Icoana Maicii Domnului Imblanzitoarea inimilor celor rai - Izvoratoarea de Mir

Pentru un crestin traitor, nevoia de semne din partea Celui pe Care Il preaslaveste nu exista.In cazul in care insa este martor al unui asemenea eveniment nu exalta ci, de indata se asaza in smerire de sine in starea rugaciunii, laudand si multumind lui Dumnezeu pentru inca un Dar ce i-a oferit. Inima sa se umple de bucurie vazand slava lui Dumnezeu, intreaga sa fiinta se umple de iubire caci in fata sa se asterne Iubirea Jertfelnica si Ziditoare a lui Dumnezeu.In fata sa se afla dovada neincetatei pronii a lui Dumnezeu, si atunci cum spunea cineva, restul e tacere caci numai poate adauga nimic si asta pentru ca se afla in Cele ale Duhului, se afla intreg in izvorarea harului Sfantului Duh si din tot sufletul sau,din tot cugetul sau,din toata inima sa si toata vartutea sa se adapa de la Izvorul Pururea Datator de Viata. Si ar vrea sa nu mai plece de acolo, ar vrea sa ramana acolo pentru ca de acum cautarea sa s-a incheiat. Este aceeasi stare a apostolilor pe muntele Taborului:"Bine este noua Doamne sa fim aici!". Si toate astea pentru ca el, nu are nevoie de aratari ale lui Dumnezeu, nu se roaga si nu traieste doar, doar Dumnezeu i se va arata aievea pentru ca el se recunoaste pe sine in cei pe care Hristos lui Toma i i-a descris cand a zis: "Fericit esti Toma pentru ca ai vazut si ai crezut; dar mai fericiti sunt cei ce n-au vazut si au crezut!"

Astazi in Biserica Sfanta Maria din Sydney din ingaduinta Maicii PreaSfinte a poposit o icoana venita de la Moscova, icoana ce se numeste ,,Maica Domnului Imblinzitoarea inimilor celor rai", pentru doar 2 ore. O icoana din care mirul izvoraste.O icoana simpla,o litografie care atinsa de trupul Sfintei Matroana a Rusiei acum zece ani,asa cum multi credinciosi fac cu icoanele si la noi in tara, a inceput sa izvorasca mir si sange. Aceasta icoana, asa cum Parintele Gheorghe de la Biserica Ortodoxa sora Rusa ,,Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Sydney ne-a spus, a izvorat si sange doar la momente de grea incercare pentru Rusia si pentru omenire ca de exemplu la scufundarea submarinului Kursk si la daramarea turnurilor de la New York. Ea s-a aratat vindecatoare pentru paralizati, pentru cei cu cancer ce prin credinta lor au luat de la icoana harul datator de viata.

Bucuria prezentei acestei icoane alaturi de o alta, copie a celei facatoare de minuni, Maica Domnului Trihirusa( cu trei maini)cu mana Sf. Ioan Damaschin de la Sfanta Manastire a Hilandarului din Muntele Athonului, s-a continuat vazand cum oamenii nu mai doreau sa plece din biserica,chiar si dupa ce Sfanta icoana parasise biserica, le era bine, erau pe un Tabor si erau patrunsi de lumina harica a acestei sfintei icoane.

Neincetata Rastignire a lui Hristos sau cum fac unii pacatul virtute

In aceasta lume din care Dumnezeu este alungat, este lepadat cu o bucurie greu de imaginat, in aceasta pustietate si saracie duhovniceasca in care placerea, sexualitatea, desfraul, libertinajul devenit moralitate sunt motive si scopuri finale ale vietuirii, in aceasta lume asadar, s-ar parea ca nimic nu mai poate sa ne mai tulbure, sa ne mai socheze, sa ne mai provoace la trairi ce ne poarta spre lacrimi de amaraciune si mila pentru neamul omenesc. Iata ca asistam pe zi ce trece la atacuri impotriva crestinismului, impotriva Lui Hristos Domnul nostru si a Maicii Sale, atacuri care nu au scop decat acela de a putea in felul acesta justifica pacatele lumii de astazi, de a face anormalul normal, de a-L face pe Dumnezeu ca Unul ce este in pas cu timpurile, mereu adaptat si adaptabil ,,nevoilor” oamenilor, mereu gata de a raspunde ,,se accepta” pentru orice bucurie( a se intelege pacat) pe care omul doreste sa-l treaca pe lista celor bune, si de mult folos. Caci de nu, putem trai si fara Tine!
Un astfel de atac a avut loc in Auckland, Noua Zeelanda. Am sa incerc sa redau cat mai curat aceasta stire fara a o imbogati cu trairile mele, mentionand ca atunci cand am vazut-o cu greu m-am putut stapani din multele trairi ce nu imi dadeau pace. Mentionez ca poza impricinata nu am postat-o , dar de va vrea cineva sa se convinga, o poate face la adresa pe care am pus-o in incheiere.
O biserica din Auckland, ce folosea un panou publicitar vatamator ce intentiona sa provoace o discutie despre problema spirituala a Craciunului, a ofensat un grup de crestini.
La biserica Sfantul Matei- din- Oras s-a pus joi un panou publicitar de Craciun reprezentand o ilustatie pe care biserica a simtit ca ar putea deranja pe unii.
Pe el, Maria si Iosif sunt in pat. Iosif se uita in jos scarbit. Maria este trista. Titlul spune: ,,Sarmanul Iosif. Dumnezeu este ceva( o lucrare)greu de urmat.”
,,Acesta intentiona sa provoace stereotipiile legate de modul in care Iisus a fost conceput si sa- i faca pe oameni sa discute despre povestea Craciunului „ a spus biserica.
Dar grupul Familia Intai din Noua Zeelanda a etichetat panoul insensibil si inacceptabil pentru multe persoane. Diectorul national Bob McCoskrie descrie planul bisericii ca iresponsabil.
,,Biserica isi poate avea dezbaterea depre fecioria nasterii si semnificatia ei spirituala in biserica, dar sa confrunti copiii si familiile cu acest concept printr-un panou publicitar este complet iresponsabil si inutil”, a spus acesta. Biserica nu a putut recunoaste ca panourile publice sunt expuse tuturor inclusiv copiilor si familiilor ce pot fi ofensate de materialul prezentat. Cu toate acestea, Vicarul Bisericii Arhidiaconul Glynn Cardy, a spus ca a generat numeroase discutii in faza lui de ,, conceptie”.
,,La Bethleem ciobanii sarmani si calatorii pagani sunt bineveniti in timp ce preotii si bogatii nu sunt. Povestile arat talmes balmes calea lui Dumnezeu, unde cei dinafara sunt poftiti inauntru si cei dinlauntru sunt dati afara” a spus el pe site-ul bisericii. ,, Adevaratul sens al Craciunului” sta in ospitalitatea radicala pe care Iisus a aratat-o saracilor, napastuitilor,femeilor, copiilor, bolnavilor.
,, Moartea Lui a fost o consecinta a suparatoarei naturi a acelei ospitalitati si invierea Sa o reabilitare simbolica!”
Saptamana trecuta o campanie a Autobuzului Ateist din Noua Zeelanda a adunat 20.000 de dolari NZ din donatii publice pentru a sustine reclama de pe autobuz ce scria :,, Probabil ca Dumnezeu nu exista. Acum nu va mai ingrijorati si incepeti sa va traiti viata, (bucurati-va de viata).”
Aceste reclame au provocat furtuna anul acesta cand au mers prin Metroul si autobuzele Londrei. Reclame similare au fost prezente in Canada, SUA, Italia,Spania, Australia, Finlanda si Germania.

http://au.news.yahoo.com/a/-/world/6593902/joseph-mary-in-bed-billboard-set-for-nz/



An Auckland church using a mischievous billboard intended to provoke conversation about spiritual matters at Christmas, has angered a Christian lobby group.
St Matthew-in-the-City put up a Christmas billboard on Thursday featuring an illustration the church felt could disturb some. It has been defaced within five hours of being erected.
On it, Mary and Joseph are in bed. Joseph looks down dejected. Mary looks sad. The caption reads: "Poor Joseph. God is a hard act to follow."
It was intended to challenge stereotypes about the way that Jesus was conceived and get people talking about the Christmas story, the church said.
But lobby group Family First NZ has labelled the billboard insensitive and objectionable to many people.
National director Bob McCoskrie describes the church's plan as irresponsible.
"The church can have its debate on the virgin birth and its spiritual significance inside the church building, but to confront children and families with the concept as a street billboard is completely irresponsible and unnecessary," he said.
"The church has failed to recognise that public billboards are exposed to all of the public including children and families who may be offended by the material."
However, Church vicar Archdeacon Glynn Cardy said it had already generated plenty of discussion in its "conception phase".
"At Bethlehem low-life shepherds and heathen travellers are welcome while the powerful and the priests aren't. The stories introduce the topsy-turvy way of God, where the outsiders are invited in and the insiders ushered out," he said on the church's website.
"The true importance of Christmas" was in the radical hospitality Jesus offered to the poor, the despised, women, children, and the sick.
"His death was a consequence of the offensive nature of that hospitality and his resurrection a symbolic vindication."

Last week a campaign by New Zealand Atheist Bus Campaign raised $NZ20,000 ($A15,935) in public donations to fund bus ads which read "There's probably no God. Now stop worrying and enjoy your life".

Those ads created a storm when they ran on the London Underground and British buses this year. Similar ads have run in the United States, Canada, Italy, Spain, Australia, Finland and Germany.

Cuviosul Ioan Romanul - un sfant al pustiei Carpatilor

Povestea Sfantului Pustnic Ioan Romanul

Au fost oameni de-alungul istoriei si prin lume care au fost sustinuti ei insisi doar de Dumnezeu, au trait pentru multi ani fie fara hrana , adapost ori haine. Noi suntem departe de experienta unor asemenea asceti; cu toate acestea , istorii ale unora ajung la noi din cand in cand. Urmatoarea descriere este o istorisire adevarata despre un ascet care a trait singur in padurile din Romania pana in 1950.
In vara lui 1945, mi-am luat lucrurirle si am plecat peste munti la Manastirea Sihastria. Doream sa ma spovedesc la Parintele Cleopa. Cand am traversat coama muntelui si am ajuns la Valea Sihastriei, la marginea luminisului numit Trapeza mi-a aparut in fata chipul plin de calmitate si sfintenie al unui necunoscut isihast. Era mai degraba scund de statura, cu capul descoperit, imbracat intr-un fel de rasa lunga de lana, descult si incins cu o funie de canepa. Nu avea bagaj sau vreun rucsac si in maini tinea o funie(ata de metanii) de rugaciune facuta de el insusi din cracute de macese. Parea ca ma asteapta. Cand m-a vazut m-a binecuvantat cu amandoua mainile si mi-a spus pe nume :,, Parintele Teodul mergi la Sihastria la Parintele Cleopa? De cate ori am fost si eu la manastire si am stat in biserica la slujba dar nu m-a vazut nimeni! Stiu ca sfintia ta vrei sa pleci de la Agapia la Sihastria dar n-ar trebui sa te duci. Stai la Agapia si fa-ti ascultarea acolo deoarece Dumnezeu nu te-a trimis la Agapia degeaba. Acolo e mantuirea sfintiei tale!
Cand am vazut ca mi-a vorbit pe nume si ca mi-a stiut si gandurile, un fel de teama si uluiala m-a cuprins la inceput, asa ca nu puteam nici sa vorbesc, mai ales ca nu stiam cine era acela. Dar cuvintele lui mi-au intrat in inima si m-au umplut de bucurie duhovniceasca, asa cum nu mai simtisem niciodata. Apoi, facandu-mi curaj, l-am intrebat:
Care iti este numele , Cuvioase Parinte , si de cat timp traiesti aici in pustie ?
,,Numele este Ioan , mi-a raspuns si sunt din regiunea Tighina . Am fost Episcop Vicar in tinerete. Dar, iubind linistea si rugaciunea mai mult, am parasit aceasta inaltime arhiereasca si auzind despre schiturile din Oltenia, in 1915 am venit ca frate la Schitul Crasna din Gorj. Staretul mi-a dat ascultarea vitelor schitului. Dupa cativa ani mi-a spus : ,, Frate Ioan pregateste-te ca deseara te tundem calugar!” El nu era la curent cu trecutul meu . Asa ca am lasat totul si am fugit in acea noapte spre pustie in adancul padurii. Apoi, auzind de isihastii din Moldova, in 1920 m-am retras definitiv in Muntii Sihlei.
Dupa un moment de tacere, sfantul isihast Ioan adauga:,, Parinte Teodul , adu-mi te rog un pachet de coli de scris si un kilogram de cerneala!” ,, Dar ce veti face cu ele, sfintia voastra?” Bunul ascet , in ciuda acestui fapt, aratand cu mana spre palcul de brazi mi-a spus:,, Am nevoie doar de penita, caci iata cate stilouri mi-a dat Dumnezeu!”
,, Unde mai exact si cand ar trebui sa-ti aduc hartia?”, l-am intrebat. ,,Nu te ingriji de asta !” mi-a raspuns, ,,Domnul poarta de grija de toate!”.,, Sfintia voastra, vreti sa va aduc sa va aduc si niste paine uscata sau ceva de mancare?” ,,Nu am nevoie de nimic, de vreme ce, din mila lui Dumnezeu am tot ce imi trebuie!” Apoi , sarutandu-I mana i-am spus: ,, Binecuvantati-ma Sfintia voastra!” ,, Domnul sa te binecuvinteze si sa ma ierte!”
De aici inainte , dupa ce m-a binecuvantat cu amandoua mainile, am coborat in vale spre Sihastria, si el a stat un moment rezemat de un brad. Apoi a disparut ca o caprioara in adancurile padurii si nu l-am mai vazut. O bucurie nespusa s-a asezat in sufletul meu! Cate lucruri n-as fi avut sa-l intreb pe acest mare isihast, dar n-a vrut sa-mi descopere nimic despre viata sa ascetica din Muntii Sihlai , nici macar locul unde era pestera sau coliba lui.
Dupa o luna, mi-am luat rucsacul in spinare si lucrurile si am plecat peste munte spre Sihastria. Aveam treaba la Parintele Cleopa. Pe drum m-am rugat sa-l intalnesc pe Sfintul pustnic Ioan ca sa-I pot da hartia si cerneala. Adusesem cu mine si niste paine uscata ca hrana . Cine stie ce-ar avea de scris! Poate niste invataturi duhovnicesti , poate invaturi despre Rugaciunea lui Iisus, pe care o dobandise din tinerete, poate niste descoperiri Dumnezeiesti sau poate despre viata lui .
Cand am ajuns la luminisul Trapeza, Sfantul pustnic Ioan a aparut imediat in fata mea fara sa-l observ din ce directie a venit. Fata lui era alba, luminoasa si radia de o bucurie Dumnezeiasca, straina omului obisnuit; si inima lui era inundata de pace si liniste duhovniceasca. Trupul era acoperit de aceeasi haina aspra de lana impletita de mainile lui. In mana stanga tine o funie (ata de metanii) impletita din nuiele de maces, iar mana dreapta si-o tinea pe piept ca si pentru rugaciune. Dupa ce i-am sarutat mana si i-am facut metanie, Sfantul Ioan m-a binecuvantat cu amandoua mainile si m-a sarutat pe frunte si mi-a spus: ,,Parinte Teodul, te duci la Sihastria? Ar fi bine sa te intorci la Agapia, caci Parintele Cleopa, Staretul Sihastriei, nu este astazi. A fost chemat la Manastirea Neamt.’’ ,,Sfintia voastra, ‘’i-am spus cu emotie ,,v-am adus hartie si cerneala. Aici sunt si niste penite!’’ ,,Multumesc, Parinte Teodule, stiam ca le vei gasi!’’. Apoi le-a pus in rucsacul pe care-l avea in spate. ,,Ti-am adus de asemena si ceva de mancare, paine, fructe si niste vin.’’ ,,Dumnezeu sa-ti rasplatesca dragostea , Parinte Teodule, dar nu am nevoie de nimic, Dumnezeu are grija de mine’’.
Degeaba am insistat sa ia ceva. Nici macar nu s-a uitat in cos sa vada ce-I adusesem. Dar ca sa nu ma intristeze, bunul soldat al lui Dumnezeu mi-a spus cateva cuvinte duhovnicesti.
,,Parinte Teodule, postul este un mare folos pentru calugar. Sa stii ca sunt sapte feluri ale mancarii pentru oameni, sa spunem asa, sapte trepte ale postului:
A – carnivorii, ce manaca mereu carne.Acestia sunt in treapta cea mai de jos a postului, chiar daca uneori se abtin de la mancare. Nu pot niciodata inainta in rugaciune.
B – lacto-vegetarienii, care nu mananca niciodata carne, doar lapte, branza, oua si fierturi de legume. Acestia sunt in treapta a doua a postului care e tinut in manastirile chinovitice si foarte rar de mireni.
C – vegetarienii, ce manaca doar ierburi si legume fierte sau crude. Aceasta forma este treapta a treia a postului, si ce-I mai ravnitori calugari din manastirile obisnuite il tin.
D – cei ce manaca fructe sau paine , sau fructe negatite o data in zi, fara ca sa mai manance altceva. Cei ce tin acest post pot sa-si stapaneasca trupul si mintea fara greutate si pot inainta rapid pe calea rugaciunii.
E – cei ce manca cereale sunt cei de pe treapta a cincea. Acestei trepte ii apartin in special monahii isihasti si cautatorii pustiei, ce manca doar o data in zi paine neagra, cereal, graunte inmuiate de grau , de porumb, de mei, de fasole, de mazare sau linte.
F – mancarea uscata este a sasea treapta a postului monahal care este tinut de cei mai nevoitori monahi ai pustiei. Aceia ce traiesc in acest aspru ascetism, mananca doar paine uscata inmuiata in apa, cu sare sau un strop de otet, o data in zi cu masura. Acesta este modul in care pustnicii Nilului au trait.
G – hrana ceresca sau mana.Este ultima si cea mai inalta treapta a postului, care este atins de foarte putini ascetic, dupa o viata lunga ascetica, fiind intariti de harul Duhului Sfant. Acestia sunt mangaiati cu Sfintele cele mai Inalte Taine (Trupul si Sangele Mantuitorului) singuri , cu Trupul si Sangele lui Hristos, pe care –L primesc o data sau de doua ori pe saptamana, fara sa guste altceva decat apa.
Dupa ispite dificile si asceza, si prin Harul Domnului (Binecuvantarea Lui) am ajuns si eu sa ma impartasesc cu Sfintele Taine singur si sa nu mai simt foame si sa nu mai am nevoie de paine sau legume.’’
Fiti atenti Parintilor, la ce inaltime duhovniceasca de asceza Sfantul Ioan a ajuns. Apoi l-am intrebat: ,, Sfintia voastra, acolo in padure unde traiti, nu e frig iarna?’’
,,Parinte Teodul, eu sunt locuitor al Carpatilor si Domnul are grija de mine; pentru ca de cate ori m-a gasit nu mi-a lipsit nimic. Nu simt nici frigul iernii, nici caldura verii, nici foame, nici sete si nicio alta nevoie!’’
,,Sfintia voastra, tare as vrea sa ma retrag la Sihastria, sa fiu langa monahi! As avea mai multa liniste si timp pentru rugaciune!’’ . Mi-a raspuns: ,,Daca ti s-a dat sub ascultare de la Mitropolie sa mergi la Agapia, fa ascultare de vreme ce ai fost trimis acolo din voia si lucrarea lui Dumnezeu!’’. Vazand ca marele isihast, nu vroia sa mai vorbeasca ca sa nu intrerupa Rugaciunea lui Iisus pe care o avea in minte si in inima, i-am multumit din suflet pentru sfaturi si cuvintele de invatatura pe care mi le daduse . Am facut metanie in fata lui, i-am sarutat mana si i-am cerut binecuvantare sa plec. Sfantul Episcop Ioan m-a binecuvantat cu semnul Sfintei Cruci si mi-a spus: ,,Fie ca Domnul Iisus Hristos sa te binecuvinteze si sa ma ierte!’’
Un alt an a trecut cu incercari si destule ispite. Nu am mai auzit multe despre Episcopul Ioan. In vara lui 1946, gandurile mele m-au manat sa merg cateva zile pentru liniste la Sihastria. Mi-am facut obisnuitele rugaciuni pentru calatorie, mi-am luat lucrurile si am traversat muntele cu gandul ca sa-l mai vad macar o data pe Sfantul Isihast Ioan. Cand am ajuns la luminisul Trapeza, miracolul s-a intamplat pentru a treia si ultima oara. La marginea luminisului, Sfintia sa Ioan ma astepta. Acelasi chip luminos, aceeasi ochi limpezi si veseli, aceeasi fericire si pace duhovniceasca in sufletul sau , aceeasi haina saraca de lana pe trupul sau slab si imbatrinit. I-am facut obisnuita metanie, i-am sarutat mana si el mi-a sarutat fruntea si am stat amandoi pe un trunchi de brad doborat de vant. Nimic pamantesc nu-l interesa. Dupa cateva momente de liniste Sfintia sa mi-a spus: ‘’As vrea sa merg in satul meu natal sa mor acolo. Avem si acolo paduri destule.’’ ,,Cum poti merge , caci natiile nu s-au linistit?’’ (n.t. era dupa razboi) ,,Cred in Dumnezeu , caci El m-a acoperit cu Mana Lui!’’. Apoi batranul vazandu-mi amaraciunea m-a intarit in credinta si m-a sfatuit sa am mare grija fata de sufletele ce mi-au fost incredintate la Agapia, caci acolo imi era mantuirea. La sfirsit m-a binecuvantat cu amandoua mainile si m-a sarutat in Domnul. I-am facut metanie si astfel ne-am despartit, eu avand lacrimi in ochi. El s-a retras la mult doritul sau desert, la Muntii Sihlai, si eu am coborat spre Sihastria. Aceasta a fost ultima mea intalnire cu el.
Din 1946 nu l-am mai intalnit. Nimeni nu mi-a mai spus nimic despre el. Am crezut ca a trecut la taramurile vesnice, de undeva din Muntii Sihlai. Dupa 5 ani , am auzit ca un frate de la Sihastria, ce pastea oile manastirii , l-a intalnit in padurile dinspre Muntele Chitele. Mergand la pasune cu oile, deodata a observat ca oile se adunasera la un loc si cainii s-au oprit ca si cum ar fi fost incremeniti. Cand s-a uitat imprejur , a vazut un calugar batran, cu barba alba, cernita. Era Sfantul Ioan .
,,Intr-adevar, in cele ce am pacatuit astazi inaintea lui Dumnezeu, intru aceasta am descoperit oamenilor!” si-a spus iubitorul pustiei siesi. Apoi i-a zis fratelui care tinea oile:
,, Frate Stefane, vino aici si nu te teme! Stiu ca te spovedesti la Cuviosul Parinte Ioil. Dar te rog, nu spune nimanui ca m-ai vazut!”
Fratele Stefan s-a impartasit saptamana urmatoare si nu a spus nimanui. Dar gandurile lui il tot sileau sa spuna la spovedanie Parintelui ioil. Si batranul, cand a auzit, imediat a luat niste paine uscata si hrana in punga si a mers prin padure in jurul manastirii o saptamana cu Parintele Visarion, staretul de la Schitul Sihla, sperand sa-l intalneasca pe Sfantul Ioan. Dar nu l-au inatlnit. Apoi, dupa o luna sau doua, fratele Stefan era cu oile prin padure si deodata, s-a intalnit cu iubitorul de pustie Ioan. Era descult si cu capul descoperit. I-a facut semn cu mana si i-a spus: ,, Frate Stefane, te-am rugat un lucru si nu l-ai facut! Sa sti ca vei merge in armata si nu te vei mai intoarce in manastire!” Si asa a fost. Fratele a mers in armata si a ramas in lume.
De atunci inainte , nu am mai auzit nimic despre Sfantul Ioan Isihastul.



THE STORY OF JOHN THE ROMANIAN

There have been people throughout history and across the world who have sustained themselves by God alone, having lived for years with neither food, shelter, nor clothing. We are far from the experience of such ascetics; however, stories of them reach us from time to time. The following account is a true story about an ascetic who lived alone in the forests of Romania until the 1950’s.
In the summer of 1945, I took my staff and went over the Mountain to Sihastria Monastery. I wanted to confess to Father Cleopas. When I crossed the ridge of the Mountain and had arrives at Sihastria Valley, at the edge of the clearing called ‘Trapeza’ there appeared before me the calm and holy face of an unknown hesychast. He was rather short of stature, with his head uncovered, dressed in a kind of long ryassa of wool, barefoot, and belted with a rope of hemp. He has neither a staff nor a bag, and in his hands he carried a prayer rope made by him from the hips of wild roses. He seemed to be waiting for me. When he saw me, he blessed me with both hands and said to me by name: “Father Theodulus, you’re going to Sihastria, to Father Cleopas? How many times have I also gone to Sihastria Monastery and stood in Church during the service, but no one saw me! I know that your holiness wishes to leave Agapia and go to Sihastria, but you shouldn’t go. Stay at Agapia Monastery and do your obedience there, since God did not send you to Agapia in vain. There is the salvation of your holiness!”
When I saw that he spoke to me by name and also knew my thoughts, a kind of fear and astonishment at first overwhelmed me, so that I was unable even to speak, especially because I didn’t know then who he was. But his words entered into my heart and filled me with great spiritual joy, such as I had never felt before. Then, taking courage, I asked him: “What is your name, Reverend Father, and how long have you lived in asceticism in these parts?” “I am called John,” he answered me, “and I am from the Tighina region. I was Vicar Bishop in my youth. But, loving silence and prayer more, I left this high office, and hearing of the hermitages of Oltenia, in 1915 I came as a novice brother to Crasna Skete in Gorj County. The Abbot had me take care of the cattle of the skete. After some years he said to me: “Brother John, prepare yourself, because tonight we will make you a monk!” He wasn’t acquainted with my past life. Then I left everything and departed that night for the desert in the depths of the forest. Then hearing about the hesycasts in Maldavia, in 1920 I withdrew for good to the Sihla Mountains.”
After a short silence, the holy hesychast John added: “Father Theodulus, please bring me a packet of writing paper and a kilogram of ink.” “But what would you do with them, your holiness?” The good ascetic, however, pointing his hand to the branches of the fir trees said to me: “I only need nibs, for look how many pens God has given me!” “Where, exactly, and when should I bring you paper?” I asked him. “Don’t worry about that,” he answered, “the Lord takes care of everything!” “Your holiness, do you wish me to bring you also some dried bread or some other food?” “I don’t need anything, since, by the mercy of God, I have everything I need!” Then, kissing his hand, I said to him: “Bless me your holiness!” “May the Lord bless you, and forgive me!”
Therefore, when he had blessed me with both hands, I descended to the valley towards Sihastria, and he stood a moment leaning against a fir tree.. Then he disappeared like a dear into the depths of the forest and I say him no longer. An unspeakable joy rested in my soul. How many things would I not have liked to ask this great hesychast, but he didn’t want to disclose to me anything about his spiritual asceticism in the Sihla Mountains, nor even the place where he had his cave or earthen hut.”
After a month I took the knapsack on my back, and a staff, and went over the mountain towards Sihastria. I had business with Father Cleopas. On the road I prayed to meet the holy hesychast John so that I could give him the paper and ink. I also brought with me some dried bread for food. Who knows what he had to write! Perhaps some secret spiritual teachings; perhaps counsels about the Jesus Prayer, which he had acquired in his youth; perhaps some divine revelations; or perhaps about his own life.
When I reached Trapeza clearing, the holy hesychast John immediately appeared before me without my observing from which direction he had come. His face was white, luminous, and radiated a heavenly joy alien to ordinary men; and his heart overflowed with great peace and spiritual quiet. His body was covered by the same coarse clothing of wool, knit by his own hands. In his left hand he held a prayer rope of rose hips, and he always held his right hand on his chest as for prayer.
After I had kissed his hand and made a prostration to him, the holy John blessed me with both hands and kissed me on the forehead, and said to me: “Father Theodulus are you going to Sihastria? It is better for you to return to Agapia, since Father Cleopas, the abbot of Sihastria, is absent today. He was called to Neamt Monastery.” “Your holiness,” I said to him with emotion, “I brought you paper and ink. Here are also some nibs!” “Thank you Father Theodulus. I knew you would find them!” The he placed then in the knapsack which he had on his back. “I also brought you some food: bread, fruit, and a little wine.” “May God reward your love, Father Theodulus, but I don’t need anything, God takes care of me.”
I insisted in vain that he take something. He wouldn’t even look in the basket to see what I had brought him. But so as not to sadden me, the good soldier of Christ gave me this spiritual word:
“Father Theodulus, fasting is great profit for a monk. You should know that there are seven kinds of food for men, that is to say, seven degrees of fasting”
• “A: Carnivores, who always eat meat. These are in the lowest degree of fasting, even if they sometimes restrain themselves from food. They are never able to advance in prayer.
• “B: Lacto-vegetarians, who never eat meat, but only milk, cheese, eggs and all kinds of boiled vegetables. These are in the second degree of fasting, which is kept by Monks in coenobitic Monasteries and, very rarely, by laymen.
• “C: Vegetarians, who eat only vegetables and boiled or raw legumes. This arrangement forms the third degree of fasting, and the most zealous monks of the common life keep it.
• “D: Fruit-Eaters, who eat bread and uncooked fruits once a day, without otherwise ever tasting food. He who attains this degree of fasting is able to master his body and thoughts without difficulty and can advance rapidly on the path of prayer.
• “E: Cereal-Eaters, comprise the fifth degree of fasting. To this degree belong monks – especially hesycasts and desert-dwellers – who eat once a day only black bread, cereals, and soaked grains of wheat, corn, millet, lentils, beans, peas, etc.
• “F: Dry Food, is the sixth degree of monastic fasting, which is usually attainted only by the most zealous desert dwellers. Those who live in the this harsh asceticism eat only dried bread soaked in water, with salt or a little vinegar, once a day and by measure. This is how the hesycasts of the Nile valley lived.
• “G: Divine Food or manna, is the last and highest degree of monastic fasting, which is attained by very few ascetics after prolonged asceticism, being strengthened by the grace of the Holy Spirit. These are satisfied with the Most Pure Mysteries alone, that is, with the Body and Blood of Christ, which they receive only once or twice a week, without tasting anything else but water only. After difficult temptations and asceticism, and by the Grace of God, I have come to be satisfied with the Most Pure Mysteries alone, and no longer feel hunger, or have need of bread or vegetables…’
“Behold, Fathers, to what measure of spiritual asceticism holy John had arrived. Then I asked him: ‘Your holiness, there in the forest where you live, aren’t you cold in winter?’ ‘Father Theodulus I am a citizen of the Carpathian Mountains, and the Lord takes care of me; for wherever he has found me, I have never lacked anything. I feel neither the cold of winter, nor the intense heat of the sun, nor hunger, nor thirst, nor any other earthly need!’ ‘Your holiness, I greatly wish to withdraw to Sihastria Monastery to be near monks! I would have more quiet there and time for prayer.’ He answered me, ‘If you were order by the metropolia to go to Agapia, be obedient since you were sent there by the will and command of God!’
“Observing then that the great hesychast didn’t want to talk long so as to interrupt the Jesus Prayer which he had in his mind and his heart, I thanked him from my heart for the counsels and profitable words he had given me. I made a prostration to him, kissed his hand, and asked his blessing to leave. And the holy Bishop John blessed me with the sign of the holy cross and said to me: ‘May our Lord Jesus Christ bless you and forgive me!’
“Another year passed with troubles and trials enough. I didn’t hear any more about Bishop John. In the spring of 1946, my thoughts urged me to go for a few days for a retreat to Sihastria Monastery. I made the usual prayers for traveling, took my staff, and crossed the mountain with the thought that I would once more see the holy hesychast John. When I reached Trapeza clearing, the miracle happened for a third and last time. At the edge of the clearing his holiness John was waiting for me. The same luminous face, the same limpid and cheerful eyes, the same joy and spiritual peace in his soul, the same rough clothing of wool on his thin and elderly body. I made him the customary prostration and kissed his hand, and he kissed my forehead, and we both sat on the trunk of a fir tree blown down by the wind. Nothing earthly interested him. After some moments of silence his holiness said to me: ‘I would like to go back to my native village, to die there. We also have forests enough…’ ‘How can you go now, the nations still haven’t quieted down?’ ‘ I believe in God, that He will always cover me with His hand!’
“Then the Elder, seeing my sadness, strengthened me in hope and conselled me to have great care for the souls that had been entrusted to me at Agapia Monastery, that here will be my salvation. At the end, be blessed me with both hands and kissed me in the Lord. I made a prostration to him, and thus we parted, I with tears in my eyes. He withdrew to his greatly-desired desert, towards the Sihla Mountains, and I descended towards Sihastria. This was my last meeting with him.”
“Since 1946 I haven’t met him again. No one said any more about him. I thought he had departed to the eternal realms, from somewhere in the Sihla Mountains. After five years, however, I heard that a brother of Sihastria who kept the monastery’s sheep met him in the forests towards Chitele Mountain. Going to the pasture with the Sheep, he suddenly noticed that all the sheep had massed together and the dogs stood as if in astonishment. When he looked around, he saw an old monk with a white beard in their midst. It was the holy John! ‘Indeed, in what have I sinned today before God that I am revealed to men!’ the desert-dweller said to himself. Then he said to the brother who kept the sheep: ‘Brother Stephan, come here and don’t be afraid! I know that you confess to Father Elder Joel. But please don’t tell anyone that you me today!”
“Brother Stephan received the Mysteries one week and didn’t tell it to anyone. But his thoughts still urged him to tell it at confession to Father Joel. And the Elder, when he heard about this, immediately took some dried bread and food in a bag and walked through the forests around the monastery for a week with Father Bessarion, the abbot of Sihla Skete, hoping to meet with the holy John. But they didn’t meet him. Then, after a month or two, Brother Stephan was walking with the sheep through the forest, and all of the sudden he met John the Desert-Dweller. He was barefoot and with his head uncovered. He beckoned to him with his hand and said to him: ‘Brother Stephan, I asked one thing of you and you didn’t do it! Know that you will go into the army and will not return again to the monastery!’ And thus it was. The brother went into the army and remained in the world. From that time I have heard no more about holy John the Hesychast.”

Articol preluat si tradus de pe site-ul orthodox "DEATH TO THE WORLD" http://www.deathtotheworld.com/
Traducere si adaptare Administrator

O minune a Maicii Domnului

Chiar daca este doar un copy-paste, as dori sa zaboviti asupra acestor randuri si sa vedeti si sa intelegeti cum lucrarea Maicii Domnului este neintrerupta pana astazi.
“…şi morţii se vor scula nestricaţi…” (I Cor. 15, 52)

În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.

Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente).

Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?

Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi “Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor.

Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea “Saidnaya” a “Doamnei Creştinilor”, spunând: “Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.

Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul era un om viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.

Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţe.

Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii a sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.

Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: “Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”. Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă.

Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.

Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amănuntele acestei minuni copleşitoare, îşi începe povestirea cu cuvintele: “Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează…” – ceea ce arată că nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.

Această minune a covârşit cu înfricoşată surprindere toată lumea arabă – musulmană şi întreg Orientul Mijlociu.

SLAVĂ DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU, DOMNUL PUTERILOR”
(Frăţia Sfântului Mormânt, Patriarhia Ierusalimului)
Părintele Igantie, Egumen
Sfânta Mănăstire a Păstorilor
Bt Ahur-Vithleem
POSTUL MARE, MARTIE 2005
Text cules de arhimandritul Nectarie Serfes,
Boise, Idaho, SUA
Ajunul Înălţării Domnului, 8 Iunie 2005
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

PANAGIA THE SURGEON: Decapitated Saudi’s head stitched back on in the boot of a car, by the mother of God!

“The Miracle in Syria”

Compiled by Archimandrite Nektarios Serfes, Boise, Idaho USA
In December 2004 a Saudi Arabian man, a Moslem, appeared before several new agencies to relate the following incredible event he experienced and which changed his life (this story appeared on TV, the Internet, radio, and was circulated in newspapers, magazines, and pamphlets throughout Saudi Arbia, Syria, Palestine, and evidently in all neighboring countries.

Some years ago, this man married a very rich Moslem woman but sterile. As the years passed, and despite all their efforts and significant medical expenses with many doctors, they remained childless. The man’s parents suggested to him that he marry a second woman, while upholding his initial marriage (as the local laws permits up to four concurrent marriages).

Being exhausted, worried, and downhearted, he did not accept his parents’ advice but rather chose to vacation with his wife in Syria. There, they hired a limousine with a driver who would serve as tour guide fro all their site-seeing excursions throughout Syria. As the vacation progressed, the driver noticed that the Saudi Arabian couple was experiencing bitterness, pain, and grief. Having gained familiarity with the couple, the driver cautiously asked them whey they appeared to be so unhappy-was it perhaps because he was not conducting the tour to their satisfaction?

The couple confided to the driver that the source of their unhappiness was their inability to have children. The driver who was also a Moslem, then told them that in Syria the Christians, specifically the Orthodox Christians, have a monastery named Panagia Saidraya (Arabic word meaning Our Lady) and that many people who can’t have children take refuge to Her miracle-producing icon. They go to the monastery and there they are given to eat, the wick form the lamp which burns before the miraculous icon. And then the “Mary” of the Christians gives them according to their faith, what they wish for.

Becoming excited, the Saudi Arabian and his wife asked the driver to take them to the monastery “Saidnaya” of “The Lady of the Christians” and said that if we have a child, then I will come back and I will give you $20,000.00 US and, I will give the monastery $80,000 US. So they went to the monastery and did as they were instructed. Later they returned to their homeland and after some time the wife was found pregnant. In a few months she gave birth to a charming baby boy. It was truly a miracle of Our Lady Theotokos.

Now, as soon as his wife gave birth the Saudi Arabian man wanted to return to Syria to uphold the promises he had made. Upon his return he called the same driver and asked to be picked up at the Damascus airport. But the driver was cunning and wicked and he persuaded two of his friends to go to the airport with him to pick up the rich Saudi Arabian man and to take his money and kill him. So they picked up the rich man at the airport and he, as they drove, without realizing that they had planned to kill him, told the friends of the driver that he would give them also $10,000 US each.

These men still not satisfied, deviated from the route to the monastery and went to a deserted place and proceeded to slay the Saudi Arabian man and to cut off his head and other parts (hands and legs) of his body into pieces. Blinded by passion and overcome by the horrific act that they just committed, they put the man’s remains in the trunk of the car rather than just leaving him there. After taking his money, watch, and all that he had, they proceeded to find another deserted place to discard the remains.

Then on the National highway, their car broke down and stopped in the middle of that road. The three men got out to determine why the engine had stalled. Then a passerby stopped to help them but they, afraid that their terrible act would be discovered, pretended that they did not need any help. But as the passerby motorist was leaving, he noticed blood dripping from the rear of the vehicle and he called the police to investigate because the scene and the three men looked suspicious. The police came and they saw the blood under the car and on the pavement so they ordered that the trunk be opened.

Well, when the opened the trunk, lo and behold, the Saudi Arabian man lifted himself out, obviously and amazingly alive and in good health, saying to them “Just now this PANAGIA finished stitching my neck, right here (showing them the area of his Adam’s Apple), after first stitching up the rest of my entire body”. Seeing this, the three criminals immediately lost their minds-becoming like mad. The police handcuffed them and as they were being taken away to an asylum for the insane, the criminals started raving that it could not be possible that the Saudi Arabian man whom they killed, beheaded, and dissected could yet be alive.

The Saudi Arabian went to a medical facility to undergo examination by doctors and medical examiners who confirmed and attested that the stitching was done very recently, thereby validating the miraculous event. The stitches were, and still are, obvious. When the Saudi Arabian came out of the car’s trunk, he had the appearance, literally, of just having been refabricated (put back together) to which he continuously confessed that they PANAGIA had rejoined his body and resurrected him with the help of her Son.

Immediately after this, the Saudi Arabian called his relatives to come to Syria and they all went together to the monastery of Panagia Saidnaya and offered up prayers, praises, and glorification, and instead of the initial gift of $80,000 US (which was promised), he gave $800,000 US to the Theotokos.

Today, as this man relates the details of that overwhelming miracle, he starts his narration with “When I was a Moslem this happened to me” this indicating he is not longer a Moslem, as neither is his family.

This miracle stunned with awesome surprise the entire Arabic/Moslem nation and all of the Middle East.

“LIVES LORD OUR GOD, THE LORD OF HOSTS”
(Brotherhood of the Holy Sepulcher, Patriarchate of Jerusalem)
By Father Ignatios, Abbot
Holy Monastery of The Shepherds
Bt Ahur-Bethlehem
GREAT LENT, MARCH 2005

Submitted and compiled by Very Rev. Archimandrite Nektarios Serfes
Boise, Idaho
USA
Eve of the Ascension of Lord, 8 June 2005
Glory to God for all things!
Most holy Mother of God, save us!

Peace to your souls!
Humbly In Our Lord God,
+Archimandrite Nektarios Serfes
Who prays for you!

Articol preluat de pe blog-ul lui Laurentiu Dumitru

Minunile Maicii Domnului

Aceasta minune are loc in fiecare an de Adormirea Maicii Domnului.Serpii vin in acea zi , se urca pe icoana, au un comportament bland si , asa cum au aparut, asa si pleaca in aceeasi zi. Nu exista nicio explicatie stiintifica asupra acestui fapt .Exista mai multe explicatii vis a vis de minunea aceasta.Se spune ca manastirea de maici de aici, din Kefalonia, fiind atacata, maicile s-au rugat Maicii Domnului care a trimis numerosi serpi care au inspaimantat pe pirati si acestia au fugit. Alta istorie spune ca icoana s-a aflat intr-un cuib de serpi, si prin purtarea Preasfintei Nascatoare de grija serpii au fost salvati de pradatori.

Preaferictul Parinte Pavle Patriarhul Serbiei a trecut la Domnul

Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aseze in randurile dreptilor!
http://www.orthphoto.net/photo.php?id=48012&p1=5&p2=5

Scurt gand despre lacrimi

Traieste omul cu de toate in viata lui si alearga dupa toate si le aduna pe toate si dupa asta, daca-L afla pe Dumnezeu prin milostivirea si lucrarea Duhului Sfant si incepe sa caute la Cele de Sus nemultumit de cele de jos, se pune pe plans si se intristeaza si ochii lui varsa lacrimi nenumarate.
Plange omul care a trait adunandu-le pe toate ale lumii, pentru ca ii da Dumnezeu sa inteleaga de acum, ca nimic din toate nu-s ale lui, nimic nu are al sau. Si plange ca intelege ca toata goana lui a fost fara rost si a pierdut zilele vietii lui petrecand in agoniseala nimicului. Si plange omul ca intelege ca nimic din ce va avea nu-i al lui si ca nimic din ce are nu-i al lui!
Intelege ca, pana si aceasta intelegere la care a ajuns acum , ca, pana si aceasta cunoastere a nimicniciei vietii sale, i-a fost data din Mila Celui PreaInalt, Ce nu voieste ca omul sa piarda sufletul sau prin agonisirea celor de jos, si nu prin vreo oarece stiinta a lumii acesteia pe care se straduia s-o stapaneasca.
Plange omul ca se vede de acum, nu in ipostaza celui ce cucerea lumea si o stapanea, ci in starea celui stapanit si devorat pana la epuizare de lumea insasi.
Plange omul ca intelege abia acum cat de Milostiv si Indelung Rabdator a fost si este Dumnezeu cu el, cel ce se pierdu-se in agoniseala celor stricacioase si nu se ingrijise de cele ale vesniciei.
Plange omul si lacrimile nu i se sting din pricina bucuriei aflarii acestora, a bucuriei pe care Duhul Sfant i-a salasluit-o in inima deindata ce s-a trezit din petrecerea in moartea cea duhovniceasca de aici si a inceput gatirea vietii celei de dincolo.
Plange omul si varsa lacrimi amestecate: lacrimile pocaintei si lacrimile nadejdii, caci se smereste si plange vazandu-se pe sine cum mortii se daduse si gol de viata se aflase in cele ce traia cand intru toate era si pe toate le avea( cele ale lumii) si, se mangaie cugetand la multa Iubire si Rabdare a lui Dumnezeu ce este toata intreaga in cuvintele "Bucurie se face in cer pentru un pacatos ce se pocaieste" si iarasi "Scoala-te de cate ori vei cadea si te vei mantui" .
Doua lacrimari mari intovarasesc omul in viata cea trupeasca: la nasterea sa - omul plange cand vine pe lume si, la moartea sa - cand plange ca paraseste pe cei dragi de aici, familia si prietenii lui, ca paraseste lumea.
Doua sunt si lacrimarile omului din viata cea duhovniceasca, din viata omului ce cauta si afla pe Dumnezeu - lacrimarea trezirii, lacrimarea pocaintei caci "pierdut era si s-a aflat, mort era si a inviat" si fericita lacrimare la gustarea si simtirea dulcetii Iubirii lui Dumnezeu, la gustarea si desmierdarea in cele ce Duhul i le aduce si de care nu vrea sa se desparta.

Iar toate acestea le afla deplin numai cel ce cauta si voieste sa lepede desimea pacatului si sa puna in loc randuiala vietuirii spre cele ce Dumnezzeu le-a gatit inca de la facere, a petrecerii celei de jos spre dobandirea Celor Inalte,


Dumnezeului nostru slava Amin!

Acatistul Sf. sf.Muc. Vichentie diaconul

Condacul 1 :

Cuvântul lui Dumnezeu l-ai pus in inima ta spre a fi măngâiere, ajutor şi sporire în toate lucrurile cele bune şi folositoare Sfinte Mucenice Vichentie, încă din tinereţile tale, arătându-te pururea sârguitor pentru pătrunderea tainelor celor dumnezeieşti. Pentru aceasta cântăm ţie : Bucură-te Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Icosul 1 :

Îngerilor celor netrupeşti te-ai asemănat lepădând toate lucrurile cele trupeşti ale tinereţilor, nevoindu-te a învăţa legea lui Dumnezeu şi, gustând din dulceaţa cea făr de seamăn a slovelor celor sfinte, le-ai aflat pe acestea mult aducătoare de fericire duhovnicească mai înaltă decât orice altă bucurie a lumii acesteia. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, al lui Hristos căutătorule din tinereţile tale,
Bucură-te, că ai plăcut a sluji lui Dumnezeu mai mult decât a sluji oamenilor,
Bucură-te, cel ce ziua si noaptea însetai şi flămânzeai după legea lui Dumnezeu,
Bucură-te, dorirea nesfârşită a tuturor lucrurilor celor bune şi folositoare sufletului.
Bucură-te, pilda cea bună a tinerilor din toate timpurile ;
Bucură-te, minte ridicată la cele mai presus de lume,
Bucură-te, cel ce tinereţile tale nu le-ai cheltuit precum fiul cel risipitor,
Bucură-te , că mintea ţi-ai gătit-o cu virtuţile creştineşti şi nu ţi-ai rănit-o cu patimile tinereţilor,
Bucură-te, mult sârguitorule către dogmele dumnezeieşti.
Bucură-te, mlădiţa tânără odrăslită spre sfinţenie.
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al -2 lea :

Văzând fericitul Valerie, episcopul Augustopolei, pe ucenicul său cel iubit că prin râvnă a dobândit de la Dumnezeu bună pricepere în cele de sus şi alese purtări, precum Mântuitorul a purtat de grijă de ucenicul ce la Cină şi-a plecat capul pe pieptul său, aşa şi dânsul te-a luat sub ascultarea sa, făcându-te pe tine, Sfinte Mucenice Vichentie, lucrător al învăţăturilor lui Dumnezeu . Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al -2 lea :

Precum oarecând de demult iubitorul de Dumnezeu Moise a primit de la Imparatul lumii ca fratele său, Aaron levitul, să-i fie sprijin în propovăduirea cuvântului dumnezeiesc, aşa şi tu, Sfinte Mucenice Vichentie, de episcopul tău, fericitul Valerie, ai fost chemat şi, pentru dânsul unealtă a propovăduirii slovelor celor pline de har ale lui Hristos te-ai făcut cetăţii Augustopolei şi întregii Spanii. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, vrednic cinstitor al hainei diaconeşti,
Bucură-te, că, precum fiul cinsteşte pe tatăl său prin ascultare, te-ai arătat lui Valerie cel cu nedesluşită grăire vrednic ascultător,
Bucură-te, că pe dânsul l-ai bucurat cu frumseţea graiului tău,
Bucură-te, cel ce din tinereţe ai adus poporului dulceaţa dumnezeieştii Scripturi ,
Bucură-te, binegrăitorule al sfinţeniei harului dumnezeiesc ;
Bucură-te, că în biserică fiind, poporul se hrănea din înţelepciunea cuvântului tău,
Bucură-te, că nu numai în Biserică, ci în tot locul cu osârdie povăţuiai pe calea mântuirii,
Bucură-te, tinereţe sfântă ce mângâi sufletele răpuse de păcate,
Bucură-te, că pământul Spaniei l-ai umplut de cuvântul Evangheliei.
Bucură-te, al dreptcredicioşilor povăţuitor şi drept învăţător,
Bucură-te, că în tot locul şi în tot ceasul neîncetat cauţi a aduce oamenilor pe Mirele Ceresc,
Bucură-te, că prin gura ta s-au descoperit multora învăţătura Sfintei Biserici,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al- 3 lea :

Căutând prigonitorul împărat Diocleţian a pierde pe toţi dreptmăritorii creştini, a trimis pe Dacian judecătorul să verse sângele celor ce slăveau pe Hristos, Împăratul Lumii.Şi, în Valencia aflându-se, a vărsat mult sânge creştinesc şi, auzind de frumuseţea graiului plin de harul dumnezeiesc al lui Vichentie diaconul, a poruncit a-l aduce la dânsul dimpreună cu episcopul Valerie, spre a-i da la multe chinuri, căci pururea slăveau pe Dumnezeu zicând : Aliluia !

Icosul al-3 lea :

Mulţime de ostaşi a trimis prigonitorul Dacian pentru a duce la scaunul de judecată pe tine, Sfinte Vichentie. Şi, cu grele legături de fier prinzându-te dimpreună cu învăţătorul tău Valerie, legat fiind de cai, te-au târât pe drum rănindu-ţi trupul tău cel sfânt. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, că trupul tău zdrobit de pietre pentru Hristos s-a făcut,
Bucură-te, că frumuseţea cea tinerească a trupului tău spre chinuire o ai dat,
Bucură-te, cel ce ai înţeles de la Mirele Ceresc că omul se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu,
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat de la Izvorul de Viaţă curgător care este Hristos,
Bucură-te, că întunericul temniţei s-a prefăcut în lumina harului lui Dumnezeu,
Bucură-te, că neîncetat sub pronia lui Dumnezeu te-ai aflat cu episcopul tău,
Bucură-te, că în lanţuri, precum odinioară Apostolii , n-aţi încetat a lăuda pe Dumnezeu,
Bucură-te, cel ce ai iubit hrana duhovnicească mai presus decât cea trupească ,
Bucură-te, că Dumnezeu întăriţi cu trupul si fără slăbire v-a arătat prigonitorului Dacian,
Bucură-te, că veseli şi sănătoşi v-aţi înfăţişat înaitea lui,
Bucură-te, cel ce foame şi sete şi lanţuri pentru Hristos le-ai răbdat,
Bucură-te, că toate cu bucurie le-ai primit spre câştigarea cununilor celor muceniceşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al 4-lea :

Domnul, Cel ce surpă pe cei puternici şi înalţă pe cei smeriţi, te-a arătat pe tine, Sfinte Vichentie, cu râvnă dumnezeiască, ruşinând pe Dacian prigonitorul ce cu aprigă iuţeală şi mânie s-a năpustit asupra învăţătorului tău. Căci tu sfinte, mic cu anii şi cu treapta slujirii, ai sfărâmat mândria îngâmfatului muncitor cântând lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 4-lea :

,,Mărturiseşte cu glas tare puterea lui Hristos, mustră cu limba slobodă şi biruieşte nebunia acestui om viclean care voieşte a face război cu Dumnezeu Făcătorul său’’ strigai către Valerie episcopul ce se spăimântase, căutând a-l întări în faţa mâniei lui Dacian. Dar tu Vichentie Sfinte, plin de Duhul Sfânt fiind, ne înveţi pe noi a preaslăvi pururea pe Hristos şi a răbda toate pentru Dânsul ; pentru aceasta noi credincioşii te întâmpinăm cu laude ca acestea :
Bucură-te, pururea mărturisitor al lui Hristos, Mântuitorul lumii,
Bucură-te, că inima ţi-ai deschis-o primind pe Cuvântul cel Întrupat,
Bucură-te, surpător al eresurilor celor păgâneşti,
Bucură-te, al creştinilor sfânt îndreptător către cele de sus,
Bucură-te, grabnic întăritor al celor slabi în credinţă,
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat cu tăria credinţei tale capiştile cele idoleşti,
Bucură-te, că raiul ţi s-a gătit,
Bucură-te, că în locaşurile îngerilor te-ai sălăşluit,
Bucură-te, că fără încetare preaslăveai pe Dumnezeu,
Bucură-te, slava cea pururea a diaconilor,
Bucură-te, că Dumnezeu s-a făcut ascultător rugăciunilor tale,
Bucură-te, că ai umilit pe trufaşul tiran cu râvna credinţei tale,
Bucură-te, Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al 5-lea :

Văzând aprigul duşman al creştinilor, nesfârşita ta iubire către Dumnezeu, a poruncit ostaşilor să gătească trupului tău Sfinte felurite unelte de muncire. Dar tu, Mucenice, ca un mult râvnitor şi puternic răbdător nu conteneai a mărturisi cu credinţă pe Dumnezeu Cel Unul în Treime şi striga-i în suferinţe lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 5-lea :

Pământul s-a binecuvântat umplându-se de sângele tău, căci şiroaie izvorau din rănile tale cele adânci spre bucuria semeţului prigonitor Dacian. Dar tu, Sfinte, ca un vrednic urmaş al Sfântului Arhidiacon Ştefan, te arătai mai doritor a pătimi pentru Hristos decât a trăi fără de Dânsul ; pentru aceasta tot poporul cântă ţie :
Bucură-te, vrednic propovăduitor al adevărului dumnezeiesc,
Bucură-te, că pildă de statornicie în iubirea lui Dumnezeu te-ai făcut nouă credincioşilor,
Bucură-te, cel ce pământul l-ai sfinţit cu curgerea sângelui tău ,
Bucură-te, că asemenea lui Hristos ai pătimit ,
Bucură-te, că trupul spre aprige suferinţe ţi l-ai dat,
Bucură-te, că cereai neîncetat a-ţi fi cumplit strujit sfântul tău trup,
Bucură-te, pentru care durerea s-a prefăcut în bucurie,
Bucură-te, al chinurilor pentru Hristos vrednic doritor,
Bucură-te, al Celor mai Înalte locuitor,
Bucură-te, pururea pentru noi înaintea Scaunului Dumnezeirii rugător,
Bucură-te, că dimpreună cu Ştefan la Liturghia Cerească lui Dumnezeu eşti slujitor,
Bucură-te, lăcaş de odihnă al Duhului celui Sfânt,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 6-lea :

Sufletul tău, Sfinte Mucenice Vichentie, din tinereţile tale ţi l-ai gătit spre a fi vas ales al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nu numai că răbdai ca pe nişte binefaceri durerile cele amare ale chinurilor ci, rugai stăruitor pe tiranul Dacian ca mai multe şi mai grele munci să dea trupului tău care neîncetat lăuda pe Dumnezeu cântând : Aliluia !

Icosul al 6-lea :

,,Porunceşte slugilor tale să mă bată neîncetat până nu va mai rămâne carne pe mine.Iar eu,robul lui Hristos, Domnul meu, sunt gata a răbda toate pentru numele Lui ’’ strigai ruşinând pe prigonitorul tău Sfinte, râzând de mânia lui cea neîmblânzită de suferinţele tale. De aceea auzi de la noi credincioşii Mucenice cuvinte ca acestea :
Bucură-te, pururea mărturisitor al dumnezeirii lui Hristos, Domnul nostru,
Bucură-te, că fericirea veşnică prin răbdarea chinurilor ai agonisit-o
Bucură-te, că răsplată de sfinţenie ai primit în dar de la Dumnezeu,
Bucură-te, că nebunia păgânilor ai mustrat-o cu dreapta ta credinţă,
Bucură-te, al diavolilor biruitor,
Bucură-te, iubirea nemăsurată cea către Dumnezeu,
Bucură-te, vrednic mărturisitor al Treimii celei Una,
Bucură-te, dor nestins după lumea cea cerească ,
Bucură-te, că trupul ţi l-ai desfătat cu toate cele dureroase, preamărind pe Hristos,
Bucură-te, miel nevinovat de jertfă din turma Păstorului Ceresc,
Bucură-te, grai înmiresmat de nectarul cuvântării de Dumnezeu,
Bucură-te, prin care Biserica se împodobeşte,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 7-lea :

Mucenice, mult nevoitorule pentru Hristos, nebiruit te-ai făcut faţă de judecătorul tău care, necunoscând puterea lui Hristos ce te întărea, căuta cu vicleşug să piardă sufletul tău sfinte. Dar tu, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, ai defăimat înşelăciunea sa şi preamăreai puterea lui Dumnezeu strigând : Aliluia !

Icosul la 7-lea :

Cu anii tânăr fiind, dar cu mintea, duhovniceşte înaintat, te-ai arătat Sfinte Mucenice Vichentie; pentru aceasta toate le–ai lepădat din viaţa ta păstrând doar Odorul cel mai de preţ, pe Hristos, Mântuitorul lumii, pentru care, multe ai pătimit cu vitează cugetare ; de care noi minunându-ne grăim ţie unele ca acestea :
Bucură-te, cel ce crucea pat de suferintă ţi-ai făcut,
Bucură-te, că la dânsa ai alergat dorindu-o neîncetat,
Bucură-te, că pe slugi certai că muncile ţi le-au oprit,
Bucură-te, că Hristos te-a întărit cu darul Său,
Bucură-te, că ai făcut să străluceasacă Cuvântul lui Hristos.
Bucură-te, propovăduitorule al Luminii Evangheliei,
Bucură-te, că în chinuri fiind dădeai slavă lui Dumnezeu,
Bucură-te, că numele tău Biruitor s-a chemat,
Bucură-te, că spre munci grozave pe ostaşi ai îndemnat.
Bucură-te, că şi fiare încinse a pătimit trupul tău,
Bucură-te, că trupul ţi l-ai împodobit cu frumuseţe îngerească,
Bucură-te, că păgânii s-au aflat ruşinaţi de dragostea ta cea după Dumnezeu,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !




Condacul al 8-lea :

Cetele cele îngereşti privind către mulţimea suferinţelor tale şi văzându-te pe tine sfinte cum nu încetai a pune mai presus de viaţa ta pe Mirele Ceresc , ţi s-au făcut împreună locuitori în temniţă şi împreună cu tine se bucurau, pe Domnul slăvind şi cântând Lui : Aliluia !

Icosul al 8-lea :

Iubitorule de chinuri, purtând în sufletul tău pe Cel Minunat întru sfinţi, ai primit de la Dânsul darul minunilor de care s-au înfricoşat mult ostaşii ce străjuiau temniţa ta; care, degrab alergând la tiranicul judecător, au mărturisit înaintea acestuia arătările îngereşti. Pentru aceasta şi de la noi primeşte laudă ca aceasta :
Bucură-te, că temnicerul s-a creştinat minunându-se de puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că suferinţele îngerii ţi le-au mângâiat,
Bucură-te, că de la dânşii bucurie ai primit ,
Bucură-te, cel ce şi pe pământ şi în cer împreună cu aceştia petreci.
Bucură-te, cel ce şi cu mai multă putere lăudai pe Dumnezeu,
Bucură-te, că lumina lui Hristos ţi-a luminat întunericul temniţei tale,
Bucură-te, că Împărăţia lui Dumnezeu ai câstigat,
Bucură-te, al raiului locuitor vrednic,
Bucură-te, că patul cel frumos gătit ţie de Dacian l-ai urât,
Bucură-te, că cioburile întinse în temniţă trupul tău de suferinţe istovit au odihnit,
Bucură-te, că trupul tău, temniţa, cu mireasmă sfântă de trandafiri a înmiresmat,
Bucură-te, ale cărui buze umpleau văzduhul de cântări dumnezeieşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 9-lea :

Chinurile tale Sfinte, cutremură pe oricine cutează a gândi la ele. Căci munci felurite şi grozave a suferit prea curat trupul tău, pentru care ai şi dobândit de la Dumnezeu cununa muceniciei şi părtaş vieţuirii celei înalte s-a făcut dimpreună cu netrupeştile puteri. De aceea, în rugăciuni te chemăm ca împreună să slăvim puterea celui Prea Înalt cu cântarea cea întreit sfântă zicând : Aliluia !

Icosul al 9-lea :

Eresurile diavoleşti ale ritorilor păgâni ai sfărâmat Vichentie cu dulceaţa cuvântării dogmelor celor dumnezeieşti; căci ai dat trupul spre a-ţi fi ars decât a trece prin foc cărţile cele sfinte din care se descoperă nouă învăţăturile cele sfinţitoare. Pentru aceasta noi credincioşii te întîmpinăm cu laude ca acestea :
Bucură-te, că puterea vicleanului judecător ai zdrobit,
Bucură-te, că eresurile cele păgâneşti ai defăimat ,
Bucură-te, că pentru aceasta, scânduri de fier încins ţi-au ars coastele tale,
Bucură-te, cel ce şi pe grătar de fier încins ţi-ai întins trupul tău,
Bucură-te, că ai biruit focul materialnic cu focul iubirii lui Hristos,
Bucură-te, că mâinile Domnului au primit duhul tău,
Bucură-te, rugător nouă înaintea Scaunului de Judecată,
Bucură-te, cel ce temelie a dreptei credinţe, nouă te-ai făcut,
Bucură-te, tinereţe sfinţită de răbdarea cea în multe chinuri,
Bucură-te, că lumina harului Duhului Sfânt a strălucit întru tine,
Bucură-te, că prin jertfa ta, prilej de bucurie în cer te-ai făcut îngerilor şi nouă pe pământ,
Bucură-te, că lumea păgânilor s-a sfărâmat prin sângele tău,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al 10-lea :

Bucurie nemăsurată a aflat sufletul tău care pătimea fără încetare durere grozavă, căci, mărturisind Numele lui Iisus Hristos, nebiruit te-ai descoperit şi, sfârşind nevoinţa pătimirii, te-ai sfinţit Vichentie, suindu-te la cer de unde te milostiveşti spre cei ce în rugăciuni stăruiesc spre tine şi cântă : Aliluia !

Icosul al 10-lea :

S-au spăimântat cei ce te prigoneau de Dumnezeu Care, te-a întărit în pătimiri; pentru aceasta sălbaticiunilor pustiului ţi-au aruncat trupul Vichentie. Dar Domnul, străjer, împotriva firii sale, ţi-a rânduit a-ţi fi corbul şi marea n-a îngăduit-o a fi loc de odihnă pentru tine Sfinte. Pentru aceste ale tale minuni, cântări de laudă îţi aducem zicând :
Bucură-te, oaspete veşnic în cămările lui Dumnezeu ,
Bucură-te, că Tatălui Ceresc fiu mult iubit te-ai făcut,
Bucură-te, că Fiului Său Celui Întrupat vrednic următor întru suferinţe te-ai mărturisit,
Bucură-te, că Duhului Sfânt lăcaş de odihnă te-ai arătat,
Bucură-te, cel ce pentru care corbul, împotriva firii sale, străjer trupului tău s-a făcut,
Bucură-te, că prin grija lui neatins de păsări acesta s-a păstrat,
Bucură-te, că lupul, în chip minunat, de dânsul a fost izgonit,
Bucură-te, că şi marea s-a binecuvântat primind trupul tău ,
Bucură-te, că prigonitorii văzând trupul tău pe uscat odihnindu-se mai-naintea lor, au fugit spăimântându-se,
Bucură-te, prin care păgânismul s-a înfricoşat de puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, mângâierea văduvei care cu evlavie a ridicat moaştele tale sfinte,
Bucură-te, Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 11-lea :

Ofrandă fără de prihană, de bună voie adusă lui Dumnezeu eşti Vichentie; căci iubirea Domnului ai pus-o mai presus de firea ta cea stricăcioasă. Şi acum, întru nestricăciune ţi-ai gătit trupul tău care şi străluceşte în Lisabona şi, de la care, mulţime de credincioşi primind binecuvântări, cântă Purtătorului de grijă al tuturor şi Domnului nostru : Aliluia !

Icosul al 11-lea :

Cerurile deschizându-se, cu bucurie au primit cinstit sfânt sufletul tău, care, purtat de sfinţii îngeri, s-a aşezat în mâinile Domnului tău pe care n-ai încetat în suferinţe a-L dori. Iar noi, văzând această minune, strigăm cu smerenie către tine cuvinte ca acestea :
Bucură-te, mucenice grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mare apărător al credinţei celei sfinţitoare,
Bucură-te, că prin tine s-a mărturisit puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că viaţa de aici cea pieritoare ai dat-o pentru cea veşnică în locaşurile Domnului
Bucură-te, că împreună cu îngerii vezi pururea slava lui Dumnezeu,
Bucură-te, izvor de întărire şi mijlocitor grabnic pentru oameni descoperit,
Bucură-te, că dulceaţa graiurilor tale cele sfinte pe păgâni i-a îngrozit,
Bucură-te, că mintea de harul cel dumnezeiesc ţi-ai însufleţit,
Bucură-te, că alinare şi mângâiere în suferinţe, în cântările cele sfinte ai găsit,
Bucură-te, cel ce împreună cu Mina şi cu Victor eşti preamărit,
Bucură-te, că şi cu toţi sfinţii împreună în Împărăţia Cea de Sus petreci,
Bucură-te, cel ce întru desfătări cereşti te odihneşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 12-lea :

Rănile tale au descoperit nouă mucenicule, darurile duhovniceşti pe care Dumnezeu le găteşte tuturor celor care, prin felurite nevoinţe, mărturisesc Cuvântul Evangheliei lui Hristos; pentru aceasta, sărutând sfintele tale moaşte, de care nu ne-ai despărţit şi prin care ne-ai învrednicit a afla de la Domnul bucurie sfântă, strigăm zicând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 12-lea :

Nu găsim Sfinte, alese cuvinte prin care să cutazăm a cânta muncile tale, a lăuda multa ta răbdare în dureri şi nesfârşitele tale patimi,de care trupul tău cel tânăr s-a învrednicit şi, prin care te-ai făcut mult iubit de întreaga făptură cerească şi pământească; pentru aceasta cu smerenie în glas grăim ţie :
Bucură-te, că în ceata mucenicilor te-ai aşezat,
Bucură-te, că de la Dumnezeu ceri milă pentru păcatele noastre,
Bucură-te, că şi în cer înalţi psalmi de laudă către Domnul,
Bucură-te, că slujitorilor altarelor dumnezeieşti pildă de cinstire eşti,
Bucură-te, că nouă credincioşilor pe Hristos ni l-ai propovăduit,
Bucură-te, că din împresurări cumplite ne izbăveşti,
Bucură-te, mult iubitule de Hristos,
Bucură-te, pururea biruitor al neamului pâgânesc,
Bucură-te, neadormit ocrotitor al neamului crestinesc,
Bucură-te, dulce glăsuire a Cuvântului dumnezeiesc,
Bucură-te, apărător vrednic al cărţilor celor sfinte,
Bucură-te, ceea ce eşti credincioşilor urcuş spre cămările cereşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !





Condacul al 13-lea :

O , mult pătimitorule şi mult doritorule mucenice al lui Hristos, pe care Însuşi Domnul, prin mâinile Sale cele Sfinte, te-a primit în Împărăţia Sa, primeşte de la noi aceste puţine stihuri de laudă ; izbăveşte-ne cu rugăciunile tale de viforul necazurilor noastre, întăreşte-ne în ispitele cele diavoleşti, mângâie durerile şi suferinţele noastre cele amare şi ne învredniceşte ca prin răbdarea lor în dragostea către Hristos, pe care, prin patimile tale L-ai preamărit, să câştigăm vieţuirea cea veşnică în Împărăţia Cerească şi, dimpreună cu tine, întreită cântare să aducem lui Dumnezeu : Aliluia ! (de trei ori)

Apoi se zice această RUGĂCIUNE

O, sfinte Mucenice Vichentie, mult doritor al lui Hristos, cel ce ai preamărit pe Dumnezeu cu suferinţele trupului tău şi care, pentru Dânsul, ai iubit chinurile, lăudând şi binecuvântând pe cei ce te prigoneau,nu ne trece cu vederea pe noi cei ce în necazuri, în ispite şi în nevoi te chemăm; roagă-te sfinţite mucenice lui Hristos Dumnezeul nostru, să nu se depărteze de la noi nevrednicii, să caute cu milostivire asupra robilor Săi cei împovăraţi cu multe păcate, pentru ca, nu cu mânie ci cu dreptate să ne mustre pentru fărădelegile noastre.
Aşa Vichentie mucenice cel asemenea cu îngerii, cu rugăciunile tale către Măntuitorul, întăreşte-ne pe noi cei slabi duhovniceşte, dă sănătate celor în suferinţe, orfanilor mângâiere, văduvelor alinare, tinerilor bunăpovăţuire ca, prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, să preaslăvim pe Dumnezeu şi pe tine să te mărim în vecii vecilor . Amin !

A lui Pr.D.V.A alcatuire prin voia si lucrarea lui Dumnezeu

La Eghina in casa Sfantului Nectarie2

La Eghina in casa Sfantului Nectarie1

Sfinti Parinti Athoniti

Părinţi athoniţi. Bătrânul Teoctist Dionisiatul

Era o zi de iarnă a anului 1987. Cu barcagiul Mănăstirii noastre, părintele Nectarie, am pornit spre Mănăstirea Dionisiu. Aveam în program o discuţie duhovnicească cu părintele Teoctist Dionisiatul. L-am găsit la poarta Mănăstirii. Când ieşea din chilie mergea la intrarea Mănăstirii şi îi întreba pe vizitatori dacă s-au închinat la mormântul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, îngrijitorul de mulari. Dacă nu se închinaseră îi conducea la mormântul Sfântului din cimitirul Mănăstirii. Se închinau, aprindea candela şi le istorisea viaţa şi minunile Sfântului. Apoi îi ducea în chilia Sfântului în care stătea el însuşi acum. Din viaţa Sfântului ştim că într-o noapte Însuşi Hristos a venit în trup în chilie la Sfântul Nifon, l-a binecuvântat şi i-a arătat bunăvoinţa Sa pentru lupta şi smerenia sa. În locul respectiv, de mulţi ani, a fost pictată pe perete o icoană a Domnului. Acolo merg, sub povăţuirea părintelui Teoctist, mulţi închinători să vadă şi să se închine icoanei.
– Părinte Teoctist, blagosloviţi!
– Aaa, de unde sunteţi? De la Grigoriu, de la Grigoriu?
– Da părinte. Am venit să ne închinăm Sfântului Nifon.
Bucuros, ca întotdeauna, bătrânelul ne-a luat cu el ca să ne dea lămuriri, să ne povestească viaţa Sfântului, să ne sfătuiască… Ne-a dus în chilia sa. Ne-am închinat sfintei icoane şi ne-am aşezat să vorbim puţin. Ne-a impresionat chilia, care semăna cu o librărie religioasă. Peste tot erau icoane, de hârtie, pe lemn, de metal, aproape toate prăfuite. Cărţile, broşurile, pliantele, cărţile de rugăciuni, slujbele sfinţilor, lucrările patristice erau toate stivuite ici şi colo, gata să se prăbuşească, prăfuite, cele mai multe cu un semn de carte, pregătite să ofere cititorului hrana potrivită. Doar tavanul era curat, de se vedeau scândurile, deşi dacă ar fi fost posibil, părintele Teoctist ar fi pus şi acolo ceva din „bogăţia” de icoane şi cărţi.
– Părinte Teoctist, sunteţi de mulţi ani aici?
– Cu ajutorul Maicii Domnului sunt de 26 de ani. Aproape de când am venit sunt îngrijitorul bătrânilor. Cine altul să meargă? Eu m-am obişnuit deja aici şi ei cu mine. Îi iubesc şi mă iubesc. Mulţi bătrâni au trecut prin mâinile mele. Ce să vă spun părinţilor? În ceasul morţii unii sunt bucuroşi şi plini de pace, alţii se tem şi tremură. Aceasta în funcţie de modul în care şi-au trăit călugăria şi de lupta pe care au dus-o. Aşa va fi starea noastră în ceasul morţii.
– Unde te-ai născut părinte şi cum te-ai hotărât să vii la Mănăstire?
– M-am născut în satul Laiţa din Epir în 1919 din părinţi foarte credincioşi. Aceştia însă au murit curând şi ne-au lăsat orfani pe mine de 11 ani şi pe sora mea, de 7 ani. Când am mai crescut m-am dus la şcoala românească din satul nostru care funcţiona acolo pentru familiile de vlahi (aromâni). Când a izbucnit al doilea război mondial eram soldat. După liberare m-am îmbolnăvit de TBC. Timp de 5 ani am bolit. Medicamente nu erau iar medicii mă condamnaseră la moarte. Atunci m-am gândit să merg să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc ca să fiu pregătit. În acea noapte mi-a apărut în vis Sfântul Nicolae. M-a binecuvântat de trei ori şi mi-a spus: „Hai, de acum să posteşti Miercurile şi Vinerile”. Boala aceasta mi-a făcut bine. În ziua următoare m-am dus la o biserică să mă spovedesc. Am văzut în faţă una şi am intrat. Era închinată Sfântului Nicolae. M-am uitat la icoana lui şi era exact cum îmi apăruse în vis cu o noapte în urmă. M-am spovedit şi m-am împărtăşit şi m-am întors la sanatoriul unde eram internat. Şi iată, fraţilor, măririle lui Dumnezeu. Acelaşi doctor care-mi spusese că voi muri, după ce m-a pus la raze mi-a spus: „Poţi să pleci, nu ai nimic”.
După atâtea boli periculoase şi intervenţii dumnezeieşti ale Sfinţilor, s-a aprins în mine dorinţa de a lăsa lumea şi de a mă călugări ca să-mi mântuiesc sufletul. Ezitam însă pentru că nu ştiam dacă asta este voia lui Dumnezeu. Am cugetat şi m-am hotărât să merg la Tino, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, şi dacă o voi vedea cu ochii mei pe Maica Domnului să mă fac călugăr. Între timp îl visam adesea pe Cuviosul Nicodim Aghioritul care mă îndemna să mă fac monah. Tocmai citisem cartea lui „Deprinderi Duhovniceşti” şi de acolo cunoşteam că acela era el.
De 15 august 1959 m-am dus la Tino. Am văzut-o pe Maica Domnului îmbrăcată în negru, umblând prin biserică în ziua praznicului şi binecuvântând poporul. A văzut-o toată lumea şi din ochi curgeau lacrimile şuvoi. Toţi creştinii strigau: „Panaghia noastră, Panaghia noastră, mântuieşte-ne, miluieşte-ne”. Mi-am zis şi eu: „Vai, cine sunt că m-am învrednicit nemernicul s-o văd pe Maica Domnului? Eu păcătosul şi stricatul lumii!”. Părinţilor, credinţa noastră ortodoxă are taine mari şi negrăite. Fericit cel care crede şi iubeşte pe Dumnezeu. Acolo la Tino se fac multe minuni. Mare lucrare e să crezi în Dumnezeu şi în mila Lui.
– Părinte Teoctist, vă mai amintiţi şi alte istorisiri din viaţa dumneavoastră?
– Da, auziţi. Mătuşa mea, sora mamei mele, a văzut-o pe Sfânta Parascheva şi au vorbit o jumătate de oră. Când am văzut-o pe mătuşa mea după aceea m-am speriat; era galbenă ca ceara. „Ce ai păţit mătuşă?”. Mi-a spus că a vorbit cu Sfânta Parascheva, dar n-a vrut să-mi spună ce.
Într-o zi, înainte de a fi monah, stăteam la cafeneaua satului. Acolo, pe terasă, unii ziceau că există demoni, alţii că nu. Eu când am auzit discuţia, m-am băgat zicând: „Eh, demoni! Astea-s poveşti ieftine. Nu există nimic. Nu credeţi în treburi de-astea”. A auzit însă Dumnezeu cuvintele mele şi seara, când m-am întins în pat să mă culc, s-a trântit pe mine un drac greu ca piatra. Abia mai puteam să respir. Mă mir că nu am făcut stop cardiac. Numai ce zisesem că nu există draci şi acum… Mi-am amintit că învăţătorul nostru ne-a spus ca atunci când avem vreo ispită să spunem „Crezul” şi „Tatăl nostru”. Când am început să zic acestea, aa… m-am eliberat. Şi toată noaptea nu m-am oprit din a spune cele 2 rugăciuni.
Pe timpul războiului de eliberare am luptat în armata de rezistenţă. Când frontul a căzut, nemţii strângeau prizonierii în trenuri şi-i trimiteau în Germania. Adunaseră deja vreo 500 de oameni. Pe unii însă am văzut că-i dădeau jos din tren. Mi-a venit şi mie rândul şi am ascultat cu atenţie ce ziceau cei pe care-i lăsau liberi. I-am auzit zicând: „Mahomedan din Xanthi”. Când mi-a venit rândul am strigat şi eu: „mahomedan din Xanthi” şi mi-au dat drumul. Dar eu mi-am dat seama că asta era o lepădare de Hristos. Am fost la mulţi duhovnici şi toţi m-au sfătuit să-mi fac Mirungerea. Într-adevăr, un duhovnic de la Mănăstirea Sfântul Pavel m-a miruns şi astfel am reintrat în Biserica Ortodoxă.
Câţiva ani am fost responsabil la conacul mănăstirii din Careia. Pe 2 August aveam praznicul Sfântului Ştefan Protomartirul. Invitasem şi un ieromonah rus, părintele Dometie, om de mare virtute. Când a intrat în biserică s-a oprit.
– De ce nu intri să slujeşti, părinte Dometie?
– Nu vedeţi că slujeşte şi tămâiază altcineva? Ce nevoie mai e de mine?
Era Sfântul Ştefan, păzitorul conacului nostru, pe care noi însă nu-l vedeam.
Altă dată, după ce m-am împărtăşit, mi-a venit să vărs. Un gând mi-a răsărit în inimă: „ia ulei din candela Sfântului Ştefan şi unge-te pe frunte”. Eee… asta era! Vie este credinţa noastră, părinţilor! Mai am şi altele să vă spun dar, când sunt multe cuvinte, uităm de Dumnezeu.
La insistenţele noastre, Părintele Teoctist a mai continuat cu o istorisire.
– Odată eram bucătar şi primisem poruncă să pregătesc năut. Am fiert năutul trei ore şi tot tare era. S-a terminat Liturghia şi masa trebuia servită. Eram silit să pun năutul în farfurii dar era încă nefiert, tare ca piatra. „Dumnezeule, ce să fac?” am strigat. Dintr-o dată mi-a venit un gând: „aruncă în mâncare uleiul din candela Sfântului Ştefan!”. După ce am aruncat în cazan uleiul, năutul a mai dat un clocot şi a fost moale.

– Aţi cunoscut personal purtarea de grijă a Sfântului Ioan Botezătorul, patronul Mănăstirii voastre?
– Eu nu. Părintele Visarion, însă, l-a văzut. Se plimba odată pe ţărmul mării şi, în dreptul proschinitarului Sfântului, i-a apărut însuşi Sfântul. L-a binecuvântat de trei ori şi l-a făcut inginer, fără să fi mers nici un an la şcoală.

Altă dată, îmi amintesc, mă îmbolnăvisem de gripă. Tuşeam şi aveam febră mare. Gândul mi-a spus să merg şi să mă închin la cele 15 Sfinte Moaşte ale Mănăstirii şi o să mă vindec. Într-adevăr, am găsit preotul de rând, mi-a scos Sfintele Moaşte, m-am închinat şi m-am însănătoşit.

– Părinte Teoctist, ce lucrare trebuie să săvârşim mai cu apăs pentru mântuirea noastră?
– Toate. Şi rugăciunea, şi ascultarea, şi iubirea, şi tăcerea şi slujbele. Ai văzut mâncarea? Vrei şi pâine, şi apă, şi usturoi, fructe etc. Încet, încet părinţilor, şi toate vor veni. E de ajuns să luptăm. Agurida încet-încet se face miere.

Părintele Teoctist iubea foarte mult Sfânta Euharistie. Mi-a spus că ea (Sfânta Euharistie) l-a adus la Mănăstire, altfel ar fi fost pierdut definitiv în lume. Se lăuda cu faptul că urmează rânduiala celor tineri la Sfânta Euharistie, spre deosebire de cei bătrâni care aveau o rânduială diferită, împărtăşindu-se mai rar.

Părintele Teoctist nu impresiona prin aspectul său exterior. Umbla aplecat şi arareori privea pe ceilalţi în faţă. Deoarece toată ziua şi noaptea umbla pe la paturile bolnavilor se încovoiase de spate. În mâna stângă ţinea un komboskini mare şi zicea rugăciunea. Se ferea să povestească întâmplări din viaţa sa, ci doar din a Sfinţilor. Modul povestirii era foarte viu şi expresiv. Bucura până în adânc inima celor cu care vorbea. Aşa, era iubit de toţi. Cei care-l cunoşteau bine, îl „vânau” de-a dreptul, numai ca să-l audă şi să-l vadă puţin.

Părinţii din Mănăstirea lui spun despre părintele Teoctist că este foarte iubitor de slujbe şi ascultător. Slujea oriunde era chemat: la bucătărie, la trapeză, ca cititor în biserică. Întotdeauna alerga cu simplitate călugărească şi bucurie. Răspândea bucurie şi pace. Niciodată nu s-a culcat seara având vreo pricină de supărare cu cineva. Se îngrijea să se împace dacă avusese vreo neînţelegere cu cineva. Odată a supărat pe un frate. Acesta fie din încer-care, fie din lucrare drăcească nu a vrut să-l ierte. Părintele Teoctist a căzut de trei ori şi i-a sărutat picioarele ca să ia iertare şi să se poată împărtăşi. Altă dată, nişte fraţi, ispitiţi de cel rău, l-au supărat chiar în ziua de Paşti, dar imediat s-au ruşinat pentru că au întâlnit pe blândul şi răbdătorul chip al părintelui Teoctist.

O altă întâmplare veselă ne-a relatat-o părintele P. de la Mănăstirea Dionisiu. Într-o zi un închinător şi-a pierdut şiragul de metanii la care ţinea foarte mult deoarece îl avea de la un monah aghiorit îm¬bunătăţit şi întotdeauna se ruga cu el. Se întristase mult de această pierdere şi îşi mărturisise durerea părintelui P., fără ca altcineva să ştie. A doua zi dimineaţa, la Sfânta Liturghie, în timp ce preotul rostea ecfonisul „Ale Tale dintru ale Tale…”, închinătorul nostru simţi o lovitură puternică dată în spate de părintele Teoctist care-i zise: „Na-ţi metaniile…” şi-i întinse iubitul şirag de metanii.

Părintele Teoctist venea şi la Mănăstirea noastră a Cuviosului Grigorie de praznicul Sfintei Anastasia, pe care o iubea foarte mult şi se ruga ei pentru tămăduirea sa. Aducea cu sine şi colivă pentru bătrâneii lui dragi.

Ultimii ani ai vieţii a suferit mult de stomac. În noaptea de Înviere din anul 1995 am văzut în Katoliconul Mănăstirii noastre un părinte de la Dionisiu. Îl chema pe medicul Mănăstirii noastre deoarece părintele Teoctist era foarte grav bolnav. Suferise o hemoragie internă. Dus la spital la Tesalonic, i s-au descoperit mai multe probleme: anemie, nu mai putea mânca, slăbire generală accentuată ş.a. Mintea însă îi era limpede şi puternică. Era foarte blând şi le spunea părinţilor Mănăstirii lui că toate aceste boli sunt darul lui Dumnezeu pentru mântuirea sa. A adormit cu pace în Domnul, fără nici o tulburare.

Cât a trăit, nu a obosit şi nu a stingherit pe nimeni. A iubit smerenia şi rugăciunea. Îîn ultimele luni de viaţă, îşi ascundea virtuţile făcând pe „nebunul”. Iubea foarte mult pe sfinţi, ale căror slujbe le citea la chilie. Întreaga minte îi era absorbită în contemplarea lăuntrică a lui Iisus şi de aceea aproape că niciodată nu-şi făcea rânduială în chilie, nu ştergea praful, nu se îngrijea de îmbrăcămintea sa. Simplitatea sa aghioritică ne atrăgea ca un magnet lângă sine. L-au iubit şi cunoscuţii şi străinii, şi monahi şi mireni. Ştia bine româneşte şi de aceea era pentru pelerinii români o comoară, pentru că îi conducea peste tot în Mănăstire, istorisindu-le cu multe amănunte vieţile Sfinţilor de acolo, istoricul Mănăstirii etc. Odată cu adormirea lui, s-a închis în Mănăstirea Dionisiu acest izvor al predaniei învăţăturilor dumnezeieşti către fraţii ortodocşi români.

Cuvioase părinte Teoctist al nostru, te-am iubit pentru harul şi multa ta simplitate, pentru purtarea ta frăţească nefăţarnică, pentru pilda ta vie prin care întotdeauna ne povăţuiai întru viaţa călugărească. Veşnica ta pomenire, vrednicule de fericire părinte.

Pomeneşte-ne şi pe noi la Dumnezeul cel ceresc. Amin.

Multumiri Presa Ortodoxa de Limba Greaca si fratelui intru pelegrinari athonite
Vlad Ciule