar mai ales in Sfintele Taine ale Marturisirii si ale Sfintei Impartasanii. De asta sa mergi la Biserica de cate ori ai putinta, sa te rogi acasa cu osardie, sa citesti carti sfinte, sa porti discutii duhovnicesti cu cine poti, sa iei asupra ta o nevointa oarecare( cum ar fi postul, privegherea, insingurarea, ostenelile ajutorarii aproapelui), sa nu te imprastii, sa nu te agiti in desert, sa nu cauti slava desarta si laude omenesti; sa te insingurezi in tine insuti si sa cazi la Domnul in inima ta; iar mai cu seama sa te spovedesti si sa te impartasesti cu Sfintele lui Hristos Taine precum se cuvine. Asa sa cauti , si vei afla, precum a fagaduit Domnul(Mt.7,7). Asa sa bati, si ti se va deschide(Mt.7,7). Totul e de la Domnul, insa primesc acestea toate numai cei care cu tarie, fara sa se crute, cauta... Chiar daca este greu, le da mangaiere incredintarea ca vor gasi fara indoiala ... Va veni in cele din urma harul, si atunci sufletul, ca o pasare scapata din colivie, va incepe sa zboare liber pe taramul Imparatiei lui Hristos.
Numai sa nu te lenevesti a cauta, si a cauta tocmai acolo unde poti sa afli, adica in Biserica si in randuiala bisericeasca. Rau fac cei care Il cauta, chipurile, pe Domnul, insa de Sfanta Biserica a lui Dumnezeu si de tot cea ce este bisericesc se instraineaza ori se tin de ea doar in parte, ca la nimereala, fara incredintarea ca este neaparata nevoie de aceasta randuiala a vietii. Nu, nu-L vei afla pe Domnul si nu vei afla harul Lui in afara Bisericii! In afara Bisericii este lumea, imparatia vrajmasului lui Hristos si al nostru... Acolo se agoniseste pierzarea, iar nu harul mantuitor... Pe cand Biserica lui Dumnezeu, fiind preaplina de har toata si in toate partile sale, este vas ales al harului sau suma de vase ale acestuia.[...]Precum am amintit, piedica principala este lipsa noastra de sinceritate fata de adevarul pe care l-am cunoscut. Stim ca lumea este incompatibila cu Hristos, si totusi, avand de gand sa purcedem pe calea urmarii lui Hristos sau chiar si dupa ce am purces pe ea, ne pare rau dupa cateva lucruri si impatimiri si le taram dupa noi, parca in necazul nestramutatei hotarari a lui Domnului potrivit careia nu putem sluji si lui Dumnezeu si mamonei(Mt 6,24). Domnul vede inima noastra ba in iubirea de lume, ba in iubirea de Dumnezeu, adica pe jumatatea lumeasca si pe jumatate crestineasca, si nu I se incredinteaza pe Sine, nici nu-i incredinteaza harul Sau, dupa cum gospodarul ce vede bine nu se apuca sa verse apa sau altceva intr-un vas cu gauri. Nu! Trebuie sa ne rupem pe de-a-ntregul de lume cu inima si sa fim ca niste straini in ea, chiar daca uneori nevoia ne sileste sa luam parte in mod exterior la lucrurile lumesti. Domnul asteapta tocmai acest dezgust fata de lume, si chiar El se grabeste sa il produca in noi prin inraurirea dumnezeiestii Sale mile in inima, ca mai apoi sa ne umple cu Sine Insusi. Dar fara noi nu il va produce. Noi insine trebuie sa dorim neiubirea si dezgustul fata de lume si sa ne silim catre acestea.