vineri, 5 iunie 2009

Cuvant de folos al duhovnicului catre fiul sau duhovnicesc

Tanar: Parinte vreau sa vorbesc tuturor despre cum m-a schimbat Dumnezeu si cat de bine este sa poti sa spui ca tu crezi in El .Spuneti-mi este bine ,pot sa fac asta ca nu cumva sa gresesc?
Dhv:Ca sa poti vorbi despre Dumnezeu , ca sa poti marturisi altora despre El trebuie sa-L cunosti.Iara aceasta cunoastere nu vine deplina decat prin traire si participare la El. S-ar putea ca dupa ce vei incepe sa-L patrunzi , sa intelegi ca, pe masura ce inaintezi, de fapt sti atat de putine si nu poti vorbi altora despre Dumnezeu.
Poti avertiza , poti indemna dar este foarte dificil a vorbi despre Dumnezeu, atat timp cat tu nu-L cunosti.
La Sfintii Parinti se intampla si altceva dupa ce sporeau in cunoasterea lui Dumnezeu: din smerenie, nu-L marturiseau ca pe ceva ce L-au castigat ci ca pe Ceva ce intotdeauna Il pierdeau si de Care erau mereu nevrednici.
Tanar: Imi spunea cineva ca nu trebuie sa mai gandesc in termenii acestia care sunt depasiti, dar eu simt ca trebuie sa spun cat de mult schimba Dumnezeu pe om, cat de mult bine da Dumnezeu celor ce-L cauta.Ce sa-i raspund?
Dhv: Am observat si eu ca acel cineva era stapanit de noua libertate tradusa in libertinaj si intr-o independenta absoluta fata de Insusi Absolutul divin.
,,Fiecare crede cum vrea nu dupa sabloane,etc....."E o manifestare a sincretismului religios ce este propovaduit la scara mondiala si care trebuie, doresc unii, sa inlocuiasca tot ceea ce este acum , uitand cuvintele Mantuitorului care spune ca ‚‚ nici o iorta sau o cirta nu va trece din cuvintele Mele” si iarasi in alt loc ‚‚ vai de cel ce va schimba macar un cuvint din cele ale lui Dumnezeu”
Acum, daca ai ajuns la o traire duhovniceasca in masura sa-ti dea inaltimea duhovniceasca a cugeta cele despre Dumnezeu, trebuie sa sti ca fata de genul acesta de crestin ( ca cel al persoanei amintite, si ca ea sunt destui, mai ales intr-o asa zisa clasa a intelectualitatii, ce cauta la Ceva doar printr-o rationalizare simpla, dar care este evident limitata de insasi firea omeneasca ce este supusa limitelor fiintiale) trebuie sa ai o cu totul alta abordare, care sa-i zdruncine insasi logica rationala pe care el isi bazeaza intreaga gandire. Doar printr-o asemenea daramare vei putea sa-l faci sa se miste dincolo de limitele in care isi impune trairea lui., relatia lui cu religiosul, caci o relatie cu Dumnezeu el nu are. Dar acest lucru nu-l poti face acum.
Tanar: Parinte, imi doresc sa impartasesc si altora ceea ce simt despre Dumnezeu si sa-i indemn sa uite de cele rele de aici si sa inceapa sa caute spre El, dar de multe ori nu gasesc cel mai potrivit cuvant sau mod de a o face! Cum sa incep aceasta lucrare?
Dhv: E buna dorirea lui Dumnezeu, poate e lucrul cel dintai cu care se porneste in castigarea celor de sus si lepadarea celor de jos, dar acum cred ca Iti lipseste rugaciunea adanca si traita , iti lipseste dialogul permanent cu Dumnezeu, iti lipseste smerenia dovedita de neparasirea acelei atitudini rebele vadita de nerabdare, de iuteala, de navalnicia cu care cauti sa afirmi putinul ce crezi ca l-ai cunoscut despre Dumnezeu, si nu in cele din urma o ascultare fata de duhovnic. Copilul de mic ,intai invata a pasi si apoi a alerga si a sari peste hopuri. Daca acum, in aceasta stare, a putinatatii celor dumnezeiesti sufletul tresalta , gandeste ca bucurii mai mari sunt gata sa ti se descopere pe masura ce zidirea ta va fi mai adanca, pe masura ce cu rabdare si staruinta si, nu in ultimul rand zic, cu ascultarea de duhovnic, vei lasa ca bucuria salasluirii harului lui Dumnezeu sa vieze in sufletul tau. La fel ca si toate lucrurile pedagogice, dar mai mult ca oriunde in cele duhovnicesti avem nevoie de un impreuna rugator cu noi care sa ne poate sustine , sa ne poata indruma in urcusul duhovnicesc si asta pentru ca la fiecare cotitura se afla potrivnicul, ce cauta sa zadarniceasca lupta cea buna pe care vrem sa o ducem . N-as vrea sa vorbesc mult si doar de dragul de a perora.Cel mai mult vorbim , dupa ce am ajuns la o descoperire a Tainelor celor dumnezeiesti, prin faptele noastre ce se vor manifesta ca lucrari in afara, ad-extra, fiintei noastre ale celor pe care le traim, lucrari ale harului ce l-am salasluit in fiinta noastra, si l-am facut sa vieze si l-am facut roditor. ‚‚Mila voiesc iar nu jertfa” spune Domnul Hristos sau altfel spus dovada Iubirii celei Inalte prin faptele iubirii dumnezeiesti si duhovnicesti, in detrimentul unui formalism(cred ,dar in sufletul meu- cum spun cei mai multi in zilele noastre).El n-are nevoie sa-I spunem: da noi credem ca Tu existi si ai facut lumea si esti bun etc..dar ma opresc aici, de viata mea ma ocup eu. Nu, Lui ii spunem altfel:
Tu ne-ai zidit, apara-ne Doamne ca neputinciosi suntem , Tu ne iubesti Doamne, milostiveste-te spre noi ca nevrednici suntem de Iubirea Ta, Tu indelung rabzi faradelegile noastre Doamne, varsa neincetat peste noi milostivirea Ta cea iubitoare de oameni.Pornind de aici incepem zidirea noastra, inaltarea noastra, caci spre ea ne cheama Domnul,spre Inaltarea la cele de sus, la cele vesnice si nepieritoare, la cele despre care mintea nu mai poate gasi asemanare lingvistica pentru ca este dincolo de orice cuvant.
Tanar: Vad ca atunci cand le spun altora ce simt despre Dumnezeu, ma iau in batjocura , rad de mine, ma considera depasit sau cel putin simt ca gandul lor este cel mult ingaduitor fata de mine.Cum sa –i fac sa ma asculte, sa ia aminte la ce vorbesc?
Dhv: Ca sa vorbim despre El trebuie sa stim despre El, iar a sti despre Dumnezeu se poate, dar printr-o anume stiinta ce este dincolo de stiintele lumii rationale si pe care n-o gasesti circumscrisa vreunei forme didactice si care n-are manual si anume , stiinta smereniei. Sfantul Siluan Athonitul spunea ca cea mai inalta si deplina stiinta este tocmai aceasta, Stiinta Smereniei .Pentru ca pe aceasta ne-a predat-o Dumnezeu, in persoana Fiului Sau Intrupat, a Cuvantului ce S-a lasat salasluit in trup.
Celui ce ajunge sa-L cunoasca pe Dumnezeu o mare fericire i se arata, pentru ca in aceasta stare el afla Imparatia lui Dumnezeu, se afla pe sine deja in vesnicie, caci spune Hristos despre viata cea vesnica ca aceasta este ‚‚ca sa Te cunoasca pe Tine Singurul Adevaratul Dumnezeu si pe Fiul Tau pe care L-ai trimis”. Iata cum toata vietuirea cea dumnezeiasca si in Dumnezeu, se impartaseste celui ce cunoaste pe Dumnezeu, celui care, prin dorirea Lui, face din fiinta sa salasul raiului, pentru ca el aduna intr-o dragoste imitativa cu cea a lui Hristos, intreaga creatie. Va iubi totul pentru ca va vedea in totul pe Dumnezeu , va vedea pronia Lui cea nepieritoare pentru creatie, va fi patruns de aceea caldura nemistuitoare a Duhului celui Sfant ce strapunge inima devina salasul dumnezeirii. Si ,mai presus de toate nu va mai vrea sa paraseasca aceasta vietuire si va spune, ca ucenicii pe muntele Taborului, ‚‚ Doamne ce bine este noua sa fim aici.” Cel ce afla pe Dumnezeu si gusta din cele vesnice nu vrea sa se mai intoarca , sa se departeze de la ele. Si-a gasit familia, si-a gasit unitatea pe care cele de jos o preinchipuiau prin binecuvantarea pogorarii Duhului Sfant in Taina Cununiei, este in Treime si numai vrea sa o piarda. Sa luam exemplul apostolilor , ucenicii ce petreceau si slujeau lui Dumnezeu. Au avut ei deplina lepadare in grija lui Dumnezeu dintru inceput? Nu, pentru ca harul nu era deplin in ei, pentru ca fierbinteala aceea pe care cei 2 ucenici, Luca si Cleopa, au simtit-o pe cale, nu puteau s-o patrunda, datorita putinatatii lor duhovnicesti. Dupa Pogorarea Duhului Sfant ei se afla deplini in dumnezeire si nu numai ca insetau neincetat de dorul Mantuitorului si Invatatorului lor, dar acum marturisesc, prin lucrarea Duhului Sfant salasluit in toate, despre Dumnezeu. Nimic nu-i mai poate retine, familie , rude , prieteni, pentru ca acum au Ceva Nepretuit, au ceva ce lipsea fiintei lor: Cunoasterea lui Dumnezeu. ‚‚Apostolii umblau pe pamant si spuneau noroadelor cuvant despre Domnul si despre Imparatia cerurilor, dar sufletele lor tanjeau si insetau sa vada pe Domnul Cel Iubit si de aceea ei nu se temeau de moarte , ci mergeau cu bucurie in intampinarea ei si, daca doreau sa traiasca pe pamant, era numai pentru norodul pe care-l iubeau” spune Sfantul Siluan, marele nevoitor si iubitor de Dumnezeu, al Athonului.
Cunoasterea lui Dumnezeu , spre deosebire de orice altfel de cunoastere care, ancorata in rationalitate , nu are puterea de a modifica fiintial omul, re-structureaza, re-defineste, re-asaza(in sensul de repetare a actiunii si nu de pozitionare pe alte coordonate) persoana in ambianta edenica, in trairea in dumnezeire prin participarea la dumnezeire, prin impartasirea din dulceata Duhului si simtirea iubirii celei treimice. Astfel, omul teofor, omul ajuns a se invasmanta in vesmantul nestricaciunii se va afla in fata a doua tipuri de abandonuri: unul vis-a vis de lume( va vedea efemeritatea ei , cat de mult departeaza prin pornirile ei patimase pe om de lucrarea dumnezeiasca) careia va inceta sa-i mai apartina, pentru ca nu se va mai lasa devorat de aceasta, lepadand toata alipirea de acele fericiri masurate si finite, si unul vis-a- vis de Dumnezeu, pentru ca se va abandona pe sine lui Dumnezeu, intr-un act de smerenie, de pocainta in dorirea fericirii celei nepieritoare , de marturisire a vierii Sale doar in Dumnezeu cu Dumnezeu si prin Dumnezeu.
In cunoasterea lui Dumnezeu , ratiunea neputincioasa , lasa loc trairii , experierii lui Dumnezeu, participarii omului intreg la gustarea din Dumnezeu, in care inima este incalzita de dogoarea Duhului si, in care, mintea in inima se asaza si contempla, fara se folosi de putinatea lucrarilor ei in afara, a cuvintelor , stralucirea , frumusetea harica ce umple omul si-l transfigureaza.
Sper ca prin aceste cuvinte sa-ti fi raspuns macar in parte la cele dorite. M-am rugat si L-am rugat sa-mi arate cum si ce sa-ti scriu, pentru ca daca as fi gandit ceva, cuvintele mele n-ar putea fi ziditoare ci doar o manifestare a mintii mele supusa celor rationale si stricacioase. De aceea am si asteptat clipa randuita spre a-ti putea scrie aceste sarace cuvinte.
Inchei rugandu-te sa faci din rugaciune o bucurie, o mangaiere si vei vedea cum incet , incet Bunul Dumnezeu va cobora in inima ta pacea Sa, acea pace ce le-a oferit-o si ucenicilor Sai, acea pace care-l face pe omul duhovnicesc sa fie mereu din aceasta lume dar niciodata a ei, ci a celei zidite lui de Dumnezeu, inca dintru inceput, a Imparatiei celei Vesnice Amin!

Cu dragoste intru Hristos, rugator pentru tine inaintea lui Dumnezeu eu nevrednicul preotul si duhovnicul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu