Icoana Maicii Domnului Imblanzitoarea inimilor celor rai - Izvoratoarea de Mir

Pentru un crestin traitor, nevoia de semne din partea Celui pe Care Il preaslaveste nu exista.In cazul in care insa este martor al unui asemenea eveniment nu exalta ci, de indata se asaza in smerire de sine in starea rugaciunii, laudand si multumind lui Dumnezeu pentru inca un Dar ce i-a oferit. Inima sa se umple de bucurie vazand slava lui Dumnezeu, intreaga sa fiinta se umple de iubire caci in fata sa se asterne Iubirea Jertfelnica si Ziditoare a lui Dumnezeu.In fata sa se afla dovada neincetatei pronii a lui Dumnezeu, si atunci cum spunea cineva, restul e tacere caci numai poate adauga nimic si asta pentru ca se afla in Cele ale Duhului, se afla intreg in izvorarea harului Sfantului Duh si din tot sufletul sau,din tot cugetul sau,din toata inima sa si toata vartutea sa se adapa de la Izvorul Pururea Datator de Viata. Si ar vrea sa nu mai plece de acolo, ar vrea sa ramana acolo pentru ca de acum cautarea sa s-a incheiat. Este aceeasi stare a apostolilor pe muntele Taborului:"Bine este noua Doamne sa fim aici!". Si toate astea pentru ca el, nu are nevoie de aratari ale lui Dumnezeu, nu se roaga si nu traieste doar, doar Dumnezeu i se va arata aievea pentru ca el se recunoaste pe sine in cei pe care Hristos lui Toma i i-a descris cand a zis: "Fericit esti Toma pentru ca ai vazut si ai crezut; dar mai fericiti sunt cei ce n-au vazut si au crezut!"

Astazi in Biserica Sfanta Maria din Sydney din ingaduinta Maicii PreaSfinte a poposit o icoana venita de la Moscova, icoana ce se numeste ,,Maica Domnului Imblinzitoarea inimilor celor rai", pentru doar 2 ore. O icoana din care mirul izvoraste.O icoana simpla,o litografie care atinsa de trupul Sfintei Matroana a Rusiei acum zece ani,asa cum multi credinciosi fac cu icoanele si la noi in tara, a inceput sa izvorasca mir si sange. Aceasta icoana, asa cum Parintele Gheorghe de la Biserica Ortodoxa sora Rusa ,,Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Sydney ne-a spus, a izvorat si sange doar la momente de grea incercare pentru Rusia si pentru omenire ca de exemplu la scufundarea submarinului Kursk si la daramarea turnurilor de la New York. Ea s-a aratat vindecatoare pentru paralizati, pentru cei cu cancer ce prin credinta lor au luat de la icoana harul datator de viata.

Bucuria prezentei acestei icoane alaturi de o alta, copie a celei facatoare de minuni, Maica Domnului Trihirusa( cu trei maini)cu mana Sf. Ioan Damaschin de la Sfanta Manastire a Hilandarului din Muntele Athonului, s-a continuat vazand cum oamenii nu mai doreau sa plece din biserica,chiar si dupa ce Sfanta icoana parasise biserica, le era bine, erau pe un Tabor si erau patrunsi de lumina harica a acestei sfintei icoane.

Neincetata Rastignire a lui Hristos sau cum fac unii pacatul virtute

In aceasta lume din care Dumnezeu este alungat, este lepadat cu o bucurie greu de imaginat, in aceasta pustietate si saracie duhovniceasca in care placerea, sexualitatea, desfraul, libertinajul devenit moralitate sunt motive si scopuri finale ale vietuirii, in aceasta lume asadar, s-ar parea ca nimic nu mai poate sa ne mai tulbure, sa ne mai socheze, sa ne mai provoace la trairi ce ne poarta spre lacrimi de amaraciune si mila pentru neamul omenesc. Iata ca asistam pe zi ce trece la atacuri impotriva crestinismului, impotriva Lui Hristos Domnul nostru si a Maicii Sale, atacuri care nu au scop decat acela de a putea in felul acesta justifica pacatele lumii de astazi, de a face anormalul normal, de a-L face pe Dumnezeu ca Unul ce este in pas cu timpurile, mereu adaptat si adaptabil ,,nevoilor” oamenilor, mereu gata de a raspunde ,,se accepta” pentru orice bucurie( a se intelege pacat) pe care omul doreste sa-l treaca pe lista celor bune, si de mult folos. Caci de nu, putem trai si fara Tine!
Un astfel de atac a avut loc in Auckland, Noua Zeelanda. Am sa incerc sa redau cat mai curat aceasta stire fara a o imbogati cu trairile mele, mentionand ca atunci cand am vazut-o cu greu m-am putut stapani din multele trairi ce nu imi dadeau pace. Mentionez ca poza impricinata nu am postat-o , dar de va vrea cineva sa se convinga, o poate face la adresa pe care am pus-o in incheiere.
O biserica din Auckland, ce folosea un panou publicitar vatamator ce intentiona sa provoace o discutie despre problema spirituala a Craciunului, a ofensat un grup de crestini.
La biserica Sfantul Matei- din- Oras s-a pus joi un panou publicitar de Craciun reprezentand o ilustatie pe care biserica a simtit ca ar putea deranja pe unii.
Pe el, Maria si Iosif sunt in pat. Iosif se uita in jos scarbit. Maria este trista. Titlul spune: ,,Sarmanul Iosif. Dumnezeu este ceva( o lucrare)greu de urmat.”
,,Acesta intentiona sa provoace stereotipiile legate de modul in care Iisus a fost conceput si sa- i faca pe oameni sa discute despre povestea Craciunului „ a spus biserica.
Dar grupul Familia Intai din Noua Zeelanda a etichetat panoul insensibil si inacceptabil pentru multe persoane. Diectorul national Bob McCoskrie descrie planul bisericii ca iresponsabil.
,,Biserica isi poate avea dezbaterea depre fecioria nasterii si semnificatia ei spirituala in biserica, dar sa confrunti copiii si familiile cu acest concept printr-un panou publicitar este complet iresponsabil si inutil”, a spus acesta. Biserica nu a putut recunoaste ca panourile publice sunt expuse tuturor inclusiv copiilor si familiilor ce pot fi ofensate de materialul prezentat. Cu toate acestea, Vicarul Bisericii Arhidiaconul Glynn Cardy, a spus ca a generat numeroase discutii in faza lui de ,, conceptie”.
,,La Bethleem ciobanii sarmani si calatorii pagani sunt bineveniti in timp ce preotii si bogatii nu sunt. Povestile arat talmes balmes calea lui Dumnezeu, unde cei dinafara sunt poftiti inauntru si cei dinlauntru sunt dati afara” a spus el pe site-ul bisericii. ,, Adevaratul sens al Craciunului” sta in ospitalitatea radicala pe care Iisus a aratat-o saracilor, napastuitilor,femeilor, copiilor, bolnavilor.
,, Moartea Lui a fost o consecinta a suparatoarei naturi a acelei ospitalitati si invierea Sa o reabilitare simbolica!”
Saptamana trecuta o campanie a Autobuzului Ateist din Noua Zeelanda a adunat 20.000 de dolari NZ din donatii publice pentru a sustine reclama de pe autobuz ce scria :,, Probabil ca Dumnezeu nu exista. Acum nu va mai ingrijorati si incepeti sa va traiti viata, (bucurati-va de viata).”
Aceste reclame au provocat furtuna anul acesta cand au mers prin Metroul si autobuzele Londrei. Reclame similare au fost prezente in Canada, SUA, Italia,Spania, Australia, Finlanda si Germania.

http://au.news.yahoo.com/a/-/world/6593902/joseph-mary-in-bed-billboard-set-for-nz/



An Auckland church using a mischievous billboard intended to provoke conversation about spiritual matters at Christmas, has angered a Christian lobby group.
St Matthew-in-the-City put up a Christmas billboard on Thursday featuring an illustration the church felt could disturb some. It has been defaced within five hours of being erected.
On it, Mary and Joseph are in bed. Joseph looks down dejected. Mary looks sad. The caption reads: "Poor Joseph. God is a hard act to follow."
It was intended to challenge stereotypes about the way that Jesus was conceived and get people talking about the Christmas story, the church said.
But lobby group Family First NZ has labelled the billboard insensitive and objectionable to many people.
National director Bob McCoskrie describes the church's plan as irresponsible.
"The church can have its debate on the virgin birth and its spiritual significance inside the church building, but to confront children and families with the concept as a street billboard is completely irresponsible and unnecessary," he said.
"The church has failed to recognise that public billboards are exposed to all of the public including children and families who may be offended by the material."
However, Church vicar Archdeacon Glynn Cardy said it had already generated plenty of discussion in its "conception phase".
"At Bethlehem low-life shepherds and heathen travellers are welcome while the powerful and the priests aren't. The stories introduce the topsy-turvy way of God, where the outsiders are invited in and the insiders ushered out," he said on the church's website.
"The true importance of Christmas" was in the radical hospitality Jesus offered to the poor, the despised, women, children, and the sick.
"His death was a consequence of the offensive nature of that hospitality and his resurrection a symbolic vindication."

Last week a campaign by New Zealand Atheist Bus Campaign raised $NZ20,000 ($A15,935) in public donations to fund bus ads which read "There's probably no God. Now stop worrying and enjoy your life".

Those ads created a storm when they ran on the London Underground and British buses this year. Similar ads have run in the United States, Canada, Italy, Spain, Australia, Finland and Germany.

Cuviosul Ioan Romanul - un sfant al pustiei Carpatilor

Povestea Sfantului Pustnic Ioan Romanul

Au fost oameni de-alungul istoriei si prin lume care au fost sustinuti ei insisi doar de Dumnezeu, au trait pentru multi ani fie fara hrana , adapost ori haine. Noi suntem departe de experienta unor asemenea asceti; cu toate acestea , istorii ale unora ajung la noi din cand in cand. Urmatoarea descriere este o istorisire adevarata despre un ascet care a trait singur in padurile din Romania pana in 1950.
In vara lui 1945, mi-am luat lucrurirle si am plecat peste munti la Manastirea Sihastria. Doream sa ma spovedesc la Parintele Cleopa. Cand am traversat coama muntelui si am ajuns la Valea Sihastriei, la marginea luminisului numit Trapeza mi-a aparut in fata chipul plin de calmitate si sfintenie al unui necunoscut isihast. Era mai degraba scund de statura, cu capul descoperit, imbracat intr-un fel de rasa lunga de lana, descult si incins cu o funie de canepa. Nu avea bagaj sau vreun rucsac si in maini tinea o funie(ata de metanii) de rugaciune facuta de el insusi din cracute de macese. Parea ca ma asteapta. Cand m-a vazut m-a binecuvantat cu amandoua mainile si mi-a spus pe nume :,, Parintele Teodul mergi la Sihastria la Parintele Cleopa? De cate ori am fost si eu la manastire si am stat in biserica la slujba dar nu m-a vazut nimeni! Stiu ca sfintia ta vrei sa pleci de la Agapia la Sihastria dar n-ar trebui sa te duci. Stai la Agapia si fa-ti ascultarea acolo deoarece Dumnezeu nu te-a trimis la Agapia degeaba. Acolo e mantuirea sfintiei tale!
Cand am vazut ca mi-a vorbit pe nume si ca mi-a stiut si gandurile, un fel de teama si uluiala m-a cuprins la inceput, asa ca nu puteam nici sa vorbesc, mai ales ca nu stiam cine era acela. Dar cuvintele lui mi-au intrat in inima si m-au umplut de bucurie duhovniceasca, asa cum nu mai simtisem niciodata. Apoi, facandu-mi curaj, l-am intrebat:
Care iti este numele , Cuvioase Parinte , si de cat timp traiesti aici in pustie ?
,,Numele este Ioan , mi-a raspuns si sunt din regiunea Tighina . Am fost Episcop Vicar in tinerete. Dar, iubind linistea si rugaciunea mai mult, am parasit aceasta inaltime arhiereasca si auzind despre schiturile din Oltenia, in 1915 am venit ca frate la Schitul Crasna din Gorj. Staretul mi-a dat ascultarea vitelor schitului. Dupa cativa ani mi-a spus : ,, Frate Ioan pregateste-te ca deseara te tundem calugar!” El nu era la curent cu trecutul meu . Asa ca am lasat totul si am fugit in acea noapte spre pustie in adancul padurii. Apoi, auzind de isihastii din Moldova, in 1920 m-am retras definitiv in Muntii Sihlei.
Dupa un moment de tacere, sfantul isihast Ioan adauga:,, Parinte Teodul , adu-mi te rog un pachet de coli de scris si un kilogram de cerneala!” ,, Dar ce veti face cu ele, sfintia voastra?” Bunul ascet , in ciuda acestui fapt, aratand cu mana spre palcul de brazi mi-a spus:,, Am nevoie doar de penita, caci iata cate stilouri mi-a dat Dumnezeu!”
,, Unde mai exact si cand ar trebui sa-ti aduc hartia?”, l-am intrebat. ,,Nu te ingriji de asta !” mi-a raspuns, ,,Domnul poarta de grija de toate!”.,, Sfintia voastra, vreti sa va aduc sa va aduc si niste paine uscata sau ceva de mancare?” ,,Nu am nevoie de nimic, de vreme ce, din mila lui Dumnezeu am tot ce imi trebuie!” Apoi , sarutandu-I mana i-am spus: ,, Binecuvantati-ma Sfintia voastra!” ,, Domnul sa te binecuvinteze si sa ma ierte!”
De aici inainte , dupa ce m-a binecuvantat cu amandoua mainile, am coborat in vale spre Sihastria, si el a stat un moment rezemat de un brad. Apoi a disparut ca o caprioara in adancurile padurii si nu l-am mai vazut. O bucurie nespusa s-a asezat in sufletul meu! Cate lucruri n-as fi avut sa-l intreb pe acest mare isihast, dar n-a vrut sa-mi descopere nimic despre viata sa ascetica din Muntii Sihlai , nici macar locul unde era pestera sau coliba lui.
Dupa o luna, mi-am luat rucsacul in spinare si lucrurile si am plecat peste munte spre Sihastria. Aveam treaba la Parintele Cleopa. Pe drum m-am rugat sa-l intalnesc pe Sfintul pustnic Ioan ca sa-I pot da hartia si cerneala. Adusesem cu mine si niste paine uscata ca hrana . Cine stie ce-ar avea de scris! Poate niste invataturi duhovnicesti , poate invaturi despre Rugaciunea lui Iisus, pe care o dobandise din tinerete, poate niste descoperiri Dumnezeiesti sau poate despre viata lui .
Cand am ajuns la luminisul Trapeza, Sfantul pustnic Ioan a aparut imediat in fata mea fara sa-l observ din ce directie a venit. Fata lui era alba, luminoasa si radia de o bucurie Dumnezeiasca, straina omului obisnuit; si inima lui era inundata de pace si liniste duhovniceasca. Trupul era acoperit de aceeasi haina aspra de lana impletita de mainile lui. In mana stanga tine o funie (ata de metanii) impletita din nuiele de maces, iar mana dreapta si-o tinea pe piept ca si pentru rugaciune. Dupa ce i-am sarutat mana si i-am facut metanie, Sfantul Ioan m-a binecuvantat cu amandoua mainile si m-a sarutat pe frunte si mi-a spus: ,,Parinte Teodul, te duci la Sihastria? Ar fi bine sa te intorci la Agapia, caci Parintele Cleopa, Staretul Sihastriei, nu este astazi. A fost chemat la Manastirea Neamt.’’ ,,Sfintia voastra, ‘’i-am spus cu emotie ,,v-am adus hartie si cerneala. Aici sunt si niste penite!’’ ,,Multumesc, Parinte Teodule, stiam ca le vei gasi!’’. Apoi le-a pus in rucsacul pe care-l avea in spate. ,,Ti-am adus de asemena si ceva de mancare, paine, fructe si niste vin.’’ ,,Dumnezeu sa-ti rasplatesca dragostea , Parinte Teodule, dar nu am nevoie de nimic, Dumnezeu are grija de mine’’.
Degeaba am insistat sa ia ceva. Nici macar nu s-a uitat in cos sa vada ce-I adusesem. Dar ca sa nu ma intristeze, bunul soldat al lui Dumnezeu mi-a spus cateva cuvinte duhovnicesti.
,,Parinte Teodule, postul este un mare folos pentru calugar. Sa stii ca sunt sapte feluri ale mancarii pentru oameni, sa spunem asa, sapte trepte ale postului:
A – carnivorii, ce manaca mereu carne.Acestia sunt in treapta cea mai de jos a postului, chiar daca uneori se abtin de la mancare. Nu pot niciodata inainta in rugaciune.
B – lacto-vegetarienii, care nu mananca niciodata carne, doar lapte, branza, oua si fierturi de legume. Acestia sunt in treapta a doua a postului care e tinut in manastirile chinovitice si foarte rar de mireni.
C – vegetarienii, ce manaca doar ierburi si legume fierte sau crude. Aceasta forma este treapta a treia a postului, si ce-I mai ravnitori calugari din manastirile obisnuite il tin.
D – cei ce manaca fructe sau paine , sau fructe negatite o data in zi, fara ca sa mai manance altceva. Cei ce tin acest post pot sa-si stapaneasca trupul si mintea fara greutate si pot inainta rapid pe calea rugaciunii.
E – cei ce manca cereale sunt cei de pe treapta a cincea. Acestei trepte ii apartin in special monahii isihasti si cautatorii pustiei, ce manca doar o data in zi paine neagra, cereal, graunte inmuiate de grau , de porumb, de mei, de fasole, de mazare sau linte.
F – mancarea uscata este a sasea treapta a postului monahal care este tinut de cei mai nevoitori monahi ai pustiei. Aceia ce traiesc in acest aspru ascetism, mananca doar paine uscata inmuiata in apa, cu sare sau un strop de otet, o data in zi cu masura. Acesta este modul in care pustnicii Nilului au trait.
G – hrana ceresca sau mana.Este ultima si cea mai inalta treapta a postului, care este atins de foarte putini ascetic, dupa o viata lunga ascetica, fiind intariti de harul Duhului Sfant. Acestia sunt mangaiati cu Sfintele cele mai Inalte Taine (Trupul si Sangele Mantuitorului) singuri , cu Trupul si Sangele lui Hristos, pe care –L primesc o data sau de doua ori pe saptamana, fara sa guste altceva decat apa.
Dupa ispite dificile si asceza, si prin Harul Domnului (Binecuvantarea Lui) am ajuns si eu sa ma impartasesc cu Sfintele Taine singur si sa nu mai simt foame si sa nu mai am nevoie de paine sau legume.’’
Fiti atenti Parintilor, la ce inaltime duhovniceasca de asceza Sfantul Ioan a ajuns. Apoi l-am intrebat: ,, Sfintia voastra, acolo in padure unde traiti, nu e frig iarna?’’
,,Parinte Teodul, eu sunt locuitor al Carpatilor si Domnul are grija de mine; pentru ca de cate ori m-a gasit nu mi-a lipsit nimic. Nu simt nici frigul iernii, nici caldura verii, nici foame, nici sete si nicio alta nevoie!’’
,,Sfintia voastra, tare as vrea sa ma retrag la Sihastria, sa fiu langa monahi! As avea mai multa liniste si timp pentru rugaciune!’’ . Mi-a raspuns: ,,Daca ti s-a dat sub ascultare de la Mitropolie sa mergi la Agapia, fa ascultare de vreme ce ai fost trimis acolo din voia si lucrarea lui Dumnezeu!’’. Vazand ca marele isihast, nu vroia sa mai vorbeasca ca sa nu intrerupa Rugaciunea lui Iisus pe care o avea in minte si in inima, i-am multumit din suflet pentru sfaturi si cuvintele de invatatura pe care mi le daduse . Am facut metanie in fata lui, i-am sarutat mana si i-am cerut binecuvantare sa plec. Sfantul Episcop Ioan m-a binecuvantat cu semnul Sfintei Cruci si mi-a spus: ,,Fie ca Domnul Iisus Hristos sa te binecuvinteze si sa ma ierte!’’
Un alt an a trecut cu incercari si destule ispite. Nu am mai auzit multe despre Episcopul Ioan. In vara lui 1946, gandurile mele m-au manat sa merg cateva zile pentru liniste la Sihastria. Mi-am facut obisnuitele rugaciuni pentru calatorie, mi-am luat lucrurile si am traversat muntele cu gandul ca sa-l mai vad macar o data pe Sfantul Isihast Ioan. Cand am ajuns la luminisul Trapeza, miracolul s-a intamplat pentru a treia si ultima oara. La marginea luminisului, Sfintia sa Ioan ma astepta. Acelasi chip luminos, aceeasi ochi limpezi si veseli, aceeasi fericire si pace duhovniceasca in sufletul sau , aceeasi haina saraca de lana pe trupul sau slab si imbatrinit. I-am facut obisnuita metanie, i-am sarutat mana si el mi-a sarutat fruntea si am stat amandoi pe un trunchi de brad doborat de vant. Nimic pamantesc nu-l interesa. Dupa cateva momente de liniste Sfintia sa mi-a spus: ‘’As vrea sa merg in satul meu natal sa mor acolo. Avem si acolo paduri destule.’’ ,,Cum poti merge , caci natiile nu s-au linistit?’’ (n.t. era dupa razboi) ,,Cred in Dumnezeu , caci El m-a acoperit cu Mana Lui!’’. Apoi batranul vazandu-mi amaraciunea m-a intarit in credinta si m-a sfatuit sa am mare grija fata de sufletele ce mi-au fost incredintate la Agapia, caci acolo imi era mantuirea. La sfirsit m-a binecuvantat cu amandoua mainile si m-a sarutat in Domnul. I-am facut metanie si astfel ne-am despartit, eu avand lacrimi in ochi. El s-a retras la mult doritul sau desert, la Muntii Sihlai, si eu am coborat spre Sihastria. Aceasta a fost ultima mea intalnire cu el.
Din 1946 nu l-am mai intalnit. Nimeni nu mi-a mai spus nimic despre el. Am crezut ca a trecut la taramurile vesnice, de undeva din Muntii Sihlai. Dupa 5 ani , am auzit ca un frate de la Sihastria, ce pastea oile manastirii , l-a intalnit in padurile dinspre Muntele Chitele. Mergand la pasune cu oile, deodata a observat ca oile se adunasera la un loc si cainii s-au oprit ca si cum ar fi fost incremeniti. Cand s-a uitat imprejur , a vazut un calugar batran, cu barba alba, cernita. Era Sfantul Ioan .
,,Intr-adevar, in cele ce am pacatuit astazi inaintea lui Dumnezeu, intru aceasta am descoperit oamenilor!” si-a spus iubitorul pustiei siesi. Apoi i-a zis fratelui care tinea oile:
,, Frate Stefane, vino aici si nu te teme! Stiu ca te spovedesti la Cuviosul Parinte Ioil. Dar te rog, nu spune nimanui ca m-ai vazut!”
Fratele Stefan s-a impartasit saptamana urmatoare si nu a spus nimanui. Dar gandurile lui il tot sileau sa spuna la spovedanie Parintelui ioil. Si batranul, cand a auzit, imediat a luat niste paine uscata si hrana in punga si a mers prin padure in jurul manastirii o saptamana cu Parintele Visarion, staretul de la Schitul Sihla, sperand sa-l intalneasca pe Sfantul Ioan. Dar nu l-au inatlnit. Apoi, dupa o luna sau doua, fratele Stefan era cu oile prin padure si deodata, s-a intalnit cu iubitorul de pustie Ioan. Era descult si cu capul descoperit. I-a facut semn cu mana si i-a spus: ,, Frate Stefane, te-am rugat un lucru si nu l-ai facut! Sa sti ca vei merge in armata si nu te vei mai intoarce in manastire!” Si asa a fost. Fratele a mers in armata si a ramas in lume.
De atunci inainte , nu am mai auzit nimic despre Sfantul Ioan Isihastul.



THE STORY OF JOHN THE ROMANIAN

There have been people throughout history and across the world who have sustained themselves by God alone, having lived for years with neither food, shelter, nor clothing. We are far from the experience of such ascetics; however, stories of them reach us from time to time. The following account is a true story about an ascetic who lived alone in the forests of Romania until the 1950’s.
In the summer of 1945, I took my staff and went over the Mountain to Sihastria Monastery. I wanted to confess to Father Cleopas. When I crossed the ridge of the Mountain and had arrives at Sihastria Valley, at the edge of the clearing called ‘Trapeza’ there appeared before me the calm and holy face of an unknown hesychast. He was rather short of stature, with his head uncovered, dressed in a kind of long ryassa of wool, barefoot, and belted with a rope of hemp. He has neither a staff nor a bag, and in his hands he carried a prayer rope made by him from the hips of wild roses. He seemed to be waiting for me. When he saw me, he blessed me with both hands and said to me by name: “Father Theodulus, you’re going to Sihastria, to Father Cleopas? How many times have I also gone to Sihastria Monastery and stood in Church during the service, but no one saw me! I know that your holiness wishes to leave Agapia and go to Sihastria, but you shouldn’t go. Stay at Agapia Monastery and do your obedience there, since God did not send you to Agapia in vain. There is the salvation of your holiness!”
When I saw that he spoke to me by name and also knew my thoughts, a kind of fear and astonishment at first overwhelmed me, so that I was unable even to speak, especially because I didn’t know then who he was. But his words entered into my heart and filled me with great spiritual joy, such as I had never felt before. Then, taking courage, I asked him: “What is your name, Reverend Father, and how long have you lived in asceticism in these parts?” “I am called John,” he answered me, “and I am from the Tighina region. I was Vicar Bishop in my youth. But, loving silence and prayer more, I left this high office, and hearing of the hermitages of Oltenia, in 1915 I came as a novice brother to Crasna Skete in Gorj County. The Abbot had me take care of the cattle of the skete. After some years he said to me: “Brother John, prepare yourself, because tonight we will make you a monk!” He wasn’t acquainted with my past life. Then I left everything and departed that night for the desert in the depths of the forest. Then hearing about the hesycasts in Maldavia, in 1920 I withdrew for good to the Sihla Mountains.”
After a short silence, the holy hesychast John added: “Father Theodulus, please bring me a packet of writing paper and a kilogram of ink.” “But what would you do with them, your holiness?” The good ascetic, however, pointing his hand to the branches of the fir trees said to me: “I only need nibs, for look how many pens God has given me!” “Where, exactly, and when should I bring you paper?” I asked him. “Don’t worry about that,” he answered, “the Lord takes care of everything!” “Your holiness, do you wish me to bring you also some dried bread or some other food?” “I don’t need anything, since, by the mercy of God, I have everything I need!” Then, kissing his hand, I said to him: “Bless me your holiness!” “May the Lord bless you, and forgive me!”
Therefore, when he had blessed me with both hands, I descended to the valley towards Sihastria, and he stood a moment leaning against a fir tree.. Then he disappeared like a dear into the depths of the forest and I say him no longer. An unspeakable joy rested in my soul. How many things would I not have liked to ask this great hesychast, but he didn’t want to disclose to me anything about his spiritual asceticism in the Sihla Mountains, nor even the place where he had his cave or earthen hut.”
After a month I took the knapsack on my back, and a staff, and went over the mountain towards Sihastria. I had business with Father Cleopas. On the road I prayed to meet the holy hesychast John so that I could give him the paper and ink. I also brought with me some dried bread for food. Who knows what he had to write! Perhaps some secret spiritual teachings; perhaps counsels about the Jesus Prayer, which he had acquired in his youth; perhaps some divine revelations; or perhaps about his own life.
When I reached Trapeza clearing, the holy hesychast John immediately appeared before me without my observing from which direction he had come. His face was white, luminous, and radiated a heavenly joy alien to ordinary men; and his heart overflowed with great peace and spiritual quiet. His body was covered by the same coarse clothing of wool, knit by his own hands. In his left hand he held a prayer rope of rose hips, and he always held his right hand on his chest as for prayer.
After I had kissed his hand and made a prostration to him, the holy John blessed me with both hands and kissed me on the forehead, and said to me: “Father Theodulus are you going to Sihastria? It is better for you to return to Agapia, since Father Cleopas, the abbot of Sihastria, is absent today. He was called to Neamt Monastery.” “Your holiness,” I said to him with emotion, “I brought you paper and ink. Here are also some nibs!” “Thank you Father Theodulus. I knew you would find them!” The he placed then in the knapsack which he had on his back. “I also brought you some food: bread, fruit, and a little wine.” “May God reward your love, Father Theodulus, but I don’t need anything, God takes care of me.”
I insisted in vain that he take something. He wouldn’t even look in the basket to see what I had brought him. But so as not to sadden me, the good soldier of Christ gave me this spiritual word:
“Father Theodulus, fasting is great profit for a monk. You should know that there are seven kinds of food for men, that is to say, seven degrees of fasting”
• “A: Carnivores, who always eat meat. These are in the lowest degree of fasting, even if they sometimes restrain themselves from food. They are never able to advance in prayer.
• “B: Lacto-vegetarians, who never eat meat, but only milk, cheese, eggs and all kinds of boiled vegetables. These are in the second degree of fasting, which is kept by Monks in coenobitic Monasteries and, very rarely, by laymen.
• “C: Vegetarians, who eat only vegetables and boiled or raw legumes. This arrangement forms the third degree of fasting, and the most zealous monks of the common life keep it.
• “D: Fruit-Eaters, who eat bread and uncooked fruits once a day, without otherwise ever tasting food. He who attains this degree of fasting is able to master his body and thoughts without difficulty and can advance rapidly on the path of prayer.
• “E: Cereal-Eaters, comprise the fifth degree of fasting. To this degree belong monks – especially hesycasts and desert-dwellers – who eat once a day only black bread, cereals, and soaked grains of wheat, corn, millet, lentils, beans, peas, etc.
• “F: Dry Food, is the sixth degree of monastic fasting, which is usually attainted only by the most zealous desert dwellers. Those who live in the this harsh asceticism eat only dried bread soaked in water, with salt or a little vinegar, once a day and by measure. This is how the hesycasts of the Nile valley lived.
• “G: Divine Food or manna, is the last and highest degree of monastic fasting, which is attained by very few ascetics after prolonged asceticism, being strengthened by the grace of the Holy Spirit. These are satisfied with the Most Pure Mysteries alone, that is, with the Body and Blood of Christ, which they receive only once or twice a week, without tasting anything else but water only. After difficult temptations and asceticism, and by the Grace of God, I have come to be satisfied with the Most Pure Mysteries alone, and no longer feel hunger, or have need of bread or vegetables…’
“Behold, Fathers, to what measure of spiritual asceticism holy John had arrived. Then I asked him: ‘Your holiness, there in the forest where you live, aren’t you cold in winter?’ ‘Father Theodulus I am a citizen of the Carpathian Mountains, and the Lord takes care of me; for wherever he has found me, I have never lacked anything. I feel neither the cold of winter, nor the intense heat of the sun, nor hunger, nor thirst, nor any other earthly need!’ ‘Your holiness, I greatly wish to withdraw to Sihastria Monastery to be near monks! I would have more quiet there and time for prayer.’ He answered me, ‘If you were order by the metropolia to go to Agapia, be obedient since you were sent there by the will and command of God!’
“Observing then that the great hesychast didn’t want to talk long so as to interrupt the Jesus Prayer which he had in his mind and his heart, I thanked him from my heart for the counsels and profitable words he had given me. I made a prostration to him, kissed his hand, and asked his blessing to leave. And the holy Bishop John blessed me with the sign of the holy cross and said to me: ‘May our Lord Jesus Christ bless you and forgive me!’
“Another year passed with troubles and trials enough. I didn’t hear any more about Bishop John. In the spring of 1946, my thoughts urged me to go for a few days for a retreat to Sihastria Monastery. I made the usual prayers for traveling, took my staff, and crossed the mountain with the thought that I would once more see the holy hesychast John. When I reached Trapeza clearing, the miracle happened for a third and last time. At the edge of the clearing his holiness John was waiting for me. The same luminous face, the same limpid and cheerful eyes, the same joy and spiritual peace in his soul, the same rough clothing of wool on his thin and elderly body. I made him the customary prostration and kissed his hand, and he kissed my forehead, and we both sat on the trunk of a fir tree blown down by the wind. Nothing earthly interested him. After some moments of silence his holiness said to me: ‘I would like to go back to my native village, to die there. We also have forests enough…’ ‘How can you go now, the nations still haven’t quieted down?’ ‘ I believe in God, that He will always cover me with His hand!’
“Then the Elder, seeing my sadness, strengthened me in hope and conselled me to have great care for the souls that had been entrusted to me at Agapia Monastery, that here will be my salvation. At the end, be blessed me with both hands and kissed me in the Lord. I made a prostration to him, and thus we parted, I with tears in my eyes. He withdrew to his greatly-desired desert, towards the Sihla Mountains, and I descended towards Sihastria. This was my last meeting with him.”
“Since 1946 I haven’t met him again. No one said any more about him. I thought he had departed to the eternal realms, from somewhere in the Sihla Mountains. After five years, however, I heard that a brother of Sihastria who kept the monastery’s sheep met him in the forests towards Chitele Mountain. Going to the pasture with the Sheep, he suddenly noticed that all the sheep had massed together and the dogs stood as if in astonishment. When he looked around, he saw an old monk with a white beard in their midst. It was the holy John! ‘Indeed, in what have I sinned today before God that I am revealed to men!’ the desert-dweller said to himself. Then he said to the brother who kept the sheep: ‘Brother Stephan, come here and don’t be afraid! I know that you confess to Father Elder Joel. But please don’t tell anyone that you me today!”
“Brother Stephan received the Mysteries one week and didn’t tell it to anyone. But his thoughts still urged him to tell it at confession to Father Joel. And the Elder, when he heard about this, immediately took some dried bread and food in a bag and walked through the forests around the monastery for a week with Father Bessarion, the abbot of Sihla Skete, hoping to meet with the holy John. But they didn’t meet him. Then, after a month or two, Brother Stephan was walking with the sheep through the forest, and all of the sudden he met John the Desert-Dweller. He was barefoot and with his head uncovered. He beckoned to him with his hand and said to him: ‘Brother Stephan, I asked one thing of you and you didn’t do it! Know that you will go into the army and will not return again to the monastery!’ And thus it was. The brother went into the army and remained in the world. From that time I have heard no more about holy John the Hesychast.”

Articol preluat si tradus de pe site-ul orthodox "DEATH TO THE WORLD" http://www.deathtotheworld.com/
Traducere si adaptare Administrator

O minune a Maicii Domnului

Chiar daca este doar un copy-paste, as dori sa zaboviti asupra acestor randuri si sa vedeti si sa intelegeti cum lucrarea Maicii Domnului este neintrerupta pana astazi.
“…şi morţii se vor scula nestricaţi…” (I Cor. 15, 52)

În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.

Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente).

Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?

Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi “Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor.

Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea “Saidnaya” a “Doamnei Creştinilor”, spunând: “Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.

Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul era un om viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.

Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţe.

Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii a sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.

Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: “Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”. Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă.

Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.

Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amănuntele acestei minuni copleşitoare, îşi începe povestirea cu cuvintele: “Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează…” – ceea ce arată că nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.

Această minune a covârşit cu înfricoşată surprindere toată lumea arabă – musulmană şi întreg Orientul Mijlociu.

SLAVĂ DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU, DOMNUL PUTERILOR”
(Frăţia Sfântului Mormânt, Patriarhia Ierusalimului)
Părintele Igantie, Egumen
Sfânta Mănăstire a Păstorilor
Bt Ahur-Vithleem
POSTUL MARE, MARTIE 2005
Text cules de arhimandritul Nectarie Serfes,
Boise, Idaho, SUA
Ajunul Înălţării Domnului, 8 Iunie 2005
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

PANAGIA THE SURGEON: Decapitated Saudi’s head stitched back on in the boot of a car, by the mother of God!

“The Miracle in Syria”

Compiled by Archimandrite Nektarios Serfes, Boise, Idaho USA
In December 2004 a Saudi Arabian man, a Moslem, appeared before several new agencies to relate the following incredible event he experienced and which changed his life (this story appeared on TV, the Internet, radio, and was circulated in newspapers, magazines, and pamphlets throughout Saudi Arbia, Syria, Palestine, and evidently in all neighboring countries.

Some years ago, this man married a very rich Moslem woman but sterile. As the years passed, and despite all their efforts and significant medical expenses with many doctors, they remained childless. The man’s parents suggested to him that he marry a second woman, while upholding his initial marriage (as the local laws permits up to four concurrent marriages).

Being exhausted, worried, and downhearted, he did not accept his parents’ advice but rather chose to vacation with his wife in Syria. There, they hired a limousine with a driver who would serve as tour guide fro all their site-seeing excursions throughout Syria. As the vacation progressed, the driver noticed that the Saudi Arabian couple was experiencing bitterness, pain, and grief. Having gained familiarity with the couple, the driver cautiously asked them whey they appeared to be so unhappy-was it perhaps because he was not conducting the tour to their satisfaction?

The couple confided to the driver that the source of their unhappiness was their inability to have children. The driver who was also a Moslem, then told them that in Syria the Christians, specifically the Orthodox Christians, have a monastery named Panagia Saidraya (Arabic word meaning Our Lady) and that many people who can’t have children take refuge to Her miracle-producing icon. They go to the monastery and there they are given to eat, the wick form the lamp which burns before the miraculous icon. And then the “Mary” of the Christians gives them according to their faith, what they wish for.

Becoming excited, the Saudi Arabian and his wife asked the driver to take them to the monastery “Saidnaya” of “The Lady of the Christians” and said that if we have a child, then I will come back and I will give you $20,000.00 US and, I will give the monastery $80,000 US. So they went to the monastery and did as they were instructed. Later they returned to their homeland and after some time the wife was found pregnant. In a few months she gave birth to a charming baby boy. It was truly a miracle of Our Lady Theotokos.

Now, as soon as his wife gave birth the Saudi Arabian man wanted to return to Syria to uphold the promises he had made. Upon his return he called the same driver and asked to be picked up at the Damascus airport. But the driver was cunning and wicked and he persuaded two of his friends to go to the airport with him to pick up the rich Saudi Arabian man and to take his money and kill him. So they picked up the rich man at the airport and he, as they drove, without realizing that they had planned to kill him, told the friends of the driver that he would give them also $10,000 US each.

These men still not satisfied, deviated from the route to the monastery and went to a deserted place and proceeded to slay the Saudi Arabian man and to cut off his head and other parts (hands and legs) of his body into pieces. Blinded by passion and overcome by the horrific act that they just committed, they put the man’s remains in the trunk of the car rather than just leaving him there. After taking his money, watch, and all that he had, they proceeded to find another deserted place to discard the remains.

Then on the National highway, their car broke down and stopped in the middle of that road. The three men got out to determine why the engine had stalled. Then a passerby stopped to help them but they, afraid that their terrible act would be discovered, pretended that they did not need any help. But as the passerby motorist was leaving, he noticed blood dripping from the rear of the vehicle and he called the police to investigate because the scene and the three men looked suspicious. The police came and they saw the blood under the car and on the pavement so they ordered that the trunk be opened.

Well, when the opened the trunk, lo and behold, the Saudi Arabian man lifted himself out, obviously and amazingly alive and in good health, saying to them “Just now this PANAGIA finished stitching my neck, right here (showing them the area of his Adam’s Apple), after first stitching up the rest of my entire body”. Seeing this, the three criminals immediately lost their minds-becoming like mad. The police handcuffed them and as they were being taken away to an asylum for the insane, the criminals started raving that it could not be possible that the Saudi Arabian man whom they killed, beheaded, and dissected could yet be alive.

The Saudi Arabian went to a medical facility to undergo examination by doctors and medical examiners who confirmed and attested that the stitching was done very recently, thereby validating the miraculous event. The stitches were, and still are, obvious. When the Saudi Arabian came out of the car’s trunk, he had the appearance, literally, of just having been refabricated (put back together) to which he continuously confessed that they PANAGIA had rejoined his body and resurrected him with the help of her Son.

Immediately after this, the Saudi Arabian called his relatives to come to Syria and they all went together to the monastery of Panagia Saidnaya and offered up prayers, praises, and glorification, and instead of the initial gift of $80,000 US (which was promised), he gave $800,000 US to the Theotokos.

Today, as this man relates the details of that overwhelming miracle, he starts his narration with “When I was a Moslem this happened to me” this indicating he is not longer a Moslem, as neither is his family.

This miracle stunned with awesome surprise the entire Arabic/Moslem nation and all of the Middle East.

“LIVES LORD OUR GOD, THE LORD OF HOSTS”
(Brotherhood of the Holy Sepulcher, Patriarchate of Jerusalem)
By Father Ignatios, Abbot
Holy Monastery of The Shepherds
Bt Ahur-Bethlehem
GREAT LENT, MARCH 2005

Submitted and compiled by Very Rev. Archimandrite Nektarios Serfes
Boise, Idaho
USA
Eve of the Ascension of Lord, 8 June 2005
Glory to God for all things!
Most holy Mother of God, save us!

Peace to your souls!
Humbly In Our Lord God,
+Archimandrite Nektarios Serfes
Who prays for you!

Articol preluat de pe blog-ul lui Laurentiu Dumitru