Minunile Maicii Domnului

Aceasta minune are loc in fiecare an de Adormirea Maicii Domnului.Serpii vin in acea zi , se urca pe icoana, au un comportament bland si , asa cum au aparut, asa si pleaca in aceeasi zi. Nu exista nicio explicatie stiintifica asupra acestui fapt .Exista mai multe explicatii vis a vis de minunea aceasta.Se spune ca manastirea de maici de aici, din Kefalonia, fiind atacata, maicile s-au rugat Maicii Domnului care a trimis numerosi serpi care au inspaimantat pe pirati si acestia au fugit. Alta istorie spune ca icoana s-a aflat intr-un cuib de serpi, si prin purtarea Preasfintei Nascatoare de grija serpii au fost salvati de pradatori.

Preaferictul Parinte Pavle Patriarhul Serbiei a trecut la Domnul

Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aseze in randurile dreptilor!
http://www.orthphoto.net/photo.php?id=48012&p1=5&p2=5

Scurt gand despre lacrimi

Traieste omul cu de toate in viata lui si alearga dupa toate si le aduna pe toate si dupa asta, daca-L afla pe Dumnezeu prin milostivirea si lucrarea Duhului Sfant si incepe sa caute la Cele de Sus nemultumit de cele de jos, se pune pe plans si se intristeaza si ochii lui varsa lacrimi nenumarate.
Plange omul care a trait adunandu-le pe toate ale lumii, pentru ca ii da Dumnezeu sa inteleaga de acum, ca nimic din toate nu-s ale lui, nimic nu are al sau. Si plange ca intelege ca toata goana lui a fost fara rost si a pierdut zilele vietii lui petrecand in agoniseala nimicului. Si plange omul ca intelege ca nimic din ce va avea nu-i al lui si ca nimic din ce are nu-i al lui!
Intelege ca, pana si aceasta intelegere la care a ajuns acum , ca, pana si aceasta cunoastere a nimicniciei vietii sale, i-a fost data din Mila Celui PreaInalt, Ce nu voieste ca omul sa piarda sufletul sau prin agonisirea celor de jos, si nu prin vreo oarece stiinta a lumii acesteia pe care se straduia s-o stapaneasca.
Plange omul ca se vede de acum, nu in ipostaza celui ce cucerea lumea si o stapanea, ci in starea celui stapanit si devorat pana la epuizare de lumea insasi.
Plange omul ca intelege abia acum cat de Milostiv si Indelung Rabdator a fost si este Dumnezeu cu el, cel ce se pierdu-se in agoniseala celor stricacioase si nu se ingrijise de cele ale vesniciei.
Plange omul si lacrimile nu i se sting din pricina bucuriei aflarii acestora, a bucuriei pe care Duhul Sfant i-a salasluit-o in inima deindata ce s-a trezit din petrecerea in moartea cea duhovniceasca de aici si a inceput gatirea vietii celei de dincolo.
Plange omul si varsa lacrimi amestecate: lacrimile pocaintei si lacrimile nadejdii, caci se smereste si plange vazandu-se pe sine cum mortii se daduse si gol de viata se aflase in cele ce traia cand intru toate era si pe toate le avea( cele ale lumii) si, se mangaie cugetand la multa Iubire si Rabdare a lui Dumnezeu ce este toata intreaga in cuvintele "Bucurie se face in cer pentru un pacatos ce se pocaieste" si iarasi "Scoala-te de cate ori vei cadea si te vei mantui" .
Doua lacrimari mari intovarasesc omul in viata cea trupeasca: la nasterea sa - omul plange cand vine pe lume si, la moartea sa - cand plange ca paraseste pe cei dragi de aici, familia si prietenii lui, ca paraseste lumea.
Doua sunt si lacrimarile omului din viata cea duhovniceasca, din viata omului ce cauta si afla pe Dumnezeu - lacrimarea trezirii, lacrimarea pocaintei caci "pierdut era si s-a aflat, mort era si a inviat" si fericita lacrimare la gustarea si simtirea dulcetii Iubirii lui Dumnezeu, la gustarea si desmierdarea in cele ce Duhul i le aduce si de care nu vrea sa se desparta.

Iar toate acestea le afla deplin numai cel ce cauta si voieste sa lepede desimea pacatului si sa puna in loc randuiala vietuirii spre cele ce Dumnezzeu le-a gatit inca de la facere, a petrecerii celei de jos spre dobandirea Celor Inalte,


Dumnezeului nostru slava Amin!

Acatistul Sf. sf.Muc. Vichentie diaconul

Condacul 1 :

Cuvântul lui Dumnezeu l-ai pus in inima ta spre a fi măngâiere, ajutor şi sporire în toate lucrurile cele bune şi folositoare Sfinte Mucenice Vichentie, încă din tinereţile tale, arătându-te pururea sârguitor pentru pătrunderea tainelor celor dumnezeieşti. Pentru aceasta cântăm ţie : Bucură-te Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Icosul 1 :

Îngerilor celor netrupeşti te-ai asemănat lepădând toate lucrurile cele trupeşti ale tinereţilor, nevoindu-te a învăţa legea lui Dumnezeu şi, gustând din dulceaţa cea făr de seamăn a slovelor celor sfinte, le-ai aflat pe acestea mult aducătoare de fericire duhovnicească mai înaltă decât orice altă bucurie a lumii acesteia. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, al lui Hristos căutătorule din tinereţile tale,
Bucură-te, că ai plăcut a sluji lui Dumnezeu mai mult decât a sluji oamenilor,
Bucură-te, cel ce ziua si noaptea însetai şi flămânzeai după legea lui Dumnezeu,
Bucură-te, dorirea nesfârşită a tuturor lucrurilor celor bune şi folositoare sufletului.
Bucură-te, pilda cea bună a tinerilor din toate timpurile ;
Bucură-te, minte ridicată la cele mai presus de lume,
Bucură-te, cel ce tinereţile tale nu le-ai cheltuit precum fiul cel risipitor,
Bucură-te , că mintea ţi-ai gătit-o cu virtuţile creştineşti şi nu ţi-ai rănit-o cu patimile tinereţilor,
Bucură-te, mult sârguitorule către dogmele dumnezeieşti.
Bucură-te, mlădiţa tânără odrăslită spre sfinţenie.
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al -2 lea :

Văzând fericitul Valerie, episcopul Augustopolei, pe ucenicul său cel iubit că prin râvnă a dobândit de la Dumnezeu bună pricepere în cele de sus şi alese purtări, precum Mântuitorul a purtat de grijă de ucenicul ce la Cină şi-a plecat capul pe pieptul său, aşa şi dânsul te-a luat sub ascultarea sa, făcându-te pe tine, Sfinte Mucenice Vichentie, lucrător al învăţăturilor lui Dumnezeu . Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al -2 lea :

Precum oarecând de demult iubitorul de Dumnezeu Moise a primit de la Imparatul lumii ca fratele său, Aaron levitul, să-i fie sprijin în propovăduirea cuvântului dumnezeiesc, aşa şi tu, Sfinte Mucenice Vichentie, de episcopul tău, fericitul Valerie, ai fost chemat şi, pentru dânsul unealtă a propovăduirii slovelor celor pline de har ale lui Hristos te-ai făcut cetăţii Augustopolei şi întregii Spanii. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, vrednic cinstitor al hainei diaconeşti,
Bucură-te, că, precum fiul cinsteşte pe tatăl său prin ascultare, te-ai arătat lui Valerie cel cu nedesluşită grăire vrednic ascultător,
Bucură-te, că pe dânsul l-ai bucurat cu frumseţea graiului tău,
Bucură-te, cel ce din tinereţe ai adus poporului dulceaţa dumnezeieştii Scripturi ,
Bucură-te, binegrăitorule al sfinţeniei harului dumnezeiesc ;
Bucură-te, că în biserică fiind, poporul se hrănea din înţelepciunea cuvântului tău,
Bucură-te, că nu numai în Biserică, ci în tot locul cu osârdie povăţuiai pe calea mântuirii,
Bucură-te, tinereţe sfântă ce mângâi sufletele răpuse de păcate,
Bucură-te, că pământul Spaniei l-ai umplut de cuvântul Evangheliei.
Bucură-te, al dreptcredicioşilor povăţuitor şi drept învăţător,
Bucură-te, că în tot locul şi în tot ceasul neîncetat cauţi a aduce oamenilor pe Mirele Ceresc,
Bucură-te, că prin gura ta s-au descoperit multora învăţătura Sfintei Biserici,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al- 3 lea :

Căutând prigonitorul împărat Diocleţian a pierde pe toţi dreptmăritorii creştini, a trimis pe Dacian judecătorul să verse sângele celor ce slăveau pe Hristos, Împăratul Lumii.Şi, în Valencia aflându-se, a vărsat mult sânge creştinesc şi, auzind de frumuseţea graiului plin de harul dumnezeiesc al lui Vichentie diaconul, a poruncit a-l aduce la dânsul dimpreună cu episcopul Valerie, spre a-i da la multe chinuri, căci pururea slăveau pe Dumnezeu zicând : Aliluia !

Icosul al-3 lea :

Mulţime de ostaşi a trimis prigonitorul Dacian pentru a duce la scaunul de judecată pe tine, Sfinte Vichentie. Şi, cu grele legături de fier prinzându-te dimpreună cu învăţătorul tău Valerie, legat fiind de cai, te-au târât pe drum rănindu-ţi trupul tău cel sfânt. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, că trupul tău zdrobit de pietre pentru Hristos s-a făcut,
Bucură-te, că frumuseţea cea tinerească a trupului tău spre chinuire o ai dat,
Bucură-te, cel ce ai înţeles de la Mirele Ceresc că omul se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu,
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat de la Izvorul de Viaţă curgător care este Hristos,
Bucură-te, că întunericul temniţei s-a prefăcut în lumina harului lui Dumnezeu,
Bucură-te, că neîncetat sub pronia lui Dumnezeu te-ai aflat cu episcopul tău,
Bucură-te, că în lanţuri, precum odinioară Apostolii , n-aţi încetat a lăuda pe Dumnezeu,
Bucură-te, cel ce ai iubit hrana duhovnicească mai presus decât cea trupească ,
Bucură-te, că Dumnezeu întăriţi cu trupul si fără slăbire v-a arătat prigonitorului Dacian,
Bucură-te, că veseli şi sănătoşi v-aţi înfăţişat înaitea lui,
Bucură-te, cel ce foame şi sete şi lanţuri pentru Hristos le-ai răbdat,
Bucură-te, că toate cu bucurie le-ai primit spre câştigarea cununilor celor muceniceşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al 4-lea :

Domnul, Cel ce surpă pe cei puternici şi înalţă pe cei smeriţi, te-a arătat pe tine, Sfinte Vichentie, cu râvnă dumnezeiască, ruşinând pe Dacian prigonitorul ce cu aprigă iuţeală şi mânie s-a năpustit asupra învăţătorului tău. Căci tu sfinte, mic cu anii şi cu treapta slujirii, ai sfărâmat mândria îngâmfatului muncitor cântând lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 4-lea :

,,Mărturiseşte cu glas tare puterea lui Hristos, mustră cu limba slobodă şi biruieşte nebunia acestui om viclean care voieşte a face război cu Dumnezeu Făcătorul său’’ strigai către Valerie episcopul ce se spăimântase, căutând a-l întări în faţa mâniei lui Dacian. Dar tu Vichentie Sfinte, plin de Duhul Sfânt fiind, ne înveţi pe noi a preaslăvi pururea pe Hristos şi a răbda toate pentru Dânsul ; pentru aceasta noi credincioşii te întâmpinăm cu laude ca acestea :
Bucură-te, pururea mărturisitor al lui Hristos, Mântuitorul lumii,
Bucură-te, că inima ţi-ai deschis-o primind pe Cuvântul cel Întrupat,
Bucură-te, surpător al eresurilor celor păgâneşti,
Bucură-te, al creştinilor sfânt îndreptător către cele de sus,
Bucură-te, grabnic întăritor al celor slabi în credinţă,
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat cu tăria credinţei tale capiştile cele idoleşti,
Bucură-te, că raiul ţi s-a gătit,
Bucură-te, că în locaşurile îngerilor te-ai sălăşluit,
Bucură-te, că fără încetare preaslăveai pe Dumnezeu,
Bucură-te, slava cea pururea a diaconilor,
Bucură-te, că Dumnezeu s-a făcut ascultător rugăciunilor tale,
Bucură-te, că ai umilit pe trufaşul tiran cu râvna credinţei tale,
Bucură-te, Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al 5-lea :

Văzând aprigul duşman al creştinilor, nesfârşita ta iubire către Dumnezeu, a poruncit ostaşilor să gătească trupului tău Sfinte felurite unelte de muncire. Dar tu, Mucenice, ca un mult râvnitor şi puternic răbdător nu conteneai a mărturisi cu credinţă pe Dumnezeu Cel Unul în Treime şi striga-i în suferinţe lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 5-lea :

Pământul s-a binecuvântat umplându-se de sângele tău, căci şiroaie izvorau din rănile tale cele adânci spre bucuria semeţului prigonitor Dacian. Dar tu, Sfinte, ca un vrednic urmaş al Sfântului Arhidiacon Ştefan, te arătai mai doritor a pătimi pentru Hristos decât a trăi fără de Dânsul ; pentru aceasta tot poporul cântă ţie :
Bucură-te, vrednic propovăduitor al adevărului dumnezeiesc,
Bucură-te, că pildă de statornicie în iubirea lui Dumnezeu te-ai făcut nouă credincioşilor,
Bucură-te, cel ce pământul l-ai sfinţit cu curgerea sângelui tău ,
Bucură-te, că asemenea lui Hristos ai pătimit ,
Bucură-te, că trupul spre aprige suferinţe ţi l-ai dat,
Bucură-te, că cereai neîncetat a-ţi fi cumplit strujit sfântul tău trup,
Bucură-te, pentru care durerea s-a prefăcut în bucurie,
Bucură-te, al chinurilor pentru Hristos vrednic doritor,
Bucură-te, al Celor mai Înalte locuitor,
Bucură-te, pururea pentru noi înaintea Scaunului Dumnezeirii rugător,
Bucură-te, că dimpreună cu Ştefan la Liturghia Cerească lui Dumnezeu eşti slujitor,
Bucură-te, lăcaş de odihnă al Duhului celui Sfânt,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 6-lea :

Sufletul tău, Sfinte Mucenice Vichentie, din tinereţile tale ţi l-ai gătit spre a fi vas ales al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nu numai că răbdai ca pe nişte binefaceri durerile cele amare ale chinurilor ci, rugai stăruitor pe tiranul Dacian ca mai multe şi mai grele munci să dea trupului tău care neîncetat lăuda pe Dumnezeu cântând : Aliluia !

Icosul al 6-lea :

,,Porunceşte slugilor tale să mă bată neîncetat până nu va mai rămâne carne pe mine.Iar eu,robul lui Hristos, Domnul meu, sunt gata a răbda toate pentru numele Lui ’’ strigai ruşinând pe prigonitorul tău Sfinte, râzând de mânia lui cea neîmblânzită de suferinţele tale. De aceea auzi de la noi credincioşii Mucenice cuvinte ca acestea :
Bucură-te, pururea mărturisitor al dumnezeirii lui Hristos, Domnul nostru,
Bucură-te, că fericirea veşnică prin răbdarea chinurilor ai agonisit-o
Bucură-te, că răsplată de sfinţenie ai primit în dar de la Dumnezeu,
Bucură-te, că nebunia păgânilor ai mustrat-o cu dreapta ta credinţă,
Bucură-te, al diavolilor biruitor,
Bucură-te, iubirea nemăsurată cea către Dumnezeu,
Bucură-te, vrednic mărturisitor al Treimii celei Una,
Bucură-te, dor nestins după lumea cea cerească ,
Bucură-te, că trupul ţi l-ai desfătat cu toate cele dureroase, preamărind pe Hristos,
Bucură-te, miel nevinovat de jertfă din turma Păstorului Ceresc,
Bucură-te, grai înmiresmat de nectarul cuvântării de Dumnezeu,
Bucură-te, prin care Biserica se împodobeşte,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 7-lea :

Mucenice, mult nevoitorule pentru Hristos, nebiruit te-ai făcut faţă de judecătorul tău care, necunoscând puterea lui Hristos ce te întărea, căuta cu vicleşug să piardă sufletul tău sfinte. Dar tu, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, ai defăimat înşelăciunea sa şi preamăreai puterea lui Dumnezeu strigând : Aliluia !

Icosul la 7-lea :

Cu anii tânăr fiind, dar cu mintea, duhovniceşte înaintat, te-ai arătat Sfinte Mucenice Vichentie; pentru aceasta toate le–ai lepădat din viaţa ta păstrând doar Odorul cel mai de preţ, pe Hristos, Mântuitorul lumii, pentru care, multe ai pătimit cu vitează cugetare ; de care noi minunându-ne grăim ţie unele ca acestea :
Bucură-te, cel ce crucea pat de suferintă ţi-ai făcut,
Bucură-te, că la dânsa ai alergat dorindu-o neîncetat,
Bucură-te, că pe slugi certai că muncile ţi le-au oprit,
Bucură-te, că Hristos te-a întărit cu darul Său,
Bucură-te, că ai făcut să străluceasacă Cuvântul lui Hristos.
Bucură-te, propovăduitorule al Luminii Evangheliei,
Bucură-te, că în chinuri fiind dădeai slavă lui Dumnezeu,
Bucură-te, că numele tău Biruitor s-a chemat,
Bucură-te, că spre munci grozave pe ostaşi ai îndemnat.
Bucură-te, că şi fiare încinse a pătimit trupul tău,
Bucură-te, că trupul ţi l-ai împodobit cu frumuseţe îngerească,
Bucură-te, că păgânii s-au aflat ruşinaţi de dragostea ta cea după Dumnezeu,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !




Condacul al 8-lea :

Cetele cele îngereşti privind către mulţimea suferinţelor tale şi văzându-te pe tine sfinte cum nu încetai a pune mai presus de viaţa ta pe Mirele Ceresc , ţi s-au făcut împreună locuitori în temniţă şi împreună cu tine se bucurau, pe Domnul slăvind şi cântând Lui : Aliluia !

Icosul al 8-lea :

Iubitorule de chinuri, purtând în sufletul tău pe Cel Minunat întru sfinţi, ai primit de la Dânsul darul minunilor de care s-au înfricoşat mult ostaşii ce străjuiau temniţa ta; care, degrab alergând la tiranicul judecător, au mărturisit înaintea acestuia arătările îngereşti. Pentru aceasta şi de la noi primeşte laudă ca aceasta :
Bucură-te, că temnicerul s-a creştinat minunându-se de puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că suferinţele îngerii ţi le-au mângâiat,
Bucură-te, că de la dânşii bucurie ai primit ,
Bucură-te, cel ce şi pe pământ şi în cer împreună cu aceştia petreci.
Bucură-te, cel ce şi cu mai multă putere lăudai pe Dumnezeu,
Bucură-te, că lumina lui Hristos ţi-a luminat întunericul temniţei tale,
Bucură-te, că Împărăţia lui Dumnezeu ai câstigat,
Bucură-te, al raiului locuitor vrednic,
Bucură-te, că patul cel frumos gătit ţie de Dacian l-ai urât,
Bucură-te, că cioburile întinse în temniţă trupul tău de suferinţe istovit au odihnit,
Bucură-te, că trupul tău, temniţa, cu mireasmă sfântă de trandafiri a înmiresmat,
Bucură-te, ale cărui buze umpleau văzduhul de cântări dumnezeieşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 9-lea :

Chinurile tale Sfinte, cutremură pe oricine cutează a gândi la ele. Căci munci felurite şi grozave a suferit prea curat trupul tău, pentru care ai şi dobândit de la Dumnezeu cununa muceniciei şi părtaş vieţuirii celei înalte s-a făcut dimpreună cu netrupeştile puteri. De aceea, în rugăciuni te chemăm ca împreună să slăvim puterea celui Prea Înalt cu cântarea cea întreit sfântă zicând : Aliluia !

Icosul al 9-lea :

Eresurile diavoleşti ale ritorilor păgâni ai sfărâmat Vichentie cu dulceaţa cuvântării dogmelor celor dumnezeieşti; căci ai dat trupul spre a-ţi fi ars decât a trece prin foc cărţile cele sfinte din care se descoperă nouă învăţăturile cele sfinţitoare. Pentru aceasta noi credincioşii te întîmpinăm cu laude ca acestea :
Bucură-te, că puterea vicleanului judecător ai zdrobit,
Bucură-te, că eresurile cele păgâneşti ai defăimat ,
Bucură-te, că pentru aceasta, scânduri de fier încins ţi-au ars coastele tale,
Bucură-te, cel ce şi pe grătar de fier încins ţi-ai întins trupul tău,
Bucură-te, că ai biruit focul materialnic cu focul iubirii lui Hristos,
Bucură-te, că mâinile Domnului au primit duhul tău,
Bucură-te, rugător nouă înaintea Scaunului de Judecată,
Bucură-te, cel ce temelie a dreptei credinţe, nouă te-ai făcut,
Bucură-te, tinereţe sfinţită de răbdarea cea în multe chinuri,
Bucură-te, că lumina harului Duhului Sfânt a strălucit întru tine,
Bucură-te, că prin jertfa ta, prilej de bucurie în cer te-ai făcut îngerilor şi nouă pe pământ,
Bucură-te, că lumea păgânilor s-a sfărâmat prin sângele tău,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !


Condacul al 10-lea :

Bucurie nemăsurată a aflat sufletul tău care pătimea fără încetare durere grozavă, căci, mărturisind Numele lui Iisus Hristos, nebiruit te-ai descoperit şi, sfârşind nevoinţa pătimirii, te-ai sfinţit Vichentie, suindu-te la cer de unde te milostiveşti spre cei ce în rugăciuni stăruiesc spre tine şi cântă : Aliluia !

Icosul al 10-lea :

S-au spăimântat cei ce te prigoneau de Dumnezeu Care, te-a întărit în pătimiri; pentru aceasta sălbaticiunilor pustiului ţi-au aruncat trupul Vichentie. Dar Domnul, străjer, împotriva firii sale, ţi-a rânduit a-ţi fi corbul şi marea n-a îngăduit-o a fi loc de odihnă pentru tine Sfinte. Pentru aceste ale tale minuni, cântări de laudă îţi aducem zicând :
Bucură-te, oaspete veşnic în cămările lui Dumnezeu ,
Bucură-te, că Tatălui Ceresc fiu mult iubit te-ai făcut,
Bucură-te, că Fiului Său Celui Întrupat vrednic următor întru suferinţe te-ai mărturisit,
Bucură-te, că Duhului Sfânt lăcaş de odihnă te-ai arătat,
Bucură-te, cel ce pentru care corbul, împotriva firii sale, străjer trupului tău s-a făcut,
Bucură-te, că prin grija lui neatins de păsări acesta s-a păstrat,
Bucură-te, că lupul, în chip minunat, de dânsul a fost izgonit,
Bucură-te, că şi marea s-a binecuvântat primind trupul tău ,
Bucură-te, că prigonitorii văzând trupul tău pe uscat odihnindu-se mai-naintea lor, au fugit spăimântându-se,
Bucură-te, prin care păgânismul s-a înfricoşat de puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, mângâierea văduvei care cu evlavie a ridicat moaştele tale sfinte,
Bucură-te, Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 11-lea :

Ofrandă fără de prihană, de bună voie adusă lui Dumnezeu eşti Vichentie; căci iubirea Domnului ai pus-o mai presus de firea ta cea stricăcioasă. Şi acum, întru nestricăciune ţi-ai gătit trupul tău care şi străluceşte în Lisabona şi, de la care, mulţime de credincioşi primind binecuvântări, cântă Purtătorului de grijă al tuturor şi Domnului nostru : Aliluia !

Icosul al 11-lea :

Cerurile deschizându-se, cu bucurie au primit cinstit sfânt sufletul tău, care, purtat de sfinţii îngeri, s-a aşezat în mâinile Domnului tău pe care n-ai încetat în suferinţe a-L dori. Iar noi, văzând această minune, strigăm cu smerenie către tine cuvinte ca acestea :
Bucură-te, mucenice grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mare apărător al credinţei celei sfinţitoare,
Bucură-te, că prin tine s-a mărturisit puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că viaţa de aici cea pieritoare ai dat-o pentru cea veşnică în locaşurile Domnului
Bucură-te, că împreună cu îngerii vezi pururea slava lui Dumnezeu,
Bucură-te, izvor de întărire şi mijlocitor grabnic pentru oameni descoperit,
Bucură-te, că dulceaţa graiurilor tale cele sfinte pe păgâni i-a îngrozit,
Bucură-te, că mintea de harul cel dumnezeiesc ţi-ai însufleţit,
Bucură-te, că alinare şi mângâiere în suferinţe, în cântările cele sfinte ai găsit,
Bucură-te, cel ce împreună cu Mina şi cu Victor eşti preamărit,
Bucură-te, că şi cu toţi sfinţii împreună în Împărăţia Cea de Sus petreci,
Bucură-te, cel ce întru desfătări cereşti te odihneşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !



Condacul al 12-lea :

Rănile tale au descoperit nouă mucenicule, darurile duhovniceşti pe care Dumnezeu le găteşte tuturor celor care, prin felurite nevoinţe, mărturisesc Cuvântul Evangheliei lui Hristos; pentru aceasta, sărutând sfintele tale moaşte, de care nu ne-ai despărţit şi prin care ne-ai învrednicit a afla de la Domnul bucurie sfântă, strigăm zicând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 12-lea :

Nu găsim Sfinte, alese cuvinte prin care să cutazăm a cânta muncile tale, a lăuda multa ta răbdare în dureri şi nesfârşitele tale patimi,de care trupul tău cel tânăr s-a învrednicit şi, prin care te-ai făcut mult iubit de întreaga făptură cerească şi pământească; pentru aceasta cu smerenie în glas grăim ţie :
Bucură-te, că în ceata mucenicilor te-ai aşezat,
Bucură-te, că de la Dumnezeu ceri milă pentru păcatele noastre,
Bucură-te, că şi în cer înalţi psalmi de laudă către Domnul,
Bucură-te, că slujitorilor altarelor dumnezeieşti pildă de cinstire eşti,
Bucură-te, că nouă credincioşilor pe Hristos ni l-ai propovăduit,
Bucură-te, că din împresurări cumplite ne izbăveşti,
Bucură-te, mult iubitule de Hristos,
Bucură-te, pururea biruitor al neamului pâgânesc,
Bucură-te, neadormit ocrotitor al neamului crestinesc,
Bucură-te, dulce glăsuire a Cuvântului dumnezeiesc,
Bucură-te, apărător vrednic al cărţilor celor sfinte,
Bucură-te, ceea ce eşti credincioşilor urcuş spre cămările cereşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !





Condacul al 13-lea :

O , mult pătimitorule şi mult doritorule mucenice al lui Hristos, pe care Însuşi Domnul, prin mâinile Sale cele Sfinte, te-a primit în Împărăţia Sa, primeşte de la noi aceste puţine stihuri de laudă ; izbăveşte-ne cu rugăciunile tale de viforul necazurilor noastre, întăreşte-ne în ispitele cele diavoleşti, mângâie durerile şi suferinţele noastre cele amare şi ne învredniceşte ca prin răbdarea lor în dragostea către Hristos, pe care, prin patimile tale L-ai preamărit, să câştigăm vieţuirea cea veşnică în Împărăţia Cerească şi, dimpreună cu tine, întreită cântare să aducem lui Dumnezeu : Aliluia ! (de trei ori)

Apoi se zice această RUGĂCIUNE

O, sfinte Mucenice Vichentie, mult doritor al lui Hristos, cel ce ai preamărit pe Dumnezeu cu suferinţele trupului tău şi care, pentru Dânsul, ai iubit chinurile, lăudând şi binecuvântând pe cei ce te prigoneau,nu ne trece cu vederea pe noi cei ce în necazuri, în ispite şi în nevoi te chemăm; roagă-te sfinţite mucenice lui Hristos Dumnezeul nostru, să nu se depărteze de la noi nevrednicii, să caute cu milostivire asupra robilor Săi cei împovăraţi cu multe păcate, pentru ca, nu cu mânie ci cu dreptate să ne mustre pentru fărădelegile noastre.
Aşa Vichentie mucenice cel asemenea cu îngerii, cu rugăciunile tale către Măntuitorul, întăreşte-ne pe noi cei slabi duhovniceşte, dă sănătate celor în suferinţe, orfanilor mângâiere, văduvelor alinare, tinerilor bunăpovăţuire ca, prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, să preaslăvim pe Dumnezeu şi pe tine să te mărim în vecii vecilor . Amin !

A lui Pr.D.V.A alcatuire prin voia si lucrarea lui Dumnezeu

La Eghina in casa Sfantului Nectarie2

La Eghina in casa Sfantului Nectarie1

Sfinti Parinti Athoniti

Părinţi athoniţi. Bătrânul Teoctist Dionisiatul

Era o zi de iarnă a anului 1987. Cu barcagiul Mănăstirii noastre, părintele Nectarie, am pornit spre Mănăstirea Dionisiu. Aveam în program o discuţie duhovnicească cu părintele Teoctist Dionisiatul. L-am găsit la poarta Mănăstirii. Când ieşea din chilie mergea la intrarea Mănăstirii şi îi întreba pe vizitatori dacă s-au închinat la mormântul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, îngrijitorul de mulari. Dacă nu se închinaseră îi conducea la mormântul Sfântului din cimitirul Mănăstirii. Se închinau, aprindea candela şi le istorisea viaţa şi minunile Sfântului. Apoi îi ducea în chilia Sfântului în care stătea el însuşi acum. Din viaţa Sfântului ştim că într-o noapte Însuşi Hristos a venit în trup în chilie la Sfântul Nifon, l-a binecuvântat şi i-a arătat bunăvoinţa Sa pentru lupta şi smerenia sa. În locul respectiv, de mulţi ani, a fost pictată pe perete o icoană a Domnului. Acolo merg, sub povăţuirea părintelui Teoctist, mulţi închinători să vadă şi să se închine icoanei.
– Părinte Teoctist, blagosloviţi!
– Aaa, de unde sunteţi? De la Grigoriu, de la Grigoriu?
– Da părinte. Am venit să ne închinăm Sfântului Nifon.
Bucuros, ca întotdeauna, bătrânelul ne-a luat cu el ca să ne dea lămuriri, să ne povestească viaţa Sfântului, să ne sfătuiască… Ne-a dus în chilia sa. Ne-am închinat sfintei icoane şi ne-am aşezat să vorbim puţin. Ne-a impresionat chilia, care semăna cu o librărie religioasă. Peste tot erau icoane, de hârtie, pe lemn, de metal, aproape toate prăfuite. Cărţile, broşurile, pliantele, cărţile de rugăciuni, slujbele sfinţilor, lucrările patristice erau toate stivuite ici şi colo, gata să se prăbuşească, prăfuite, cele mai multe cu un semn de carte, pregătite să ofere cititorului hrana potrivită. Doar tavanul era curat, de se vedeau scândurile, deşi dacă ar fi fost posibil, părintele Teoctist ar fi pus şi acolo ceva din „bogăţia” de icoane şi cărţi.
– Părinte Teoctist, sunteţi de mulţi ani aici?
– Cu ajutorul Maicii Domnului sunt de 26 de ani. Aproape de când am venit sunt îngrijitorul bătrânilor. Cine altul să meargă? Eu m-am obişnuit deja aici şi ei cu mine. Îi iubesc şi mă iubesc. Mulţi bătrâni au trecut prin mâinile mele. Ce să vă spun părinţilor? În ceasul morţii unii sunt bucuroşi şi plini de pace, alţii se tem şi tremură. Aceasta în funcţie de modul în care şi-au trăit călugăria şi de lupta pe care au dus-o. Aşa va fi starea noastră în ceasul morţii.
– Unde te-ai născut părinte şi cum te-ai hotărât să vii la Mănăstire?
– M-am născut în satul Laiţa din Epir în 1919 din părinţi foarte credincioşi. Aceştia însă au murit curând şi ne-au lăsat orfani pe mine de 11 ani şi pe sora mea, de 7 ani. Când am mai crescut m-am dus la şcoala românească din satul nostru care funcţiona acolo pentru familiile de vlahi (aromâni). Când a izbucnit al doilea război mondial eram soldat. După liberare m-am îmbolnăvit de TBC. Timp de 5 ani am bolit. Medicamente nu erau iar medicii mă condamnaseră la moarte. Atunci m-am gândit să merg să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc ca să fiu pregătit. În acea noapte mi-a apărut în vis Sfântul Nicolae. M-a binecuvântat de trei ori şi mi-a spus: „Hai, de acum să posteşti Miercurile şi Vinerile”. Boala aceasta mi-a făcut bine. În ziua următoare m-am dus la o biserică să mă spovedesc. Am văzut în faţă una şi am intrat. Era închinată Sfântului Nicolae. M-am uitat la icoana lui şi era exact cum îmi apăruse în vis cu o noapte în urmă. M-am spovedit şi m-am împărtăşit şi m-am întors la sanatoriul unde eram internat. Şi iată, fraţilor, măririle lui Dumnezeu. Acelaşi doctor care-mi spusese că voi muri, după ce m-a pus la raze mi-a spus: „Poţi să pleci, nu ai nimic”.
După atâtea boli periculoase şi intervenţii dumnezeieşti ale Sfinţilor, s-a aprins în mine dorinţa de a lăsa lumea şi de a mă călugări ca să-mi mântuiesc sufletul. Ezitam însă pentru că nu ştiam dacă asta este voia lui Dumnezeu. Am cugetat şi m-am hotărât să merg la Tino, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, şi dacă o voi vedea cu ochii mei pe Maica Domnului să mă fac călugăr. Între timp îl visam adesea pe Cuviosul Nicodim Aghioritul care mă îndemna să mă fac monah. Tocmai citisem cartea lui „Deprinderi Duhovniceşti” şi de acolo cunoşteam că acela era el.
De 15 august 1959 m-am dus la Tino. Am văzut-o pe Maica Domnului îmbrăcată în negru, umblând prin biserică în ziua praznicului şi binecuvântând poporul. A văzut-o toată lumea şi din ochi curgeau lacrimile şuvoi. Toţi creştinii strigau: „Panaghia noastră, Panaghia noastră, mântuieşte-ne, miluieşte-ne”. Mi-am zis şi eu: „Vai, cine sunt că m-am învrednicit nemernicul s-o văd pe Maica Domnului? Eu păcătosul şi stricatul lumii!”. Părinţilor, credinţa noastră ortodoxă are taine mari şi negrăite. Fericit cel care crede şi iubeşte pe Dumnezeu. Acolo la Tino se fac multe minuni. Mare lucrare e să crezi în Dumnezeu şi în mila Lui.
– Părinte Teoctist, vă mai amintiţi şi alte istorisiri din viaţa dumneavoastră?
– Da, auziţi. Mătuşa mea, sora mamei mele, a văzut-o pe Sfânta Parascheva şi au vorbit o jumătate de oră. Când am văzut-o pe mătuşa mea după aceea m-am speriat; era galbenă ca ceara. „Ce ai păţit mătuşă?”. Mi-a spus că a vorbit cu Sfânta Parascheva, dar n-a vrut să-mi spună ce.
Într-o zi, înainte de a fi monah, stăteam la cafeneaua satului. Acolo, pe terasă, unii ziceau că există demoni, alţii că nu. Eu când am auzit discuţia, m-am băgat zicând: „Eh, demoni! Astea-s poveşti ieftine. Nu există nimic. Nu credeţi în treburi de-astea”. A auzit însă Dumnezeu cuvintele mele şi seara, când m-am întins în pat să mă culc, s-a trântit pe mine un drac greu ca piatra. Abia mai puteam să respir. Mă mir că nu am făcut stop cardiac. Numai ce zisesem că nu există draci şi acum… Mi-am amintit că învăţătorul nostru ne-a spus ca atunci când avem vreo ispită să spunem „Crezul” şi „Tatăl nostru”. Când am început să zic acestea, aa… m-am eliberat. Şi toată noaptea nu m-am oprit din a spune cele 2 rugăciuni.
Pe timpul războiului de eliberare am luptat în armata de rezistenţă. Când frontul a căzut, nemţii strângeau prizonierii în trenuri şi-i trimiteau în Germania. Adunaseră deja vreo 500 de oameni. Pe unii însă am văzut că-i dădeau jos din tren. Mi-a venit şi mie rândul şi am ascultat cu atenţie ce ziceau cei pe care-i lăsau liberi. I-am auzit zicând: „Mahomedan din Xanthi”. Când mi-a venit rândul am strigat şi eu: „mahomedan din Xanthi” şi mi-au dat drumul. Dar eu mi-am dat seama că asta era o lepădare de Hristos. Am fost la mulţi duhovnici şi toţi m-au sfătuit să-mi fac Mirungerea. Într-adevăr, un duhovnic de la Mănăstirea Sfântul Pavel m-a miruns şi astfel am reintrat în Biserica Ortodoxă.
Câţiva ani am fost responsabil la conacul mănăstirii din Careia. Pe 2 August aveam praznicul Sfântului Ştefan Protomartirul. Invitasem şi un ieromonah rus, părintele Dometie, om de mare virtute. Când a intrat în biserică s-a oprit.
– De ce nu intri să slujeşti, părinte Dometie?
– Nu vedeţi că slujeşte şi tămâiază altcineva? Ce nevoie mai e de mine?
Era Sfântul Ştefan, păzitorul conacului nostru, pe care noi însă nu-l vedeam.
Altă dată, după ce m-am împărtăşit, mi-a venit să vărs. Un gând mi-a răsărit în inimă: „ia ulei din candela Sfântului Ştefan şi unge-te pe frunte”. Eee… asta era! Vie este credinţa noastră, părinţilor! Mai am şi altele să vă spun dar, când sunt multe cuvinte, uităm de Dumnezeu.
La insistenţele noastre, Părintele Teoctist a mai continuat cu o istorisire.
– Odată eram bucătar şi primisem poruncă să pregătesc năut. Am fiert năutul trei ore şi tot tare era. S-a terminat Liturghia şi masa trebuia servită. Eram silit să pun năutul în farfurii dar era încă nefiert, tare ca piatra. „Dumnezeule, ce să fac?” am strigat. Dintr-o dată mi-a venit un gând: „aruncă în mâncare uleiul din candela Sfântului Ştefan!”. După ce am aruncat în cazan uleiul, năutul a mai dat un clocot şi a fost moale.

– Aţi cunoscut personal purtarea de grijă a Sfântului Ioan Botezătorul, patronul Mănăstirii voastre?
– Eu nu. Părintele Visarion, însă, l-a văzut. Se plimba odată pe ţărmul mării şi, în dreptul proschinitarului Sfântului, i-a apărut însuşi Sfântul. L-a binecuvântat de trei ori şi l-a făcut inginer, fără să fi mers nici un an la şcoală.

Altă dată, îmi amintesc, mă îmbolnăvisem de gripă. Tuşeam şi aveam febră mare. Gândul mi-a spus să merg şi să mă închin la cele 15 Sfinte Moaşte ale Mănăstirii şi o să mă vindec. Într-adevăr, am găsit preotul de rând, mi-a scos Sfintele Moaşte, m-am închinat şi m-am însănătoşit.

– Părinte Teoctist, ce lucrare trebuie să săvârşim mai cu apăs pentru mântuirea noastră?
– Toate. Şi rugăciunea, şi ascultarea, şi iubirea, şi tăcerea şi slujbele. Ai văzut mâncarea? Vrei şi pâine, şi apă, şi usturoi, fructe etc. Încet, încet părinţilor, şi toate vor veni. E de ajuns să luptăm. Agurida încet-încet se face miere.

Părintele Teoctist iubea foarte mult Sfânta Euharistie. Mi-a spus că ea (Sfânta Euharistie) l-a adus la Mănăstire, altfel ar fi fost pierdut definitiv în lume. Se lăuda cu faptul că urmează rânduiala celor tineri la Sfânta Euharistie, spre deosebire de cei bătrâni care aveau o rânduială diferită, împărtăşindu-se mai rar.

Părintele Teoctist nu impresiona prin aspectul său exterior. Umbla aplecat şi arareori privea pe ceilalţi în faţă. Deoarece toată ziua şi noaptea umbla pe la paturile bolnavilor se încovoiase de spate. În mâna stângă ţinea un komboskini mare şi zicea rugăciunea. Se ferea să povestească întâmplări din viaţa sa, ci doar din a Sfinţilor. Modul povestirii era foarte viu şi expresiv. Bucura până în adânc inima celor cu care vorbea. Aşa, era iubit de toţi. Cei care-l cunoşteau bine, îl „vânau” de-a dreptul, numai ca să-l audă şi să-l vadă puţin.

Părinţii din Mănăstirea lui spun despre părintele Teoctist că este foarte iubitor de slujbe şi ascultător. Slujea oriunde era chemat: la bucătărie, la trapeză, ca cititor în biserică. Întotdeauna alerga cu simplitate călugărească şi bucurie. Răspândea bucurie şi pace. Niciodată nu s-a culcat seara având vreo pricină de supărare cu cineva. Se îngrijea să se împace dacă avusese vreo neînţelegere cu cineva. Odată a supărat pe un frate. Acesta fie din încer-care, fie din lucrare drăcească nu a vrut să-l ierte. Părintele Teoctist a căzut de trei ori şi i-a sărutat picioarele ca să ia iertare şi să se poată împărtăşi. Altă dată, nişte fraţi, ispitiţi de cel rău, l-au supărat chiar în ziua de Paşti, dar imediat s-au ruşinat pentru că au întâlnit pe blândul şi răbdătorul chip al părintelui Teoctist.

O altă întâmplare veselă ne-a relatat-o părintele P. de la Mănăstirea Dionisiu. Într-o zi un închinător şi-a pierdut şiragul de metanii la care ţinea foarte mult deoarece îl avea de la un monah aghiorit îm¬bunătăţit şi întotdeauna se ruga cu el. Se întristase mult de această pierdere şi îşi mărturisise durerea părintelui P., fără ca altcineva să ştie. A doua zi dimineaţa, la Sfânta Liturghie, în timp ce preotul rostea ecfonisul „Ale Tale dintru ale Tale…”, închinătorul nostru simţi o lovitură puternică dată în spate de părintele Teoctist care-i zise: „Na-ţi metaniile…” şi-i întinse iubitul şirag de metanii.

Părintele Teoctist venea şi la Mănăstirea noastră a Cuviosului Grigorie de praznicul Sfintei Anastasia, pe care o iubea foarte mult şi se ruga ei pentru tămăduirea sa. Aducea cu sine şi colivă pentru bătrâneii lui dragi.

Ultimii ani ai vieţii a suferit mult de stomac. În noaptea de Înviere din anul 1995 am văzut în Katoliconul Mănăstirii noastre un părinte de la Dionisiu. Îl chema pe medicul Mănăstirii noastre deoarece părintele Teoctist era foarte grav bolnav. Suferise o hemoragie internă. Dus la spital la Tesalonic, i s-au descoperit mai multe probleme: anemie, nu mai putea mânca, slăbire generală accentuată ş.a. Mintea însă îi era limpede şi puternică. Era foarte blând şi le spunea părinţilor Mănăstirii lui că toate aceste boli sunt darul lui Dumnezeu pentru mântuirea sa. A adormit cu pace în Domnul, fără nici o tulburare.

Cât a trăit, nu a obosit şi nu a stingherit pe nimeni. A iubit smerenia şi rugăciunea. Îîn ultimele luni de viaţă, îşi ascundea virtuţile făcând pe „nebunul”. Iubea foarte mult pe sfinţi, ale căror slujbe le citea la chilie. Întreaga minte îi era absorbită în contemplarea lăuntrică a lui Iisus şi de aceea aproape că niciodată nu-şi făcea rânduială în chilie, nu ştergea praful, nu se îngrijea de îmbrăcămintea sa. Simplitatea sa aghioritică ne atrăgea ca un magnet lângă sine. L-au iubit şi cunoscuţii şi străinii, şi monahi şi mireni. Ştia bine româneşte şi de aceea era pentru pelerinii români o comoară, pentru că îi conducea peste tot în Mănăstire, istorisindu-le cu multe amănunte vieţile Sfinţilor de acolo, istoricul Mănăstirii etc. Odată cu adormirea lui, s-a închis în Mănăstirea Dionisiu acest izvor al predaniei învăţăturilor dumnezeieşti către fraţii ortodocşi români.

Cuvioase părinte Teoctist al nostru, te-am iubit pentru harul şi multa ta simplitate, pentru purtarea ta frăţească nefăţarnică, pentru pilda ta vie prin care întotdeauna ne povăţuiai întru viaţa călugărească. Veşnica ta pomenire, vrednicule de fericire părinte.

Pomeneşte-ne şi pe noi la Dumnezeul cel ceresc. Amin.

Multumiri Presa Ortodoxa de Limba Greaca si fratelui intru pelegrinari athonite
Vlad Ciule