La inceput de an bisericesc despre Cele doua imparatii dupa Sfantul Teofan Zavoratul

[...]In orice imparatie se vede un imparat, se vad legi, intaietati, fagaduinte si rasplati, precum si sfarsitul la care duc acestea.
Toate aceste trasaturi sunt in Impartia lui Hristos foarte limpezi, neindoielnic adevarate si nestramutate, pe cand in imparatia acestui veac sunt mincinoase, amagitoare , fantomatice. Iata, uitati-va singuri!
Cine este Imparat in Imparatia harului? Dumnezeu, Cel inchinat in Sfanta Treime- Tatal, Fiul si Sfantul Duh -, Care a facut lumea si se ingrijeste de toate, Care, dupa ce ne-a intocmit mantuirea in Domnul nostru Iisus Hristos, le-a dat tuturor urmatorilor Sai, cu autoritate, porunci si randuieli spre binele lor; tuturor le da sa cunoasca, sa guste, sa pipaie duhovniceste; de toti Ii este mila si Se ingrijeste, pe toti ii ajuta si pe toti ii incredinteaza:" Lucreaza dupa voia Mea in via Mea; Eu vad totul, si pentru tot iti voi rasplati". Si cei ce se ostenesc in Imparatia lui Hristos stiu foarte bine cui slujesc, si asta le da tarie launtrica si rabdare in osteneli. Ei sunt incredintati ca se ostenesc inaintea fetei Domnului, Care vede toate, ajuta mult, mangaie mult, asa incat se bucura in toate greutatile si stramtorarile in care ii aduce slujirea adusa cu ravna Domnului. Eu sufar, zice Apostolul, dar nu ma rusinez, pentru ca stiu in Cine am crezut si sunt incredintat ca puternic este sa pazeasaca comoara ce mi-a incredintat, pana in ziua aceea(II Tim. 1, 12).
In imparatia stapanitorului acestui veac - in lume - lucrurile stau altfel.Acolo nimeni nu stie cine e imparat. Daca cel mai inversunat iubitor al lumii acesteia si-ar da seama ca imparatul sau este satana cel rautacios si intunecat, caruia ii slujeste ca un rob spre propria sa pierzare, indata s-ar grabi, plin de groaza, sa plece de pe taramul lui. Insa acest lucru este ascuns dde fiii veacului de acum. Vrajmasul si-a ascuns de privirea lor chipul urat. Si iubitorii acestei lumi slujesc ca niste robi, fara sa stie cui. Auziti tot timpul:" Asta nu se poate, cealalta nu se poate... asa trebuie... si asa se cuvine...". Dar daca intrebati:" De ce? Cine a poruncit?", nimeni nu va va spune. Se simt stramtorati si impovarati de randuielile pe care le urmeaza, chiar le osandesc si le ocarasc, insa nimeni nu indrazneste sa se abata de la ele, temandu-se parca, de un supraveghetor care e gata sa le ceara socoteala, insa pe care nimeni nu-l poate arata si numi precis. Lumea este suma persoanelor care slujesc unei fantome necunoscute din inchipuirea lor, desi in realitate sub masca acestei fantome se ascundde satana cel plin de rautate.
Care sunt legile in Imparatia lui Hristos?
Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, a zis foarte limpede:" Fa asa si pe dincolo... si o sa fii pe placul Meu, si te vei mantui. Leapada-te de tine insuti, fii sarac cu duhul, bland, iubitor de pace, rabdator, curat cu inima, sa iubesti dreptatea, sa plangi pentru pacate, sa fii evlavios fata de Mine ziua si noaptea, sa fii binevoitor fata de fratii tai si sa le faci bine... si toate poruncile Mele sa le implinesti intocmai, fara a te cruta...".Vedeti cat de limpede si de precis e totul? Si nu numai precis, ci si pecetluit pentru totdeauna cu pecetea unei neschimbari de care nu se poate atinge nimeni. Precum sta scris asa va fi pana la sfarsitul veacului. Oricine intra in Imparatia lui Hristos stie precis ce trebuie sa faca, nu asteapta niciun fel de schimbari in legile Imparatiei, pentru ca umbla pe calea sa cu nadejde buna si cu curaj, fiind incredintat ca va ajunge fara indoiala la ceea ce cauta.
Lucrurile stau cu totul altfel in imparatia stapanitorului acestui veac. Acolo nu iti poti opri nicidecum gandul asupra vreunui lucru care sa fie clar. Duhul iubitorilor de lume e cunoscut totusi - el este duhul egoismului, trufiei, mercantilismului, rasfatului si senzualitatii de tot felul.
Dar aplicatiile acestui duh - legile si regulile limii - sunt asa de subrede, nedefinite, schimbatoare, incat nimeni nu poate chezasui ca maine lumea nu va incepe sa considere rau, reprobabil, ceea ce acum admira. Obiceiurile lumii sunt curgatoare ca apa, si regulile ei in ce priveste imbracamintea, vorbirea, intalnirile, relatiile, statul, sezutul, si, in general, tot, sunt nestatornice ca miscarea vazduhului...Azi asa...maine, nu sti de unde, vine moda si schimba toate.Lumea este o scena, pe care satana isi bate joc de sarmana omenire, punandu-o sa se invarta la semnul lui ca niste maimute sau papusi la balci, facandu-o sa scoata lucru de pret si insemnat, neaparat trebuincios, ceea ce e in sine marunt, neinsemnat, desert. Si cu asta se indeletnicesc toti, mici si mari deopotriva, inclusiv cei care si prin obarsie, si prin educatie, si prin pozitie, par ca ar putea sa foloseascavremea si ostenelile pentru ceva mai bun decat aceste naluciri.Care sunt intaietatile si fagaduintele Imparatiei lui Hristos? Domnul si Dumnezeul nostru zice:" Slujeste-Mi, si o sa-ti dau ca rasplata totul. Orice fapta a ta, si gand al tau, si dorinte, si simtaminte aratate si nutrite de tine spre a face pe placul Meu nu vor ramane lipsite de plata lor.Eu vad ceea ce nu vad ceilalti, pretuiesc ceea ce nu pretuiesc ceilalti, te ocrotesc pentru cele din pricina carora ceilalti, poate, te stramtoreaza,si pentru orice osteneala a ta iti este pregatit un locas vesnic, care si este zidit prin ostenelile tale". Asa a fagaduit Domnul, asa si este.Si toti cei care intra in Imparatia Lui traiesc adevarul acestor fagaduinte. Ei gusta deja fericirea de pe urma ostenelilor cu care se ostenesc intru poruncile lui Dumnezeu: fericirea smereniei, blandetii, dreptatii, iubirii de pace, rabdarii, curatiei si tuturor celorlalte virtuti. Si virtutile acestea, fiind pricinuite de harul lui Dumnezeu, fac inima lor vas al Duhului Dumnezeiesc, Care este pentru ei chezasia mostenirii viitoare, asteptate, fara urma de indoiala din pricina acestor incepaturi ale ei, pe care si le insuseste oricine slujeste fara fatarnicie Domnului.
Asa sunt, oare, fagaduintele lumii? Catusi de putin! Lumea fagaduieste totul si nu da nimic. Momeste, starnind nadejdea - insa in clipa inmanarii, ca sa zic asa, celor fagaduite, ti le ia de sub nas...dupa aceea, fluturand in departare, iarasi momeste si iarasi ia de sub nas ceea ce parea deja primit. De aceea, in lume toti alearga dupa ceva mult fagaduit si nimeni nu primeste nimic; alearga dupa naluci ce se destrama in vazduh in clipa cand sunt gata sa puna mana pe ele. Cei ce iubesc lumea isi dau importanta, cu desarta convingere ca , actionand lumeste, merita atentia lumii - insa lumea fie ca nu vede faptele lor, fie ca, vazandu-le, nu recunoaste pretul lor, fie ca recunoscandu-le pretul, nu le da plata convenita. In lume, toti pana la unul, au fost amagiti, si inca se mai magesc cu nadejdi lipsite de orice temei.

Unde e Dumnezeu acolo e fericirea - dupa Sfantul Teofan Zavoratul

Osuarul Manastirii Sfantul Pavel - Athos


In cine va imparati Dumnezeu launtric
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui(Mt.6,33)

Potrivit acestei porunci a lui Dumnezeu, si acum vreau sa va vorbesc despre acelasi lucru, si anume despre nazuinta deplina a inimii noastre catre Domnul. Desi aceasta este o tema cat se poate de obisnuita - pentru ca ce poate fi mai banal ca ideea:" leapada-te de toate si cauta-L numai pe Dumnezeu, in care este deplinatatea bunatatilor"?-, totusi, intrucat El, poate ca mai mult decat oricare altul, este uitat, asa cum este uitat adeseori soarele, de care avem atata nevoie si care ne lumineaza neincetat, ei bine, este neaparata nevoie sa amintim de El. Si nu numai sa amintim, ci si sa reproducem acest soare la orizontul nostru duhovnicesc. Lucrul principal este sa nu se desprinda de asta constiinta noastra si inima noastra. Iar despre lucrul la care omului ii sta inima ii e placut si sa vorbeasca, si sa asculte la nesfarsit. Asa ca nu va lasati cuprinsi de plictiseala.
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu.Cautati mai intai..., adica intre grijile voastre pe primul loc trebuie sa stea cautarea Imparatiei lui Dumnezeu. Aceasta trebuie sa fie ocupatia voastra pricipala, iar toate celelalte trebuie sa fie numai auxiliare, trebuie sa urmeze acesteia ca o roada si ca un adaos fara insemnatate de sine statatoare.
Dar ce este Imparatia lui Dumnezeu! Ea este imparatirea lui Dumnezeu. Unde este aceasta Imparatie? Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este, legiuieste Domnul (Lc.17,21). Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este imparatirea lui Dumnezeu inlauntrul nostru, si a cauta Imparatia lui Dumnezeu inseamna a cauta ca Dumnezeu sa imparateasca inlauntrul nostru. Peste ce sa imparateasca? Peste tot ce este in noi, peste gandurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele noastre: sa cautam, deci, ca Dumnezeu sa devina Imparat al mintii, al inimii si al vointei noastre... Dumnezeu este Imparatul mintii atunci cand mintea, prin supunere fata de credinta, dupa ce si-a insusit tot ce ni se aduce la cunostinta prin sfanta descoperire dumnezeiasca, se gandeste numai la Dumnezeu si judeca dupa criteriile dumnezeiesti tot ce exista si se intampla. Dumnezeu este imparatul vointei si al constiintei noastre atunci cand, dupa ce ne-am intiparit in noi insine poruncile dumnezeiesti si ni le-am luat ca lege nestramutata, nu ne ingaduim nici in lucrurile mici, nici in cele mari sa ne departam nici cu o iota de la voia lui Dumnezeu, pe care am constientizat-o. Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre atunci cand ea, dupa ce a simtit dulceata dumnezeiasca, leapada toate desfatarile lumesti si, negasind nimic pe gustul sau in cele pamantesti, traieste toate in cer, acolo unde e si comoara sa.
Asa se intampla inauntru. Insa Imparatia lui Dumnezeu se intinde dinauntru si in afara... Pentru ca atunci cand toate cele de care am vorbit se savarsesc inauntrul nostru, toate cele din afara se reorganizeaza potrivit aceluiasi duh si aceleiasi orientari;potrivit aceluiasi duh incep sa lucreze si limba, si ochii, si auzul, si toate celelalte simturi; acelasi duh indruma atunci orice miscare din afara si orice actiune - cand suntem singur, cand suntem cu familia, cand suntem la datorie, cand suntem in societate si, in general, in toate raporturile in care ne punem viata...
Pe scurt, in toate manifestarile vietii noastre launtrice indrumator palpabil este atunci Dumnezeu, lucru care se si intipareste in atentia tuturor, dupa cuvantul Domnului: asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada lucrurile voastre cele bune si sa dea slava Tatalui vostru, Care este in ceruri(Mt.5,16)
Pre cel inauntrul caruia Dumnezeu a inceput sa imparateasca il vedeti ca ia parte la toate activitatile la care il obliga pozitia lui, dar el se afla in acestea numai pe dinafara, pe cand launtric este cu totul in Dumnezeu, de la Care si ies pentru el semne pentru toate faptele si intreprinderile, care arata numarul lor, anvergura lor si felul in care trebuie sa se savarseasca. In unii ca acestia se implineste intocmai ce a poruncit Apostolului: cei ce au femei sa fie ca si cum n-ar avea, si cei ce plang sa fie ca si cum n-ar plange, si cei ce cumpara-ca si cum n-ar stapani,si cei ce se folosesc de lumea aceasta-ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea(I Cor.7,29-31).
Asa, deci: cine a cautat si a gasit Imparatia lui Dumnezeu, in acela Dumnezeu este totul in toate(I Cor. 15,28), asa incat precum in cer El odihneste pe heruvimi si pe serafimi, asa odihneste si intr-insul pe toate puterile duhului lui,care si el topindu-se in Dumnezeu in ce priveste constiinta si activitatea, indreapta totul - atat launtric, cat si in afara - spre a face doar placul Lui, iubindu-L, dupa cum este poruncit, din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata puterea (Mc.12,30)[...]
Fiecare dintre noi este o mica imparatie. Imparatul suntem noi insine, constiinta noastra si activitatea noastra autonoma. Supusii sunt puterile fiintei noastre, puterile trupului, sufletului si duhului. Altar al lui Dumnezeu este in noi inima.Cand imparatul nostru, constiinta si libertatea, Ii intoarce spatele lui Dumnezeu si se abate spre sine si spre fapturi, atunci toata fiinta noastra se umple de patimi si de inclinari strambe ca de niste idoli, toata puterea sufletului si a trupului devine templu al unui anumit idol...Dumnezeu este uitat. Atunci, noi slujim in trup, de pilda, iubirii de placeri, leneviei, poftei, somnului, cuvintelor de rusine, chefurilor, teatrelor si asa mai departe, precum paganii slujeau Venerei, lui Bachus si celorlalti. In suflet slujim slavei desarte, dorintei de a placea oamenilor, invidiei, mandriei, urii, intereselor patimii de a sclipi, de a placea si asa mai departe - lucruri din care se alcatuieste in noi idolul egoismului inveterat. Adica noi suntem in toate privintele idolatrii si slujim din rasputeri unor dumnezei straini. Ne aflam atunci in uitare de Dumnezeu, in intoarcere de la Dumnezeu, in vrajba impotriva lui Dumnezeu. Insa cand, in cele din urma, ne intampina mila lui Dumnezeu si El ne trimite duhul fricii Sale si al evlaviei, imparatul nostru - constiinta si libertatea - se trezeste, incepe sa curete cu ravna imparatia sa de toti idolii, alunga patimile din toate puterile sale si in locul lor intipareste virtutile corespunzatoare, pentru a placea prin ele lui Dumnezeu, cu hotararea ca de acum inainte numai lui sa-I slujeasca, chiar cu pretul vietii. Atunci in altarul nostru va stapani nu egoismul, ci lepadarea de sine si devotamentul fata de Dumnezeu, iar in suflet si in trup vor imparati in locul patimilor sfintele roade duhovnicesti: smerenia, blandetea, infranarea, curatia, dragostea, pacea, indelunga rabdare, harnicia si celelalte - si pe toate acestea, pentru Dumnezeu, pentru a placea Lui, cu simtamantul deplinei dependente fata de El si al indatoririlor constiintei, le indreapta dupa voia Lui si spre slava Lui. Atunci se refac in noi cugetarea la Dumnezeu,devotamentul fata de Dumnezeu, inchinarea la Dumnezeu. Dumnezeu incepe sa imparateasca in noi, iar tot ce este potrivnic Lui, neplacut Lui, de la mic la mare, inauntru si in afara, este alungat si nimicit.
Iata si imparatirea lui Dumnezeu in noi!

"Asemana-se-va Imparatia Cerurilor..." - Pilda Sf.Teofan Zavoratul

Fresca de la Manastirea Horezu

Iata cu ce poate fi comparata Imparatia lui Dumnezeu: inchipuiti-va o vale intinsa, plina cu fel de fel de vegetatie. In mijlocul ei se afla o casa foarte frumoasa, in care se afla un Print de o frumusete, inteligenta, putere si bogatie de nedescris... De la casa pleaca aidoma unor raze carari, care cu cat se departeaza mai mult de casa, cu atat se intretaie si se impletesc intre ele. Si totusi,in pofida acestei impletiri, toate pot duce la casa, adica nu sunt cai ce duc in ratacire.
Dar la hotarele vaii incep carari care se impletesc cu carari straine, ce duc nu la casa, ci indarat, dincolo de hotarele acestei fericite vai imparatesti. Pe toate cararile merg o multime de oameni. Toti merg la Print, care le fagaduieste celor care ajung la El vesnica praznuire impreuna cu El in casa, ale carei salasuri sunt nenumarate si a carei desfatare este nemasurata. Printul ii vede pe toti cei ce merg si toate ostenelile pe care le poarta fiecare pe drum, insa pe El incep sa-L vada si sa Il simta doar cei care purced pe cararile neimpletite cu carari straine... Si cu cat se apropie de casa, cu atat mai limpede Il vad pe print, pana cand, in cele din urma, chipul Acestuia se intipareste in ei in asa masura, ca se topesc cu totul intr-Insul, uitand de sine, pentru ca El este pe de-a-ntregul dulceata si desfatare. Iar cei ce umbla pe cai amestecate stiu ca Printul exista, dar nu Il vad, Il doresc dar nu Il gusta, Il cauta, dar nu-L dobandesc. La ei ajunge, dimpotriva, zarva petrecerilor din imparatia vrajmasa Printului si le cucereste atentia- si ei, mergand nimeresc ba pe calea Printului, ba pe calea vrajmasului, si o iau ba spre casa Lui, ba tocmai dimpotriva. Dintre acestia unii, dupa ce au mers putin, se abat cu totul in stapanirile vrajmasului; altii, inaintand putin cate putin, ajung pe cai neamestecate si tind spre casa Printului, altii nici la vrajmas nu vor, dar nici spre casa nu se grabesc, ci si-au pus in gand, pare-se, sa hoinareasca pana la sfarsitul vietii, parand ai Printului si nefiind ai Lui de fapt. Cei care , trecand de cararile amestecate, pasesc pe cele neamestecate, se intalnesc pentru prima data cu ochii cei luminosi ai Printului, din care intra in inima lor focul nesatios al nazuintei de a inainta cu repeziciune. Atunci se curma farmecul chemarilor vrajmasului...[...]
Incepeti dar fratilor asa sa alergati , ca sa si ajungeti(I Cor. 9,24)
(Stiinta Rugaciunii-Sf.Teofan Zavoratul)

Sfantul Teofan Zavoratul - Despre nevoia de a fi in Biserica si falsa sintagma " am credinta mea in suflet dar nu merg la biserica"

Doresti sa te rupi de lume si sa fi una cu Hristos? Mai intai de toate, adauga la aceasta dorinta toata sinceritatea si puterea, pe cat depinde de tine asta, si totodata sa incepi sa cauti harul fara sa te cruti. Unde sa-l cauti? In toate cele unde I-a placut Domnului sa-l ascunda pentru noi ca niste vase... Adica in toata intocmirea Sfintei noastre Biserici si in toate randuielile ei, dar mai ales in Sfintele Taine ale Marturisirii si ale Sfintei Impartasanii. De asta sa mergi la Biserica de cate ori ai putinta, sa te rogi acasa cu osardie, sa citesti carti sfinte, sa porti discutii duhovnicesti cu cine poti, sa iei asupra ta o nevointa oarecare( cum ar fi postul, privegherea, insingurarea, ostenelile ajutorarii aproapelui), sa nu te imprastii, sa nu te agiti in desert, sa nu cauti slava desarta si laude omenesti; sa te insingurezi in tine insuti si sa cazi la Domnul in inima ta; iar mai cu seama sa te spovedesti si sa te impartasesti cu Sfintele lui Hristos Taine precum se cuvine. Asa sa cauti , si vei afla, precum a fagaduit Domnul(Mt.7,7). Asa sa bati, si ti se va deschide(Mt.7,7). Totul e de la Domnul, insa primesc acestea toate numai cei care cu tarie, fara sa se crute, cauta... Chiar daca este greu, le da mangaiere incredintarea ca vor gasi fara indoiala ... Va veni in cele din urma harul, si atunci sufletul, ca o pasare scapata din colivie, va incepe sa zboare liber pe taramul Imparatiei lui Hristos.
Numai sa nu te lenevesti a cauta, si a cauta tocmai acolo unde poti sa afli, adica in Biserica si in randuiala bisericeasca. Rau fac cei care Il cauta, chipurile, pe Domnul, insa de Sfanta Biserica a lui Dumnezeu si de tot cea ce este bisericesc se instraineaza ori se tin de ea doar in parte, ca la nimereala, fara incredintarea ca este neaparata nevoie de aceasta randuiala a vietii. Nu, nu-L vei afla pe Domnul si nu vei afla harul Lui in afara Bisericii! In afara Bisericii este lumea, imparatia vrajmasului lui Hristos si al nostru... Acolo se agoniseste pierzarea, iar nu harul mantuitor... Pe cand Biserica lui Dumnezeu, fiind preaplina de har toata si in toate partile sale, este vas ales al harului sau suma de vase ale acestuia.[...]Precum am amintit, piedica principala este lipsa noastra de sinceritate fata de adevarul pe care l-am cunoscut. Stim ca lumea este incompatibila cu Hristos, si totusi, avand de gand sa purcedem pe calea urmarii lui Hristos sau chiar si dupa ce am purces pe ea, ne pare rau dupa cateva lucruri si impatimiri si le taram dupa noi, parca in necazul nestramutatei hotarari a lui Domnului potrivit careia nu putem sluji si lui Dumnezeu si mamonei(Mt 6,24). Domnul vede inima noastra ba in iubirea de lume, ba in iubirea de Dumnezeu, adica pe jumatatea lumeasca si pe jumatate crestineasca, si nu I se incredinteaza pe Sine, nici nu-i incredinteaza harul Sau, dupa cum gospodarul ce vede bine nu se apuca sa verse apa sau altceva intr-un vas cu gauri. Nu! Trebuie sa ne rupem pe de-a-ntregul de lume cu inima si sa fim ca niste straini in ea, chiar daca uneori nevoia ne sileste sa luam parte in mod exterior la lucrurile lumesti. Domnul asteapta tocmai acest dezgust fata de lume, si chiar El se grabeste sa il produca in noi prin inraurirea dumnezeiestii Sale mile in inima, ca mai apoi sa ne umple cu Sine Insusi. Dar fara noi nu il va produce. Noi insine trebuie sa dorim neiubirea si dezgustul fata de lume si sa ne silim catre acestea.