.†. Liber în Dumnezeu .†.

Despre asceza,nevointa si post la Sfantul Nil Calavritul

2010-05-31T11:21:00.009+03:00

(...) Ce este asceza? În realitate, este viaţa de zi cu zi a omului duhovnicesc, este respiraţia lui.Ce este inspiraţia şi expiraţia pentru omul firesc, acelaşi lucru este şi asceza pentru cel duhovnicesc.Scoate dinlăuntrul lui tot ceea ce este pămîntesc, trupesc, omenesc şi Îl introduce pe Dumnezeu. Omul îşi exprimă prin asceză dorul lui după Dumnezeu şi îşi recunoaşte propria neputinţă. Osteneala noastră, asceza noastră nu ne arată vrednicia, ci voinţa noastră.
Oricât ai trudi, oricât ai osteni nu înseamnă că faci ceva esenţial pentru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu vrea un singur lucru de la noi: smerenia, să înţelegem că suntem întru toate neputincioşi şi păcătoşi. Le facem pe toate ca să ne arătăm smerenia, că suntem un nimic şi atunci vine harul lui Dumnezeu.Adică ostenelile noastre nu decurg din sfinţenia noastră, ci prin ele cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăinţa, iertarea , harul.
Cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea , cu culcarea pe jos, cu reaua pătimire Îi arătăm lui Dumnezeu zdrenţele noastre, aşa cum un sărac îşi arată zdrenţele sale semenilor, ca să le stârnească mila şi să-l ajute, sau aşa cum orbul strigă după Hristos ca să-i dăruiască lumina(Mc.10, 46-52). Aşa şi noi Îi arătăm sărăcia noastră şi Îi cerem să ne deschidă ochii, ca să înţegem că suntem păcătoşi, şi aşa să ne pocăim şi să ne cerem iertare.
Dar şi când primim iertarea, ne continuăm asceza ca să primim harul. Apoi facem iarăşi asceză, ca să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru câte ne-a dăruit.Prin urmare , şi începutul şi mijlocul şi sfârşitul luptei noastre se exprimă în acelaşi fel, prin asceza noastră.(...) Ce nu au putut să facă multele posturi de mâncare şi băutură şi privegherile, au putut smerenia şi recunoaşterea propriei neputinţe.Această frază ne duce întru înalturi, dându-ne şi nouă curaj.Este ca şi cum ne-ar spune:,, Dacă măi nenorocitule, te osteneşti, dacă trudeşti, dacă priveghezi, nu le faci ca să reuşeşti tu ceva. Ce poţi tu să reuşeşti? Ostenelile tale se fac ca să-I arăţi lui Dumnezeu neputinţa ta. Celelalte le face Dumnezeu.(...) Prin urmare. toată asceza tinde spre un scop: să înţeleg că sunt un bolnav, nu pentru că am făcut păcatul acela sau acela - asta este altceva, este o vinovăţie - ci pentru că firea mea este bolnavă.Eu,înlăuntrul meu, în cele mai adânci părţi ale fiinţei mele, sunt un paralitic,un orb, un netrebnic, un om scheletic, neavând putinţa să-mi mişc nici degetul cel mai mic. Dacă înţeleg aceasta,trebuie să-mi exprim dorinţa învierii mele, a izbăvirii mele de către Dumnezeu. Atunci dă Dumnezeu izbăvirea. Adică din clipa în care înţelegem lăuntric propria noastră neputinţă şi reuşim să-I exprimăm lui Dumnezeu aşteptările şi dorinţa noastră de a fi izbăviţi, din clipa aceea începem sa-L respirăm pe Dumnezeu.(...) De acum înainte începem să avem drepturi de părtăşie dumnezeiască, pentru că I-am arătat lui Dumnezeu adevărata noastră dorinţă.

( Arh.Emilianos Simonopetritul Tâlcuiri si Cateheze, Tâlcuire la viaţa Sf.Nil Calavritul)

Un studiu actual despre Inviere in Australia facut de Canal 7 -Yahoo

2010-04-06T05:59:00.005+03:00

Ce reprezinta pentru dumneavoastra Pastele:
a)invierea Domnului Iisus Hristos - 41% 8972 voturi
b) oua de Paste - 15% 3352 voturi
c)petrecerea cu familia - 44% 9647 voturi

Today's Poll
21971 votes since Apr 1 2010 What does Easter mean to you?
The resurrection of Jesus Christ 41% 8972 votes
Easter eggs 15% 3352 votes
Spending time with family 44% 9647 votes

vezi http://au.news.yahoo.com/polls/popup/-/poll_id/53166

Pentru 60% din Australieni Pastele inseamna orice altceva decat Invierea Domnului

Sf Efrem Sirul - Despre Rugaciune si Trezvie

2010-03-13T11:51:00.009+02:00

,, Cine isi aduna in visteria sa rugaciuni si milostenii acela se imbogateste in Dumnezeu.Altii isi aduna bani; dar tu aduna-ti rugaciuni si milostenii. Altii se veselesc cu fluiere si muzica, dar tu veseleste-te cu psalmodierea si cu preaslavirea lui Dumnezeu. Unii isi gasesc veselia in placeri; dar tu gaseste-ti veselia in Dumnezeu, Care tie si tuturor celor ce-l iubesc pe El v-a pregatit cununa slavei.
+++
Cel nepasator se gandeste in timpul rugaciunii la sfarsitul ei, sa auda : amin; iar cel ce se roaga cu mintea treaza nu este impovarat de durata slujbei.
+++
Sa nu cada peste noi cele spuse de Proorocul; poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe(Isaia 29,13)
+++
Roaga-te lui Dumnezeu, varsand lacrimi inaintea harului Sau; atunci rugaciunea ta va fi ca tamaia
+++
Conductele de apa sunt folosite in timpul incendiului, iar lacrimile - in timpul ispitelor. Apa stinge flacarile, iar lacrimile in timpul rugaciunii sting poftele rele
+++
In fiecare zi sa cerem de la Domnul lacrimi de pocainta ca, atunci cand incepem sa plangem pentru pacatele noastre, sufletul nostru sa infloreasaca, izbavindu-se de uscaciunea pacatului.
+++
Pe un frate inainte de priveghere gandul il indemna, zicand: astazi acorda-ti odihna si nu te scula la priveghere. Insa el ii raspundea gandului: gandeste-te ca maine nu te vei mai scula , de aceea este mai bine sa te scoli azi.
+++
Minunata este rugaciunea savarsita cu suspine si lacrimi, mai ales daca lacrimile le varsam in tacere. Cine se roaga cu stiinta si cu credinta, acela Il vede inaintea sa pe Domnul, deoarece in El traim si ne miscam si suntem(FApte 17, 28)
+++
Daca ti s-a impietrit inima, plangi inaintea Domnului ca El sa reverse asupra ta lumina cunostintei.
+++
Inima mea ofteaza si ochii mei tanjesc dupa lacrimi; insa pacatul meu tine in robie mintea mea ca eu sa nu vin la pocainta , nici sa incep cu lacrimi amare sa-L rog pe Domnul sa nu ma arunce in intunericul cel mai dinafara"

Plangerea lui Adam

2010-02-14T13:25:00.003+02:00

Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:

“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine:

Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!“

Asa hohotea Adam si lacrimile lui curgeau de pe fata lui pe piept si pe pamant, si toata pustia rasuna de gemetele lui; dobitoacele si pasarile taceau lovite de durere si plangeau, iar Adam hohotea, caci pentru pacatul sau toate au pierdut pacea si iubirea.

Mare a fost intristarea lui Adam dupa izgonirea din rai, dar cand a vazut pe fiul sau, Abel, omorat de fratele sau, Cain, intristarea lui s-a facut si mai mare, si cu sufletul chinuit de durere hohotea si gandea: “Noroade vor iesi si se vor inmulti din mine si toate vor suferi si vor trai in dusmanie si oamenii se vor ucide unii pe altii”. Si aceasta intristare a lui era mare, ca marea, si o poate intelege numai cel al carui suflet a cunoscut pe Domnul si stie cat de mult El ne iubeste.

Si eu am pierdut harul si strig impreuna cu Adam:

“Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie si iubire.”

O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te cauta neincetat, ziua si noaptea, si striga:

“Tanjesc dupa Tine, Doamne, si cu lacrimi Te caut.

Cum sa nu Te caut? Tu mi-ai dat sa Te cunosc prin Duhul Sfant, si aceasta cunoastere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu sa Te caute cu lacrimi.“

Adam plangea:

“Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti, nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca am intristat pe Dumnezeu. Si daca Domnul m-ar aseza din nou in rai, chiar si acolo as suferi si as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc.”

Dupa izgonirea din rai, Adam s-a imbolnavit cu sufletul si de intristare a varsat multe lacrimi. Tot asa, orice suflet care a cunoscut pe Domnul tanjeste dupa El si spune:

“Unde esti Tu, Doamne? Unde esti Tu, Lumina mea?

De ce Ti-ai ascuns fata Ta de la mine? De multa vreme sufletul meu nu Te mai vede si tanjeste dupa Tine si Te cauta cu lacrimi.“

“Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai vad in sufletul meu? Ce-L impiedica sa vieze in mine? Iata ce: nu este in mine smerenia lui Hristos si iubirea de vrajmasi.”

Dumnezeu este iubire nesaturata si cu neputinta de descris.

Adam mergea pe pamant si de multele sale suferinte plangea din inima, dar cu mintea se gandea la Dumnezeu; si cand trupul lui era neputincios si nu mai putea varsa lacrimi, chiar si atunci duhul lui ardea dupa Dumnezeu, pentru ca nu putea uita raiul si frumusetea lui; dar, mai mult decat orice, Adam iubea pe Dumnezeu si insasi aceasta iubire il atragea cu putere spre El.

Simeon Monahul - Despre Rabdare

2010-01-11T01:12:00.004+02:00

(...),, Copile, daca vii sa slujesti Domnului, pregateste-ti sufletul pentru incercari.Indrepteaza-ti inima si persevereaza, si sa nu te grabesti in vreme de nenorocire. Lipeste-te de El si nu te departa,ca sa sporesti in cele de pe urma ale tale. Primeste tot ce va veni peste tine, si fi indelung rabdator in schimbarea de umilinta. Pentru ca aurul se pune la proba in foc, iar oamenii primiti in ceasul umilirii."(Sir 2, 1-4). Suflete, daca vine peste tine o incercare, nu te descuraja, ca sa nu infurii pe Medicul cel indurator pana in maruntaie si sa te paraseasca lipsit de experienta unei osande vesnice; caci necazul in incercari e un spital al sufletelor bolnave. Si nu te descuraja, nici nu da inapoi ci socoteste o veselie si o bucurie ca te-a cercetat Domnul cu mila pedepsiri Lui educative, precum spune dumnezeiescul Iacob.,, Fratii mei, mare bucurie sa socotiti cand cadeti in tot felul de incercari, stiind ca probarea credintei voastre lucreaza rabdare; iar rabdarea sa-si aiba lucrul ei desavarsit, ca sa fiti desavarsiti si intregi, nelipsiti de nimic.Fericit barbatul care rabda incercare, pentru ca ajungand probat va primi cununa vietii , pe care a fagaduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El"(Iac 1, 2-4.12); spune si ferictul Petru: ,, Macar ca acum ati fost intristati de tot felul de incercari, pentru ca probarea credintei voastre mult mai de pret decat aurul pieritor, dar probat prin foc, sa se gaseasca spre lauda, slava si cinste la descoperirea lui Iisus Hristos"(I Ptr 1, 6-7).
Suflete, rabda si indelung-rabda in incercari si nu te inspaimanta, caci nu va lasa Dumnezeu sa fii incercat peste ce poti, ci odata cu incercarea va face si iesirea din ea, ca sa poti suporta.(I Cor 1, 10)Caci daca vei cadea in incercari mari, vei lua mai multa rasplata de la Dumnezeu si te vei curata repede de faradelegile tale; fiindca si aurul curatit cu cat e mai mult ars, pe atat mai curat se arata, asa si tu, cu cat esti mai dat deoparte in umilinta necazului, pe atat te cureti de faradelegile tale; cum spune si autorul Proverbelor: ,,Precum e probat in cuptor aurul si argintul, asa sunt probate de Dumnezeu inimile alese"(Pr 17,3). Si daca nu esti cercetat, nu te vei putea curata desavarsit; iar daca vei fi pus la incercare, te vei curati mai desavarsit;iar daca vei fi pus la incercare, te vei curati repede pentru iubirea de oameni a iertatorului Dumnezeu. Caci pe cat ti se strica casa pamanteasca, pe atat ti se zideste in ceruri casa induratorului Dumnezeu; daca omul din afara nu se strica, cel dinauntru nu se innoieste(cf. 2 Co 4,16), precum spune Domnul: ,, Daca grauntele de grau care cade in pamant nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce mult rod"(In 12, 24). De aceea, sa nu ai mintea ta la cele pamantesti, caci sunt vremelnice si trec ca o umbra, ci urc-o la cele ceresti, care nu pier, nici nu se stica, ci raman in veci pururea; si sarguieste-te sa le prinzi in lupta duhovniceasca si in rabdare tare, ca sa poti prinde veselia vesnica; si sarguieste-te pana ce ai vreme bineprimita, cum spune si Apostolul(Pavel):,, Iata acum vreme bineprimita, acum zi de mantuire! Nedand nimanui prilej de ofensa, ca sa nu fie patata slujirea, ci in toate recomandandu-ne pe noi insine ca slujitoori ai lui Dumnezeu in rabdare multa, in necazuri,in nevoi, in stramtorari, in batai, in inchisori,in tulburari,in osteneli, in privegheri, in rugaciuni, in curatie, in cunoastere, in indelunga-rabdare, in bunatate, in Duhul Sfant, in iubire nefatarnica, in cuvantul adevarului, in puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptatii, cele de-a dreapta si cele de-a stanga, prin cinste si prin necinste,prin defaimare si pprin lauda,ca niste mincinosi si adevarati, ca niste cunoscuti si necunoscuti de Dumnezeu, ca unii care murim si iatam suntem vii, batuti, dar nu omorati, ca niste defaimati, dar pururea bucurandu-ne, ca niste saraci, dar imbogatind pe multi, ca unii care nu au nimic dar au toate"(2 Co 6, 2-10).
La acestea gandindu-te, suflete, fugi de raul demon al intristarii si nu-i ceda prin intristarile vietii. Si daca vrei sa te intristezi, intristeaza-te, dar nu pentru viata/lume, ci pentru Dumnezeu (cf. 2 Co 7,9-11). Caci aceasta intristare pricinuieste bucurie si cununa, si intristandu-ne cu ea sfintii au mostenit cerul si au ajuns concetateni cu ingerii; iar cea potrivit vietii acesteia naste moarte, iar dupa moartepricinuieste pedeapsa vesnica.

Icoana Maicii Domnului Imblanzitoarea inimilor celor rai - Izvoratoarea de Mir

2009-12-29T09:50:00.009+02:00

Pentru un crestin traitor, nevoia de semne din partea Celui pe Care Il preaslaveste nu exista.In cazul in care insa este martor al unui asemenea eveniment nu exalta ci, de indata se asaza in smerire de sine in starea rugaciunii, laudand si multumind lui Dumnezeu pentru inca un Dar ce i-a oferit. Inima sa se umple de bucurie vazand slava lui Dumnezeu, intreaga sa fiinta se umple de iubire caci in fata sa se asterne Iubirea Jertfelnica si Ziditoare a lui Dumnezeu.In fata sa se afla dovada neincetatei pronii a lui Dumnezeu, si atunci cum spunea cineva, restul e tacere caci numai poate adauga nimic si asta pentru ca se afla in Cele ale Duhului, se afla intreg in izvorarea harului Sfantului Duh si din tot sufletul sau,din tot cugetul sau,din toata inima sa si toata vartutea sa se adapa de la Izvorul Pururea Datator de Viata. Si ar vrea sa nu mai plece de acolo, ar vrea sa ramana acolo pentru ca de acum cautarea sa s-a incheiat. Este aceeasi stare a apostolilor pe muntele Taborului:"Bine este noua Doamne sa fim aici!". Si toate astea pentru ca el, nu are nevoie de aratari ale lui Dumnezeu, nu se roaga si nu traieste doar, doar Dumnezeu i se va arata aievea pentru ca el se recunoaste pe sine in cei pe care Hristos lui Toma i i-a descris cand a zis: "Fericit esti Toma pentru ca ai vazut si ai crezut; dar mai fericiti sunt cei ce n-au vazut si au crezut!"

Astazi in Biserica Sfanta Maria din Sydney din ingaduinta Maicii PreaSfinte a poposit o icoana venita de la Moscova, icoana ce se numeste ,,Maica Domnului Imblinzitoarea inimilor celor rai", pentru doar 2 ore. O icoana din care mirul izvoraste.O icoana simpla,o litografie care atinsa de trupul Sfintei Matroana a Rusiei acum zece ani,asa cum multi credinciosi fac cu icoanele si la noi in tara, a inceput sa izvorasca mir si sange. Aceasta icoana, asa cum Parintele Gheorghe de la Biserica Ortodoxa sora Rusa ,,Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Sydney ne-a spus, a izvorat si sange doar la momente de grea incercare pentru Rusia si pentru omenire ca de exemplu la scufundarea submarinului Kursk si la daramarea turnurilor de la New York. Ea s-a aratat vindecatoare pentru paralizati, pentru cei cu cancer ce prin credinta lor au luat de la icoana harul datator de viata.

Bucuria prezentei acestei icoane alaturi de o alta, copie a celei facatoare de minuni, Maica Domnului Trihirusa( cu trei maini)cu mana Sf. Ioan Damaschin de la Sfanta Manastire a Hilandarului din Muntele Athonului, s-a continuat vazand cum oamenii nu mai doreau sa plece din biserica,chiar si dupa ce Sfanta icoana parasise biserica, le era bine, erau pe un Tabor si erau patrunsi de lumina harica a acestei sfintei icoane.

Neincetata Rastignire a lui Hristos sau cum fac unii pacatul virtute

2009-12-17T11:19:00.002+02:00

In aceasta lume din care Dumnezeu este alungat, este lepadat cu o bucurie greu de imaginat, in aceasta pustietate si saracie duhovniceasca in care placerea, sexualitatea, desfraul, libertinajul devenit moralitate sunt motive si scopuri finale ale vietuirii, in aceasta lume asadar, s-ar parea ca nimic nu mai poate sa ne mai tulbure, sa ne mai socheze, sa ne mai provoace la trairi ce ne poarta spre lacrimi de amaraciune si mila pentru neamul omenesc. Iata ca asistam pe zi ce trece la atacuri impotriva crestinismului, impotriva Lui Hristos Domnul nostru si a Maicii Sale, atacuri care nu au scop decat acela de a putea in felul acesta justifica pacatele lumii de astazi, de a face anormalul normal, de a-L face pe Dumnezeu ca Unul ce este in pas cu timpurile, mereu adaptat si adaptabil ,,nevoilor” oamenilor, mereu gata de a raspunde ,,se accepta” pentru orice bucurie( a se intelege pacat) pe care omul doreste sa-l treaca pe lista celor bune, si de mult folos. Caci de nu, putem trai si fara Tine!
Un astfel de atac a avut loc in Auckland, Noua Zeelanda. Am sa incerc sa redau cat mai curat aceasta stire fara a o imbogati cu trairile mele, mentionand ca atunci cand am vazut-o cu greu m-am putut stapani din multele trairi ce nu imi dadeau pace. Mentionez ca poza impricinata nu am postat-o , dar de va vrea cineva sa se convinga, o poate face la adresa pe care am pus-o in incheiere.
O biserica din Auckland, ce folosea un panou publicitar vatamator ce intentiona sa provoace o discutie despre problema spirituala a Craciunului, a ofensat un grup de crestini.
La biserica Sfantul Matei- din- Oras s-a pus joi un panou publicitar de Craciun reprezentand o ilustatie pe care biserica a simtit ca ar putea deranja pe unii.
Pe el, Maria si Iosif sunt in pat. Iosif se uita in jos scarbit. Maria este trista. Titlul spune: ,,Sarmanul Iosif. Dumnezeu este ceva( o lucrare)greu de urmat.”
,,Acesta intentiona sa provoace stereotipiile legate de modul in care Iisus a fost conceput si sa- i faca pe oameni sa discute despre povestea Craciunului „ a spus biserica.
Dar grupul Familia Intai din Noua Zeelanda a etichetat panoul insensibil si inacceptabil pentru multe persoane. Diectorul national Bob McCoskrie descrie planul bisericii ca iresponsabil.
,,Biserica isi poate avea dezbaterea depre fecioria nasterii si semnificatia ei spirituala in biserica, dar sa confrunti copiii si familiile cu acest concept printr-un panou publicitar este complet iresponsabil si inutil”, a spus acesta. Biserica nu a putut recunoaste ca panourile publice sunt expuse tuturor inclusiv copiilor si familiilor ce pot fi ofensate de materialul prezentat. Cu toate acestea, Vicarul Bisericii Arhidiaconul Glynn Cardy, a spus ca a generat numeroase discutii in faza lui de ,, conceptie”.
,,La Bethleem ciobanii sarmani si calatorii pagani sunt bineveniti in timp ce preotii si bogatii nu sunt. Povestile arat talmes balmes calea lui Dumnezeu, unde cei dinafara sunt poftiti inauntru si cei dinlauntru sunt dati afara” a spus el pe site-ul bisericii. ,, Adevaratul sens al Craciunului” sta in ospitalitatea radicala pe care Iisus a aratat-o saracilor, napastuitilor,femeilor, copiilor, bolnavilor.
,, Moartea Lui a fost o consecinta a suparatoarei naturi a acelei ospitalitati si invierea Sa o reabilitare simbolica!”
Saptamana trecuta o campanie a Autobuzului Ateist din Noua Zeelanda a adunat 20.000 de dolari NZ din donatii publice pentru a sustine reclama de pe autobuz ce scria :,, Probabil ca Dumnezeu nu exista. Acum nu va mai ingrijorati si incepeti sa va traiti viata, (bucurati-va de viata).”
Aceste reclame au provocat furtuna anul acesta cand au mers prin Metroul si autobuzele Londrei. Reclame similare au fost prezente in Canada, SUA, Italia,Spania, Australia, Finlanda si Germania.

http://au.news.yahoo.com/a/-/world/6593902/joseph-mary-in-bed-billboard-set-for-nz/

An Auckland church using a mischievous billboard intended to provoke conversation about spiritual matters at Christmas, has angered a Christian lobby group.
St Matthew-in-the-City put up a Christmas billboard on Thursday featuring an illustration the church felt could disturb some. It has been defaced within five hours of being erected.
On it, Mary and Joseph are in bed. Joseph looks down dejected. Mary looks sad. The caption reads: "Poor Joseph. God is a hard act to follow."
It was intended to challenge stereotypes about the way that Jesus was conceived and get people talking about the Christmas story, the church said.
But lobby group Family First NZ has labelled the billboard insensitive and objectionable to many people.
National director Bob McCoskrie describes the church's plan as irresponsible.
"The church can have its debate on the virgin birth and its spiritual significance inside the church building, but to confront children and families with the concept as a street billboard is completely irresponsible and unnecessary," he said.
"The church has failed to recognise that public billboards are exposed to all of the public including children and families who may be offended by the material."
However, Church vicar Archdeacon Glynn Cardy said it had already generated plenty of discussion in its "conception phase".
"At Bethlehem low-life shepherds and heathen travellers are welcome while the powerful and the priests aren't. The stories introduce the topsy-turvy way of God, where the outsiders are invited in and the insiders ushered out," he said on the church's website.
"The true importance of Christmas" was in the radical hospitality Jesus offered to the poor, the despised, women, children, and the sick.
"His death was a consequence of the offensive nature of that hospitality and his resurrection a symbolic vindication."

Last week a campaign by New Zealand Atheist Bus Campaign raised $NZ20,000 ($A15,935) in public donations to fund bus ads which read "There's probably no God. Now stop worrying and enjoy your life".

Those ads created a storm when they ran on the London Underground and British buses this year. Similar ads have run in the United States, Canada, Italy, Spain, Australia, Finland and Germany.

Cuviosul Ioan Romanul - un sfant al pustiei Carpatilor

2009-12-04T06:47:00.006+02:00

Povestea Sfantului Pustnic Ioan Romanul

Au fost oameni de-alungul istoriei si prin lume care au fost sustinuti ei insisi doar de Dumnezeu, au trait pentru multi ani fie fara hrana , adapost ori haine. Noi suntem departe de experienta unor asemenea asceti; cu toate acestea , istorii ale unora ajung la noi din cand in cand. Urmatoarea descriere este o istorisire adevarata despre un ascet care a trait singur in padurile din Romania pana in 1950.
In vara lui 1945, mi-am luat lucrurirle si am plecat peste munti la Manastirea Sihastria. Doream sa ma spovedesc la Parintele Cleopa. Cand am traversat coama muntelui si am ajuns la Valea Sihastriei, la marginea luminisului numit Trapeza mi-a aparut in fata chipul plin de calmitate si sfintenie al unui necunoscut isihast. Era mai degraba scund de statura, cu capul descoperit, imbracat intr-un fel de rasa lunga de lana, descult si incins cu o funie de canepa. Nu avea bagaj sau vreun rucsac si in maini tinea o funie(ata de metanii) de rugaciune facuta de el insusi din cracute de macese. Parea ca ma asteapta. Cand m-a vazut m-a binecuvantat cu amandoua mainile si mi-a spus pe nume :,, Parintele Teodul mergi la Sihastria la Parintele Cleopa? De cate ori am fost si eu la manastire si am stat in biserica la slujba dar nu m-a vazut nimeni! Stiu ca sfintia ta vrei sa pleci de la Agapia la Sihastria dar n-ar trebui sa te duci. Stai la Agapia si fa-ti ascultarea acolo deoarece Dumnezeu nu te-a trimis la Agapia degeaba. Acolo e mantuirea sfintiei tale!
Cand am vazut ca mi-a vorbit pe nume si ca mi-a stiut si gandurile, un fel de teama si uluiala m-a cuprins la inceput, asa ca nu puteam nici sa vorbesc, mai ales ca nu stiam cine era acela. Dar cuvintele lui mi-au intrat in inima si m-au umplut de bucurie duhovniceasca, asa cum nu mai simtisem niciodata. Apoi, facandu-mi curaj, l-am intrebat:
Care iti este numele , Cuvioase Parinte , si de cat timp traiesti aici in pustie ?
,,Numele este Ioan , mi-a raspuns si sunt din regiunea Tighina . Am fost Episcop Vicar in tinerete. Dar, iubind linistea si rugaciunea mai mult, am parasit aceasta inaltime arhiereasca si auzind despre schiturile din Oltenia, in 1915 am venit ca frate la Schitul Crasna din Gorj. Staretul mi-a dat ascultarea vitelor schitului. Dupa cativa ani mi-a spus : ,, Frate Ioan pregateste-te ca deseara te tundem calugar!” El nu era la curent cu trecutul meu . Asa ca am lasat totul si am fugit in acea noapte spre pustie in adancul padurii. Apoi, auzind de isihastii din Moldova, in 1920 m-am retras definitiv in Muntii Sihlei.
Dupa un moment de tacere, sfantul isihast Ioan adauga:,, Parinte Teodul , adu-mi te rog un pachet de coli de scris si un kilogram de cerneala!” ,, Dar ce veti face cu ele, sfintia voastra?” Bunul ascet , in ciuda acestui fapt, aratand cu mana spre palcul de brazi mi-a spus:,, Am nevoie doar de penita, caci iata cate stilouri mi-a dat Dumnezeu!”
,, Unde mai exact si cand ar trebui sa-ti aduc hartia?”, l-am intrebat. ,,Nu te ingriji de asta !” mi-a raspuns, ,,Domnul poarta de grija de toate!”.,, Sfintia voastra, vreti sa va aduc sa va aduc si niste paine uscata sau ceva de mancare?” ,,Nu am nevoie de nimic, de vreme ce, din mila lui Dumnezeu am tot ce imi trebuie!” Apoi , sarutandu-I mana i-am spus: ,, Binecuvantati-ma Sfintia voastra!” ,, Domnul sa te binecuvinteze si sa ma ierte!”
De aici inainte , dupa ce m-a binecuvantat cu amandoua mainile, am coborat in vale spre Sihastria, si el a stat un moment rezemat de un brad. Apoi a disparut ca o caprioara in adancurile padurii si nu l-am mai vazut. O bucurie nespusa s-a asezat in sufletul meu! Cate lucruri n-as fi avut sa-l intreb pe acest mare isihast, dar n-a vrut sa-mi descopere nimic despre viata sa ascetica din Muntii Sihlai , nici macar locul unde era pestera sau coliba lui.
Dupa o luna, mi-am luat rucsacul in spinare si lucrurile si am plecat peste munte spre Sihastria. Aveam treaba la Parintele Cleopa. Pe drum m-am rugat sa-l intalnesc pe Sfintul pustnic Ioan ca sa-I pot da hartia si cerneala. Adusesem cu mine si niste paine uscata ca hrana . Cine stie ce-ar avea de scris! Poate niste invataturi duhovnicesti , poate invaturi despre Rugaciunea lui Iisus, pe care o dobandise din tinerete, poate niste descoperiri Dumnezeiesti sau poate despre viata lui .
Cand am ajuns la luminisul Trapeza, Sfantul pustnic Ioan a aparut imediat in fata mea fara sa-l observ din ce directie a venit. Fata lui era alba, luminoasa si radia de o bucurie Dumnezeiasca, straina omului obisnuit; si inima lui era inundata de pace si liniste duhovniceasca. Trupul era acoperit de aceeasi haina aspra de lana impletita de mainile lui. In mana stanga tine o funie (ata de metanii) impletita din nuiele de maces, iar mana dreapta si-o tinea pe piept ca si pentru rugaciune. Dupa ce i-am sarutat mana si i-am facut metanie, Sfantul Ioan m-a binecuvantat cu amandoua mainile si m-a sarutat pe frunte si mi-a spus: ,,Parinte Teodul, te duci la Sihastria? Ar fi bine sa te intorci la Agapia, caci Parintele Cleopa, Staretul Sihastriei, nu este astazi. A fost chemat la Manastirea Neamt.’’ ,,Sfintia voastra, ‘’i-am spus cu emotie ,,v-am adus hartie si cerneala. Aici sunt si niste penite!’’ ,,Multumesc, Parinte Teodule, stiam ca le vei gasi!’’. Apoi le-a pus in rucsacul pe care-l avea in spate. ,,Ti-am adus de asemena si ceva de mancare, paine, fructe si niste vin.’’ ,,Dumnezeu sa-ti rasplatesca dragostea , Parinte Teodule, dar nu am nevoie de nimic, Dumnezeu are grija de mine’’.
Degeaba am insistat sa ia ceva. Nici macar nu s-a uitat in cos sa vada ce-I adusesem. Dar ca sa nu ma intristeze, bunul soldat al lui Dumnezeu mi-a spus cateva cuvinte duhovnicesti.
,,Parinte Teodule, postul este un mare folos pentru calugar. Sa stii ca sunt sapte feluri ale mancarii pentru oameni, sa spunem asa, sapte trepte ale postului:
A – carnivorii, ce manaca mereu carne.Acestia sunt in treapta cea mai de jos a postului, chiar daca uneori se abtin de la mancare. Nu pot niciodata inainta in rugaciune.
B – lacto-vegetarienii, care nu mananca niciodata carne, doar lapte, branza, oua si fierturi de legume. Acestia sunt in treapta a doua a postului care e tinut in manastirile chinovitice si foarte rar de mireni.
C – vegetarienii, ce manaca doar ierburi si legume fierte sau crude. Aceasta forma este treapta a treia a postului, si ce-I mai ravnitori calugari din manastirile obisnuite il tin.
D – cei ce manaca fructe sau paine , sau fructe negatite o data in zi, fara ca sa mai manance altceva. Cei ce tin acest post pot sa-si stapaneasca trupul si mintea fara greutate si pot inainta rapid pe calea rugaciunii.
E – cei ce manca cereale sunt cei de pe treapta a cincea. Acestei trepte ii apartin in special monahii isihasti si cautatorii pustiei, ce manca doar o data in zi paine neagra, cereal, graunte inmuiate de grau , de porumb, de mei, de fasole, de mazare sau linte.
F – mancarea uscata este a sasea treapta a postului monahal care este tinut de cei mai nevoitori monahi ai pustiei. Aceia ce traiesc in acest aspru ascetism, mananca doar paine uscata inmuiata in apa, cu sare sau un strop de otet, o data in zi cu masura. Acesta este modul in care pustnicii Nilului au trait.
G – hrana ceresca sau mana.Este ultima si cea mai inalta treapta a postului, care este atins de foarte putini ascetic, dupa o viata lunga ascetica, fiind intariti de harul Duhului Sfant. Acestia sunt mangaiati cu Sfintele cele mai Inalte Taine (Trupul si Sangele Mantuitorului) singuri , cu Trupul si Sangele lui Hristos, pe care –L primesc o data sau de doua ori pe saptamana, fara sa guste altceva decat apa.
Dupa ispite dificile si asceza, si prin Harul Domnului (Binecuvantarea Lui) am ajuns si eu sa ma impartasesc cu Sfintele Taine singur si sa nu mai simt foame si sa nu mai am nevoie de paine sau legume.’’
Fiti atenti Parintilor, la ce inaltime duhovniceasca de asceza Sfantul Ioan a ajuns. Apoi l-am intrebat: ,, Sfintia voastra, acolo in padure unde traiti, nu e frig iarna?’’
,,Parinte Teodul, eu sunt locuitor al Carpatilor si Domnul are grija de mine; pentru ca de cate ori m-a gasit nu mi-a lipsit nimic. Nu simt nici frigul iernii, nici caldura verii, nici foame, nici sete si nicio alta nevoie!’’
,,Sfintia voastra, tare as vrea sa ma retrag la Sihastria, sa fiu langa monahi! As avea mai multa liniste si timp pentru rugaciune!’’ . Mi-a raspuns: ,,Daca ti s-a dat sub ascultare de la Mitropolie sa mergi la Agapia, fa ascultare de vreme ce ai fost trimis acolo din voia si lucrarea lui Dumnezeu!’’. Vazand ca marele isihast, nu vroia sa mai vorbeasca ca sa nu intrerupa Rugaciunea lui Iisus pe care o avea in minte si in inima, i-am multumit din suflet pentru sfaturi si cuvintele de invatatura pe care mi le daduse . Am facut metanie in fata lui, i-am sarutat mana si i-am cerut binecuvantare sa plec. Sfantul Episcop Ioan m-a binecuvantat cu semnul Sfintei Cruci si mi-a spus: ,,Fie ca Domnul Iisus Hristos sa te binecuvinteze si sa ma ierte!’’
Un alt an a trecut cu incercari si destule ispite. Nu am mai auzit multe despre Episcopul Ioan. In vara lui 1946, gandurile mele m-au manat sa merg cateva zile pentru liniste la Sihastria. Mi-am facut obisnuitele rugaciuni pentru calatorie, mi-am luat lucrurile si am traversat muntele cu gandul ca sa-l mai vad macar o data pe Sfantul Isihast Ioan. Cand am ajuns la luminisul Trapeza, miracolul s-a intamplat pentru a treia si ultima oara. La marginea luminisului, Sfintia sa Ioan ma astepta. Acelasi chip luminos, aceeasi ochi limpezi si veseli, aceeasi fericire si pace duhovniceasca in sufletul sau , aceeasi haina saraca de lana pe trupul sau slab si imbatrinit. I-am facut obisnuita metanie, i-am sarutat mana si el mi-a sarutat fruntea si am stat amandoi pe un trunchi de brad doborat de vant. Nimic pamantesc nu-l interesa. Dupa cateva momente de liniste Sfintia sa mi-a spus: ‘’As vrea sa merg in satul meu natal sa mor acolo. Avem si acolo paduri destule.’’ ,,Cum poti merge , caci natiile nu s-au linistit?’’ (n.t. era dupa razboi) ,,Cred in Dumnezeu , caci El m-a acoperit cu Mana Lui!’’. Apoi batranul vazandu-mi amaraciunea m-a intarit in credinta si m-a sfatuit sa am mare grija fata de sufletele ce mi-au fost incredintate la Agapia, caci acolo imi era mantuirea. La sfirsit m-a binecuvantat cu amandoua mainile si m-a sarutat in Domnul. I-am facut metanie si astfel ne-am despartit, eu avand lacrimi in ochi. El s-a retras la mult doritul sau desert, la Muntii Sihlai, si eu am coborat spre Sihastria. Aceasta a fost ultima mea intalnire cu el.
Din 1946 nu l-am mai intalnit. Nimeni nu mi-a mai spus nimic despre el. Am crezut ca a trecut la taramurile vesnice, de undeva din Muntii Sihlai. Dupa 5 ani , am auzit ca un frate de la Sihastria, ce pastea oile manastirii , l-a intalnit in padurile dinspre Muntele Chitele. Mergand la pasune cu oile, deodata a observat ca oile se adunasera la un loc si cainii s-au oprit ca si cum ar fi fost incremeniti. Cand s-a uitat imprejur , a vazut un calugar batran, cu barba alba, cernita. Era Sfantul Ioan .
,,Intr-adevar, in cele ce am pacatuit astazi inaintea lui Dumnezeu, intru aceasta am descoperit oamenilor!” si-a spus iubitorul pustiei siesi. Apoi i-a zis fratelui care tinea oile:
,, Frate Stefane, vino aici si nu te teme! Stiu ca te spovedesti la Cuviosul Parinte Ioil. Dar te rog, nu spune nimanui ca m-ai vazut!”
Fratele Stefan s-a impartasit saptamana urmatoare si nu a spus nimanui. Dar gandurile lui il tot sileau sa spuna la spovedanie Parintelui ioil. Si batranul, cand a auzit, imediat a luat niste paine uscata si hrana in punga si a mers prin padure in jurul manastirii o saptamana cu Parintele Visarion, staretul de la Schitul Sihla, sperand sa-l intalneasca pe Sfantul Ioan. Dar nu l-au inatlnit. Apoi, dupa o luna sau doua, fratele Stefan era cu oile prin padure si deodata, s-a intalnit cu iubitorul de pustie Ioan. Era descult si cu capul descoperit. I-a facut semn cu mana si i-a spus: ,, Frate Stefane, te-am rugat un lucru si nu l-ai facut! Sa sti ca vei merge in armata si nu te vei mai intoarce in manastire!” Si asa a fost. Fratele a mers in armata si a ramas in lume.
De atunci inainte , nu am mai auzit nimic despre Sfantul Ioan Isihastul.

THE STORY OF JOHN THE ROMANIAN

There have been people throughout history and across the world who have sustained themselves by God alone, having lived for years with neither food, shelter, nor clothing. We are far from the experience of such ascetics; however, stories of them reach us from time to time. The following account is a true story about an ascetic who lived alone in the forests of Romania until the 1950’s.
In the summer of 1945, I took my staff and went over the Mountain to Sihastria Monastery. I wanted to confess to Father Cleopas. When I crossed the ridge of the Mountain and had arrives at Sihastria Valley, at the edge of the clearing called ‘Trapeza’ there appeared before me the calm and holy face of an unknown hesychast. He was rather short of stature, with his head uncovered, dressed in a kind of long ryassa of wool, barefoot, and belted with a rope of hemp. He has neither a staff nor a bag, and in his hands he carried a prayer rope made by him from the hips of wild roses. He seemed to be waiting for me. When he saw me, he blessed me with both hands and said to me by name: “Father Theodulus, you’re going to Sihastria, to Father Cleopas? How many times have I also gone to Sihastria Monastery and stood in Church during the service, but no one saw me! I know that your holiness wishes to leave Agapia and go to Sihastria, but you shouldn’t go. Stay at Agapia Monastery and do your obedience there, since God did not send you to Agapia in vain. There is the salvation of your holiness!”
When I saw that he spoke to me by name and also knew my thoughts, a kind of fear and astonishment at first overwhelmed me, so that I was unable even to speak, especially because I didn’t know then who he was. But his words entered into my heart and filled me with great spiritual joy, such as I had never felt before. Then, taking courage, I asked him: “What is your name, Reverend Father, and how long have you lived in asceticism in these parts?” “I am called John,” he answered me, “and I am from the Tighina region. I was Vicar Bishop in my youth. But, loving silence and prayer more, I left this high office, and hearing of the hermitages of Oltenia, in 1915 I came as a novice brother to Crasna Skete in Gorj County. The Abbot had me take care of the cattle of the skete. After some years he said to me: “Brother John, prepare yourself, because tonight we will make you a monk!” He wasn’t acquainted with my past life. Then I left everything and departed that night for the desert in the depths of the forest. Then hearing about the hesycasts in Maldavia, in 1920 I withdrew for good to the Sihla Mountains.”
After a short silence, the holy hesychast John added: “Father Theodulus, please bring me a packet of writing paper and a kilogram of ink.” “But what would you do with them, your holiness?” The good ascetic, however, pointing his hand to the branches of the fir trees said to me: “I only need nibs, for look how many pens God has given me!” “Where, exactly, and when should I bring you paper?” I asked him. “Don’t worry about that,” he answered, “the Lord takes care of everything!” “Your holiness, do you wish me to bring you also some dried bread or some other food?” “I don’t need anything, since, by the mercy of God, I have everything I need!” Then, kissing his hand, I said to him: “Bless me your holiness!” “May the Lord bless you, and forgive me!”
Therefore, when he had blessed me with both hands, I descended to the valley towards Sihastria, and he stood a moment leaning against a fir tree.. Then he disappeared like a dear into the depths of the forest and I say him no longer. An unspeakable joy rested in my soul. How many things would I not have liked to ask this great hesychast, but he didn’t want to disclose to me anything about his spiritual asceticism in the Sihla Mountains, nor even the place where he had his cave or earthen hut.”
After a month I took the knapsack on my back, and a staff, and went over the mountain towards Sihastria. I had business with Father Cleopas. On the road I prayed to meet the holy hesychast John so that I could give him the paper and ink. I also brought with me some dried bread for food. Who knows what he had to write! Perhaps some secret spiritual teachings; perhaps counsels about the Jesus Prayer, which he had acquired in his youth; perhaps some divine revelations; or perhaps about his own life.
When I reached Trapeza clearing, the holy hesychast John immediately appeared before me without my observing from which direction he had come. His face was white, luminous, and radiated a heavenly joy alien to ordinary men; and his heart overflowed with great peace and spiritual quiet. His body was covered by the same coarse clothing of wool, knit by his own hands. In his left hand he held a prayer rope of rose hips, and he always held his right hand on his chest as for prayer.
After I had kissed his hand and made a prostration to him, the holy John blessed me with both hands and kissed me on the forehead, and said to me: “Father Theodulus are you going to Sihastria? It is better for you to return to Agapia, since Father Cleopas, the abbot of Sihastria, is absent today. He was called to Neamt Monastery.” “Your holiness,” I said to him with emotion, “I brought you paper and ink. Here are also some nibs!” “Thank you Father Theodulus. I knew you would find them!” The he placed then in the knapsack which he had on his back. “I also brought you some food: bread, fruit, and a little wine.” “May God reward your love, Father Theodulus, but I don’t need anything, God takes care of me.”
I insisted in vain that he take something. He wouldn’t even look in the basket to see what I had brought him. But so as not to sadden me, the good soldier of Christ gave me this spiritual word:
“Father Theodulus, fasting is great profit for a monk. You should know that there are seven kinds of food for men, that is to say, seven degrees of fasting”
• “A: Carnivores, who always eat meat. These are in the lowest degree of fasting, even if they sometimes restrain themselves from food. They are never able to advance in prayer.
• “B: Lacto-vegetarians, who never eat meat, but only milk, cheese, eggs and all kinds of boiled vegetables. These are in the second degree of fasting, which is kept by Monks in coenobitic Monasteries and, very rarely, by laymen.
• “C: Vegetarians, who eat only vegetables and boiled or raw legumes. This arrangement forms the third degree of fasting, and the most zealous monks of the common life keep it.
• “D: Fruit-Eaters, who eat bread and uncooked fruits once a day, without otherwise ever tasting food. He who attains this degree of fasting is able to master his body and thoughts without difficulty and can advance rapidly on the path of prayer.
• “E: Cereal-Eaters, comprise the fifth degree of fasting. To this degree belong monks – especially hesycasts and desert-dwellers – who eat once a day only black bread, cereals, and soaked grains of wheat, corn, millet, lentils, beans, peas, etc.
• “F: Dry Food, is the sixth degree of monastic fasting, which is usually attainted only by the most zealous desert dwellers. Those who live in the this harsh asceticism eat only dried bread soaked in water, with salt or a little vinegar, once a day and by measure. This is how the hesycasts of the Nile valley lived.
• “G: Divine Food or manna, is the last and highest degree of monastic fasting, which is attained by very few ascetics after prolonged asceticism, being strengthened by the grace of the Holy Spirit. These are satisfied with the Most Pure Mysteries alone, that is, with the Body and Blood of Christ, which they receive only once or twice a week, without tasting anything else but water only. After difficult temptations and asceticism, and by the Grace of God, I have come to be satisfied with the Most Pure Mysteries alone, and no longer feel hunger, or have need of bread or vegetables…’
“Behold, Fathers, to what measure of spiritual asceticism holy John had arrived. Then I asked him: ‘Your holiness, there in the forest where you live, aren’t you cold in winter?’ ‘Father Theodulus I am a citizen of the Carpathian Mountains, and the Lord takes care of me; for wherever he has found me, I have never lacked anything. I feel neither the cold of winter, nor the intense heat of the sun, nor hunger, nor thirst, nor any other earthly need!’ ‘Your holiness, I greatly wish to withdraw to Sihastria Monastery to be near monks! I would have more quiet there and time for prayer.’ He answered me, ‘If you were order by the metropolia to go to Agapia, be obedient since you were sent there by the will and command of God!’
“Observing then that the great hesychast didn’t want to talk long so as to interrupt the Jesus Prayer which he had in his mind and his heart, I thanked him from my heart for the counsels and profitable words he had given me. I made a prostration to him, kissed his hand, and asked his blessing to leave. And the holy Bishop John blessed me with the sign of the holy cross and said to me: ‘May our Lord Jesus Christ bless you and forgive me!’
“Another year passed with troubles and trials enough. I didn’t hear any more about Bishop John. In the spring of 1946, my thoughts urged me to go for a few days for a retreat to Sihastria Monastery. I made the usual prayers for traveling, took my staff, and crossed the mountain with the thought that I would once more see the holy hesychast John. When I reached Trapeza clearing, the miracle happened for a third and last time. At the edge of the clearing his holiness John was waiting for me. The same luminous face, the same limpid and cheerful eyes, the same joy and spiritual peace in his soul, the same rough clothing of wool on his thin and elderly body. I made him the customary prostration and kissed his hand, and he kissed my forehead, and we both sat on the trunk of a fir tree blown down by the wind. Nothing earthly interested him. After some moments of silence his holiness said to me: ‘I would like to go back to my native village, to die there. We also have forests enough…’ ‘How can you go now, the nations still haven’t quieted down?’ ‘ I believe in God, that He will always cover me with His hand!’
“Then the Elder, seeing my sadness, strengthened me in hope and conselled me to have great care for the souls that had been entrusted to me at Agapia Monastery, that here will be my salvation. At the end, be blessed me with both hands and kissed me in the Lord. I made a prostration to him, and thus we parted, I with tears in my eyes. He withdrew to his greatly-desired desert, towards the Sihla Mountains, and I descended towards Sihastria. This was my last meeting with him.”
“Since 1946 I haven’t met him again. No one said any more about him. I thought he had departed to the eternal realms, from somewhere in the Sihla Mountains. After five years, however, I heard that a brother of Sihastria who kept the monastery’s sheep met him in the forests towards Chitele Mountain. Going to the pasture with the Sheep, he suddenly noticed that all the sheep had massed together and the dogs stood as if in astonishment. When he looked around, he saw an old monk with a white beard in their midst. It was the holy John! ‘Indeed, in what have I sinned today before God that I am revealed to men!’ the desert-dweller said to himself. Then he said to the brother who kept the sheep: ‘Brother Stephan, come here and don’t be afraid! I know that you confess to Father Elder Joel. But please don’t tell anyone that you me today!”
“Brother Stephan received the Mysteries one week and didn’t tell it to anyone. But his thoughts still urged him to tell it at confession to Father Joel. And the Elder, when he heard about this, immediately took some dried bread and food in a bag and walked through the forests around the monastery for a week with Father Bessarion, the abbot of Sihla Skete, hoping to meet with the holy John. But they didn’t meet him. Then, after a month or two, Brother Stephan was walking with the sheep through the forest, and all of the sudden he met John the Desert-Dweller. He was barefoot and with his head uncovered. He beckoned to him with his hand and said to him: ‘Brother Stephan, I asked one thing of you and you didn’t do it! Know that you will go into the army and will not return again to the monastery!’ And thus it was. The brother went into the army and remained in the world. From that time I have heard no more about holy John the Hesychast.”

Articol preluat si tradus de pe site-ul orthodox "DEATH TO THE WORLD" http://www.deathtotheworld.com/
Traducere si adaptare Administrator

O minune a Maicii Domnului

2009-12-01T10:59:00.004+02:00

Chiar daca este doar un copy-paste, as dori sa zaboviti asupra acestor randuri si sa vedeti si sa intelegeti cum lucrarea Maicii Domnului este neintrerupta pana astazi.
“…şi morţii se vor scula nestricaţi…” (I Cor. 15, 52)

În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfăţişat la mai multe agenţii de presă pentru a relata următoarea întâmplare de necrezut, care i s-a petrecut şi care i-a schimbat viaţa. Povestea aceasta a apărut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste şi broşuri în întreaga Arabie Saudită, în Siria, Palestina şi în ţările vecine.

Acum câţiva ani, acel bărbat s-a căsătorit cu o musulmancă foarte bogată, însă stearpă. Anii au trecut, şi în pofida tuturor străduinţelor şi a cheltuielilor medicale însemnate, făcute la mulţi doctori, au rămas fără copii. Părinţii lui i-au propus să se căsătorească cu o altă femeie, păstrându-o şi pe întâia sa soţie (legea locală îngăduie până la patru căsătorii concomitente).

Obosit, neliniştit şi deznădăjduit, bărbatul nu a primit sfatul părinţilor săi, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia sa în Siria. Ajunşi acolo, au închiriat o limuzină şi un şofer care să îi poarte ca ghid în călătoriile lor prin Siria. De-a lungul vacanţei, şoferul a observat că perechea saudită părea amărâtă, îndurerată, mâhnită. Deoarece devenise apropiat de pereche, şoferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiţi – poate pentru că nu sunt mulţumiţi de felul în care conduce excursia?

Perechea i-a mărturisit şoferului că pricina nefericirii lor este neputinţa de a avea copii. Şoferul, care era şi el musulman, le-a spus atunci că, în Siria, creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă Preasfânta şi un cuvânt arab care înseamnă Doamna noastră) şi că mulţi oameni care nu pot avea prunci se îndreaptă către icoana ei făcătoare de minuni. Ei merg la mănăstire şi li se dă să mănânce din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate. Iar apoi “Maria” creştinilor le dă cele ce doresc, după credinţa lor.

Însufleţiţi de emoţie, arabul saudit şi soţia sa i-au cerut şoferului să îi ducă la mănăstirea “Saidnaya” a “Doamnei Creştinilor”, spunând: “Dacă vom avea un copil, mă voi întoarce şi îţi voi da 20.000 de dolari SUA, iar mănăstirii 80.000 de dolari SUA”. Astfel, s-au dus la mănăstire şi au făcut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasă şi după ceva vreme, femeia a fost găsită însărcinată. După câteva luni, a născut un băieţel minunat. A fost cu adevărat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoarea.

Acum, de îndată ce soţia sa a născut, bărbatul saudit a vrut să se întoarcă în Siria, ca să-şi ţină făgăduinţele pe care le făcuse. La întoarcere, l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut să îl ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul era un om viclean şi rău, şi i-a convins pe doi prieteni ai săi să meargă împreună cu el la aeroport ca să îl ia pe bogatul arab saudit, să îi ia banii şi să îl omoare. Aşadar, l-au luat pe bogătaş de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fără să îşi dea seama că plănuiseră să îl omoare, le-a spus prietenilor şoferului că le va da fiecăruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.

Fiind ei tot nemulţumiţi, s-au abătut de la drumul către mănăstire şi au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorât pe bărbatul saudit, apoi i-au tăiat capul şi celelalte părţi ale trupului său (mâinile şi picioarele) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi copleşiţi de fapta groaznică pe care tocmai o săvârşiseră, au pus rămăşiţele bărbatului în portbagajul maşinii, în loc să le părăsească acolo. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ce mai avea, au purces să caute un alt loc pustiu pentru a scăpa de rămăşiţe.

Apoi, pe când se aflau pe autostrada naţională, maşina a făcut o pană şi s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca să vadă ce se întâmplase cu motorul. Un trecător s-a oprit să îi ajute, însă ei, temându-se ca nu cumva să se descopere fapta lor cea groaznică, au spus că nu au nevoie de ajutor. Însă în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sânge picurând din spatele vehicolului, şi a chemat poliţia pentru investigaţii, căci întreaga scenă şi cei trei oameni dădeau de bănuit. Poliţiştii a sosit şi, văzând sângele de sub maşină şi de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.

Ei bine, atunci când au deschis portbagajul, dintr-odată!, bărbatul saudit s-a sculat, în chip vădit şi minunat în viaţă şi teafăr, zicându-le: “Chiar acum această Panaghia a isprăvit să-mi coasă gâtul, chiar aici (şi le-a arătat zona mărului lui Adam), după ce mi-a cusut restul trupului”. Văzând aceasta, cei trei ucigaşi şi-au pierdut de îndată minţile – au înnebunit. Poliţia le-a pus cătuşele şi în timp ce erau purtaţi către un spital de nebuni, criminalii strigau că este cu neputinţă ca bărbatul saudit pe care îl omorâseră, decapitaseră şi măcelăriseră să mai fie în viaţă.

Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de către doctori, iar aceştia au confirmat şi au întărit faptul că cusăturile erau făcute de puţină vreme, validând astfel această întâmplare minunată. Cusăturile erau, şi sunt încă, evidente. Atunci când sauditul a ieşit din portbagajul maşinii, părea a fi, literalmente, făcut din nou (pus laolaltă), mărturisind într-una că Panaghia a pus la loc trupul său şi l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.

Imediat după aceasta, arabul saudit şi-a chemat rudele în Siria, şi au mers toţi împreună la mănăstirea Panaghiei Saidnaya, dând laudă, slavă şi rugăciuni, iar în locul darului iniţial de 80.000 dolari SUA (pe care îl făgăduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Născătoarea de Dumnezeu.

Astăzi, atunci când bărbatul acesta istoriseşte amănuntele acestei minuni copleşitoare, îşi începe povestirea cu cuvintele: “Pe când eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmează…” – ceea ce arată că nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.

Această minune a covârşit cu înfricoşată surprindere toată lumea arabă – musulmană şi întreg Orientul Mijlociu.

SLAVĂ DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU, DOMNUL PUTERILOR”
(Frăţia Sfântului Mormânt, Patriarhia Ierusalimului)
Părintele Igantie, Egumen
Sfânta Mănăstire a Păstorilor
Bt Ahur-Vithleem
POSTUL MARE, MARTIE 2005
Text cules de arhimandritul Nectarie Serfes,
Boise, Idaho, SUA
Ajunul Înălţării Domnului, 8 Iunie 2005
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

PANAGIA THE SURGEON: Decapitated Saudi’s head stitched back on in the boot of a car, by the mother of God!

“The Miracle in Syria”

Compiled by Archimandrite Nektarios Serfes, Boise, Idaho USA
In December 2004 a Saudi Arabian man, a Moslem, appeared before several new agencies to relate the following incredible event he experienced and which changed his life (this story appeared on TV, the Internet, radio, and was circulated in newspapers, magazines, and pamphlets throughout Saudi Arbia, Syria, Palestine, and evidently in all neighboring countries.

Some years ago, this man married a very rich Moslem woman but sterile. As the years passed, and despite all their efforts and significant medical expenses with many doctors, they remained childless. The man’s parents suggested to him that he marry a second woman, while upholding his initial marriage (as the local laws permits up to four concurrent marriages).

Being exhausted, worried, and downhearted, he did not accept his parents’ advice but rather chose to vacation with his wife in Syria. There, they hired a limousine with a driver who would serve as tour guide fro all their site-seeing excursions throughout Syria. As the vacation progressed, the driver noticed that the Saudi Arabian couple was experiencing bitterness, pain, and grief. Having gained familiarity with the couple, the driver cautiously asked them whey they appeared to be so unhappy-was it perhaps because he was not conducting the tour to their satisfaction?

The couple confided to the driver that the source of their unhappiness was their inability to have children. The driver who was also a Moslem, then told them that in Syria the Christians, specifically the Orthodox Christians, have a monastery named Panagia Saidraya (Arabic word meaning Our Lady) and that many people who can’t have children take refuge to Her miracle-producing icon. They go to the monastery and there they are given to eat, the wick form the lamp which burns before the miraculous icon. And then the “Mary” of the Christians gives them according to their faith, what they wish for.

Becoming excited, the Saudi Arabian and his wife asked the driver to take them to the monastery “Saidnaya” of “The Lady of the Christians” and said that if we have a child, then I will come back and I will give you $20,000.00 US and, I will give the monastery $80,000 US. So they went to the monastery and did as they were instructed. Later they returned to their homeland and after some time the wife was found pregnant. In a few months she gave birth to a charming baby boy. It was truly a miracle of Our Lady Theotokos.

Now, as soon as his wife gave birth the Saudi Arabian man wanted to return to Syria to uphold the promises he had made. Upon his return he called the same driver and asked to be picked up at the Damascus airport. But the driver was cunning and wicked and he persuaded two of his friends to go to the airport with him to pick up the rich Saudi Arabian man and to take his money and kill him. So they picked up the rich man at the airport and he, as they drove, without realizing that they had planned to kill him, told the friends of the driver that he would give them also $10,000 US each.

These men still not satisfied, deviated from the route to the monastery and went to a deserted place and proceeded to slay the Saudi Arabian man and to cut off his head and other parts (hands and legs) of his body into pieces. Blinded by passion and overcome by the horrific act that they just committed, they put the man’s remains in the trunk of the car rather than just leaving him there. After taking his money, watch, and all that he had, they proceeded to find another deserted place to discard the remains.

Then on the National highway, their car broke down and stopped in the middle of that road. The three men got out to determine why the engine had stalled. Then a passerby stopped to help them but they, afraid that their terrible act would be discovered, pretended that they did not need any help. But as the passerby motorist was leaving, he noticed blood dripping from the rear of the vehicle and he called the police to investigate because the scene and the three men looked suspicious. The police came and they saw the blood under the car and on the pavement so they ordered that the trunk be opened.

Well, when the opened the trunk, lo and behold, the Saudi Arabian man lifted himself out, obviously and amazingly alive and in good health, saying to them “Just now this PANAGIA finished stitching my neck, right here (showing them the area of his Adam’s Apple), after first stitching up the rest of my entire body”. Seeing this, the three criminals immediately lost their minds-becoming like mad. The police handcuffed them and as they were being taken away to an asylum for the insane, the criminals started raving that it could not be possible that the Saudi Arabian man whom they killed, beheaded, and dissected could yet be alive.

The Saudi Arabian went to a medical facility to undergo examination by doctors and medical examiners who confirmed and attested that the stitching was done very recently, thereby validating the miraculous event. The stitches were, and still are, obvious. When the Saudi Arabian came out of the car’s trunk, he had the appearance, literally, of just having been refabricated (put back together) to which he continuously confessed that they PANAGIA had rejoined his body and resurrected him with the help of her Son.

Immediately after this, the Saudi Arabian called his relatives to come to Syria and they all went together to the monastery of Panagia Saidnaya and offered up prayers, praises, and glorification, and instead of the initial gift of $80,000 US (which was promised), he gave $800,000 US to the Theotokos.

Today, as this man relates the details of that overwhelming miracle, he starts his narration with “When I was a Moslem this happened to me” this indicating he is not longer a Moslem, as neither is his family.

This miracle stunned with awesome surprise the entire Arabic/Moslem nation and all of the Middle East.

“LIVES LORD OUR GOD, THE LORD OF HOSTS”
(Brotherhood of the Holy Sepulcher, Patriarchate of Jerusalem)
By Father Ignatios, Abbot
Holy Monastery of The Shepherds
Bt Ahur-Bethlehem
GREAT LENT, MARCH 2005

Submitted and compiled by Very Rev. Archimandrite Nektarios Serfes
Boise, Idaho
USA
Eve of the Ascension of Lord, 8 June 2005
Glory to God for all things!
Most holy Mother of God, save us!

Peace to your souls!
Humbly In Our Lord God,
+Archimandrite Nektarios Serfes
Who prays for you!

Articol preluat de pe blog-ul lui Laurentiu Dumitru

Minunile Maicii Domnului

2009-11-19T05:45:00.003+02:00

Aceasta minune are loc in fiecare an de Adormirea Maicii Domnului.Serpii vin in acea zi , se urca pe icoana, au un comportament bland si , asa cum au aparut, asa si pleaca in aceeasi zi. Nu exista nicio explicatie stiintifica asupra acestui fapt .Exista mai multe explicatii vis a vis de minunea aceasta.Se spune ca manastirea de maici de aici, din Kefalonia, fiind atacata, maicile s-au rugat Maicii Domnului care a trimis numerosi serpi care au inspaimantat pe pirati si acestia au fugit. Alta istorie spune ca icoana s-a aflat intr-un cuib de serpi, si prin purtarea Preasfintei Nascatoare de grija serpii au fost salvati de pradatori.

Preaferictul Parinte Pavle Patriarhul Serbiei a trecut la Domnul

2009-11-16T06:01:00.003+02:00

Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l aseze in randurile dreptilor!
http://www.orthphoto.net/photo.php?id=48012&p1=5&p2=5

Scurt gand despre lacrimi

2009-11-16T01:25:00.010+02:00

Traieste omul cu de toate in viata lui si alearga dupa toate si le aduna pe toate si dupa asta, daca-L afla pe Dumnezeu prin milostivirea si lucrarea Duhului Sfant si incepe sa caute la Cele de Sus nemultumit de cele de jos, se pune pe plans si se intristeaza si ochii lui varsa lacrimi nenumarate.
Plange omul care a trait adunandu-le pe toate ale lumii, pentru ca ii da Dumnezeu sa inteleaga de acum, ca nimic din toate nu-s ale lui, nimic nu are al sau. Si plange ca intelege ca toata goana lui a fost fara rost si a pierdut zilele vietii lui petrecand in agoniseala nimicului. Si plange omul ca intelege ca nimic din ce va avea nu-i al lui si ca nimic din ce are nu-i al lui!
Intelege ca, pana si aceasta intelegere la care a ajuns acum , ca, pana si aceasta cunoastere a nimicniciei vietii sale, i-a fost data din Mila Celui PreaInalt, Ce nu voieste ca omul sa piarda sufletul sau prin agonisirea celor de jos, si nu prin vreo oarece stiinta a lumii acesteia pe care se straduia s-o stapaneasca.
Plange omul ca se vede de acum, nu in ipostaza celui ce cucerea lumea si o stapanea, ci in starea celui stapanit si devorat pana la epuizare de lumea insasi.
Plange omul ca intelege abia acum cat de Milostiv si Indelung Rabdator a fost si este Dumnezeu cu el, cel ce se pierdu-se in agoniseala celor stricacioase si nu se ingrijise de cele ale vesniciei.
Plange omul si lacrimile nu i se sting din pricina bucuriei aflarii acestora, a bucuriei pe care Duhul Sfant i-a salasluit-o in inima deindata ce s-a trezit din petrecerea in moartea cea duhovniceasca de aici si a inceput gatirea vietii celei de dincolo.
Plange omul si varsa lacrimi amestecate: lacrimile pocaintei si lacrimile nadejdii, caci se smereste si plange vazandu-se pe sine cum mortii se daduse si gol de viata se aflase in cele ce traia cand intru toate era si pe toate le avea( cele ale lumii) si, se mangaie cugetand la multa Iubire si Rabdare a lui Dumnezeu ce este toata intreaga in cuvintele "Bucurie se face in cer pentru un pacatos ce se pocaieste" si iarasi "Scoala-te de cate ori vei cadea si te vei mantui" .
Doua lacrimari mari intovarasesc omul in viata cea trupeasca: la nasterea sa - omul plange cand vine pe lume si, la moartea sa - cand plange ca paraseste pe cei dragi de aici, familia si prietenii lui, ca paraseste lumea.
Doua sunt si lacrimarile omului din viata cea duhovniceasca, din viata omului ce cauta si afla pe Dumnezeu - lacrimarea trezirii, lacrimarea pocaintei caci "pierdut era si s-a aflat, mort era si a inviat" si fericita lacrimare la gustarea si simtirea dulcetii Iubirii lui Dumnezeu, la gustarea si desmierdarea in cele ce Duhul i le aduce si de care nu vrea sa se desparta.

Iar toate acestea le afla deplin numai cel ce cauta si voieste sa lepede desimea pacatului si sa puna in loc randuiala vietuirii spre cele ce Dumnezzeu le-a gatit inca de la facere, a petrecerii celei de jos spre dobandirea Celor Inalte,

Dumnezeului nostru slava Amin!

Acatistul Sf. sf.Muc. Vichentie diaconul

2009-11-11T05:24:00.006+02:00

Condacul 1 :

Cuvântul lui Dumnezeu l-ai pus in inima ta spre a fi măngâiere, ajutor şi sporire în toate lucrurile cele bune şi folositoare Sfinte Mucenice Vichentie, încă din tinereţile tale, arătându-te pururea sârguitor pentru pătrunderea tainelor celor dumnezeieşti. Pentru aceasta cântăm ţie : Bucură-te Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Icosul 1 :

Îngerilor celor netrupeşti te-ai asemănat lepădând toate lucrurile cele trupeşti ale tinereţilor, nevoindu-te a învăţa legea lui Dumnezeu şi, gustând din dulceaţa cea făr de seamăn a slovelor celor sfinte, le-ai aflat pe acestea mult aducătoare de fericire duhovnicească mai înaltă decât orice altă bucurie a lumii acesteia. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, al lui Hristos căutătorule din tinereţile tale,
Bucură-te, că ai plăcut a sluji lui Dumnezeu mai mult decât a sluji oamenilor,
Bucură-te, cel ce ziua si noaptea însetai şi flămânzeai după legea lui Dumnezeu,
Bucură-te, dorirea nesfârşită a tuturor lucrurilor celor bune şi folositoare sufletului.
Bucură-te, pilda cea bună a tinerilor din toate timpurile ;
Bucură-te, minte ridicată la cele mai presus de lume,
Bucură-te, cel ce tinereţile tale nu le-ai cheltuit precum fiul cel risipitor,
Bucură-te , că mintea ţi-ai gătit-o cu virtuţile creştineşti şi nu ţi-ai rănit-o cu patimile tinereţilor,
Bucură-te, mult sârguitorule către dogmele dumnezeieşti.
Bucură-te, mlădiţa tânără odrăslită spre sfinţenie.
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al -2 lea :

Văzând fericitul Valerie, episcopul Augustopolei, pe ucenicul său cel iubit că prin râvnă a dobândit de la Dumnezeu bună pricepere în cele de sus şi alese purtări, precum Mântuitorul a purtat de grijă de ucenicul ce la Cină şi-a plecat capul pe pieptul său, aşa şi dânsul te-a luat sub ascultarea sa, făcându-te pe tine, Sfinte Mucenice Vichentie, lucrător al învăţăturilor lui Dumnezeu . Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al -2 lea :

Precum oarecând de demult iubitorul de Dumnezeu Moise a primit de la Imparatul lumii ca fratele său, Aaron levitul, să-i fie sprijin în propovăduirea cuvântului dumnezeiesc, aşa şi tu, Sfinte Mucenice Vichentie, de episcopul tău, fericitul Valerie, ai fost chemat şi, pentru dânsul unealtă a propovăduirii slovelor celor pline de har ale lui Hristos te-ai făcut cetăţii Augustopolei şi întregii Spanii. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, vrednic cinstitor al hainei diaconeşti,
Bucură-te, că, precum fiul cinsteşte pe tatăl său prin ascultare, te-ai arătat lui Valerie cel cu nedesluşită grăire vrednic ascultător,
Bucură-te, că pe dânsul l-ai bucurat cu frumseţea graiului tău,
Bucură-te, cel ce din tinereţe ai adus poporului dulceaţa dumnezeieştii Scripturi ,
Bucură-te, binegrăitorule al sfinţeniei harului dumnezeiesc ;
Bucură-te, că în biserică fiind, poporul se hrănea din înţelepciunea cuvântului tău,
Bucură-te, că nu numai în Biserică, ci în tot locul cu osârdie povăţuiai pe calea mântuirii,
Bucură-te, tinereţe sfântă ce mângâi sufletele răpuse de păcate,
Bucură-te, că pământul Spaniei l-ai umplut de cuvântul Evangheliei.
Bucură-te, al dreptcredicioşilor povăţuitor şi drept învăţător,
Bucură-te, că în tot locul şi în tot ceasul neîncetat cauţi a aduce oamenilor pe Mirele Ceresc,
Bucură-te, că prin gura ta s-au descoperit multora învăţătura Sfintei Biserici,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al- 3 lea :

Căutând prigonitorul împărat Diocleţian a pierde pe toţi dreptmăritorii creştini, a trimis pe Dacian judecătorul să verse sângele celor ce slăveau pe Hristos, Împăratul Lumii.Şi, în Valencia aflându-se, a vărsat mult sânge creştinesc şi, auzind de frumuseţea graiului plin de harul dumnezeiesc al lui Vichentie diaconul, a poruncit a-l aduce la dânsul dimpreună cu episcopul Valerie, spre a-i da la multe chinuri, căci pururea slăveau pe Dumnezeu zicând : Aliluia !

Icosul al-3 lea :

Mulţime de ostaşi a trimis prigonitorul Dacian pentru a duce la scaunul de judecată pe tine, Sfinte Vichentie. Şi, cu grele legături de fier prinzându-te dimpreună cu învăţătorul tău Valerie, legat fiind de cai, te-au târât pe drum rănindu-ţi trupul tău cel sfânt. Pentru aceasta cu evlavie cântăm ţie :
Bucură-te, că trupul tău zdrobit de pietre pentru Hristos s-a făcut,
Bucură-te, că frumuseţea cea tinerească a trupului tău spre chinuire o ai dat,
Bucură-te, cel ce ai înţeles de la Mirele Ceresc că omul se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu,
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat de la Izvorul de Viaţă curgător care este Hristos,
Bucură-te, că întunericul temniţei s-a prefăcut în lumina harului lui Dumnezeu,
Bucură-te, că neîncetat sub pronia lui Dumnezeu te-ai aflat cu episcopul tău,
Bucură-te, că în lanţuri, precum odinioară Apostolii , n-aţi încetat a lăuda pe Dumnezeu,
Bucură-te, cel ce ai iubit hrana duhovnicească mai presus decât cea trupească ,
Bucură-te, că Dumnezeu întăriţi cu trupul si fără slăbire v-a arătat prigonitorului Dacian,
Bucură-te, că veseli şi sănătoşi v-aţi înfăţişat înaitea lui,
Bucură-te, cel ce foame şi sete şi lanţuri pentru Hristos le-ai răbdat,
Bucură-te, că toate cu bucurie le-ai primit spre câştigarea cununilor celor muceniceşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 4-lea :

Domnul, Cel ce surpă pe cei puternici şi înalţă pe cei smeriţi, te-a arătat pe tine, Sfinte Vichentie, cu râvnă dumnezeiască, ruşinând pe Dacian prigonitorul ce cu aprigă iuţeală şi mânie s-a năpustit asupra învăţătorului tău. Căci tu sfinte, mic cu anii şi cu treapta slujirii, ai sfărâmat mândria îngâmfatului muncitor cântând lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul al 4-lea :

,,Mărturiseşte cu glas tare puterea lui Hristos, mustră cu limba slobodă şi biruieşte nebunia acestui om viclean care voieşte a face război cu Dumnezeu Făcătorul său’’ strigai către Valerie episcopul ce se spăimântase, căutând a-l întări în faţa mâniei lui Dacian. Dar tu Vichentie Sfinte, plin de Duhul Sfânt fiind, ne înveţi pe noi a preaslăvi pururea pe Hristos şi a răbda toate pentru Dânsul ; pentru aceasta noi credincioşii te întâmpinăm cu laude ca acestea :
Bucură-te, pururea mărturisitor al lui Hristos, Mântuitorul lumii,
Bucură-te, că inima ţi-ai deschis-o primind pe Cuvântul cel Întrupat,
Bucură-te, surpător al eresurilor celor păgâneşti,
Bucură-te, al creştinilor sfânt îndreptător către cele de sus,
Bucură-te, grabnic întăritor al celor slabi în credinţă,
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat cu tăria credinţei tale capiştile cele idoleşti,
Bucură-te, că raiul ţi s-a gătit,
Bucură-te, că în locaşurile îngerilor te-ai sălăşluit,
Bucură-te, că fără încetare preaslăveai pe Dumnezeu,
Bucură-te, slava cea pururea a diaconilor,
Bucură-te, că Dumnezeu s-a făcut ascultător rugăciunilor tale,
Bucură-te, că ai umilit pe trufaşul tiran cu râvna credinţei tale,
Bucură-te, Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 5-lea :

Văzând aprigul duşman al creştinilor, nesfârşita ta iubire către Dumnezeu, a poruncit ostaşilor să gătească trupului tău Sfinte felurite unelte de muncire. Dar tu, Mucenice, ca un mult râvnitor şi puternic răbdător nu conteneai a mărturisi cu credinţă pe Dumnezeu Cel Unul în Treime şi striga-i în suferinţe lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 5-lea :

Pământul s-a binecuvântat umplându-se de sângele tău, căci şiroaie izvorau din rănile tale cele adânci spre bucuria semeţului prigonitor Dacian. Dar tu, Sfinte, ca un vrednic urmaş al Sfântului Arhidiacon Ştefan, te arătai mai doritor a pătimi pentru Hristos decât a trăi fără de Dânsul ; pentru aceasta tot poporul cântă ţie :
Bucură-te, vrednic propovăduitor al adevărului dumnezeiesc,
Bucură-te, că pildă de statornicie în iubirea lui Dumnezeu te-ai făcut nouă credincioşilor,
Bucură-te, cel ce pământul l-ai sfinţit cu curgerea sângelui tău ,
Bucură-te, că asemenea lui Hristos ai pătimit ,
Bucură-te, că trupul spre aprige suferinţe ţi l-ai dat,
Bucură-te, că cereai neîncetat a-ţi fi cumplit strujit sfântul tău trup,
Bucură-te, pentru care durerea s-a prefăcut în bucurie,
Bucură-te, al chinurilor pentru Hristos vrednic doritor,
Bucură-te, al Celor mai Înalte locuitor,
Bucură-te, pururea pentru noi înaintea Scaunului Dumnezeirii rugător,
Bucură-te, că dimpreună cu Ştefan la Liturghia Cerească lui Dumnezeu eşti slujitor,
Bucură-te, lăcaş de odihnă al Duhului celui Sfânt,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 6-lea :

Sufletul tău, Sfinte Mucenice Vichentie, din tinereţile tale ţi l-ai gătit spre a fi vas ales al lui Dumnezeu. Pentru aceasta, nu numai că răbdai ca pe nişte binefaceri durerile cele amare ale chinurilor ci, rugai stăruitor pe tiranul Dacian ca mai multe şi mai grele munci să dea trupului tău care neîncetat lăuda pe Dumnezeu cântând : Aliluia !

Icosul al 6-lea :

,,Porunceşte slugilor tale să mă bată neîncetat până nu va mai rămâne carne pe mine.Iar eu,robul lui Hristos, Domnul meu, sunt gata a răbda toate pentru numele Lui ’’ strigai ruşinând pe prigonitorul tău Sfinte, râzând de mânia lui cea neîmblânzită de suferinţele tale. De aceea auzi de la noi credincioşii Mucenice cuvinte ca acestea :
Bucură-te, pururea mărturisitor al dumnezeirii lui Hristos, Domnul nostru,
Bucură-te, că fericirea veşnică prin răbdarea chinurilor ai agonisit-o
Bucură-te, că răsplată de sfinţenie ai primit în dar de la Dumnezeu,
Bucură-te, că nebunia păgânilor ai mustrat-o cu dreapta ta credinţă,
Bucură-te, al diavolilor biruitor,
Bucură-te, iubirea nemăsurată cea către Dumnezeu,
Bucură-te, vrednic mărturisitor al Treimii celei Una,
Bucură-te, dor nestins după lumea cea cerească ,
Bucură-te, că trupul ţi l-ai desfătat cu toate cele dureroase, preamărind pe Hristos,
Bucură-te, miel nevinovat de jertfă din turma Păstorului Ceresc,
Bucură-te, grai înmiresmat de nectarul cuvântării de Dumnezeu,
Bucură-te, prin care Biserica se împodobeşte,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 7-lea :

Mucenice, mult nevoitorule pentru Hristos, nebiruit te-ai făcut faţă de judecătorul tău care, necunoscând puterea lui Hristos ce te întărea, căuta cu vicleşug să piardă sufletul tău sfinte. Dar tu, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, ai defăimat înşelăciunea sa şi preamăreai puterea lui Dumnezeu strigând : Aliluia !

Icosul la 7-lea :

Cu anii tânăr fiind, dar cu mintea, duhovniceşte înaintat, te-ai arătat Sfinte Mucenice Vichentie; pentru aceasta toate le–ai lepădat din viaţa ta păstrând doar Odorul cel mai de preţ, pe Hristos, Mântuitorul lumii, pentru care, multe ai pătimit cu vitează cugetare ; de care noi minunându-ne grăim ţie unele ca acestea :
Bucură-te, cel ce crucea pat de suferintă ţi-ai făcut,
Bucură-te, că la dânsa ai alergat dorindu-o neîncetat,
Bucură-te, că pe slugi certai că muncile ţi le-au oprit,
Bucură-te, că Hristos te-a întărit cu darul Său,
Bucură-te, că ai făcut să străluceasacă Cuvântul lui Hristos.
Bucură-te, propovăduitorule al Luminii Evangheliei,
Bucură-te, că în chinuri fiind dădeai slavă lui Dumnezeu,
Bucură-te, că numele tău Biruitor s-a chemat,
Bucură-te, că spre munci grozave pe ostaşi ai îndemnat.
Bucură-te, că şi fiare încinse a pătimit trupul tău,
Bucură-te, că trupul ţi l-ai împodobit cu frumuseţe îngerească,
Bucură-te, că păgânii s-au aflat ruşinaţi de dragostea ta cea după Dumnezeu,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 8-lea :

Cetele cele îngereşti privind către mulţimea suferinţelor tale şi văzându-te pe tine sfinte cum nu încetai a pune mai presus de viaţa ta pe Mirele Ceresc , ţi s-au făcut împreună locuitori în temniţă şi împreună cu tine se bucurau, pe Domnul slăvind şi cântând Lui : Aliluia !

Icosul al 8-lea :

Iubitorule de chinuri, purtând în sufletul tău pe Cel Minunat întru sfinţi, ai primit de la Dânsul darul minunilor de care s-au înfricoşat mult ostaşii ce străjuiau temniţa ta; care, degrab alergând la tiranicul judecător, au mărturisit înaintea acestuia arătările îngereşti. Pentru aceasta şi de la noi primeşte laudă ca aceasta :
Bucură-te, că temnicerul s-a creştinat minunându-se de puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că suferinţele îngerii ţi le-au mângâiat,
Bucură-te, că de la dânşii bucurie ai primit ,
Bucură-te, cel ce şi pe pământ şi în cer împreună cu aceştia petreci.
Bucură-te, cel ce şi cu mai multă putere lăudai pe Dumnezeu,
Bucură-te, că lumina lui Hristos ţi-a luminat întunericul temniţei tale,
Bucură-te, că Împărăţia lui Dumnezeu ai câstigat,
Bucură-te, al raiului locuitor vrednic,
Bucură-te, că patul cel frumos gătit ţie de Dacian l-ai urât,
Bucură-te, că cioburile întinse în temniţă trupul tău de suferinţe istovit au odihnit,
Bucură-te, că trupul tău, temniţa, cu mireasmă sfântă de trandafiri a înmiresmat,
Bucură-te, ale cărui buze umpleau văzduhul de cântări dumnezeieşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 9-lea :

Chinurile tale Sfinte, cutremură pe oricine cutează a gândi la ele. Căci munci felurite şi grozave a suferit prea curat trupul tău, pentru care ai şi dobândit de la Dumnezeu cununa muceniciei şi părtaş vieţuirii celei înalte s-a făcut dimpreună cu netrupeştile puteri. De aceea, în rugăciuni te chemăm ca împreună să slăvim puterea celui Prea Înalt cu cântarea cea întreit sfântă zicând : Aliluia !

Icosul al 9-lea :

Eresurile diavoleşti ale ritorilor păgâni ai sfărâmat Vichentie cu dulceaţa cuvântării dogmelor celor dumnezeieşti; căci ai dat trupul spre a-ţi fi ars decât a trece prin foc cărţile cele sfinte din care se descoperă nouă învăţăturile cele sfinţitoare. Pentru aceasta noi credincioşii te întîmpinăm cu laude ca acestea :
Bucură-te, că puterea vicleanului judecător ai zdrobit,
Bucură-te, că eresurile cele păgâneşti ai defăimat ,
Bucură-te, că pentru aceasta, scânduri de fier încins ţi-au ars coastele tale,
Bucură-te, cel ce şi pe grătar de fier încins ţi-ai întins trupul tău,
Bucură-te, că ai biruit focul materialnic cu focul iubirii lui Hristos,
Bucură-te, că mâinile Domnului au primit duhul tău,
Bucură-te, rugător nouă înaintea Scaunului de Judecată,
Bucură-te, cel ce temelie a dreptei credinţe, nouă te-ai făcut,
Bucură-te, tinereţe sfinţită de răbdarea cea în multe chinuri,
Bucură-te, că lumina harului Duhului Sfânt a strălucit întru tine,
Bucură-te, că prin jertfa ta, prilej de bucurie în cer te-ai făcut îngerilor şi nouă pe pământ,
Bucură-te, că lumea păgânilor s-a sfărâmat prin sângele tău,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 10-lea :

Bucurie nemăsurată a aflat sufletul tău care pătimea fără încetare durere grozavă, căci, mărturisind Numele lui Iisus Hristos, nebiruit te-ai descoperit şi, sfârşind nevoinţa pătimirii, te-ai sfinţit Vichentie, suindu-te la cer de unde te milostiveşti spre cei ce în rugăciuni stăruiesc spre tine şi cântă : Aliluia !

Icosul al 10-lea :

S-au spăimântat cei ce te prigoneau de Dumnezeu Care, te-a întărit în pătimiri; pentru aceasta sălbaticiunilor pustiului ţi-au aruncat trupul Vichentie. Dar Domnul, străjer, împotriva firii sale, ţi-a rânduit a-ţi fi corbul şi marea n-a îngăduit-o a fi loc de odihnă pentru tine Sfinte. Pentru aceste ale tale minuni, cântări de laudă îţi aducem zicând :
Bucură-te, oaspete veşnic în cămările lui Dumnezeu ,
Bucură-te, că Tatălui Ceresc fiu mult iubit te-ai făcut,
Bucură-te, că Fiului Său Celui Întrupat vrednic următor întru suferinţe te-ai mărturisit,
Bucură-te, că Duhului Sfânt lăcaş de odihnă te-ai arătat,
Bucură-te, cel ce pentru care corbul, împotriva firii sale, străjer trupului tău s-a făcut,
Bucură-te, că prin grija lui neatins de păsări acesta s-a păstrat,
Bucură-te, că lupul, în chip minunat, de dânsul a fost izgonit,
Bucură-te, că şi marea s-a binecuvântat primind trupul tău ,
Bucură-te, că prigonitorii văzând trupul tău pe uscat odihnindu-se mai-naintea lor, au fugit spăimântându-se,
Bucură-te, prin care păgânismul s-a înfricoşat de puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, mângâierea văduvei care cu evlavie a ridicat moaştele tale sfinte,
Bucură-te, Sfinte Vichentie , Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 11-lea :

Ofrandă fără de prihană, de bună voie adusă lui Dumnezeu eşti Vichentie; căci iubirea Domnului ai pus-o mai presus de firea ta cea stricăcioasă. Şi acum, întru nestricăciune ţi-ai gătit trupul tău care şi străluceşte în Lisabona şi, de la care, mulţime de credincioşi primind binecuvântări, cântă Purtătorului de grijă al tuturor şi Domnului nostru : Aliluia !

Icosul al 11-lea :

Cerurile deschizându-se, cu bucurie au primit cinstit sfânt sufletul tău, care, purtat de sfinţii îngeri, s-a aşezat în mâinile Domnului tău pe care n-ai încetat în suferinţe a-L dori. Iar noi, văzând această minune, strigăm cu smerenie către tine cuvinte ca acestea :
Bucură-te, mucenice grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mare apărător al credinţei celei sfinţitoare,
Bucură-te, că prin tine s-a mărturisit puterea lui Dumnezeu,
Bucură-te, că viaţa de aici cea pieritoare ai dat-o pentru cea veşnică în locaşurile Domnului
Bucură-te, că împreună cu îngerii vezi pururea slava lui Dumnezeu,
Bucură-te, izvor de întărire şi mijlocitor grabnic pentru oameni descoperit,
Bucură-te, că dulceaţa graiurilor tale cele sfinte pe păgâni i-a îngrozit,
Bucură-te, că mintea de harul cel dumnezeiesc ţi-ai însufleţit,
Bucură-te, că alinare şi mângâiere în suferinţe, în cântările cele sfinte ai găsit,
Bucură-te, cel ce împreună cu Mina şi cu Victor eşti preamărit,
Bucură-te, că şi cu toţi sfinţii împreună în Împărăţia Cea de Sus petreci,
Bucură-te, cel ce întru desfătări cereşti te odihneşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 12-lea :

Rănile tale au descoperit nouă mucenicule, darurile duhovniceşti pe care Dumnezeu le găteşte tuturor celor care, prin felurite nevoinţe, mărturisesc Cuvântul Evangheliei lui Hristos; pentru aceasta, sărutând sfintele tale moaşte, de care nu ne-ai despărţit şi prin care ne-ai învrednicit a afla de la Domnul bucurie sfântă, strigăm zicând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 12-lea :

Nu găsim Sfinte, alese cuvinte prin care să cutazăm a cânta muncile tale, a lăuda multa ta răbdare în dureri şi nesfârşitele tale patimi,de care trupul tău cel tânăr s-a învrednicit şi, prin care te-ai făcut mult iubit de întreaga făptură cerească şi pământească; pentru aceasta cu smerenie în glas grăim ţie :
Bucură-te, că în ceata mucenicilor te-ai aşezat,
Bucură-te, că de la Dumnezeu ceri milă pentru păcatele noastre,
Bucură-te, că şi în cer înalţi psalmi de laudă către Domnul,
Bucură-te, că slujitorilor altarelor dumnezeieşti pildă de cinstire eşti,
Bucură-te, că nouă credincioşilor pe Hristos ni l-ai propovăduit,
Bucură-te, că din împresurări cumplite ne izbăveşti,
Bucură-te, mult iubitule de Hristos,
Bucură-te, pururea biruitor al neamului pâgânesc,
Bucură-te, neadormit ocrotitor al neamului crestinesc,
Bucură-te, dulce glăsuire a Cuvântului dumnezeiesc,
Bucură-te, apărător vrednic al cărţilor celor sfinte,
Bucură-te, ceea ce eşti credincioşilor urcuş spre cămările cereşti,
Bucură-te, Sfinte Vichentie, Mucenice mult doritor al lui Hristos !

Condacul al 13-lea :

O , mult pătimitorule şi mult doritorule mucenice al lui Hristos, pe care Însuşi Domnul, prin mâinile Sale cele Sfinte, te-a primit în Împărăţia Sa, primeşte de la noi aceste puţine stihuri de laudă ; izbăveşte-ne cu rugăciunile tale de viforul necazurilor noastre, întăreşte-ne în ispitele cele diavoleşti, mângâie durerile şi suferinţele noastre cele amare şi ne învredniceşte ca prin răbdarea lor în dragostea către Hristos, pe care, prin patimile tale L-ai preamărit, să câştigăm vieţuirea cea veşnică în Împărăţia Cerească şi, dimpreună cu tine, întreită cântare să aducem lui Dumnezeu : Aliluia ! (de trei ori)

Apoi se zice această RUGĂCIUNE

O, sfinte Mucenice Vichentie, mult doritor al lui Hristos, cel ce ai preamărit pe Dumnezeu cu suferinţele trupului tău şi care, pentru Dânsul, ai iubit chinurile, lăudând şi binecuvântând pe cei ce te prigoneau,nu ne trece cu vederea pe noi cei ce în necazuri, în ispite şi în nevoi te chemăm; roagă-te sfinţite mucenice lui Hristos Dumnezeul nostru, să nu se depărteze de la noi nevrednicii, să caute cu milostivire asupra robilor Săi cei împovăraţi cu multe păcate, pentru ca, nu cu mânie ci cu dreptate să ne mustre pentru fărădelegile noastre.
Aşa Vichentie mucenice cel asemenea cu îngerii, cu rugăciunile tale către Măntuitorul, întăreşte-ne pe noi cei slabi duhovniceşte, dă sănătate celor în suferinţe, orfanilor mângâiere, văduvelor alinare, tinerilor bunăpovăţuire ca, prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, să preaslăvim pe Dumnezeu şi pe tine să te mărim în vecii vecilor . Amin !

A lui Pr.D.V.A alcatuire prin voia si lucrarea lui Dumnezeu

La Eghina in casa Sfantului Nectarie2

2009-11-09T13:59:00.003+02:00

La Eghina in casa Sfantului Nectarie1

2009-11-09T13:47:00.007+02:00

Sfinti Parinti Athoniti

2009-11-02T02:08:00.003+02:00

Părinţi athoniţi. Bătrânul Teoctist Dionisiatul

Era o zi de iarnă a anului 1987. Cu barcagiul Mănăstirii noastre, părintele Nectarie, am pornit spre Mănăstirea Dionisiu. Aveam în program o discuţie duhovnicească cu părintele Teoctist Dionisiatul. L-am găsit la poarta Mănăstirii. Când ieşea din chilie mergea la intrarea Mănăstirii şi îi întreba pe vizitatori dacă s-au închinat la mormântul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, îngrijitorul de mulari. Dacă nu se închinaseră îi conducea la mormântul Sfântului din cimitirul Mănăstirii. Se închinau, aprindea candela şi le istorisea viaţa şi minunile Sfântului. Apoi îi ducea în chilia Sfântului în care stătea el însuşi acum. Din viaţa Sfântului ştim că într-o noapte Însuşi Hristos a venit în trup în chilie la Sfântul Nifon, l-a binecuvântat şi i-a arătat bunăvoinţa Sa pentru lupta şi smerenia sa. În locul respectiv, de mulţi ani, a fost pictată pe perete o icoană a Domnului. Acolo merg, sub povăţuirea părintelui Teoctist, mulţi închinători să vadă şi să se închine icoanei.
– Părinte Teoctist, blagosloviţi!
– Aaa, de unde sunteţi? De la Grigoriu, de la Grigoriu?
– Da părinte. Am venit să ne închinăm Sfântului Nifon.
Bucuros, ca întotdeauna, bătrânelul ne-a luat cu el ca să ne dea lămuriri, să ne povestească viaţa Sfântului, să ne sfătuiască… Ne-a dus în chilia sa. Ne-am închinat sfintei icoane şi ne-am aşezat să vorbim puţin. Ne-a impresionat chilia, care semăna cu o librărie religioasă. Peste tot erau icoane, de hârtie, pe lemn, de metal, aproape toate prăfuite. Cărţile, broşurile, pliantele, cărţile de rugăciuni, slujbele sfinţilor, lucrările patristice erau toate stivuite ici şi colo, gata să se prăbuşească, prăfuite, cele mai multe cu un semn de carte, pregătite să ofere cititorului hrana potrivită. Doar tavanul era curat, de se vedeau scândurile, deşi dacă ar fi fost posibil, părintele Teoctist ar fi pus şi acolo ceva din „bogăţia” de icoane şi cărţi.
– Părinte Teoctist, sunteţi de mulţi ani aici?
– Cu ajutorul Maicii Domnului sunt de 26 de ani. Aproape de când am venit sunt îngrijitorul bătrânilor. Cine altul să meargă? Eu m-am obişnuit deja aici şi ei cu mine. Îi iubesc şi mă iubesc. Mulţi bătrâni au trecut prin mâinile mele. Ce să vă spun părinţilor? În ceasul morţii unii sunt bucuroşi şi plini de pace, alţii se tem şi tremură. Aceasta în funcţie de modul în care şi-au trăit călugăria şi de lupta pe care au dus-o. Aşa va fi starea noastră în ceasul morţii.
– Unde te-ai născut părinte şi cum te-ai hotărât să vii la Mănăstire?
– M-am născut în satul Laiţa din Epir în 1919 din părinţi foarte credincioşi. Aceştia însă au murit curând şi ne-au lăsat orfani pe mine de 11 ani şi pe sora mea, de 7 ani. Când am mai crescut m-am dus la şcoala românească din satul nostru care funcţiona acolo pentru familiile de vlahi (aromâni). Când a izbucnit al doilea război mondial eram soldat. După liberare m-am îmbolnăvit de TBC. Timp de 5 ani am bolit. Medicamente nu erau iar medicii mă condamnaseră la moarte. Atunci m-am gândit să merg să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc ca să fiu pregătit. În acea noapte mi-a apărut în vis Sfântul Nicolae. M-a binecuvântat de trei ori şi mi-a spus: „Hai, de acum să posteşti Miercurile şi Vinerile”. Boala aceasta mi-a făcut bine. În ziua următoare m-am dus la o biserică să mă spovedesc. Am văzut în faţă una şi am intrat. Era închinată Sfântului Nicolae. M-am uitat la icoana lui şi era exact cum îmi apăruse în vis cu o noapte în urmă. M-am spovedit şi m-am împărtăşit şi m-am întors la sanatoriul unde eram internat. Şi iată, fraţilor, măririle lui Dumnezeu. Acelaşi doctor care-mi spusese că voi muri, după ce m-a pus la raze mi-a spus: „Poţi să pleci, nu ai nimic”.
După atâtea boli periculoase şi intervenţii dumnezeieşti ale Sfinţilor, s-a aprins în mine dorinţa de a lăsa lumea şi de a mă călugări ca să-mi mântuiesc sufletul. Ezitam însă pentru că nu ştiam dacă asta este voia lui Dumnezeu. Am cugetat şi m-am hotărât să merg la Tino, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, şi dacă o voi vedea cu ochii mei pe Maica Domnului să mă fac călugăr. Între timp îl visam adesea pe Cuviosul Nicodim Aghioritul care mă îndemna să mă fac monah. Tocmai citisem cartea lui „Deprinderi Duhovniceşti” şi de acolo cunoşteam că acela era el.
De 15 august 1959 m-am dus la Tino. Am văzut-o pe Maica Domnului îmbrăcată în negru, umblând prin biserică în ziua praznicului şi binecuvântând poporul. A văzut-o toată lumea şi din ochi curgeau lacrimile şuvoi. Toţi creştinii strigau: „Panaghia noastră, Panaghia noastră, mântuieşte-ne, miluieşte-ne”. Mi-am zis şi eu: „Vai, cine sunt că m-am învrednicit nemernicul s-o văd pe Maica Domnului? Eu păcătosul şi stricatul lumii!”. Părinţilor, credinţa noastră ortodoxă are taine mari şi negrăite. Fericit cel care crede şi iubeşte pe Dumnezeu. Acolo la Tino se fac multe minuni. Mare lucrare e să crezi în Dumnezeu şi în mila Lui.
– Părinte Teoctist, vă mai amintiţi şi alte istorisiri din viaţa dumneavoastră?
– Da, auziţi. Mătuşa mea, sora mamei mele, a văzut-o pe Sfânta Parascheva şi au vorbit o jumătate de oră. Când am văzut-o pe mătuşa mea după aceea m-am speriat; era galbenă ca ceara. „Ce ai păţit mătuşă?”. Mi-a spus că a vorbit cu Sfânta Parascheva, dar n-a vrut să-mi spună ce.
Într-o zi, înainte de a fi monah, stăteam la cafeneaua satului. Acolo, pe terasă, unii ziceau că există demoni, alţii că nu. Eu când am auzit discuţia, m-am băgat zicând: „Eh, demoni! Astea-s poveşti ieftine. Nu există nimic. Nu credeţi în treburi de-astea”. A auzit însă Dumnezeu cuvintele mele şi seara, când m-am întins în pat să mă culc, s-a trântit pe mine un drac greu ca piatra. Abia mai puteam să respir. Mă mir că nu am făcut stop cardiac. Numai ce zisesem că nu există draci şi acum… Mi-am amintit că învăţătorul nostru ne-a spus ca atunci când avem vreo ispită să spunem „Crezul” şi „Tatăl nostru”. Când am început să zic acestea, aa… m-am eliberat. Şi toată noaptea nu m-am oprit din a spune cele 2 rugăciuni.
Pe timpul războiului de eliberare am luptat în armata de rezistenţă. Când frontul a căzut, nemţii strângeau prizonierii în trenuri şi-i trimiteau în Germania. Adunaseră deja vreo 500 de oameni. Pe unii însă am văzut că-i dădeau jos din tren. Mi-a venit şi mie rândul şi am ascultat cu atenţie ce ziceau cei pe care-i lăsau liberi. I-am auzit zicând: „Mahomedan din Xanthi”. Când mi-a venit rândul am strigat şi eu: „mahomedan din Xanthi” şi mi-au dat drumul. Dar eu mi-am dat seama că asta era o lepădare de Hristos. Am fost la mulţi duhovnici şi toţi m-au sfătuit să-mi fac Mirungerea. Într-adevăr, un duhovnic de la Mănăstirea Sfântul Pavel m-a miruns şi astfel am reintrat în Biserica Ortodoxă.
Câţiva ani am fost responsabil la conacul mănăstirii din Careia. Pe 2 August aveam praznicul Sfântului Ştefan Protomartirul. Invitasem şi un ieromonah rus, părintele Dometie, om de mare virtute. Când a intrat în biserică s-a oprit.
– De ce nu intri să slujeşti, părinte Dometie?
– Nu vedeţi că slujeşte şi tămâiază altcineva? Ce nevoie mai e de mine?
Era Sfântul Ştefan, păzitorul conacului nostru, pe care noi însă nu-l vedeam.
Altă dată, după ce m-am împărtăşit, mi-a venit să vărs. Un gând mi-a răsărit în inimă: „ia ulei din candela Sfântului Ştefan şi unge-te pe frunte”. Eee… asta era! Vie este credinţa noastră, părinţilor! Mai am şi altele să vă spun dar, când sunt multe cuvinte, uităm de Dumnezeu.
La insistenţele noastre, Părintele Teoctist a mai continuat cu o istorisire.
– Odată eram bucătar şi primisem poruncă să pregătesc năut. Am fiert năutul trei ore şi tot tare era. S-a terminat Liturghia şi masa trebuia servită. Eram silit să pun năutul în farfurii dar era încă nefiert, tare ca piatra. „Dumnezeule, ce să fac?” am strigat. Dintr-o dată mi-a venit un gând: „aruncă în mâncare uleiul din candela Sfântului Ştefan!”. După ce am aruncat în cazan uleiul, năutul a mai dat un clocot şi a fost moale.

– Aţi cunoscut personal purtarea de grijă a Sfântului Ioan Botezătorul, patronul Mănăstirii voastre?
– Eu nu. Părintele Visarion, însă, l-a văzut. Se plimba odată pe ţărmul mării şi, în dreptul proschinitarului Sfântului, i-a apărut însuşi Sfântul. L-a binecuvântat de trei ori şi l-a făcut inginer, fără să fi mers nici un an la şcoală.

Altă dată, îmi amintesc, mă îmbolnăvisem de gripă. Tuşeam şi aveam febră mare. Gândul mi-a spus să merg şi să mă închin la cele 15 Sfinte Moaşte ale Mănăstirii şi o să mă vindec. Într-adevăr, am găsit preotul de rând, mi-a scos Sfintele Moaşte, m-am închinat şi m-am însănătoşit.

– Părinte Teoctist, ce lucrare trebuie să săvârşim mai cu apăs pentru mântuirea noastră?
– Toate. Şi rugăciunea, şi ascultarea, şi iubirea, şi tăcerea şi slujbele. Ai văzut mâncarea? Vrei şi pâine, şi apă, şi usturoi, fructe etc. Încet, încet părinţilor, şi toate vor veni. E de ajuns să luptăm. Agurida încet-încet se face miere.

Părintele Teoctist iubea foarte mult Sfânta Euharistie. Mi-a spus că ea (Sfânta Euharistie) l-a adus la Mănăstire, altfel ar fi fost pierdut definitiv în lume. Se lăuda cu faptul că urmează rânduiala celor tineri la Sfânta Euharistie, spre deosebire de cei bătrâni care aveau o rânduială diferită, împărtăşindu-se mai rar.

Părintele Teoctist nu impresiona prin aspectul său exterior. Umbla aplecat şi arareori privea pe ceilalţi în faţă. Deoarece toată ziua şi noaptea umbla pe la paturile bolnavilor se încovoiase de spate. În mâna stângă ţinea un komboskini mare şi zicea rugăciunea. Se ferea să povestească întâmplări din viaţa sa, ci doar din a Sfinţilor. Modul povestirii era foarte viu şi expresiv. Bucura până în adânc inima celor cu care vorbea. Aşa, era iubit de toţi. Cei care-l cunoşteau bine, îl „vânau” de-a dreptul, numai ca să-l audă şi să-l vadă puţin.

Părinţii din Mănăstirea lui spun despre părintele Teoctist că este foarte iubitor de slujbe şi ascultător. Slujea oriunde era chemat: la bucătărie, la trapeză, ca cititor în biserică. Întotdeauna alerga cu simplitate călugărească şi bucurie. Răspândea bucurie şi pace. Niciodată nu s-a culcat seara având vreo pricină de supărare cu cineva. Se îngrijea să se împace dacă avusese vreo neînţelegere cu cineva. Odată a supărat pe un frate. Acesta fie din încer-care, fie din lucrare drăcească nu a vrut să-l ierte. Părintele Teoctist a căzut de trei ori şi i-a sărutat picioarele ca să ia iertare şi să se poată împărtăşi. Altă dată, nişte fraţi, ispitiţi de cel rău, l-au supărat chiar în ziua de Paşti, dar imediat s-au ruşinat pentru că au întâlnit pe blândul şi răbdătorul chip al părintelui Teoctist.

O altă întâmplare veselă ne-a relatat-o părintele P. de la Mănăstirea Dionisiu. Într-o zi un închinător şi-a pierdut şiragul de metanii la care ţinea foarte mult deoarece îl avea de la un monah aghiorit îm¬bunătăţit şi întotdeauna se ruga cu el. Se întristase mult de această pierdere şi îşi mărturisise durerea părintelui P., fără ca altcineva să ştie. A doua zi dimineaţa, la Sfânta Liturghie, în timp ce preotul rostea ecfonisul „Ale Tale dintru ale Tale…”, închinătorul nostru simţi o lovitură puternică dată în spate de părintele Teoctist care-i zise: „Na-ţi metaniile…” şi-i întinse iubitul şirag de metanii.

Părintele Teoctist venea şi la Mănăstirea noastră a Cuviosului Grigorie de praznicul Sfintei Anastasia, pe care o iubea foarte mult şi se ruga ei pentru tămăduirea sa. Aducea cu sine şi colivă pentru bătrâneii lui dragi.

Ultimii ani ai vieţii a suferit mult de stomac. În noaptea de Înviere din anul 1995 am văzut în Katoliconul Mănăstirii noastre un părinte de la Dionisiu. Îl chema pe medicul Mănăstirii noastre deoarece părintele Teoctist era foarte grav bolnav. Suferise o hemoragie internă. Dus la spital la Tesalonic, i s-au descoperit mai multe probleme: anemie, nu mai putea mânca, slăbire generală accentuată ş.a. Mintea însă îi era limpede şi puternică. Era foarte blând şi le spunea părinţilor Mănăstirii lui că toate aceste boli sunt darul lui Dumnezeu pentru mântuirea sa. A adormit cu pace în Domnul, fără nici o tulburare.

Cât a trăit, nu a obosit şi nu a stingherit pe nimeni. A iubit smerenia şi rugăciunea. Îîn ultimele luni de viaţă, îşi ascundea virtuţile făcând pe „nebunul”. Iubea foarte mult pe sfinţi, ale căror slujbe le citea la chilie. Întreaga minte îi era absorbită în contemplarea lăuntrică a lui Iisus şi de aceea aproape că niciodată nu-şi făcea rânduială în chilie, nu ştergea praful, nu se îngrijea de îmbrăcămintea sa. Simplitatea sa aghioritică ne atrăgea ca un magnet lângă sine. L-au iubit şi cunoscuţii şi străinii, şi monahi şi mireni. Ştia bine româneşte şi de aceea era pentru pelerinii români o comoară, pentru că îi conducea peste tot în Mănăstire, istorisindu-le cu multe amănunte vieţile Sfinţilor de acolo, istoricul Mănăstirii etc. Odată cu adormirea lui, s-a închis în Mănăstirea Dionisiu acest izvor al predaniei învăţăturilor dumnezeieşti către fraţii ortodocşi români.

Cuvioase părinte Teoctist al nostru, te-am iubit pentru harul şi multa ta simplitate, pentru purtarea ta frăţească nefăţarnică, pentru pilda ta vie prin care întotdeauna ne povăţuiai întru viaţa călugărească. Veşnica ta pomenire, vrednicule de fericire părinte.

Pomeneşte-ne şi pe noi la Dumnezeul cel ceresc. Amin.

Multumiri Presa Ortodoxa de Limba Greaca si fratelui intru pelegrinari athonite
Vlad Ciule

Din Viata Sfantului Ioan cel Milostiv

2009-10-30T23:49:00.002+02:00

Marele Ioan, Patriarhul Bisericii din Alexandria, pentru ca pomenirea mortilor sa se pecetluiasca in adancul cugetului sau si ca, dea pururea stand langa sine, sa o aiba inaintea ochilor, ce a facut? A poruncit sa i se zideasca luisi mormant, dar sa nu-l sfarseasca, ci sa-l faca numai pe jumatate. Apoi, cei randuiti la lucru in vremea unui praznic slavit, stand ei inaintea celor ce vor fi de fata, sa zica intru aratatre: " Mormantul tau pana astazi e nesavarsit, stapane; deci porunceste sa fie desavarsit, ca nearatat este ceasul in care va veni furul, adica moartea".

Everghetinosul Pricina a Cincea Cap.II

Sfinti Parinti Romani Athoniti

2009-10-30T14:32:00.003+02:00

Parinti Athoniti-Monahul Trifon pustnic in Capsala

Pe acest ascet l-a cunoscut fericitul părinte Paisie care mi-a şi povestit cele ce urmează în legătură cu viaţa acestuia în Grădina sfântă a Maicii Domnului.

Părintele Trifon s-a născut în România şi la începutul secolului XX a venit în Sfântul Munte împreună cu alţi români. S-a aşezat în chiliile din Capsala, zona pustnicească ce se întinde între Mănăstirile Pantocrator şi Stavronichita. Acolo a trăit aproape 40 de ani singur cu desăvârşire, fără obşte, fără ajutorul vreunui ucenic. A adormit la 15 august 1978.

Gheron Trifon, îmi spunea Părintele Paisie, se dispreţuia pe sine în mod desăvârşit. Preţ de 20 de ani a purtat o dulamă, o rasă, un pantalon şi un fes. Spăla pantalonul şi-şi acoperea goliciunea cu dulama. Spăla dulama şi rămânea în pantaloni. Când erau lunile de iarnă sau ploua mult nu-şi mai spăla hainele pentru că nu putea să le mai usuce. Aşa că le purta luni de-a rândul, deşi puţeau de la un timp. Îndura cu răbdarea lui Iov toate lipsurile vieţii pentru a dobândi bunurile cereşti.

În ultimii 20 de ani ai vieţii a orbit aproape desăvârşit. Nu a acceptat însă să fie îngrijit de vreo chilie sau Mănăstire. Colibioara sa era zidită din piatră şi era acoperită cu paie. Acolo trăia ca un exilat, neavând legături, cunoştinţe şi întâlniri cu alţi Părinţi aghioriţi. Acolo a trăit cercetări cereşti ale Sfinţilor şi a produs ca o albină mierea isihiei şi a virtuţilor. Preţ de 40 de ani s-a luptat cu trupul, cu diavolul şi cu patimile, ieşind biruitor. Hristos i-a dăruit harisme, mai ales cea a rugăciunii şi a nepătimirii. Nu-l interesa nimic, în afară de a-şi împlini legătura şi comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciunea minţii. Deşi prin acoperiş picura apă, totuşi, nu s-a îngrijit să-l repare, pentru că avea mintea şi vieţuirea în cer. De mai multe ori, părintele Paisie i-a spus să-l lase să-i repare acoperişul.

– Unde dormi, binecuvântatule, când e vreme rea şi ploaie?

– Pe bătrânul Trifon nu-l deranjează ploaia. Când mă udă leoarcă pe o parte, mă întorc pe cealaltă. Nu-i nevoie să-mi faci nimic. Bine e aşa. Vai mie, oare m-am îngrijit să-mi fac chilia din cer?

Lângă căsuţă îşi săpase o groapă ca să adune apa de ploaie. Odată părintele Paisie i-a spus:

– Părinte Trifon, o să cazi în groapa asta într-o zi, când o să mergi să scoţi apă şi cine o să te mai scoată?

– Dumnezeu nu lasă pe Trifon să cadă în groapă. Dacă o să cad înăuntru, Dumnezeu o să mă scoată afară.

Îşi lăsase cu desăvârşire viaţa în mâinile lui Dumnezeu. Nu-l mai interesa nimic pământesc. Îşi amintea neîncetat de moarte, de chinurile iadului, de judecată. Toate acestea îi curăţiseră inima şi mintea şi îi aduceau belşug de lacrimi în ochi.

Părintele Xenofon, un român care trăia în vecinătate, l-a rugat de mai multe ori să vină la el la chilie să trăiască împreună. Părintele Trifon îi răspunsese însă:

– Bătrânul Trifon, părinte Xenofon, a lăsat părinţi, fraţi, ţară, rude, prieteni, a lăsat lumea şi s-a făcut monah. Toate le-a lăsat ca să-l iconomisească părintele Xenofon, sau Dumnezeu? Deci, dacă nu mă iconomiseşte Dumnezeu, cum o să mă mai iconomisească părintele Xenofon? Nu. Trifon nu acceptă iconomii. O să rămână în chilia lui până la moarte.

– Pot să vin să te văd? Să-ţi aduc pâine, măsline, verdeţuri, posmagi?

– Să vii. Da să nu stai mult. Puţin şi apoi să pleci. Să vii o dată la două săptămâni. Nu vreau să văd om des, pentru că îmi pleacă Hristos sau îngerul.

Părintele Paisie l-a întrebat:

– Când nu vine părintele Xenofon să-ţi aducă mâncare, ce mănânci?

– Eu sunt oiţă. Mănânc ierburi. Scurm jos şi mănânc.

Avea atâta smerenie şi dispreţ pentru trupul său, încât credeai că vorbeşte de altcineva. Rugăciunea lui se înălţa la înălţimi de nebănuit. Chipul nu-i mai era, atunci, acelaşi. Neîncetat suferea schimbări bune şi adăuga har peste har. Deoarece atinsese fericita nepătimire, trăia ca un mic copil, fără răutate şi fără curiozitate. Simplu la vorbă, simplu la mers, simplu în purtare. Odată, pe când lucra în grădină cu părintele Paisie, i s-a dezvelit goliciunea, dar el nu s-a ruşinat. Nici nu se gândea că ar putea să-l smintească pe celălalt. Şi-a acoperit golătatea cu naturaleţe ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Cu puţine luni înainte de a muri, l-a vizitat un tânăr monah, cunoscut de-al meu, părintele D. Iată ce mi-a povestit la întoarcere:

În coliba lui, părintele Trifon nu are nici pat, nici scaun, nici masă. În curte sunt aruncate conserve goale pe care le-a adunat de pe aiurea, ca să dea impresia că mănâncă peşte şi alte delicatesuri. Foarte puţine haine am văzut atârnate în chilie. Într-un interval scurt de timp l-am vizitat de trei ori. Se preface nebun, dar în nebuniile pe care le spune îţi aruncă tot felul de adevăruri. De aceea, trebuie să fii atent când vorbeşte, pentru că poate spune lucruri mari, descoperite lui de Dumnezeu, dar în cuvinte ce par fără noimă.

Mie mi-a spus toate problemele pe care le am şi ce trebuie să fac ca să le depăşesc, fără ca eu să-i fi spus ceva. Mi-a spus şi de ce boli sufăr. Când l-am întâlnit prima oară în curtea chiliei sale, îşi acoperise goliciunea cu o haină, în timp ce pe cap purta un ciorap.

– Blagosloviţi, părinte!

– Domnul.

Când ne-a văzut (mai eram cu câţiva fraţi) s-a ridicat încet-încet, că era bătrân, şi, cu un baston, s-a îndreptat spre căsuţă, bombănind. Noi îl urmam şi auzeam:

– Eu nu ştiu nimic. Toate sunt scrise în cărţi. Monahul trebuie să facă 3000 de metanii. E interzis să se fotografieze. Doar lui Dumnezeu i se aduce închinare. Eu am avut 3000 de drahme. A venit hoţul şi mi le-a furat. Cu geamul închis, cum a intrat şi m-a furat ?

Şi-a întors privirea spre mine, m-a privit fix şi şi-a continuat nebuniile:

– Fratele meu, nu le bea pe toate. Boul bea, bea, bea, dar apoi crapă. Eu stăpânesc toate. Zbor în Anglia, Franţa şi Cipru şi oriunde vreau. Merg şi în Cipru. M-a privit dulce şi a zâmbit, pentru că eu sunt cipriot.

Cu ocazia altei vizite, l-am heretisit şi l-am întrebat:

– Ce faci?

– Lupt, frate.

Apoi a început iarăşi să vorbească în mod nebunesc:

– Să mergi să spui la toţi “binecuvântaţi”. Lasă-i să zică ce vor. Nu lua aminte la ce zic alţii.

Într-adevăr, eu aveam o ispită cu un frate din Mănăstire, iar Părintele Trifon îmi spunea ce să fac, fără ca eu să-i fi descoperit ceva. Mi-a mai spus şi ce ascultare avea respectivul frate şi ce ascultare am eu şi în ce fel să o împlinesc mai bine. Orice aş fi vrut să-l întreb, puneam întrebarea în minte iar el începea să-mi răspundă printre tot felul de nebunii.

A treia oară m-am dus împreună cu trei creştini. El era îmbrăcat ca de obicei. Mă privea doar pe mine, ca şi cum ceilalţi nici nu ar fi existat. Mă sfătuia duhovniceşte:

– Nu te îngrijora. Fă ascultare, iubire şi smerenie. Pentru problema ta nu te necăji. O să trimit eu un om ca să vorbească cu părintele stareţ al tău, ca să se bucure şi mama ta care te priveşte din cer şi se mândreşte cu tine.

Mama mea într-adevăr murise de câţiva ani, iar părintele Trifon ştia. Şi creştinilor cu care eram, le-a descoperit dezlegarea la diferite probleme. Nu m-a impresionat doar harisma sa de înainte-vedere, ci şi sfaturile lui. Dacă ar fi fost rătăcit şi înşelat, cum spuneau unii, cum ar fi putut să-mi dea sfaturi duhovniceşti foarte bune?

Ucenicul unui bătrân din vecinătate a mers, din dragoste, să-i pună două foi de tablă pe acoperişul coridorului, ca să aibă bietul părinte Trifon unde să se adăpostească de ploaie. Acesta, fără nici un cuvânt, i-a dat de înţeles că foile sunt de prisos: de dimineaţă până seara a stat afară în picioare, nemişcat, sprijinit în baston. Tânărul l-a întrebat de ce stă aşa. El a răspuns:

- Meditez la numele lui Iisus.

Ca să mă încredinţez şi mai desăvârşit despre sfinţenia părintelui Trifon, a continuat părintele D., am mai întrebat despre el pe încă un vecin de-al său, monah zelotist, care mi-a spus:

- Omul acesta e un mister. Ce să-ţi zic? Nu l-am auzit niciodată să judece. Când vrea puţin posmag, vine şi-mi zice: „Dă-mi puţin pesmet şi-ţi aduc verdeţuri”. Altă dată, mi-a zis: „Coase-mi dulama şi o să-ţi sap în grădină”. Niciodată nu a luat şi nu mi-a cerut nimic, fără să facă ceva în schimb. Este aproape zăvorât şi nu ştiu unde se împărtăşeşte.

Eu, continuă părintele D., l-am întrebat unde merge să se împărtăşească şi mi-a răspuns:

- De unde ştii tu, poate că sunt preot!

Altui frate care l-a vizitat, i-a spus următoarele: „Am ascultare. Plec la Atena. Du-te, du-te acum”. De aceea, stau şi mă întreb dacă nu cumva este unul din cei 12 sfinţi pustnici atoniţi care se nevoiesc goi, pentru că sărăcia, golătatea şi harismele lui te îndeamnă să te gândeşti la aşa ceva.

Odată a făcut cangrenă la un picior, iar vecinul l-a dus la medic. Părintele Trifon şi-a început iarăşi nebuniile lui, zicând lucruri dezlânate. Fără să-l cunoască pe medic, îi zise:

- Panaiotis, fă tu ce ştii, şi Panaghia va face restul.

Medicul s-a pierdut cu firea, pentru că-i spusese pe nume fără să se cunoască dinainte. Situaţia piciorului era foarte gravă. Trebuia ca Părintele Trifon să fie trimis la spital pentru a-i tăia piciorul. Bătrânul, însă, a refuzat şi s-a întors la chilie. A luat de la medic doar o alifie, ca să nu se pună muştele pe rană. Dimineaţa următoare, vecinul l-a vizitat ca să vadă ce mai face. Îşi pusese o plantă sălbatică pe rană şi, în câteva zile, se însănătoşi cu desăvârşire.

Aici se termină şi istorisirile părintelui D., care a avut bunătatea de a mi le spune.

Bătrânul Trifon a adormit somnul drepţilor, încolăcit ca un şarpe într-un colţ al chiliei, învelit în zdrenţele lui. Trupul i-a rămas acolo 15 zile fără ca să ştie cineva de cuvioasa lui mutare, atât era de dezlipit de oameni, dar unit cu Dumnezeu şi cu lumea cerului. Vecinica lui pomenire.

Multumiri Presa Ortodoxa de Limba Greaca si fratelui intru pelegrinari athonite
Vlad Ciule

Durere si intristare pe pamant Bucurie si veselie in ceruri

2009-10-29T12:20:00.004+02:00

Preacuviosul Parinte Teofil Paraianu s-a mutat la Domnul.
Ortodoxia romaneasca este in suferinta. Acum toata suflarea romaneasca e mai saraca cu inca un duhovnic.
Ne mor duhovnicii si se imputineaza !

Rugaciunea Staretilor de la Optina de folos pentru vremurile de acum

2009-10-24T06:58:00.001+03:00

Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

Ganduri

2009-10-21T05:54:00.004+03:00

As vrea sa-mi cer iertare celor ce cauta la aceste mici cuvinte si ganduri ca de ceva timp nu am postat nimic . Unii stiu motivul.Pentru cei ce nu, il trec sub tacere.
Aici unde ma aflu, m-a intrebat cineva cum este acomodarea.Cum am trecut peste bariere de cultura, de gandire, peste plurilarismul etnic, religios si multicultural.
Eu personal, nu m-am intrebat niciodata cum va fi, si ce voi face( poate doar la inceput si asta din teama)pentru ca in Hristos bariere nu exista, si pentru ca in anii de pastoratie am invatat o oarece( nu deplina inca, din prea multe pacate) lepadare in voia lui Dumnezeu.M-am gandit, inainte de a raspunde, la Sfantul Siluan Athonitul care spunea ca dragostea de cele parintesti, de acasa, a sporit-o cu dragostea pentru Hritos. Primul gand ca raspuns, a fost, ca sunt acasa din momentul in care am intrat in biserica, in momentul in care am inceput sa ma rog pentru cei de departe pe care rugaciunea ii face atat de aproape. In Hristos nu e timp , nu e spatiu, totul este impreuna traire intr-o viere aspatiala si atemporala. Eram acasa ca eram la Hristos si eram la Maica Sa.Am inteles acum mai deplin( fortare a adverbului stiu)ca singura cale de a alina acel cuvant nespus de frumos al neamului romanesc, dor, nu se poate face decat prin ostoirea rugaciunii, ca daca vreau ca cei de aproape ai mei sa-mi fie si mai aproape trebuie sa-i am intr-o cat mai deasa rugaciune.Pentru ca rugaciunea inseamna con-vorbire, dialog intre tine si Bunul despre cei pe care ii iubesti; si astfel poti primi instiintare despre ei. Cred ca cea mai buna indrumare pe care pot sa o dau celor ce sunt mistuiti de dor este sa se roage, sa intrebe pe Domnul despre ai sai. Asta pentru ca in felul acesta isi pune toata nadejdea ca i-a incredintat in Mainile Cele Bune si Ele vor lucra aceasta purtate de grija.
Ne-a intrebat cineva daca ne-am imaginat cum va fi prima saptamana?
Iar noi i-am raspuns in cor: in niciun fel. Pentru ca puteam sa o imaginam in mii de feluri omenesti. Asa ca L-am lasat pe Dansul sa o croiasca. Si croiala a fost pe masura.
Cel ce cauta pe Dumnezeu niciodat nu pleaca de acasa ci este tot timpul acasa, in casa, se arata casnic al Lui si poate spune ,,Domnul este ajutorul vietii mele de cine ma voi teme, Domnul este pazitorul vietii mele de cine ma voi infricosa?" .
Rugati-va pentru noi

Bucura-te bucuria noastra, Acopera-ne pe noi cu cinstitul tau Acoperamant

2009-10-01T08:12:00.007+03:00

Icoana Maicii Domnului Cucuzelita( a Sfantului Ioan Cucuzel)
Icoana Maicii Domnului a lui Cucuzel, se afla in capela Manastirii athonite Marea Lavra, care ii si poarte numele. In fata acestei icoane s-a savarsit, inca de la inceput, privegherea cu ocazia praznuirii Imnului Acatist al Maicii Domnului.
Dupa terminarea unei privegheri, in fata acestei icoane facatoare de minuni, unul dintre cei mai mari psalti din Marea Lavra si protopsaltul Palatului Imperial, Sfantul Ioan Cucuzel, a inceput sa fie furat de somn, in strana sa. Imediat el a vazut-o pe Maica Domnului in chip real. Maica Domnului a raspuns cuvintelor "Bucura-te", rostite de catre Ioan, cu urmatoarele cuvinte: "Bucura-te, Ioane! Canta pentru mine si nu te voi parasi niciodata.", punand in mana lui o moneda de aur.
Trezindu-se, el a vazut in mana moneda primita de la Maica Domnului. Mai tarziu, dupa multimea neintrerupta de slujbe, privegheri si nevointe, imbolnavindu-se de o boala a picioarelor, Sfantul a primit ajutorul Maicii Domnului, care ii fagaduise ca nu-l va lasa. Aparandu-i in vis, aceasta l-a vindecat.

Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1

Imparatesei celei alese mai inainte de veci, Imparatesei celei mai inalte decat toata faptura cerului si a pamantului, care a venit oarecand la rugaciune in Biserica din Vlaherne si se ruga pentru cei din intuneric. Acesteia si noi, cu credinta si cu umilinta ii serbam Acoperamantul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruita, izbavste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie : Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.
Icosul 1

Multimea Arhangelilor si a Ingerilor, cu Inaintemergatorul, cu Teologul si cu soborul tuturor Sfintilor, impreuna cu tine, Imparateasa lor, stand in Biserica din Vlaherne si ascultand rugaciunile tale pentru toata lumea, cu bucurie canta tie :
Bucura-te, bunavointa Tatalui celui mai inainte de veci;
Bucura-te, incapere prea curata a lui Dumnezeu, Fiul celui fara de ani;
Bucura-te, locuinta umbrita de puterea Duhului Sfant;
Bucura-te, mirare neincetata a cetelor ingeresti;
Bucura-te, spaima cea prea grozava a puterilor celor intunecate ale iadului;
Bucura-te, ceea ce esti intampinata in vazduh de Heruvimii cei cu ochi multi;
Bucura-te, ale carei laude le canta Serafimii cei cu cate sase aripi;
Bucura-te, prea bunule acoperamant caruia cu credinta ne inchinam si noi neamul crestinesc;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 2

Sfantul Andrei cu Epifanie, vazandu-te in Biserica, in vazduh, rugandu-te lui Dumnezeu pentru crestini, au cunoscut ca tu esti Maica lui Hristos Dumnezeul nostru si cazand la pamant, cu credinta s-au inchinat sfantului tau Acoperamant, cantand : Aliluia !

Icosul 2

Intelegere neinteleasa esti Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, intru apararea poporului celui ortodox, pentru aceasta vrajmasii nostri nu se pricep cat de puternica este rugaciunea Maicii lui Dumnezeu, insa noi bine stiind atotputernica ta aparare, cantam catre tine cu umilinta, unele ca acestea :
Bucura-te, cea prea milostiva, mangaietoarea tuturor celor scarbiti si impovarati;
Bucura-te, povatuitoarea neadormita a tuturor celor robiti si rataciti;
Bucura-te, ceea ce cu rugaciunile tale degraba potolesti mania lui Dumnezeu cea cu dreptate pornita asupra noastra;
Bucura-te, ceea ce cu atotputernica amenintarea ta, potolesti patimile noastre cele rele;
Bucura-te, puternica desteptare a constiintelor celor adormite;
Bucura-te, cea prin care iadul suspina si duhurile rautatii tremura;
Bucura-te, prin care se deschid noua credinciosilor portile raiului;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 3

Puterea Celui Prea Inalt umbreste pe cei ce cu credinta si cu evlavie scapa la prea puternicul tau Acoperamant, caci numai tie uneia, Preasfanta si Preacurata Maica a lui Dumnezeu, s-a dat de a se implini toate cererile tale. Pentru aceasta credinciosi de toate varstele te slavesc pe tine si pe Fiul tau cantand : Aliluia !

Icosul 3

Avand bogatie de milostivire neimputinata tuturor pana la marginile pamantului le intinzi mana de ajutor, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara. Bolnavilor le dai vindecare, celor ce patimesc, alinare, orbilor vedere si tuturor le dai toate, fiecaruia dupa a lor trebuinta. Pentru aceasta cu multumire strigam tie :
Bucura-te, taria nesurpata si ocrotirea tuturor crestinilor;
Bucura-te, cea mai intai infrumusetare a sfintelor lacasuri si altare;
Bucura-te, ingradirea cea sigura a tronurilor imparatesti;
Bucura-te, ajutatoarea neadormita a capeteniilor de orase;
Bucura-te, arhistratega nebiruita a ostilor crestinesti;
Bucura-te, oglinda sfanta a dreptatii pentru judecatorii cei nemitarnici;
Bucura-te, minte desavarsita a invatatorilor;
Bucura-te, binecuvantarea caselor si a familiilor celor evlavioase;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 4

Fiind cuprinsi de viforul multor nevoi, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, tu ne ajuta noua. Stand inaintea fetei altarului Domnului si ridicand mainile tale, roaga-te ca Domnul, Imparatul slavei sa caute la nevrednica noastra rugaciune si sa asculte cererile celor ce cheama numele tau cel sfant si canta Fiului tau : Aliluia !
Icosul 4

Auzit-a Domnul Dumnezeu pe Isus al lui Navi rugandu-se si a poruncit soarelui de a stat pana ce s-a razbunat asupra vrajmasilor lui. Aude si acum Domnul Iisus rugaciunile tale, Imparateasa aleasa a Duhului Sfant, pentru aceasta si noi pacatosii, nadajduind la acoperamantul tau, indraznim a canta tie ca Maicii lui Dumnezeu unele ca acestea :
Bucura-te, cea luminata de Soarele cel vesnic care ne lumineaza pe noi cu lumina cea neinserata;
Bucura-te, ceea ce ai luminat tot pamantul cu stralucirea preacuratului tau suflet;
Bucura-te, ceea ce ai veselit toate cerurile prin curatia trupului tau;
Bucura-te, Acoperamantul si pastrarea sfintelor lacasuri ale lui Hristos;
Bucura-te, luminarea si inteleptirea pastorilor celor credinciosi ai bisericii;
Bucura-te, povatuitoarea monahilor si a monahiilor care neincetat slujesc lui Dumnezeu;
Bucura-te, linistea cea netulburata a batranilor celor evlaviosi;
Bucura-te, veselia cea tainica a fecioarelor si a vaduvelor ce traiesc in curatie;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 5

Vazatorul de Dumnezeu Moisi luptand oarecand asupra lui Amalic, cand ridica mainile , Israil biruia, iar cand le lasa in jos atunci Amalic invingea, insa, ajutat de cei ce-l sustineau, a biruit pe vrajmasi. Tu insa, Maica a lui Dumnezeu, ridicand mainile tale la rugaciune catre Fiul tau, desi nesustinuta de nimeni, dar totdeauna biruiesti pe vrajmasii crestinilor si esti scut nebiruit noua celor ce-ti cantam : Aliluia !

Icosul 5

Vzandu-te pe tine cetele Sfintilor stand in vazduh in Biserica din Vlaherne, ridicand mainile la rugaciune catre Fiul tau si Dumnezeul nostru, Arhangelii cu Ingerii cantau tie cantare de multumire; deci prin mainile tale cele mai sfinte decat ale lui Moisi intareste-ne si pe noi cei ce cu umilinta cantam tie :
Bucura-te, cea ale carei maini sunt tinute la rugaciune de insasi dragostea si milostivirea ta cea catre noi;
Bucura-te, ca inaintea ta nu pot sa stea vrajmasii nostri vazuti si nevazuti;
Bucura-te, ceea ce izgonesti din sufletul nostru patimile si poftele cele rele si spurcate;
Bucura-te, ceea ce fara de ardere tii pe mainile tale focul cel Dumnezeiesc al lui Hristos si pe noi cei reci ne aprinzi cu el;
Bucura-te, aleasa incununare a celor ce, cu intreaga intelepciune, se lupta impotriva patimilor;
Bucura-te, convorbirea cea de-a pururea cu cei ce se nevoiesc in post si in tacere;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor obositi de mahnire si de intristare;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 6

Propovaduitor al harului tau celui neimputinat si al milelor tale s-a aratat Sfantul Romano, dulce cantatorul, cand in vis a primit de la tine o foaie de hartie spre mancare, prin care, inteleptindu-se, a inceput a canta cu intelepciune intru slava ta si a scris laude Sfintilor, cantand cu credinta : Aliluia !

Icosul 6

Stralucit-ai Fecioara a lui Dumnezeu, din aurora dreptatii, Soarele cel adevarat, luminand pe toti cu intelepciune de la Dumnezeu Fiul tau si aducand la cunostinta adevarului pe cei ce cu credinta canta tie :
Bucura-te, ceea ce ai nascut cu trup pe Hristos, puterea si intelepciunea dumnezeiasca;
Bucura-te, ceea ce ai rusinat intelepciunea cea desarta a lumiii acesteia si pe cei orbiti de dansa ii povatuiesti la calea mantuirii;
Bucura-te, pastrarea dreptei credinte si invatatoarea dogmelor celor ortodoxe;
Bucura-te, ceea ce tai eresurile si ratacirile cele pierzatoare;
Bucura-te, ceea ce stii cele cu anevoie de prevazut, si la vreme le spui celor ce se cuvine;
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe cei mincinosi si ghiciturile cele desarte;
Bucura-te, ceea ce in ceasul nedumeririlor, ne pui in minte gandul cel bun;
Bucura-te, ceea ce ne opresti de la deprinderile vatamatoare si de la faptele cele rele;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 7

Domnul atotvazatorul indelung-rabdatorul, voind sa arate adancul cel nemarginit al iubirii Sale de oameni, te-a ales pe tine pentru a fi Lui Maica si te-a facut pe tine crestinilor aparatoare nebiruita. Ca dupa judecata lui Dumnezeu, chiar de ar fi cineva vrednic de osanda, totusi prin Acoperamantul tau cel puternic, capata vreme de pocainta si canta tie : Aliluia !

Icosul 7

Minunate a aratat Domnul faptele Sale intru tine, Preacurata Maica Sa, cand s-a aratat prea minunatul Acoperamant in mainile tale, luminand mai mult decat razele soarelui, acoperind pe poporul ce era in Biserica din Vlaherne. Deci, vazand ei acest semn al milostivei tale aparari, cuprinsi de spaima si de bucurie, toti au cantat tie :
Bucura-te, Acoperamantul nefacut de mana, care, ca norul te-ai intins peste toata lumea;
Bucura-te, ceea ce ai tinut pe mainile tale pe Fiul si vesnicul Arhiereu;
Bucura-te, ca prin aceasta ne arati mila si har noua in Biserica cea Ortodoxa;
Bucura-te, stalp de nor care ne acoperi pe noi credinciosii, ferindu-ne de toate ispitele si de smintelile lumesti;
Bucura-te, stalp de foc, care ne arati noua tuturor calea mantuirii, chiar si in mijlocul negurii pacatelor;
Bucura-te, vadita intarire a crestinilor nevoitori;
Bucura-te, inteleptire tainica a robilor lui Dumnezeu, celor tainuiti in mijlocul lumii;
Bucura-te, ceea ce pe mine cel gol de fapte bune nu ma parasesti, ci cu acoperamantul si cu harul tau ma miluiesti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 8

Pre tine ceea ce te-ai aratat din cer in Biserica din Vlaherne, Ingerii te-au cantat, Apostolii te-au preaslavit, soborul ierarhilor si al cuviosilor si ceata sfintelor femei te-au laudat, Inaintemergatorul si cu Teologul s-au inchinat, iar poporul ce era in biserica, cu veselie ti-au cantat : Aliluia !

Icosul 8

Domnul, Cel ce stapaneste toate cele de sus si cele de jos, vazandu-te pe tine Maica Sa, stand in biserica si cu umilinta rugandu-te Lui, a zis : cere, o, Maica mea, ca nu ma voi intoarce despre tine, ci voi indeplini cererile tale si voi milui pe toti care canta tie :
Bucura-te, chivot al Legii in care se pastreaza sfintirea a tot neamul omenesc;
Bucura-te, nastrapa prea sfanta in care, celor flamanzi de dreptate, li se pastreaza painea vietii celei vesnice;
Bucura-te, vasule cu totul de aur, in care s-a gatit pentru noi trupul si sangele Mielului celui Dumnezeiesc;
Bucura-te, ceea ce iei in atotputernicele tale maini pe cei parasiti de doctori;
Bucura-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slabiti cu trupul, dar nu cu duhul si cu credinta;
Bucura-te, ceea ce dai intelegere si lumina celor ce sunt intunecati la minte;
Bucura-te, ceea ce cu intelepciunea ta ne impiedici din calea cea rea a pacatelor si a patimilor;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 9

Toata firea ingereasca aduce lauda tie, pentru ca esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si aparatoarea tuturor celor ce se roaga tie. Tu, cu Acoperamantul tau cel dumnezeiesc,pe cei drepti ii veselesti, pe pacatosi ii aperi, pe cei din primejdii ii izbavesti si te rogi pentru toti credinciosii care canta tie : Aliluia !

Icosul 9

Ritorii cei mult vorbitori, ca niste pesti fara de glas nu se pricep cum sa laude dupa vrednicie serbarea ta cea mare a preacinstitului tau Acoperamant caci toate cele graite de dansii nu sunt in stare a numara indurarile tale. dar noi vazand nenumaratele tale binefaceri, cu bucurie cantam tie :
Bucura-te, ceea ce ne pazesti de molima si de bolile cele aducatoare de moarte;
Bucura-te, ceea ce pazesti orasele si satele de cutremurul cel napraznic al pamantului;
Bucura-te, ceea ce cu mana tare din revarsarea apelor si din cufundare ne izbavesti pe noi;
Bucura-te, ceea ce cu roua rugaciunilor tale, ne izbavesti pe noi de arderea focului;
Bucura-te, ceea ce ne scapi de foametea cea duhovniceasca si trupeasca, hranindu-ne cu painea vietii;
Bucura-te, ceea ce abati de la capul nostru loviturile fulgerului si ale traznetului;
Bucura-te, ceea ce ne mantuiesti pe noi de navalirea celor de alt neam si de ucigasii cei tainuiti;
Bucura-te, ceea ce prin pace si prin dragoste, ne izbavesti de vrajmasii cei de o credinta cu noi, si de vrajmasia casnica;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 10

Vrand sa mantuiasca neamul omenesc din inselaciunea vrajmasului, Domnul cel iubitor de oameni, te-a daruit pe tine sa fii Maica noua pamantenilor. Tu sa fii noua ajutor, acoperamant si scutire, celor intristati mangaiere, celor scarbiti bucurie, celor asupriti aparatoare si sa scoti din adancul pacatelor pe toti cei ce-ti canta : Aliluia !

Icosul 10

Preasfanta Imparateasa, cu ingerii stai impreuna si te rogi, zicand : Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu in ajutor ca sa nu plece nimeni de la fata mea, neajutat si neascultat. Aceasta rugaciune auzind-o adunarea sfintilor, cu multumire strigam tie :
Bucura-te, ceea ce daruiesti cu roduri binecuvantate pe cei ce lucreaza cu dreptate si cu inima curata;
Bucura-te, ajutatoarea si rasplatitoarea tuturor celor ce fac negustorie cu dreptate;
Bucura-te, mustrarea tuturor calcatorilor de juramant si a celor ce agonisesc cu nedreptate;
Bucura-te, grabnica ajutatoare celor ce sunt in primejdii pe uscat si pe ape;
Bucura-te, ceea ce veselesti cu roadele credintei pe parintii cei fara de copii;
Bucura-te, hranitoarea cea nevazuta a sarmanilor;
Bucura-te, aparatoarea cea tare a celor ce sunt robiti si izgoniti;
Bucura-te, ingrijitoarea cea neadormita a celor ce sunt in legaturi si in temnite;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 11

Cantarea noastra cea cu umilinta auzind-o ia aminte la smerita noastra rugaciune, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca pe tine te rugam, nu trece cu vederea glasul robilor tai. La tine nazuim in napaste, in scarbe si in necazurile noastre si inaintea ta stand, cu lacrimi ne rugam si cantam tie : Aliluia !

Icosul 11

Faclie primitoare de lumina, vazandu-te pe tine la rugaciune in vazduh, in biserica din Vlaherne, poporul ce era de fata a strigat : " De unde este noua aceasta ca sa vina Maica Domnului nostru aici ? ". Iar Sfantul Andrei, cu Epifanie, cu smerenie catre tine se rugau, zicand :
Bucura-te, datatoarea cea fara de zavistie, a tuturor darurilor celor pamantesti si sufletesti;
Bucura-te, credincioasa solitoare a pacatosilor celor ce pun inceput de pocainta;
Bucura-te, pururea impreuna ajutatoare, a celor ce se lupta impotriva patimilor si a curselor diavolesti;
Bucura-te, nevazuta imblanzire a stapanilor celor tirani si cu narav de fiara;
Bucura-te, repaus si bucurie tainica a robilor celor blanzi si primitori;
Bucura-te, linistea prea dorita a casatoritilor celor credinciosi;
Bucura-te, grabnica si fara suferinta dezlegare a maicilor celor nascatoare de prunci;
Bucura-te, Maica, ajutatoarea noastra buna in ceasul sfarsitului nostru;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 12

Harul cel Dumnezeiesc, cere-l noua de la Fiul tau si Dumnezeul nostru. Intinde noua mana de ajutor. Departeaza de la noi pe tot vrajmasul si potrivnicul. Impaca viata noastra ca sa nu pierim cumplit si fara de pocainta si primeste-ne in salasele cele vesnice, ocrotitoarea noastra, ca bucurandu-ne, sa strigam : Aliluia !

Icosul 12

Cantand puternicul tau Acoperamant, te laudam ca pe o mare solitoare a noastra si ne inchinam tie, ceea ce te rogi pentru crestini. Noi credem si nadajduim, ca vei cere de la Fiul tau si Dumnezeul nostru, bucuria cea vremelnica si cea vesnica, noua tuturor, celor ce cu dragoste cantam tie :
Bucura-te, tare aparatoare a toata lumea;
Bucura-te, sfintirea tuturor stihiilor ceresti si pamantesti;
Bucura-te, binecuvantarea tuturor timpurilor anului;
Bucura-te, calcarea curselor si ispitelor ce vin de la trup, de la lume si de la diavol;
Bucura-te, prea puternica, impacarea celor invrajbiti;
Bucura-te, ceea ce te induri de cei dispretuiti si lepadati;
Bucura-te, ceea ce ridici din groapa pierzarii pe cei deznadajdiuti;
Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.

Condacul 13

O, preacantata Stapana, preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, la tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, catre tine intind mainile mele cele slabe si din adancul inimii strig tie : Cauta la credinta sufletului meu. Acopera-ma cu atotputernicul tau Acoperamant si ma izbaveste de toate nevoile; iar in ceasul sfarsitului meu sa stai langa mine, o, intru tot buna Stapana si ma izbaveste de chinurile cele gatite pentru pacatele mele, ca, mantuindu-ma, pururea sa cant tie : Aliluia ! ( Acest condac se zice de trei ori ).

Apoi zicem Icosul 1 si Condacul 1 si

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU

O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.
Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilorv frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.
Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, amin.
Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.
Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste cinstite daruri care se cuvin numai tie, de la noi nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti, caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor si prin tine am cunoscut pe Dumnezeu si ne-am invrednicit Sfantului Trup si Preacuratului sau Sange. pentru aceasta, fericita esti intre neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat Heruvimii si mai cinstita decat Serafimii. Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara intru tot laudata, nu inceta a te ruga pentru nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de sfatul celui inselator si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea veninata a diavolului. Pazeste-ne pana in sfarsit cu rugaciunile tale neosanditi, ca prin paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune pentru toate sa inaltam Unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tutror, acum si pururea si in vecii vecilor, amin.

Paraclisul Sfantului Siluan Athonitul

2009-09-24T10:19:00.005+03:00

Paraclisul Sfantului Siluan Athonitul
Asculta mai multe audio Calatorii

+++
Stiu, Doamne, ca Tu iubesti oamenii Tai, dar oamenii nu inteleg iubirea Ta, si pe pamant toate noroadele se vanzolesc iar gandurile lor sunt ca norii manati de vant in toate partile.
Oamenii Te-au uitat pe Tine, Facatorul lor, si cauta libertatea lor neintelegand ca Tu esti milostiv si-i iubesti pe pacatosii care se pocaiesc si le dai harul Sfantului Tau Duh.

+++
Cu mintea noastra nu putem cunoaste nici macar cum s-a facut soarele; si atunci cand cerem lui Dumnezeu sa ne spuna cum s-a facut soarele, primim in suflet acest raspuns limpede: " Smereste-te si vei cunoaste nu numai soarele , ci si pe Facatorul lui". Dar cand sufletul cunoaste pe Domnul, el uita de bucurie soarele si intreaga zidire si lasa grija pentru cunoasterea pamanteasca.

+++
Cu lacrimi Adam striga catre Dumnezeu asa:
" Sufletul meu tanjeste dupa Tine, Doamne, si cu lacrimi Te caut. Vezi intristarea mea si lumineaza intunericul meu, ca sufletul meu sa se veseleasca din nou."
" Nu Te pot uita. Cum Te-as putea uita? Privirea Ta linistita si blanda a atras sufletul meu si duhul meu se bucura in rai unde vedea fata Ta. Cum as putea uita raiul unde ma veselea iubirea Tatalui Ceresc?"

+++
Daca lumea ar cunoaste puterea cuvantului lui Hristos:" Invatati de la Mine smerenia si blandetea", atunci lumea intreaga ar lasa toate celelalte stiinte si invataturi si ar invata numai aceasta stiinta cereasca.
Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos si de aceea sunt atrasi spre cele pamantesti. Dar omul nu poate cunoaste puterea acestui cuvant al lui Hristos fara Duhul Sfant; dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lasa aceasta stiinta, chiar daca ar avea ca bogatie toate imparatiile pamantului.
Doamne, da-mi smerenia Ta, ca sa se salasluiasca intru iubirea Ta si sa fie vie intru mine sfanta frica Ta.
Grea este viata fara iubirea lui Dumnezeu; sufletul este intunecat si posomorat, dar cand vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinta de descris.
Sufletul meu inseteaza sa castige smerenia lui Hristos si tanjeste dupa ea si ziua si noaptea, si uneori urlu strigand:" Sufletul tanjeste dupa Tine si cu lacrimi Te caut!"

+++
Harul Sfantului Duh face inca de pe pamant pe tot omul asemenea Domnului Iisus Hristos.
Cine este in Duhul Sfant, acela este asemenea Domnului inca de pe pamant, dar cine nu se pocaieste si nu crede, acela se aseamana vrajmasului.
Domnu;l ne-a invrednicit sa fim asemenea lui. Si stii cat de bland si de smerit este Domnul! Daca L-ai vedea, bucuria ta ar fi atat de mare ca ai vrea sa-I spui: " Doamne, ma topesc de harul Tau!" Dar in acel minut nu vei putea spune nici macar un singur cuvant despre Dumnezeu, caci sufletul tau a schimbat de imbelsugarea Sfantului Duh.Asa si Cuviosul Serafim din Sarov, cand L-a vazut pe Domnul, n-a putut vorbi.

+++
Daca am fi simpli ca niste copii, Domnul ne-ar arata raiul si L-am vedea in slava heruvimilor si a serafimilor, a tuturor puterilor ceresti si a sfintilor, dar noi n-avem smerenie si de aceea ne chinuim pe noi insine si pe cei ce traiesc impreuna cu noi.

+++
Domnul Se da in dar pe Sine Insusi numai pentru milostivirea Sa.[...]
Din pricina mandriei mintii lor Domnul nu Se face cunoscut multora, dar cu toate acestea ei cred ca stiu multe. Dar ce este stiinta lor daca nu cunosc pe Domnul, daca nu cunosc harul Sfantului Duh, daca nu stiu cum vine si de ce se pierde?

+++
Priveste cu mintea ce se lucreaza in sufletul tau. Daca se afla in el nu mult har, atunci in suflet este pace si simti iubire fata de toti; daca se afla mai mult har, atunci in suflet e lumina si o mare bucurie; iar daca se afla si mai mult har, atunci si trupul simte harul Sfantului Duh.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Inima mea s-a indragostit de Tine, Doamne, si de aceea tanjesc dupa Tine si cu lacrimi Te caut

Despre Fericitul Pavel cel Simplu ucenicul Sfantului Antonie

2009-09-17T10:44:00.006+03:00

Povestit-au parintii un lucru ca acesta: ca venind oarecand in manastire Pavel cel Simplu pentru cercetarea si folosul fratilor, dupa ce s-a inchinat lor, s-a dus cu dansii la biserica pentru a savarsi slujba; si, stand inaintea usilor bisericii, lua aminte la fiecare dintre ei, ca sa vada cu ce fel de suflet intra, caci avea si acest har de la Dumnezeu: a vedea adica pe fiecare ce fel este cu sufletul, precum si noi vedem unii pe altii pe dinafara; si-i vedea pe toti cu fata luminata si cu obrazul vesel, si pe care ingerul cuiva il vedea bucurandu-se spre acela, se bucura de el si multumea lui Dumnezeu.
Vazu apoi pe oarecare intrand negru la fata si intunecat in tot trupul, si diavolii tinandu-l pe acesta din amandoua partile, si, printr-un capastru pe care-l pusesera in jurul lui, il trageau catre dansii, iar pe ingerul lui il vazu urmnand de departe trist is posomorat.
Acestea vazindu-le batranul, a lacrimat si, batandu-si pieptul cu mana, a sezut inaintea bisericii, plangand foarte pe fratele ce i se aratase astfel; iar fratii, vazand schimbarea cea de naprasma a batranului si acea plangere jalnica si dureroasa, apropiindu-se, il intrebau voind sa stie pricina, rugandu-l totodata sa intre cu dansii la slujba; iar el scuturandu-se de dansii, sedea afara, tare tanguindu-l pe fratele; iar slobozindu-se ei de la slujba si iesind, lua aminte Pavel la fiecare, voind a sti in ce fel se afla atunci cand ies.
Si l-a vazut pe barbatul acela care la intrare i s-a aratat cu fata neagra si intunecat, care si tot trupul il avea inconjurat de draci; dar acum l-a vazut cu fata luminata si cu trupul alb, si pe draci adica urmand de departe, iar pe sfantul inger petrecand aproape de dansul si bucurandu-se foarte spre dansul. Acestea dar in chip neasteptat vazandu-le Pavel, a sarit cu uimire si, bucurandu-se, striga, binecuvantand pe Domnul si, zicand: " O, negraita iubirea de oameni a Stapanului nostru si bunatatea Lui!" Si, alergand, s-a suit pe o treapta oarecare mai inalta si a strigat zicand: " Veniti si vedeti lucrurile lui Dumnezeu! Cat sunt de infricosatoare si pline de toata mirarea!"
Si s-au adunat toti cu sarguinta, auzind cele zise. Si a povestit Cuviosul Pavel cele ce a vazut atunci cand intra fratele, si iarasi cele cand iesea; apoi a poftit si pe acel barbat sa spuna tuturor de acea schimbare atat de mare. Iar el, fara de sfiala, povestea cele despre sine, zicand: " Eu sunt un om pacatos, si pana acum am trait in curvie. Iar acum, intrand in sfanta biserica a lui Dumnezeu, am auzit pe Proorocul Isaia graind printr-insul: Spalati-va, si curati va faceti. Alungati afara viclesugurile din inimile voastre si dinaintea ochilor Mei. Invatati-va a face binele. Si de vor fi pacatele voastre ca purpura, ca zapada le voi albi. Si, de veti voi si Ma veti asculta pe Mine, veti manca bunatatile pamantului(Is.1,16-19)
Acestea auzindu-le eu, umilindu-ma si suspinand dintr-adanc, am zis catre Dumnezeu:
" Stapane, Doamne Dumnezeule, Cel ce ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, cele ce acum le-ai fagaduit prin Proorocul Tau le implineste si intru mine , pacatosul si nevrednicul. Ca iata, iti dau Tie cuvant, cunoscatorului de inimi Dumnezeu, ca ma lepad de toata faradelegea si fapta spurcata, carora le-am slujit, si nu voi mai adauga catre acestea, de Tine fiind ajutorat, ci Tie voi sluji din toata puterea, Iubitorului de oameni si Stapanului nostru". Si intru aceste asezaminte iesind din biserica, am judecat ca si cu lucrurile sa plinesc acestea prin harul cel de sus."

Everghetinosul vol.I Pricina I,
cap.VI edit.Egumenita

Cuviosul Paisie Aghioritul - Cugetari spre mantuire

2009-09-15T09:47:00.004+03:00

Omul care se indeparteaza de Dumnezeu nu afla odihna sufleteasca nici in viata aceasta vremelnica, dar nici in cea vesnica. Deoarece cel ce nu crede in Dumnezeu si in viata viitoare, cea vesnica, ramane nemangaiat in aceasta viata si isi osandeste astfel sufletul pentru vesnicie.

Cu cat oamenii resping viata cea fireasca, simpla si inainteaza spre lux, li se mareste nelinistea sufleteasca. Si cu cat se inainteaza in politetea lumeasca, cu atat se pierde simplitatea, bucuria si zambetul firesc al omului.

Iisus este dulce, iar celui ce isi varsa amaraciunea durerii inaintea lui, aceasta i se preface in sirop dulce.

Viata cea dulce nu o simt cei ce se bucura de ea in chip lumesc, ci cei ce traiesc duhovniceste si primesc si cele amare cu bucurie, ca buruieni tamaduitoare pentru sanatatea sufletului si se hranesc numai pentru intretinerea trupului.

Sarmanele animale sunt mai bune in "maniere" decat oamenii nesimtitori, deoarece fiind cumparate si de cei milosi si de cei nemilostivi se supun fara deosebire, lucreaza din greu si rabda fara murmur si fara de nicio plata. Prin urmare ele ne-au intrecut in neagoniseala, in rabdare si in ascultare.

Cand esti nedrepatit sa nu spui: "Sa-i rasplateasca Dumnezeu!", pentru ca atunci te blestemi singur cu politete.

Omul milostiv se pune in locul celui indurerat, se roaga, mangaie, dar sie l este rasplatit de Hristos cu mangaiere dumnezeiasca potrivit cu durerea lui.In timp ce omul nemilostiv , care urmareste locul celuilalt , cand il ia stapanire, ia in stapanire si stresul(nelinistea) si traieste o parte de iad inca din aceasta viata.

Dupa post, painea este dulce. Dupa priveghere si somnul este dulce. Iar dupa osteneala chiar si piatra cea vartoasa ne odihneste mai bine decat fotoliul.

Deoarece comoditatile lumesti au depasit limita, ele au devenit poveri. S-au inmultit masinile, s-a marit si imprastierea, l-au facut si pe om masina. Acum masinile si fierataniile il comanda pe om, de aceea si inimile oamenilor au devenit de fier.

Ca sa auda cineva mesajul dumnezeiesc al Cuvantului lui Dumnezeu si ca sa se schimbe, trebuie ca el insusi sa intoarca butonul sau la aceeasi frecventa pe care transmite Hristos prin Sfanta Sa Evanghelie , si sa puna in lucrare cu evlavie poruncile Sale dumnezeiesti.

Om corect nu este acela care spune cuvinte corecte, ci cel ce traieste corect evangheliceste.

Odinioara oamenii aveau scumpatate in viata lor, sinceritate, cinste, etc., iar lucrurile materiale erau atunci ieftine. Acum,din pacate, in anii nostri a fugit de la noi, oamenii, scumpatatea si s-au scumpit lucrurile materiale.

Cel ce urmareste vrednicii, se va lupta singur toata viata sa. Cel ce este impins de oameni, va avea ajutorul lor omenesc. Iar cel ce este ales de Dumnezeu, Il ca avea pe El sprijinitor.

Parintele cel mai mare si mai bun este acela care a renascut duhovniceste, si ajuta si la renasterea duhovniceasca a fiilor sai, asigurandu-le un loc in rai.

Mai inainte , la fiecare lucrare a lor, crestinii isi faceau mai intai semnul Crucii, iar pentru problemele serioase faceau multa rugaciune. In epoca noastra, din pacate, cei mai multi dintre noi nu numai ca nu ne rugam pentru problemele srioase, dar nici macar nu ne gandim la ele, si astfel platesc si ceilalti necugetarile noastre.

Orice gand bun care vine in mintea omeneasca este de sus de la Dumnezeu.Numai ceea ce coboara din nasul nostru cand avem guturai ne apartine.

Cuviosul Paisie Aghioritul
PARINTI AGHIORITI - Flori din Gradina Maicii Domnului
Edit. Evanghelismos, Colectia Parinti Athoniti

Cuviosii Metodie si Ioachim , binecuvantati traitori in Gradina Maicii Domnului

2009-09-11T15:51:00.006+03:00

In dumninca Inchinarii Sfintei Cruci din anul 1978, Parintele Metodie, de la Chilia " Sfintii Teodori" din Kareyes a chemat pe ieromonahul Hristofor, ce locuia mai jos de Kareyes, si l-a trimis la Sfanta Manastire Kutlumusiu, unde era ingrijit compatriotul lor, ieromonahul Ioachim(toti cei trei erau romani) sa-i spuna sa se pregateasca, deoarece a doua zi aveau sa moara amandoi(adica ieromonahul Metodie si ieromonahul Ioachim).
Asadar parintele Hristofor a mers la Manastirea Kutlumusiu si i-a spus batranului Ioachim:
- Parinte Ioachim, binecuvantati! Parintele Metodie mi-a spus sa te pregatesti, caci maine veti muri amandoi, in acelasi ceas. Iti cere si iertare de toate cele ce ti-a gresit.
Cum a auzit aceasta, parintele Ioachim i-a spus:
-Sa fie binecuvantat! Ca sa spuna aceasta Parintele Metodie, inseaamna ca stie ceva.
In acea zi parintele Ioachim se impartasise si ii spusese diaconului Anastasie:
-O astfel de bucurie am simtit pentru prima oara in viata mea.
A mers la chilia sa asteptandu-si cu bucurie ceasul mortii spunand in romaneste:" Maicuta mea Prea Sfanta! Maicuta mea Prea Sfanta!"
Cum sa nu fie Maica Domnului Maicuta sa, de vreme ce de mic copil, de la saisprezece ani, si-a lasat mama cea dupa trup si tatal sau si a venit in Gradina Maicii Domnului sa se faca monah? De mic copil pana la cei nouazeci de ani ai sai a trait in instrainare duhovniceasca, in Sfantul Munte, pentru dragostea lui Hristos ca sa se imbogateasca cu lucrurile cele vesnice. A fost sters din lume de la varsta de saisprezece ani si a fost scris in " Cartea Vietii".
Asadar in vreme ce spunea " Maicuta mea Prea Sfanta! Maicuta mea Prea Sfanta!" la ceasul al cincilea ( in jur de doisprezece la amiaza) si-a inchis ochii ca un copilas si a adormit in bratele Maicutei lui.
Exact in acelasi ceas s-a odihnit si Parintele Metodie, cu o moarte cuvioasa, la varsta de vreo saptezeci de ani. Au plecat impreuna doua suflete sfintite, pentru ca au avut multa dragoste intre ele. Aceasta au cerut de la Dumnezeu sa nu se desparta nici in aceasta viata, nici in cealalta. Bunul Dumnezeu a iconomisit astfel si pentru ei, dar si pentru noi, ca sa ne folosim. Amin!

Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul- PARINTI AGHIORITI Flori din Gradina Maicii Domnului
Edit. Evanghelismos

Batranul Filaret Romanul - Binecuvantata viata in Gradina Maicii Domnului

2009-09-10T15:04:00.004+03:00

Inainte de lectura

Astazi a fost inmormantat in groapa saracilor dintr-un cimitir ploiestean intr-o indiferenta si nepasare totala din partea semenilor sai, copilul Alexandru Emil de 8(opt) ani, abandonat de parintii sai din cauza handicapului pe care l-a avut inca de la nastere. Alaturi i-au fost cei ce l-au ingrijit in putina lui vietuire in aceasta lume, asistenti social si medicali care, impreuna cu preotii slujitori au randuit toate cele crestinesti.

"Pe pruncul acesta nestricat, pe care l-ai mutat, cu dumnezeiasca Ta porunca si care a fost rapit, fara sa guste din dulcetile lumesti, Te rugam, Indurate, arata-l partas de dulcetile cele mai presus de lume."(din Canonul Inmormantarii Pruncilor cantarea a 3-a)

Unul din parintii ce a trait in chip ascuns si care s-a nevoit cu marime de suflet in Gradina Maicii Domnului, ca sa-si dobandeasca ,,dorirea", mantuirea sufletului, a fost batranul Filaret, prietenul virtutii. Patria lui pamanteasca a fost Transilvania din Romania. S-a nascut in anul mantuirii 1892 si la Sfantul Botez i-au dat numele de Nicolae. Pe tatal sau il chema Ioan si pe mama sa Maria, iar numele de familie era Dusa.
Mireanul Nicolae Dusa a venit in Sfantul Munte in anul 1912, la varsta de 20 de ani. El a fost tuns monah la Chilia Sfantului Ipatie a Manastirii Vatopedu si a fost numit Filaret. A stat acolo opt ani iar in anul 1920 a venit la Chilia Sfantului Andrei din Kapsala a Manastirii Stavronikita la batranul Modest, pe care l-a ingrijit si a luat binecuvantarea lui. In chilia aceasta si-a continuat si si-a savarsit ,,lupta cea buna".
Inca din anul 1956 am auzit de cuviosul Staret si de masura duhovniceasca la care ajunse de la multi parinti si mai ales de la ucenicul sau, parintele Vartolomeu, care venea la Sfanta Manastire Filoteu.Dar de aproape m-am invrednicit sa-l cunosc pe acest preacuvios batran in 1968, cand locuiam aproape de el, la Chilia Sfintei Cruci a Sfintei Manastiri Stavronikita. Cand mergeam la el il gaseam afara, in picioare, cu o mana sprijinindu-se de balustrada, iar in cealalta tinand metaniile. Suferea mult de insuficienta respiratorie si de aceea iesea mereu afara.
Cand il intrebam "ce faci parinte?" imi raspundea:" Slava lui Dumnezeu!". " Ce vrei sa-ti aduc?". " Maica Domnului imi iconomiseste tot ce am nevoie".
Nu primea nimic. Iar daca cineva ii lasa ceva pe ascuns, acesta era un chin pentru marinimosul batranel, pentru ca traia cu o mare acrivie duhovniceasca. Adica trebuia sa faca multa rugaciune, caci supraevalua lucrurile ce i le aduceau altii. Daca ceva valora cinci drahme , el il aprecia la douazeci si trebuia sa faca doua zeci de ate de o suta de " Doamne Iisuse..." cu inchinaciuni pentru ce-l ce ii aducea binecuvantarea.
Odata l-am rugat pe batran sa primesca o mica binecuvantare, dar el a refuzat.
- Nu pot, nu pot, nu apuc sa fac rugaciunile si metaniile ce le-as datora. Am si indatoririle mele duhovnicesti, le am si pe ale parintelui Vartolomeu, pentru ca e bolnav si Hristos va cere de la el numai rabdare.
Parintele Vartolomeu, ucenicul lui, suferea de multi ani de un parkinson avansat si tremura tot. Iar Batranul Filaret, pe langa faptul ca ii implinea indatoririle lui duhovnicesti il si slujea in acelasi timp, cu toate ca era batran de saptezeci si opt de ani. L-a slujit cincisprezece ani, pana cand a cazut si el la pat.
I se sparsesera venele picioarelor din pricina statului in picioare la rugaciune si lichidul din ciorapi curgea in papuci, iar din papuci pe podea. Fiindca suferea de plamani, statea intr-un colt ca sa nu cada, invelit cu niste paturi vechi.Fireste , il cercetau multi parinti, dar ori toti deodata,ori niciunul, deoarece fiecare isi spunea ca poate va merge altul. In cele din urma ramaneau singuri fara de ajutor. Dar in zilele acelea desigur ca simteau in mai mare masura mangaierea dumnezeiasca, deoarece le lipsea cea omeneasca. Si fiindca amandoi aveau dragoste nobila, caci fiecare din ei se gandea la celalalt, Hristos si Maica Domnului se gandea la ei si ii mangaiau dumnezeieste.
Pe Batranul Filaret si pe ucenicul sau, parintele Vartolomeu, care era aproape paralizat, au vrut sa-i ia ca sa-i ingrijeasca, nu numai manastirile, ci si unele chilii, dar ei n-au primit. Gandul imi spune ca in chilia lor au trait multe experiente dumnezeiesti si de aceea nu-i lasa inima sa se desparta de acel loc dumnezeiesc, dar si pentru ca avand suflete nobile, nu voiau sa devina o greutate pentru altii.
Intr-o zi, cand i-am cercetat din nou, inaintand spre chilia Batranuluim Filaret am simtit o mireasma nespusa.De indata cea ma deschis usa chiliei lui, am simtit o mireasma si mai puternica. Dar ce sa vad? Sarmanul batranel era cazut si atat de intepenit incat nu se mai putea ridica, nici nu mai putea respira. Atunci l-am ridicat iar el a inceput incet-incet sa respire si prin semne mi-a aratat ca vrea sa-l acopar. Nu ii mai ramasese sange, si de aceea ii era tare frig. Si desi, omeneste vorbind, ar fi trebuit atat dusumeaua cat si Batranul sa miroasa urat din pricina lichidului care curgea continuu din picioarele lui, insa toate raspandeau mireasma, pentru ca avea un suflet binemirositor.
Cand l-am vazut in starea aceasta, l-am rugat pe parintele Vartolomeu sa-mi dea voie sa raman la chilia lor ca sa-i ajut, dar el n-a primit. Mi-a spus sa vin a doua zi si astfel am fost nevoit sa ma intorc la chilia mea.
Dar in noaptea aceea, ce mi s-a intamplat? In timp ce rosteam rugaciunea "Doamne Iisuse..." pentru Miezonoptica , ce sa vad?... Batranul Filaret cu o fata luminoasa, ca a unui copil de doisprezece ani, ca se urca spre cer intr-o lumina cereasca. Din aceasta am inteles ca sufletul lui curat se odihnise intru Domnul. Era ziua de 1 iunie 1975.

Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul- PARINTI AGHIORITI Flori din Gradina Maicii Domnului
Edit. Evanghelismos

Pilde de pocainta sau ,,ca atat de mult iubeste Domnul lumea"

2009-09-09T16:04:00.008+03:00

,, Intrebatu-s-a Avva Mios de un ostas: ,, Oare Dumnezeu primeste pocainta?" Iar el , dupa ce l-a invatat pe dansul intru multe cuvinte, a zis: ,, Iubitule, spune-mi, de se va sfasia haina ta cea ostaseasca, o lepezi afara?" Raspuns-a acela:
,, Nu, ci o cos pe dansa, si iarasi umblu cu ea." Zis-a lui batranul: ,, Daca tu cruti haina ta, oare Dummnezeu nu va cruta plasmuirea Sa?"

Chilie de pustnic

Un frate oarecare sedea intr-o chilie din Egipt, intru multa smerenie petrecand; si avea o sora care curvea in cetate, si multor suflete le pricinuia pierzare; si de multe ori suparandu-l batranii, au putut in cele din urma sa-l plece pe frate ca sa mearga la dansa, doar-doar, cumva sfatuindu-o, va opri pacatul ce se facea intr-insa.
Iar daca a ajuns la locul acela, vazandu-l oarecine din cunoscuti, alergand inainte, a vestit surorii sale zicand: ,, Iata , fratele tau la usa!" Iar ea, tulburandu-se cu inima in cele dinlauntru, parasind pe ibovnicii carora le slujea, a sarit cu capul gol spre intampinarea fratelui, si ispitindu-se ea sa se imbratiseze cu dansul, a zis fratele sau: ,, Buna mea sora, fie-ti mila de sufletul tau, caci multi pier prin tine, si oare cum vei putea suferi vesnica si amara munca?"
Iar ea, ingrijata facandu-se, a zis lui: ,, Oare poate fi mie acum mantuire?" Raspuns-a fratele: ,, De voiesti, este mantuire." Iar ea, aruncandu-se pe sine la picioarele fratelui, il ruga pe dansul ca sa o ia pe dansa la pustie impreuna cu dansul". Iar el a zis ei: ,,Puneti ceva pe cap si urmeaza-mi!" Iar ea a zis: ,,Sa mergem, ca mai de folos imi este mie sa umblu eu cu necuviinta in capul gol decat a intra in pravalia faradelegii".
Ia pe cand mergeau, o sfatuiau pe dansa fratele cele catre pocainta; si vazand pe oarecari venind intru intampinarea lor, a zis catre dansa: ,,De vreme ce nu toti stiu ca-mi esti sora, da-te putin in laturi din cale pana cand vor trece cei ce vin, ca sa nu pricinuim sminteala." Iar ea s-a abatut la oarecare departare de drum.
Dupa aceasta a zis catre dansa: ,,Sa mergem pe calea noastra, soro," Iar ea nu i-a raspuns lui; si abatandu-se catre dansa, o a aflat moarta; si a vazut si urmele picioarelor ei insangerate, ca era desculta; iar daca fratele a vestit batranilor intamplarea, se intrebau intre sinesi despre aceasta. Dar s-a descoperit unuia din batrani intamplarea despre dansa, si zicea ca: ,,De vreme ce de nimic trupesc nu s-a ingrijit, ba si pe al sau trup l-a dispretuit, nesuspinand de atata durere a ranii din calatorie, pentru aceasta i s-a primit pocainta ei".

Everghetinosul(Maica Domnului Binefacatoarea)vol.I Pricina I-a Edit. Egumenita

Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu mantuieste-ne pre noi

2009-09-08T17:55:00.003+03:00

Bucura-te Maica lui Dumnezeu, grabnica ajutatoare!

Fresce aflate la Manastirea Horezu

Fresce aflate la Schitul Bradu

La inceput de an bisericesc despre Cele doua imparatii dupa Sfantul Teofan Zavoratul

2009-09-01T12:00:00.010+03:00

[...]In orice imparatie se vede un imparat, se vad legi, intaietati, fagaduinte si rasplati, precum si sfarsitul la care duc acestea.
Toate aceste trasaturi sunt in Impartia lui Hristos foarte limpezi, neindoielnic adevarate si nestramutate, pe cand in imparatia acestui veac sunt mincinoase, amagitoare , fantomatice. Iata, uitati-va singuri!
Cine este Imparat in Imparatia harului? Dumnezeu, Cel inchinat in Sfanta Treime- Tatal, Fiul si Sfantul Duh -, Care a facut lumea si se ingrijeste de toate, Care, dupa ce ne-a intocmit mantuirea in Domnul nostru Iisus Hristos, le-a dat tuturor urmatorilor Sai, cu autoritate, porunci si randuieli spre binele lor; tuturor le da sa cunoasca, sa guste, sa pipaie duhovniceste; de toti Ii este mila si Se ingrijeste, pe toti ii ajuta si pe toti ii incredinteaza:" Lucreaza dupa voia Mea in via Mea; Eu vad totul, si pentru tot iti voi rasplati". Si cei ce se ostenesc in Imparatia lui Hristos stiu foarte bine cui slujesc, si asta le da tarie launtrica si rabdare in osteneli. Ei sunt incredintati ca se ostenesc inaintea fetei Domnului, Care vede toate, ajuta mult, mangaie mult, asa incat se bucura in toate greutatile si stramtorarile in care ii aduce slujirea adusa cu ravna Domnului. Eu sufar, zice Apostolul, dar nu ma rusinez, pentru ca stiu in Cine am crezut si sunt incredintat ca puternic este sa pazeasaca comoara ce mi-a incredintat, pana in ziua aceea(II Tim. 1, 12).
In imparatia stapanitorului acestui veac - in lume - lucrurile stau altfel.Acolo nimeni nu stie cine e imparat. Daca cel mai inversunat iubitor al lumii acesteia si-ar da seama ca imparatul sau este satana cel rautacios si intunecat, caruia ii slujeste ca un rob spre propria sa pierzare, indata s-ar grabi, plin de groaza, sa plece de pe taramul lui. Insa acest lucru este ascuns dde fiii veacului de acum. Vrajmasul si-a ascuns de privirea lor chipul urat. Si iubitorii acestei lumi slujesc ca niste robi, fara sa stie cui. Auziti tot timpul:" Asta nu se poate, cealalta nu se poate... asa trebuie... si asa se cuvine...". Dar daca intrebati:" De ce? Cine a poruncit?", nimeni nu va va spune. Se simt stramtorati si impovarati de randuielile pe care le urmeaza, chiar le osandesc si le ocarasc, insa nimeni nu indrazneste sa se abata de la ele, temandu-se parca, de un supraveghetor care e gata sa le ceara socoteala, insa pe care nimeni nu-l poate arata si numi precis. Lumea este suma persoanelor care slujesc unei fantome necunoscute din inchipuirea lor, desi in realitate sub masca acestei fantome se ascundde satana cel plin de rautate.
Care sunt legile in Imparatia lui Hristos?
Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, a zis foarte limpede:" Fa asa si pe dincolo... si o sa fii pe placul Meu, si te vei mantui. Leapada-te de tine insuti, fii sarac cu duhul, bland, iubitor de pace, rabdator, curat cu inima, sa iubesti dreptatea, sa plangi pentru pacate, sa fii evlavios fata de Mine ziua si noaptea, sa fii binevoitor fata de fratii tai si sa le faci bine... si toate poruncile Mele sa le implinesti intocmai, fara a te cruta...".Vedeti cat de limpede si de precis e totul? Si nu numai precis, ci si pecetluit pentru totdeauna cu pecetea unei neschimbari de care nu se poate atinge nimeni. Precum sta scris asa va fi pana la sfarsitul veacului. Oricine intra in Imparatia lui Hristos stie precis ce trebuie sa faca, nu asteapta niciun fel de schimbari in legile Imparatiei, pentru ca umbla pe calea sa cu nadejde buna si cu curaj, fiind incredintat ca va ajunge fara indoiala la ceea ce cauta.
Lucrurile stau cu totul altfel in imparatia stapanitorului acestui veac. Acolo nu iti poti opri nicidecum gandul asupra vreunui lucru care sa fie clar. Duhul iubitorilor de lume e cunoscut totusi - el este duhul egoismului, trufiei, mercantilismului, rasfatului si senzualitatii de tot felul.
Dar aplicatiile acestui duh - legile si regulile limii - sunt asa de subrede, nedefinite, schimbatoare, incat nimeni nu poate chezasui ca maine lumea nu va incepe sa considere rau, reprobabil, ceea ce acum admira. Obiceiurile lumii sunt curgatoare ca apa, si regulile ei in ce priveste imbracamintea, vorbirea, intalnirile, relatiile, statul, sezutul, si, in general, tot, sunt nestatornice ca miscarea vazduhului...Azi asa...maine, nu sti de unde, vine moda si schimba toate.Lumea este o scena, pe care satana isi bate joc de sarmana omenire, punandu-o sa se invarta la semnul lui ca niste maimute sau papusi la balci, facandu-o sa scoata lucru de pret si insemnat, neaparat trebuincios, ceea ce e in sine marunt, neinsemnat, desert. Si cu asta se indeletnicesc toti, mici si mari deopotriva, inclusiv cei care si prin obarsie, si prin educatie, si prin pozitie, par ca ar putea sa foloseascavremea si ostenelile pentru ceva mai bun decat aceste naluciri.Care sunt intaietatile si fagaduintele Imparatiei lui Hristos? Domnul si Dumnezeul nostru zice:" Slujeste-Mi, si o sa-ti dau ca rasplata totul. Orice fapta a ta, si gand al tau, si dorinte, si simtaminte aratate si nutrite de tine spre a face pe placul Meu nu vor ramane lipsite de plata lor.Eu vad ceea ce nu vad ceilalti, pretuiesc ceea ce nu pretuiesc ceilalti, te ocrotesc pentru cele din pricina carora ceilalti, poate, te stramtoreaza,si pentru orice osteneala a ta iti este pregatit un locas vesnic, care si este zidit prin ostenelile tale". Asa a fagaduit Domnul, asa si este.Si toti cei care intra in Imparatia Lui traiesc adevarul acestor fagaduinte. Ei gusta deja fericirea de pe urma ostenelilor cu care se ostenesc intru poruncile lui Dumnezeu: fericirea smereniei, blandetii, dreptatii, iubirii de pace, rabdarii, curatiei si tuturor celorlalte virtuti. Si virtutile acestea, fiind pricinuite de harul lui Dumnezeu, fac inima lor vas al Duhului Dumnezeiesc, Care este pentru ei chezasia mostenirii viitoare, asteptate, fara urma de indoiala din pricina acestor incepaturi ale ei, pe care si le insuseste oricine slujeste fara fatarnicie Domnului.
Asa sunt, oare, fagaduintele lumii? Catusi de putin! Lumea fagaduieste totul si nu da nimic. Momeste, starnind nadejdea - insa in clipa inmanarii, ca sa zic asa, celor fagaduite, ti le ia de sub nas...dupa aceea, fluturand in departare, iarasi momeste si iarasi ia de sub nas ceea ce parea deja primit. De aceea, in lume toti alearga dupa ceva mult fagaduit si nimeni nu primeste nimic; alearga dupa naluci ce se destrama in vazduh in clipa cand sunt gata sa puna mana pe ele. Cei ce iubesc lumea isi dau importanta, cu desarta convingere ca , actionand lumeste, merita atentia lumii - insa lumea fie ca nu vede faptele lor, fie ca, vazandu-le, nu recunoaste pretul lor, fie ca recunoscandu-le pretul, nu le da plata convenita. In lume, toti pana la unul, au fost amagiti, si inca se mai magesc cu nadejdi lipsite de orice temei.

Staretul Haralambie de la Dionisiu - ucenicul lui Gheron Iosif

2009-08-27T17:23:00.002+03:00

Ascultarea - chip al dobandirii Raiului

Iadul din pestera intunecoasa se transforma in Rai

Staretul Iosif, vazand ravna foarte mare a lui Haralambie, l-a chemat intr-o zi si i-a spus:
- Acolo sus, intre stancileacelea pe care le vezi, este o pestera mica. Te asigur ca acolo este Raiul. Asadar te vei catara si vei ramane in pestera pana ce te voi chema. Ai inteles?
- Sa fie binecuvantat, gheronda.
" Atunci am pus metanie staretului, povestea Parintele Haralambie, si indata m-am catarat pe stanci. Cand m-am apropiat de pestera, ce sa vad? Un loc salbatic, unde numia serpii puteau sa locuiasca, iar pestera era atat de stramta, incat numai aplecat puteai sa intri inauntru. La inceput m-am infricosat ca un om si vorbeam cu mine insumi: "Ei gheronda, cum de m-ai trimis aici? Acesta este Rai? Bre, aici este iad, nu Rai. Ia sa vedem ce o sa fac pana ce se va termina canonul si ma va striga staretul ca sa cobor. Dar fiindca a spus staretul, nu o sa ma dau batut, chiar daca voi muri. Daca nu ma va striga staretul, nu voi cobori. Mai bine mor decat sa dezertez."
Asadar am inceput canonul de metanii si rugaciuni. Si indata mi-a disparut frica si am inceput sa ma simt in largul meu. " Haralambie, de vreme ce pentru rugaciuni te-a trimis, da-ti toata silinta." Atunci am inceput cu si mai multa ravna sa fac metanii, iar inima nu a intarziat sa mi se incalzeasca si ochii sa izvorasca siroaie de lacrimi. Erau lacrimi de doxologie si multumire. Acolo m-am invrednicit de prima vedenie. Atunci am inteles cuvintele Sfintilor Parinti, care spun ca in aceasta stare mintea inceteaza sa mai lucreze si este dusa de Duhul Sfant acolo unde vrea El, chiar si in ceruri. Dupa o vreme am revenit la starea mea fireasca, dar din nou am fost rapit in alte locasuri ceresti. Aceasta s-a repetat de doua, trei ori. Atunci mi s-a intamplat ceva asemanator cu ceea ce au patimit ucenicii lui Hristos pe Tabor si am spus: " Bine este noua sa fim aici! Cu adevarat aici unde m-a trimis staretul este Rai. Ce bine ar fi sa nu-mi mai porunceasca staretul sa cobor vreodata din acest loc paradisiac!"
Dar dupa doua-trei zile aud o voce cunoscuta care ma striga:
- Haralambie, staretul a spus sa cobori.
Daca va voi spune cat de mult m-am mahnit cand am auzit porunca de a cobori, nu ma veti crede. Dar nu puteam face altfel, caci ma aflam in ascultare. Dupa ce am coborat, m-am dus la staret cu capul plecat, dar fiindca schimbarea chipului meu era atat de vadita, acela m-a intrebat:
- Haralambie, vreau sa-mi spui adevarul! Acolo unde te-am trimis este Rai sau nu?
Iar eu, cu capul plecat si cu ochii plini de lacrimi, i-am raspuns:
- Da, gheronda, intr-adevar este Rai.
Atunci staretul nu s-a mai putut abtine, ci m-a imbratisat si m-a sarutat.

(Colectia Parinti Athoniti 10 - Monahul Iosif Dionisiatul
Staretul Haralambie - Dacalul rugaciunii mintii,Edit. Evanghelismos 2005)

O minune a lacrimilor -Sfantul Siluan Athonitul

2009-08-27T08:20:00.006+03:00

Icoana Facatoare de minuni a Maicii Domnului Autografisis(nefacuta de mana) de la Schitul Lacu Athos

Orice mama cand afla de copiii ei ca sunt in nenorociri sufera greu sau chiar si moare. Ceva asemanator am incercat si eu.
Un copac doborat si cu toate crengile taiate a inceput sa se rostogoleasca cu repeziciune pe coasta spre un om. Il vedeam dar, din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut sa strig: " Repede , fereste-te !" Inima mi s-a strans intr-un hohot de plans si copacul s-a oprit. Omul era un strain pentru mine; nu-l cunosteam, dar, daca ar fi fost rudenie cu mine, nu cred ca ar mai fi ramas in viata.

(Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei)

Unde e Dumnezeu acolo e fericirea - dupa Sfantul Teofan Zavoratul

2009-08-24T15:51:00.001+03:00

Osuarul Manastirii Sfantul Pavel - Athos

In cine va imparati Dumnezeu launtric
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui(Mt.6,33)

Potrivit acestei porunci a lui Dumnezeu, si acum vreau sa va vorbesc despre acelasi lucru, si anume despre nazuinta deplina a inimii noastre catre Domnul. Desi aceasta este o tema cat se poate de obisnuita - pentru ca ce poate fi mai banal ca ideea:" leapada-te de toate si cauta-L numai pe Dumnezeu, in care este deplinatatea bunatatilor"?-, totusi, intrucat El, poate ca mai mult decat oricare altul, este uitat, asa cum este uitat adeseori soarele, de care avem atata nevoie si care ne lumineaza neincetat, ei bine, este neaparata nevoie sa amintim de El. Si nu numai sa amintim, ci si sa reproducem acest soare la orizontul nostru duhovnicesc. Lucrul principal este sa nu se desprinda de asta constiinta noastra si inima noastra. Iar despre lucrul la care omului ii sta inima ii e placut si sa vorbeasca, si sa asculte la nesfarsit. Asa ca nu va lasati cuprinsi de plictiseala.
Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu.Cautati mai intai..., adica intre grijile voastre pe primul loc trebuie sa stea cautarea Imparatiei lui Dumnezeu. Aceasta trebuie sa fie ocupatia voastra pricipala, iar toate celelalte trebuie sa fie numai auxiliare, trebuie sa urmeze acesteia ca o roada si ca un adaos fara insemnatate de sine statatoare.
Dar ce este Imparatia lui Dumnezeu! Ea este imparatirea lui Dumnezeu. Unde este aceasta Imparatie? Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este, legiuieste Domnul (Lc.17,21). Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este imparatirea lui Dumnezeu inlauntrul nostru, si a cauta Imparatia lui Dumnezeu inseamna a cauta ca Dumnezeu sa imparateasca inlauntrul nostru. Peste ce sa imparateasca? Peste tot ce este in noi, peste gandurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele noastre: sa cautam, deci, ca Dumnezeu sa devina Imparat al mintii, al inimii si al vointei noastre... Dumnezeu este Imparatul mintii atunci cand mintea, prin supunere fata de credinta, dupa ce si-a insusit tot ce ni se aduce la cunostinta prin sfanta descoperire dumnezeiasca, se gandeste numai la Dumnezeu si judeca dupa criteriile dumnezeiesti tot ce exista si se intampla. Dumnezeu este imparatul vointei si al constiintei noastre atunci cand, dupa ce ne-am intiparit in noi insine poruncile dumnezeiesti si ni le-am luat ca lege nestramutata, nu ne ingaduim nici in lucrurile mici, nici in cele mari sa ne departam nici cu o iota de la voia lui Dumnezeu, pe care am constientizat-o. Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre atunci cand ea, dupa ce a simtit dulceata dumnezeiasca, leapada toate desfatarile lumesti si, negasind nimic pe gustul sau in cele pamantesti, traieste toate in cer, acolo unde e si comoara sa.
Asa se intampla inauntru. Insa Imparatia lui Dumnezeu se intinde dinauntru si in afara... Pentru ca atunci cand toate cele de care am vorbit se savarsesc inauntrul nostru, toate cele din afara se reorganizeaza potrivit aceluiasi duh si aceleiasi orientari;potrivit aceluiasi duh incep sa lucreze si limba, si ochii, si auzul, si toate celelalte simturi; acelasi duh indruma atunci orice miscare din afara si orice actiune - cand suntem singur, cand suntem cu familia, cand suntem la datorie, cand suntem in societate si, in general, in toate raporturile in care ne punem viata...
Pe scurt, in toate manifestarile vietii noastre launtrice indrumator palpabil este atunci Dumnezeu, lucru care se si intipareste in atentia tuturor, dupa cuvantul Domnului: asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada lucrurile voastre cele bune si sa dea slava Tatalui vostru, Care este in ceruri(Mt.5,16)
Pre cel inauntrul caruia Dumnezeu a inceput sa imparateasca il vedeti ca ia parte la toate activitatile la care il obliga pozitia lui, dar el se afla in acestea numai pe dinafara, pe cand launtric este cu totul in Dumnezeu, de la Care si ies pentru el semne pentru toate faptele si intreprinderile, care arata numarul lor, anvergura lor si felul in care trebuie sa se savarseasca. In unii ca acestia se implineste intocmai ce a poruncit Apostolului: cei ce au femei sa fie ca si cum n-ar avea, si cei ce plang sa fie ca si cum n-ar plange, si cei ce cumpara-ca si cum n-ar stapani,si cei ce se folosesc de lumea aceasta-ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea(I Cor.7,29-31).
Asa, deci: cine a cautat si a gasit Imparatia lui Dumnezeu, in acela Dumnezeu este totul in toate(I Cor. 15,28), asa incat precum in cer El odihneste pe heruvimi si pe serafimi, asa odihneste si intr-insul pe toate puterile duhului lui,care si el topindu-se in Dumnezeu in ce priveste constiinta si activitatea, indreapta totul - atat launtric, cat si in afara - spre a face doar placul Lui, iubindu-L, dupa cum este poruncit, din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata puterea (Mc.12,30)[...]
Fiecare dintre noi este o mica imparatie. Imparatul suntem noi insine, constiinta noastra si activitatea noastra autonoma. Supusii sunt puterile fiintei noastre, puterile trupului, sufletului si duhului. Altar al lui Dumnezeu este in noi inima.Cand imparatul nostru, constiinta si libertatea, Ii intoarce spatele lui Dumnezeu si se abate spre sine si spre fapturi, atunci toata fiinta noastra se umple de patimi si de inclinari strambe ca de niste idoli, toata puterea sufletului si a trupului devine templu al unui anumit idol...Dumnezeu este uitat. Atunci, noi slujim in trup, de pilda, iubirii de placeri, leneviei, poftei, somnului, cuvintelor de rusine, chefurilor, teatrelor si asa mai departe, precum paganii slujeau Venerei, lui Bachus si celorlalti. In suflet slujim slavei desarte, dorintei de a placea oamenilor, invidiei, mandriei, urii, intereselor patimii de a sclipi, de a placea si asa mai departe - lucruri din care se alcatuieste in noi idolul egoismului inveterat. Adica noi suntem in toate privintele idolatrii si slujim din rasputeri unor dumnezei straini. Ne aflam atunci in uitare de Dumnezeu, in intoarcere de la Dumnezeu, in vrajba impotriva lui Dumnezeu. Insa cand, in cele din urma, ne intampina mila lui Dumnezeu si El ne trimite duhul fricii Sale si al evlaviei, imparatul nostru - constiinta si libertatea - se trezeste, incepe sa curete cu ravna imparatia sa de toti idolii, alunga patimile din toate puterile sale si in locul lor intipareste virtutile corespunzatoare, pentru a placea prin ele lui Dumnezeu, cu hotararea ca de acum inainte numai lui sa-I slujeasca, chiar cu pretul vietii. Atunci in altarul nostru va stapani nu egoismul, ci lepadarea de sine si devotamentul fata de Dumnezeu, iar in suflet si in trup vor imparati in locul patimilor sfintele roade duhovnicesti: smerenia, blandetea, infranarea, curatia, dragostea, pacea, indelunga rabdare, harnicia si celelalte - si pe toate acestea, pentru Dumnezeu, pentru a placea Lui, cu simtamantul deplinei dependente fata de El si al indatoririlor constiintei, le indreapta dupa voia Lui si spre slava Lui. Atunci se refac in noi cugetarea la Dumnezeu,devotamentul fata de Dumnezeu, inchinarea la Dumnezeu. Dumnezeu incepe sa imparateasca in noi, iar tot ce este potrivnic Lui, neplacut Lui, de la mic la mare, inauntru si in afara, este alungat si nimicit.
Iata si imparatirea lui Dumnezeu in noi!

Expoziţia OrthPhoto din România

2009-08-22T15:25:00.001+03:00

Expoziţia OrthPhoto din România a fost inaugurată la Teatrul Naţional din Caracal Expoziţia aniversară a site-ului OrthPhoto a fost deschisă duminică, 16 august, ora 18.00, la Teatrul Naţional din Caracal.

Evenimentul a făcut parte dintr-un şir de manifestări organizate de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Evenimentul a fost marcat printr-o suită de manifestări, care au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată la Mânăstirea Brâncoveanu de către Preasfinţitul Sebastian Paşcanu, împreună cu alţi înalţi prelaţi, un sobor de preoţi şi diaconi. Pe ordinea de zi au mai figurat inaugurarea Bulevardului Sfântul Constantin Brâncoveanu din oraşul Slatina şi manifestările desfăşurate la Teatrul Naţional din Caracal: Sesiunea de comunicări ştiinţifice dedicată Sfinţilor Martiri, Concertul de muzică bizantină susţinut de Corul „Sfântul Constantin Brâncoveanu” al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor şi de Corul maicilor de la Mănăstirea Brâncoveanu.

Vernisajul expoziţiei a avut loc între concertul de muzică bizantină şi concertul maestrului Tudor Gheorghe. În cadrul vernisajului Silviu Andrei Vlădăreanu, reprezentantul episcopiei-gazdă şi membru OrthPhoto.net a făcut o scurtă prezentare a site-ului, după care Mihaela Nedea, coordonatoarea redacţiei româneşti, a prezentat pe scurt contribuţia românească la activitatea site-ului OrthPhoto.

Expoziţia poate fi vizitată până duminică, 23 august, în foaierul Teatrului Naţional din Caracal. În continuare va fi una itinerantă, putând fi vizitată şi în alte oraşe din ţară, care vor fi anunţate din timp.

http://www.exhibition.orthphoto.net/index.php?id_n=52

Cuviosul Serafim Rose: “ASTAZI IN RUSIA, MAINE IN AMERICA”- despre involutia sociala-moral-religioasa

2009-08-20T15:28:00.003+03:00

Cuviosul Serafim Rose: “ASTAZI IN RUSIA, MAINE IN AMERICA”

In cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, unul din capitole poarta titlul: “Astazi in Rusia, maine in America”. Din el am selectat cateva fragmente care ar trebui sa ne dea mult, foarte mult de gandit…

“Pr. Serafim avea mereu in vedere prorocia Staretului Ignatie din Harbin (Manciuria), un parinte vazator cu duhul, care inca din anii `30 spunea: ‘Ceea ce a inceput in Rusia se va incheia in America‘.

In cuvantul rostit la Manastirea Sf. Treime din Jordanville, Parintele Serafim a vorbit mai mult despre necazurile ce se vor abate asupra Americii si despre pregatirea pentru ele. Dupa ce a descris suferintele crestinilor din Rusia si din alte tari ortodoxe, a spus:

“Nu vreau sa va sperii, insa este mai bine sa constientizam faptul ca ceea ce sufera ei acum, sau ceva asemanator, va veni probabil si aici, si cat de curand. Noi traim vremurile de pe urma, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece in Rusia si in alte tari asemenea ei reprezinta experienta normala a vremurilor noastre.

Aici, in Occident, noi traim intr-un paradis al nebunilor, care oricand se poate pierde si, foarte probabil, asa se va si intampla. Sa incepem dar sa ne pregatim - nu facand stocuri de alimente sau alte lucruri, asa cum s-au apucat unii sa faca in America, ci cu o pregatire launtrica de crestini ortodocsi“.

Iata, de pilda, v-ati intrebat oare vreodata cum ati supravietui daca ati fi aruncati in inchisoare sau intr-un lagar de concentrare, si mai ales daca ati fi izolati in carcere de pedeapsa? Cum ati supravietui? Ati innebuni in scurt timp, daca nu ati avea cu ce sa va ocupati mintea. Ce oare ati putea avea in minte? Daca sunteti plini de impresii lumesti si nu aveti nimic duhovnicesc in minte; daca traiti de pe o zi pe alta, fara a va gandi cu seriozitate la crestinism si la Biserica, fara a constientiza ce este Ortodoxia, si daca ati ajunge intr-o situatie de izolare intr-o celula, unde nu este nimic de facut, nu ai unde sa te duci, nu sunt filme de vazut, ci trebuie sa stai intre patru pereti - este putin probabil ca ati supravietui.

Pastorul protestant roman Richard Wurmbrand are o caseta foarte interesanta pe aceasta tema. Intr-o asemenea situatie de criza, cand ni se iau toate cartile si lucrurile exterioare de care ne sprijinim, nu mai depindem de nimic altceva decat de ceea ce am adunat inlauntrul nostru. El spune ca nici unul dintre versetele biblice pe care le stia nu l-au ajutat prea mult; cunoasterea abstracta a dogmelor nu i-a fost de nici un ajutor. Important este ceea ce ai in suflet. Trebuie sa il ai pe Hristos in sufletul tau. Daca El este acolo, atunci noi, crestinii ortodocsi, avem un intreg program pe care putem sa-l folosim in inchisoare. Ne putem aminti de calendarul ortodox - cand anume se tin anumiti sfinti si praznice. Nu este nevoie sa stim tot calendarul, dar, din viata noastra de zi cu zi in Biserica, ne vom aminti pietrele de hotar ale anului bisericesc; ne vom aduce aminte tot ceea ce am inmagazinat in inimile si in mintile noastre. Ne vor ajuta toate rugaciunile si cantarile pe care le stim pe de rost si va trebui sa le cantam in fiecare zi. Si, de asemenea, avem oameni pentru care sa ne rugam“.

Chiar si acum, sublinia parintele Serafim, rugandu-ne pentru crestinii ortodocsi ce sufera in intreaga lume, putem fi intr-un suflet cu ei, putem fi partasi la necazurile lor:

“Puteti inconjura globul cu mintea, luand la rand tarile si continentele, si sa va rugati pentru cei pe care ii cunoasteti, chiar si fara a va gandi la numele lor - episcopi, manastiri, parohii si preoti, atat rusi cat si misionari, pentru manastirile din Tara Sfanta, pentru detinutii din Rusia, Romania si alte tari aflate sub jugul comunist, pentru misiunile din Uganda si din alte parti ale Africii, unde este foarte greu, pentru calugarii de la Muntele Athos. […] Cu cat sunteti mai constienti de aceste lucruri si va rugati pentru ele acum, cu atat mai bine va va fi atunci cand veti avea voi insiva de suferit, si cu atat mai multe veti avea de luat cu voi in inchisoare“.

Truda parintilor de la Platina de a face cunoscuta in Occidentul liber istoria Noilor Mucenici de sub jugul comunist era inchinata tocmai pregatirii confratilor lor occidentali in vederea prigoanelor viitoare. Parintele Gherman scria intr-un articol din Cuvantul Ortodox:

“Avem trebuinta de Noii Mucenici spre a ne chema la o adevarata viata duhovniceasca. Ei ating in noi un lucru atat de adanc si de esential, incat sufletele si mintile noastre, devenite superficiale prin ‘luminarea’ modernista, de-abia daca il mai pot intrezari; si totusi il cunoastem. Sa ne alaturam asadar ostirii lor in marsul catre fericirea vesnica, cu hotararea de a apara Adevarul chiar si cu pretul mortii trupului. […] Sa ne plecam deci urechea la strigatul Noilor Mucenici!“

In 1982, parintii, ajutati de Mary Mansur, au izbutit sa adune intr-un singur volum toate articolele din Cuvantul Ortodox despre Noii Mucenici si despre marturisitorii contemporani aflati inca in viata. Acest volum a devenit Sfintii din catacombele Rusiei. Parintele Serafim socotea aceasta carte ca pe un adevarat manual pentru crestinii ortodocsi contemporani. Si chiar asa s-a si vadit a fi: un manual despre cum sa-ti pastrezi credinta in conditii cumplite si in prigoane de nedescris; un manual din care se vede cat se poate de limpede ca Iisus Hristos este real si ca merita sa mori pentru El.

Un compendiu de 635 de pagini, Sfintii din catacombele Rusiei era de departe cartea originala cea mai voluminoasa pe care Fratia o publicase pana atunci. Ea tocmai se tiparea cand Parintele Serafim a fos doborat de chinuitoarea boala care avea sa-l rapuna; si ne intrebam daca nu va fi fost vreo legatura intre aceste doua lucruri. Dupa ce lunga si cumplita batalie a Parintelui Serafim cu moartea s-a sfarsit, Parintele Gherman a spus: “Parintele Serafim a avut parte de aceasta suferinta pentru a primi slava mucenicilor”.

In conformitate cu atitudinea Parintelui Serafim, Sfintii din catacombele Rusiei era o carte cu totul nepartinitoare in felul cum trata Biserica Rusa, slavind pildele de sfintenie si de eroism crestin indiferent unde se gaseau: in Biserica Rusa din Catacombe, in Biserica Rusa din Afara Granitelor sau in Patriarhia Moscovei.

Desi acest tip de abordare i-a determinat pe unii sa respinga sau sa ignore Sfintii din catacombele Rusiei, asupra multora cartea a avut efectul pe care il intentionase Parintele Serafim. Oamenii din Vest au auzit intr-adevar “strigatul Noilor Mucenici” si nu au mai putut sa fie niciodata la fel. La trei ani dupa moartea Parintelui Serafim a aparut o recenzie la Sfintii din catacombele Rusiei intr-un periodic religios american, al carei autor marturisea:

“Cartea pe care o voi recenza […] este o carte care m-a gasit singura. Ea mi-a schimbat viata. Nu am pretentia ca voi putea scrie despre ea cu impartialitate. Nu o voi compara cu alte carti despre mucenici, nici nu voi face observatii referitoare la stil sau la forma. Cartea aceasta este, dupa parerea mea, pur si simplu mult prea importanta pentru asemenea fleacuri. Cei ce prefera sa citeasca recenzii al caror autor pastreaza o ‘obiectivitate’ detasata si un moderat ton superior care capteaza interesul cititorului fara a-i tulbura confortul, poate sari peste urmatoarele pagini. Iar cei ce vor sa aiba parte de o marturie fara ocolisuri, sa citeasca inainte! Dar sa ia aminte: Cartea aceasta iti poate tulbura pacea mintii, pentru ca vorbeste despre ‘chestiuni de viata si de moarte’ intr-un fel care ‘ravaseste pe cei linistiti si linisteste pe cei ravasiti’. Pentru unii poate fi o constientizare socanta - cum a fost si pentru mine - ca crestinismul este intr-adevar o chestiune de viata si de moarte!“.

Pentru americanii ortodocsi, poate ca partea cea mai trezvitoare a acestei carti este tocmai pagina de dedicatie. Ca un ecou al prorociei Staretului Ignatie din Harbin, Parintele Serafim si Parintele Gherman scriau aici:

Cartea aceasta este inchinata

Mucenicilor crestini

ASTAZI IN RUSIA,

MAINE IN AMERICA

Parintele Serafim nu a speculat prea mult asupra felului in care iubitoarea de libertate America va intra intr-o zi in epoca de prigoana anticrestina, in epoca catacombelor. “Ceea ce a trait Rusia si alte tari va veni si aici“, spunea el. “Nu putem spune in ce forma anume si nu trebuie sa ne isterizam pentru acest lucru“. Insa in deceniile care s-au scurs de la moartea lui vedem ca, in timp ce oamenii din Rusia isi redobandesc libertatile religioase, americanii si le pierd. In 1962, rugaciunea comuna a fost alungata din scolile de stat printr-o decizie a Curtii Supreme a Statelor Unite. Astazi, orice manifestare de credinta crestina in scoli - ca de pilda, studiile biblice voluntare din timpul pauzei de pranz, rugaciunea la masa, folosirea unui rozariu in autobuzele scolare, organizarea de intalniri crestine dupa ore sau chiar tinerea unei Biblii pe banca - ar putea fi si au fost interzise de autoritatile scolare, iar justitia le-a sprijinit si sustinut actiunile.

Cei ce alcatuiesc planurile de invatamant au mers atat de departe incat au eliminat orice fel de mentionare a numelui lui Dumnezeu din editiile clasicilor care trebuie cititi de elevi. Sa nu uitam ca aceasta se intampla exact in centrele unde se formeaza viitoarele generatii.

Iata ce observa in 1989 Tal Brooke, un autor crestin: ‘Pentru americanii care celebreaza libertatile religioase, ingradirea acestor libertati pare a fi ceva mult prea indepartat - daca nu luam in seama un lucru absolut evident: sistemul invatamantului public. Sa ne imaginam ca ceea ce se petrece intr-o scoala de stat obisnuita din America ar cuprinde brusc intreaga natiune ca dimensiune si ca functionare. Dintr-o data studiile biblice voluntare si rugaciunile, intrunirile bisericesti si orice alte activitati religioase ar trebui interzise si oprite pentru binele tuturor. Toti cei care ar dori sa se implice in astfel de activitati ar fi nevoiti sa fuga peste granita - daca ar fi ca America sa urmeze linia uneia dintre scolile sale de stat. Iata ceva ce ar trebui sa ne dea de gandit.

Pentru o viitoare lume largita, fara mostenirea Constitutiei Statelor Unite sau a Declaratiei Drepturilor Omului, acelasi tip de limitari pe care le punem asupra scolilor noastre publice ar putea parea ceva de bun simt intr-o atmosfera globalist-pluralista. Religia ar fi total privatizata. Neindoielnic, la ora actuala sistemul nostru legislativ incearca sa faca exact acest lucru - sa limiteze total religia la sfera privata. Multumita organizatiei A.C.L.U. (American Civil Liberties Union - Uniunea americana pentru libertati civile), numeroase imagini ale Nasterii Domnului care, de cand exista aceasta tara, erau prezente fatis in parcuri publice etc., au fost eliminate, si toate orasele din tara au fost silite sa dea jos imaginile Craciunului. […]

Intre timp, noi salutam cu naivitate subtila disparitie a acestor libertati, spre deosebire de imigrantii veniti din Europa de Est, care dau din cap cu ingrijorare. Ei au vazut ce poate face un stat atotputernic’.

La ora actuala, in scolile publice finantate de stat din intreaga Rusie eliberata se preda religia. In America secularizata, dimpotriva, oamenii se lupta in tribunale ca sa se dea jos crucile si sa se modifice numele crestine de strazi, fiindca vederea lor i-ar ofensa, chipurile, pe unii. Fara indoiala, ne aflam in pragul unei ciudate rasturnari de situatie.” (Nu va suna familiar?! - nota mea).

Desi Parintele Serafim nu a facut preziceri anume privitoare la America, el a prezis caderea comunismului ateu din Rusia, precum si ridicarea unui nou sistem globalizant care se va cladi pe temeliile puse de comunism. Nu mai e nevoie sa spunem ca prezicerea aceasta s-a confirmat in chip izbitor in anii care au urmat adormirii sale si continua sa se confirme. Intr-o prelegere tinuta in luna mai a anului 1981 - cu exact zece ani inainte de prabusirea regimului sovietic din Rusia - Parintele Serafim spunea:

“Pricina pentru care comunismul cuprinde lumea nu se datoreaza faptului ca ar fi mai inteligent decat capitalismul sau democratiile sau altceva similar, ci faptului ca Occidentul este intr-un vid spiritual, iar cand vidul acesta este prezent, comunismul nu face decat sa inainteze, cucerind teritoriu dupa teritoriu, ajungand ca in prezent sa cucereasca aproape o jumatate de lume. Insa comunismul nu are raspunsul final, pentru ca este ceva cu totul negativ. In fapt, daca ne uitam la ceea ce s-a petrecut in Rusia in ultimii zece sau douazeci de ani, asistam la o revolta totala in ce priveste mentalitatea poporului, indreptata impotriva intregului sistem comunist. Chiar daca dictatura este la fel de puternica ca intotdeauna - mai ales in ultimii doi ani, cand au inceput din nou arestarile - si chiar daca politia este foarte puternica si atotprezenta, totusi poporul se ridica tot mai mult. Si nu se ridica la o lupta armata, ci la una in cugete, devenind de sine statator. Ceea ce inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, intreg sistemul se va prabusi. Deci comunismul nu are solutia; nu poate cuceri lumea, aducandu-i fericirea, asa cum pretinde. Dar, in acelasi timp, el pregateste terenul pentru un lucru foarte important ce trebuie sa se produca inainte de sfarsitul lumii, iar acesta este guvernul mondial unic si unificat, din care crestinismul a fost cumva dat afara. Iar pana acum comunismul a facut acest lucru cu foarte mult succes (…)”.

Afirmatiile Parintelui Serafim despre temeiul “spiritual” al unui guvern mondial dupa caderea comunismului si-au gasit un straniu ecou in ultimii ani la deja mentionatul Robert Muller, fost secretar general adjunct al Natiunilor Unite. Militand pentru asa-numita Initiativa a Religiilor Unite, infiintata in 1995 ca un pandant “spiritual” al ONU, Muller afirma:

‘Rolul si responsabilitatea Organizatiei Religiilor Unite si a Parlamentului Mondial al Religiilor […] va fi nici mai mult nici mai putin decat acela de a da omenirii o noua ideologie spirituala, planetara si cosmica, menita sa succeada mostenirii comunismului si capitalismului’.

In acelasi timp, afrma Muller, ONU va trebui sa “actioneze viguros” impotriva “fundamentalismului religios”. (…)

Cat a trait, Parintele Serafim a vazut un motiv de nadejde in faptul ca glasul tarilor ortodoxe prigonite - al Noilor Mucenici, al lui Serghie Kourdakov si al lui Alexander Soljenitin, al Parintelui Dimitrie Dudko, al Parintelui Gheorghe Calciu si al altora - incepea sa se auda in Occident, cu un mesaj mai clar ca oricand in epoca terorii comuniste. Impreuna cu Parintele Dimitri Dudko, el credea ca samanta semanata de Noii Mucenici va provoca o inflorire a adevaratului crestinism, nu numai in Rusia, ci “in orice loc care pune la inima patimirile crestinilor rusi“. Inaintea Golgotei pe care o vedea venind asupra Americii, Parintele Serafim vedea in acelasi timp putinta unei reinvieri a adevaratului crestinism in patria sa - daca nu in exterior, precum in Rusia, atunci cel putin launtric, in profunzimile sufletului american. Incheindu-si prelegerea despre “Renasterea Ortodoxiei“, el spunea:

“Este o lege a vietii duhovnicesti care spune ca acolo unde este Golgota - adica unde exista patimire adevarata pentru Hristos - acolo va fi si Inviere. Invierea aceasta are loc mai intai in inimile oamenilor si nu trebuie sa ne ingrijim prea mult de forma exterioara pe care o va lua, prin voia lui Dumnezeu. Toate semnele arata ca traim la sfarsitul lumii si orice refacere exterioara a Sfintei Rusii pravoslavnice va fi de scurta durata. Insa lucrul pentru care ar trebui sa ne straduim este invierea noastra duhovniceasca launtrica, iar evenimentele din Rusia ne dau nadejde ca, in ciuda tuturor imitatiilor si simulacrelor de crestinism si de ortodoxie de care este plina lumea de azi, va avea loc totusi o inviere a adevaratului crestinism patimitor, nu numai in Rusia, ci oriunde au mai ramas inimi ce nu au inghetat cu totul. Insa trebuie sa fim gata pentru suferintele ce vor veni mai inainte. […]

Oare suntem noi, cei din Occident, pregatiti pentru aceasta? Golgota nu este totuna cu suferintele inevitabile prin care trecem cu totii in viata aceasta! Este ceva urias si adanc, ce nu se poate alina luand o aspirina sau mergand la un film. Este un lucru prin care Rusia a trecut, iar acum incearca sa ni-l comunice si noua. Sa nu fim surzi la acest mesaj!

Pentru rugaciunile tuturor Noilor Mucenici, fie ca Dumnezeu sa ne intareasca, sa putem indura incercarile ce se vor abate asupra noastra si sa aflam in ele invierea sufletelor noastre!”. “

Articol preluat de pe www.RazbointruCuvant.ro

"Asemana-se-va Imparatia Cerurilor..." - Pilda Sf.Teofan Zavoratul

2009-08-17T18:10:00.005+03:00

Fresca de la Manastirea Horezu

Iata cu ce poate fi comparata Imparatia lui Dumnezeu: inchipuiti-va o vale intinsa, plina cu fel de fel de vegetatie. In mijlocul ei se afla o casa foarte frumoasa, in care se afla un Print de o frumusete, inteligenta, putere si bogatie de nedescris... De la casa pleaca aidoma unor raze carari, care cu cat se departeaza mai mult de casa, cu atat se intretaie si se impletesc intre ele. Si totusi,in pofida acestei impletiri, toate pot duce la casa, adica nu sunt cai ce duc in ratacire.
Dar la hotarele vaii incep carari care se impletesc cu carari straine, ce duc nu la casa, ci indarat, dincolo de hotarele acestei fericite vai imparatesti. Pe toate cararile merg o multime de oameni. Toti merg la Print, care le fagaduieste celor care ajung la El vesnica praznuire impreuna cu El in casa, ale carei salasuri sunt nenumarate si a carei desfatare este nemasurata. Printul ii vede pe toti cei ce merg si toate ostenelile pe care le poarta fiecare pe drum, insa pe El incep sa-L vada si sa Il simta doar cei care purced pe cararile neimpletite cu carari straine... Si cu cat se apropie de casa, cu atat mai limpede Il vad pe print, pana cand, in cele din urma, chipul Acestuia se intipareste in ei in asa masura, ca se topesc cu totul intr-Insul, uitand de sine, pentru ca El este pe de-a-ntregul dulceata si desfatare. Iar cei ce umbla pe cai amestecate stiu ca Printul exista, dar nu Il vad, Il doresc dar nu Il gusta, Il cauta, dar nu-L dobandesc. La ei ajunge, dimpotriva, zarva petrecerilor din imparatia vrajmasa Printului si le cucereste atentia- si ei, mergand nimeresc ba pe calea Printului, ba pe calea vrajmasului, si o iau ba spre casa Lui, ba tocmai dimpotriva. Dintre acestia unii, dupa ce au mers putin, se abat cu totul in stapanirile vrajmasului; altii, inaintand putin cate putin, ajung pe cai neamestecate si tind spre casa Printului, altii nici la vrajmas nu vor, dar nici spre casa nu se grabesc, ci si-au pus in gand, pare-se, sa hoinareasca pana la sfarsitul vietii, parand ai Printului si nefiind ai Lui de fapt. Cei care , trecand de cararile amestecate, pasesc pe cele neamestecate, se intalnesc pentru prima data cu ochii cei luminosi ai Printului, din care intra in inima lor focul nesatios al nazuintei de a inainta cu repeziciune. Atunci se curma farmecul chemarilor vrajmasului...[...]
Incepeti dar fratilor asa sa alergati , ca sa si ajungeti(I Cor. 9,24)
(Stiinta Rugaciunii-Sf.Teofan Zavoratul)

De Adormirea Maicii Domnului - Multi ani Parintelui Arsenie Papacioc

2009-08-15T22:02:00.003+03:00

Tarziu,in seara, dupa slujba Prohodirii Maicii Domnului, am aflat cu bucurie, discutand cu o fiica duhovniceasca a Parintelui Arsenie, ca de ziua Adormirii Maicii Domnului, parintele si duhovnicul Arsenie Papacioc s-a nascut acum 95 de ani.
Sfantul Siluan spunea caracterizandu-o pe Maica Sfanta, ca este o "tacere sfanta" .
Iar daca Dansa a vorbit ascultand de Dumnezeu, voi gasi drept acest scurt cuvant al Parintelui Arsenie pentru a fi adus spre luare aminte.Maica Domnului sa va poarte in grija sa, preacuvioase Parinte!

Vulturul si cocosul - dupa Sf.Siluan Athonitul

2009-08-12T15:49:00.002+03:00

Un vultur zbura in inaltimi, se desfata de frumusetea lumii si gandea in sinea lui: "Trec in zbor peste departari intinse: peste vai si munti, mari si rauri, campii si paduri; vad multime de fiare si pasari; vad orase si sate si cum traiesc oamenii. Dar cocosul de la tara nu cunoaste nimic in afara ograzii in care traieste si nu vede decat cativa oameni si cateva dobitoace.Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii."
Si vulturul a venit sa se aseze pe acoperisul gospodariei si a vazut cat de tantos si de vesel se plimba cocosul in mijlocul gainilor lui si s-a gandit:" Inseamna ca e multumit cu soarta lui; dar cu toate acestea, ii voi povesti cele ce cunosc".
Si vulturul a inceput sa-i vorbeasaca cocosului despre frumusetea si bogatia lumii. La inceput cocosul l-a ascultat cu atentie, dar nu intelegea nimic. Vazand ca nu intelege nimic, vulturul s-a mahnit si i-a fost greu sa mai vorbeasca cu cocosul. La randul lui cocosul, neintelegand ceea ce ii povestea vulturul, se plictisea si-i era greu sa-l asculte. Si fiecare a ramas multumit de soarta lui.
Asa se intampla atunci cand un om invatat vorbeste cu unul neinvatat si , inca si mai mult, atunci cand un om duhovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesceste asemenea cocosului.Mintea omului duhovnicesc cugeta ziua si noaptea la legea Domnului(Ps1,2) si se inalta prin rugaciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc este lipita de pamant sau e bantuita de ganduri.Sufletul celui duhovnicesc se desfateaza de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc sta gol si imprastiat. Omul duhovnicesc zboara ca vulturul spre inaltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea intreaga, chiar daca s-ar ruga in intunericul noptii;dar omul ne-duhovnicesc se bucura sau de slava desarta , sau de bogatii, sau cauta desfatarile trupesti. Si atunci cand un om duhovnicesc se intalneste cu unul neduhovnicesc, legatura amandurora este lucru plictisitor si anevoios.

Cuvinte de folos in post - Sfantul Siluan Athonitul

2009-08-11T13:11:00.002+03:00

Prin el insusi omul e firav ca o floare a campului:toti o iubesc si toti o calca in picioare.
Asa e si omul :uneori e in slava, alteori in necinste.Dar cine iubeste pe Dumnezeu, acela Ii multumeste pentru orice intristare si ramane linistit atat in cinstire, cat si in injosire.

Cum sa cunosc daca Domnul ma iubeste sau nu ?
Iata cateva semne.Daca te lupti cu tarie cu pacatul, Domnul te iubeste.Daca iubesti pe vrajmasi, esti si, mai iubit de Dumnezeu.Iar daca-ti pui sufletul pentru oameni, esti mult iubit Domnului, Care si-a pus El Insusi sufletul pentru noi.

Daca in tine este o nedumerire, inchina-te de trei pana la pamant si zi:" Milostive Doamne, Tu vezi ca sufletul meu e in nedumerire si mi-e frica sa nu gresesc.Lumineaza-mi intelegerea, Doamne." Si Domnul te va lumina negresit, caci El este foarte aproape de noi.Dar daca te indoiesti, nu vei primi ceea ce ceri.Asa a zis Domnul lui Petru:" Pentru ce te-ai indoit, putin credinciosule!"(Mt.14,31)atunci cand acesta incepea sa se scufunde in valuri.Asa si sufletul, cand se indoieste, incepe sa se scufunde in gandurile rele.

Duhul Sfant da sufletului sa cunoasca iubirea lui Dumnezeu si dragostea de oameni. Duhul Sfant invata sufletulblandetea si smerenia, si in Dumnezeu el isi gaseste odihna si uita toate amaraciunile acestei lumi, pentru ca il mangaie Duhul Sfant.Sufletele sfintilor gusta Duhul Sfant inca de pe pamant.Aceasta e "Imparatia lui Dumnezeu" care este "inlauntrul nostru", dupa cum spune Domnul(Lc 17,21)

Din iubire pentru Domnul sufletul ajunge ca unul ce si-a pierdut mintile:sade, tace si nu mai vrea sa vorbeasca; se uita la lume si n-o doreste si nici nu o vede. Si oamenii nu stiu ca el vede pe Domnul Cel Iubit;sufletul nu mai vrea sa se gandeasca deloc la lumea lasata in urma si uitata, pentru ca in ea nu e nicio dulceata.
Asa se intampla cu sufletul care a cunoscut dulceata Duhului Sfant.

Sfantul Teofan Zavoratul - Despre nevoia de a fi in Biserica si falsa sintagma " am credinta mea in suflet dar nu merg la biserica"

2009-08-04T10:14:00.006+03:00

Doresti sa te rupi de lume si sa fi una cu Hristos? Mai intai de toate, adauga la aceasta dorinta toata sinceritatea si puterea, pe cat depinde de tine asta, si totodata sa incepi sa cauti harul fara sa te cruti. Unde sa-l cauti? In toate cele unde I-a placut Domnului sa-l ascunda pentru noi ca niste vase... Adica in toata intocmirea Sfintei noastre Biserici si in toate randuielile ei, dar mai ales in Sfintele Taine ale Marturisirii si ale Sfintei Impartasanii. De asta sa mergi la Biserica de cate ori ai putinta, sa te rogi acasa cu osardie, sa citesti carti sfinte, sa porti discutii duhovnicesti cu cine poti, sa iei asupra ta o nevointa oarecare( cum ar fi postul, privegherea, insingurarea, ostenelile ajutorarii aproapelui), sa nu te imprastii, sa nu te agiti in desert, sa nu cauti slava desarta si laude omenesti; sa te insingurezi in tine insuti si sa cazi la Domnul in inima ta; iar mai cu seama sa te spovedesti si sa te impartasesti cu Sfintele lui Hristos Taine precum se cuvine. Asa sa cauti , si vei afla, precum a fagaduit Domnul(Mt.7,7). Asa sa bati, si ti se va deschide(Mt.7,7). Totul e de la Domnul, insa primesc acestea toate numai cei care cu tarie, fara sa se crute, cauta... Chiar daca este greu, le da mangaiere incredintarea ca vor gasi fara indoiala ... Va veni in cele din urma harul, si atunci sufletul, ca o pasare scapata din colivie, va incepe sa zboare liber pe taramul Imparatiei lui Hristos.
Numai sa nu te lenevesti a cauta, si a cauta tocmai acolo unde poti sa afli, adica in Biserica si in randuiala bisericeasca. Rau fac cei care Il cauta, chipurile, pe Domnul, insa de Sfanta Biserica a lui Dumnezeu si de tot cea ce este bisericesc se instraineaza ori se tin de ea doar in parte, ca la nimereala, fara incredintarea ca este neaparata nevoie de aceasta randuiala a vietii. Nu, nu-L vei afla pe Domnul si nu vei afla harul Lui in afara Bisericii! In afara Bisericii este lumea, imparatia vrajmasului lui Hristos si al nostru... Acolo se agoniseste pierzarea, iar nu harul mantuitor... Pe cand Biserica lui Dumnezeu, fiind preaplina de har toata si in toate partile sale, este vas ales al harului sau suma de vase ale acestuia.[...]Precum am amintit, piedica principala este lipsa noastra de sinceritate fata de adevarul pe care l-am cunoscut. Stim ca lumea este incompatibila cu Hristos, si totusi, avand de gand sa purcedem pe calea urmarii lui Hristos sau chiar si dupa ce am purces pe ea, ne pare rau dupa cateva lucruri si impatimiri si le taram dupa noi, parca in necazul nestramutatei hotarari a lui Domnului potrivit careia nu putem sluji si lui Dumnezeu si mamonei(Mt 6,24). Domnul vede inima noastra ba in iubirea de lume, ba in iubirea de Dumnezeu, adica pe jumatatea lumeasca si pe jumatate crestineasca, si nu I se incredinteaza pe Sine, nici nu-i incredinteaza harul Sau, dupa cum gospodarul ce vede bine nu se apuca sa verse apa sau altceva intr-un vas cu gauri. Nu! Trebuie sa ne rupem pe de-a-ntregul de lume cu inima si sa fim ca niste straini in ea, chiar daca uneori nevoia ne sileste sa luam parte in mod exterior la lucrurile lumesti. Domnul asteapta tocmai acest dezgust fata de lume, si chiar El se grabeste sa il produca in noi prin inraurirea dumnezeiestii Sale mile in inima, ca mai apoi sa ne umple cu Sine Insusi. Dar fara noi nu il va produce. Noi insine trebuie sa dorim neiubirea si dezgustul fata de lume si sa ne silim catre acestea.

Cuvant despre Apocalipsa Parintele Lecca Paulin

2009-07-28T16:42:00.000+03:00

Agonia Surzilor - Filmul Durerii Retraite a Romanilor

2009-07-21T20:40:00.002+03:00

Intr-o lume impasibila si indiferenta in care valorile lor tin mai mult de contextul intereselor economice si politice, intr-o lume in care asa cum spunea Parintele Paisie Aghioritul, toate bunurile sunt foarte scumpe si numai viata omului este ieftina, durerile unei natii( vorbesc si din perspectiva unitatii romanilor, caci din ce in ce mai agresiv se vadeste atacul tot mai multor separatisti maghiari, care nu se sfiesc, in prezenta chiar a Presedintelui acestei tari, sa-si manifeste dorintele lor segregationiste )sunt trecute cu vederea.Europa intoarce capul si cei mai trist ca noi intoarcem capul de la fratele nostru. Nu-l mangaiem, nu-i suntem partas in suferinta, suntem preaprinsi cu Europa si de Europa aceasta care mai nou, ne ofera o Carta a Drepturilor Sociale in care copiilor li se introduce o educatie anti-crestina prin promovrea in aria curricular-educationala a unor ore ce promoveaza cunoasterea si aprofundarea pacatului si a desfraului, si in care durerea, suferinta , moartea pentru alte idealuri decat cele declarate de ei a fi normale, nici nu merita luate in seama.
Acest film le-a fost prezentat lor, europarlamentarilor.
Pentru noi nu este nevoie de film. Noi si ei am trait o realitate. Sa nu uitam asta!

Invatatura despre suflet a Cuviosului Paisie Aghioritul

2009-07-21T08:14:00.005+03:00

Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? Cu ce alt lucru poate sa schimbe un lucru atat de frumos, a carui asemanare nu se gaseste nici in cer, nici pe pamant? Si daca am atata frumusete in suflet, mai am ochi sa vad alta frumusete in lume?

Cinstesc o scandura pentru ca are imaginea unui imparat sau carmuitor si nu cinstesc sufletul meu in care Dumnezeu Si-a pus chipul Lui?

In aceasta viata, cand vrem sa deschidem Raiul, ca sa pastram acolo inlauntru sufletul nostru, cu usurinta gasim cheile. Acestea sunt lasate de Hristos in mainile fiecarui arhiereu si duhovnic. Dar daca vine pe neasteptate moartea si murim neindreptati si nepocaiti, si ne pierdem sufletul, si intram dupa cum meritam in iad, unde vom gasi cheile ca sa deschidem iadul, ca sa se elibereze sufletul nostru? Nu exista nicio speranta de eliberare pentru ca in iad "nu exista pocainta". Si daca sufletul nostru nenorocit este inchis in iad o data, este inchis pentru totdeauna, s-a pierdut o data, este pierdut pentru totdeauna!

SUPER- MARKETUL LUI DUMNEZEU

Inainte, cu mult timp inainte mergeam in Autobuzul vietii. Si intr-o zi am vazut o placuta pe care scria "Super -Marketul lui Dumnezeu". Si am ramas surprins! Cand m-am apropiat, usa s-a deschis larg si m-am aflat inaunttru. M-au intampinat lucratorii angajati. Si m-am umplut iarasi de uimire. Erau ingerasi! Unul dintre ei s-a apropiat zambind si mi-a dat un cos. "Cumpara cu intelepciune tot ce vrei!"- mi-a zis.
Erau de toate acolo. Intai de toate am pus in cosul meu multa Rabdare, pretioasa Iubire si Intelegere. M-am gandit: " acestea iti trebuie mereu oriunde te-ai duce". In continuare am luat o sacosa de Intelepciune si doua sacose cu Credinta. Sfantul Duh era peste tot si L-am lasat sa ma patrunda. M-am oprit putin, dar mai incolo am vazut Puterea, indispensabila in lupta. " Imi trebuie insa si Binecuvantare, Smerenie si Recunostinta!" am gandit eu. Le-am procurat si pe acestea.
In sfarsit, m-am apropiat de casa pentru plata.Cand am inaintat, insa , am vazut si Rugaciunea si Infranarea. Sigur aveam nevoie de amandoua, pentru ca stiam ca, odata iesit din magazin, aveam sa intalnesc pacatul. Pacea si Bucuria, precum si Doxologia erau in ultimul raft.
Deci m-am apropiat de casa si l-am intrebat pe inger:
- Cat datorez?
Acela a zambit si mi-a spus cu simplitate:
- Ai luat toate cate ti-au trebuit?
- Da, i-am zis. Cat datorez?
A suras si mi-a zis din nou:" Suma este platita de mult. A platit-o Hristos Cel Intrupat, Cel Rastignit, Cel Inviat!"

Slujba Prohodirii lui Gheronda Iosif Vatopedinul

2009-07-12T14:16:00.003+03:00

Acatistul Maicii Domnului Prodromita(Icoana nefacuta de mana de la Schitul Prodromu Athos)

2009-07-11T23:17:00.007+03:00

După obişnuitul început se zic
Condacele şi Icoasele

Condacul 1:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Icosul 1:
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită,
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită,
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules,
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales,
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni,
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni,
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind,
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind,
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine,
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine,
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit,
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 2-lea:
Vrând stareţul Nifon să dobândească o icoană făcătoare de minuni pentru Schitul românesc Prodromu, a căutat un iconar care să vrea să păzească o rânduială aspră de nevoinţă şi rugăciune când picta, şi, bucurându-se că a aflat un zugrav râvnitor, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:
Întristându-se părinţii Nifon şi Nectarie că iconarul nu reuşea să isprăvească de zugrăvit icoana ta, pe neaşteptate au fost chemaţi: „Să trimiteţi degrabă să ia sfânta icoană, care singură s-a zugrăvit, căci lume multă s-a adunat privind la minunea sfintei icoane”. Şi pentru aceasta îţi zicem:
Bucură-te, că iconarul sfintele feţe să le picteze nu a reuşit,
Bucură-te, că osteneala i-ai primit şi nevoinţa i-ai răsplătit,
Bucură-te, că, neterminând să picteze icoana, a aflat-o desăvârşită,
Bucură-te, că de lucrarea ta mintea noastră este covârşită,
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost,
Bucură-te, că tainelor tale inimile noastre le faci adăpost,
Bucură-te, că iconarul a scris minunea care s-a întâmplat,
Bucură-te, că mărturia lui până astăzi ni s-a păstrat,
Bucură-te, că de cuvintele sale credincioşii nu s-au îndoit,
Bucură-te, că în casa lui lume multă să ţi se închine a venit,
Bucură-te, lumină, a părintelui Nifon sfântă dorire,
Bucură-te, a nădejdii sale neclintită răsplătire,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 3-lea:
Precum s-a mirat Sfântul Alipie de la Pecerska când în chilia sa a venit îngerul şi a pictat în chip minunat icoana Adormirii Maicii Domnului, aşa s-a mirat şi iconarul Iordache văzând cum chipul Maicii Domnului şi cel al Fiului ei, pe care nu le terminase, fuseseră plinite nu de mână omenească, şi uimindu-se I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Auzind mitropolitul marea minune care se făcuse în Iaşi, a venit cu preoţii să ţi se închine cu evlavie şi a mărturisit: „Cu adevărat, mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată şi slăvită icoană a sa”, şi pentru aceasta cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că apa cea vie şi fără de moarte o ai revărsat,
Bucură-te, că boierul pentru fiul său care zăcea ţi s-a rugat,
Bucură-te, că bolnavul luând agheasma s-a vindecat,
Bucură-te, că fiul împreună cu tatăl său ţi s-au închinat,
Bucură-te, că pe lepros l-ai tămăduit când agheasmă a băut,
Bucură-te, că îndată lepra de pe el ca nişte solzi a căzut,
Bucură-te, că omul care avea albeaţă pe ochi vedere a dobândit,
Bucură-te, că şirul tămăduirilor tale nici până astăzi nu s-a oprit,
Bucură-te, că pe cei părăsiţi de doctori din paturi îi ridici,
Bucură-te, că neputinţele noastre cu prisos de har le vindeci,
Bucură-te, luminarea preoţilor şi cinstea ierarhilor,
Bucură-te, că îi înţelepţeşti pe urmaşii apostolilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 4-lea:
Neputând părinţii să scrie minunile pe care le auziseră, pentru că erau covârşiţi de credincioşii care le cereau să se roage pentru ei, au mărturisit însă noianul minunilor cu glas de bucurie, şi, pregătindu-se de călătoria spre Sfântul Munte, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Mult au avut de mers părinţii prodromiţi, dar multe au fost şi minunile tale, Născătoare de Dumnezeu, că în fiecare oraş în care a ajuns icoana poporul a venit să ţi se închine cu credinţă, şi cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit apostoli ai harului tău, cântându-ţi:
Bucură-te, bucuria noastră, nădejde neînfruntată,
Bucură-te, că celor ce te cinstesc le găteşti răsplată,
Bucură-te, că împreună cu icoana ta ai călătorit,
Bucură-te, că la fiecare popas semnele tale au strălucit,
Bucură-te, că după plecarea icoanei ele nu se împuţinau,
Bucură-te, că în minţile oamenilor minunile vii rămâneau,
Bucură-te, că celor trudiţi şi împovăraţi le eşti apărătoare,
Bucură-te, că de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi le eşti îngrăditoare,
Bucură-te, că ai surpat jugul minciunii şi năvălirea diavolilor,
Bucură-te, roabă aleasă a Domnului şi stăpână a tuturor,
Bucură-te, Fecioară, a Împărăţiei Cerurilor mireasmă,
Bucură-te, pecete pusă pe a inimilor noastre mahramă,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 5-lea:
S-a mâhnit femeia cea bolnavă că nu putea să meargă să se închine icoanei care izvora tămăduiri, dar Fecioara preaslăvită i s-a arătat în vis, poruncindu-i să se scoale degrabă şi să meargă să ia binecuvântarea multdorită. Şi, pornind la drum, îndată s-a arătat desăvârşit sănătoasă, pentru care I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Tămăduindu-se femeia cea bolnavă, nu s-a lenevit să meargă să se închine sfintei tale icoane, vrând să mărturisească tuturor că se vindecase. Iar ajungând la icoana ta, a dat mărturie că o văzuse de mai înainte în vis şi a vestit mulţimii cum a dobândit tămăduire, iar preoţii şi credincioşii ţi-au cântat:
Bucură-te, ceea ce credinţa femeii bolnave o ai răsplătit,
Bucură-te, ceea ce de visele înşelătoare ne-ai ferit,
Bucură-te, că prin icoana ta multe şi felurite minuni ai săvârşit,
Bucură-te, că în casa învăţătorului puţin-credincios să fie dusă nu ai primit,
Bucură-te, că el de două ori a trimis trăsura după odor, dar părinţii să i-l dea nu au voit,
Bucură-te, că mai potrivit să vină închinătorul la icoană au socotit,
Bucură-te, că a treia oară trimiţând acela trăsura s-a arătat minunea ta,
Bucură-te, că oricât s-au străduit părinţii nu au reuşit să ia icoana,
Bucură-te, că până la trăsură patru oameni să o ducă cu greu au putut,
Bucură-te, că împotrivirea ta s-a cunoscut când tocul icoanei s-a desfăcut,
Bucură-te, că de la zgomotul mare oamenii şi caii s-au spăimântat,
Bucură-te, că l-ai smerit pe învăţătorul care avea cugetul de necredinţă întunecat,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 6-lea:
În biserica Sfinţilor Împăraţi din Galaţi, zugravul care nu credea că icoana a fost pictată prin minune dumnezeiască a început a-i batjocori pe creştinii care nu se îndoiau de aceasta, dar s-a îngrozit când a văzut-o pe Maica Domnului privindu-l cu asprime din icoană, şi, pocăindu-se, I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunii dumnezeieşti, ca să nu îşi agonisească osândă, ci toţi să îi cânte cu veselie Maicii lui Dumnezeu, nădăjduind că vor primi luminarea minţii şi întărire în credinţă:
Bucură-te, că risipind tu cursele diavoleşti agonisim folos,
Bucură-te, că nu ai răbdat hulele zugravului necredincios,
Bucură-te, că prin schimbarea feţei tale din icoană l-ai mustrat,
Bucură-te, că pricepându-şi greşeala minunile tale le-a trâmbiţat,
Bucură-te, că nu i-ai îngăduit să semene îndoiala în popor,
Bucură-te, că ai venit în apărarea credincioşilor,
Bucură-te, că din îndreptarea sa şi alţii s-au folosit,
Bucură-te, că nu pierderea, ci înţelepţirea lui ai dorit,
Bucură-te, a hulitorilor chemare la pocăinţă,
Bucură-te, a binecredincioşilor slăvită biruinţă,
Bucură-te, că celor ispitiţi de necredinţă le ajuţi,
Bucură-te, că cei ce vestesc minunile tale îţi sunt bineplăcuţi,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 7-lea:
Pentru a lua averea hangiului răposat, sluga cea vicleană a încercat să o omoare pe văduva evreică, şi i-a pregătit spânzurătoarea, dar femeia şi-a adus aminte de vestea minunilor Prodromiţei şi rugându-se a făgăduit că, dacă va rămâne în viaţă, se va boteza împreună cu toţi cei din casa ei, şi Îi va zice lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Pregătind laţul pentru femeie, fără să vrea sluga cea netrebnică s-a spânzurat pe sine, iar evreica a văzut lucrarea Maicii Domnului şi a crezut cu toţi cei din casa ei, făcându-se pildă pentru toţi cei din neamul evreiesc, pentru păgâni şi pentru necredincioşi. Şi prin Sfântul Botez a intrat în Biserica lui Hristos, iar pentru aceasta noi te lăudăm pe tine, care eşti nădejdea celor deznădăjduiţi:
Bucură-te, că vestea minunilor tale şi printre evrei s-a răspândit,
Bucură-te, că la necaz văduva hangiului de ele şi-a amintit,
Bucură-te, că ai primit rugăciunea ei deznădăjduită,
Bucură-te, că ai vrut să lepede credinţa ei cea greşită,
Bucură-te, că viaţa i-ai salvat în ceasul de pe urmă,
Bucură-te, că prin tine a intrat în a Bunului Păstor turmă,
Bucură-te, că împreună cu copiii ei a primit botezul,
Bucură-te, că datorită ţie peste casa ei a strălucit harul,
Bucură-te, că dreapta credinţă prin tine se întăreşte,
Bucură-te, că gura păgânilor care nu se închină icoanei tale amuţeşte,
Bucură-te, spre Biserica lui Hristos far călăuzitor,
Bucură-te, ceea ce calci şerpii rătăcirilor şi eresurilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 8-lea:
Din rânduială dumnezeiască a venit icoana la Schitul românesc Prodromu, pentru că domnitorul vroia să păstreze icoana în ţara în care s-a făcut minunea, dar Maica Domnului a adus-o în grădina ei duhovnicească, ferindu-i pe părinţi de ispitele drumului, şi ei I-au cântat Celui ce îi păzise în călătorie: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Ai binecuvântat prin venirea ta schitul athonit şi, aşezând-o pe ea nu departe de icoana făcătoare de minuni a Sfântului Botezător, i-ai acoperit cu sfântul tău acoperământ pe toţi cei ce au venit să se închine ţie, monahi, preoţi, ierarhi şi mireni de toate neamurile, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că schitul românesc l-ai umplut de binecuvântare,
Bucură-te, că obştile athonite cinstesc icoanele tale de minuni făcătoare,
Bucură-te, că din numele date icoanelor tale cunoaştem lucrarea lor,
Bucură-te, că prin icoana Portăriţa eşti Poartă a mănăstirii ivirilor,
Bucură-te, că icoana Dulcea sărutare e cununa Filotheiului,
Bucură-te, că eşti Călăuzitoarea obştii Xenofontului,
Bucură-te, Împărăteasa tuturor, lauda Vatopedului,
Bucură-te, grabnică ajutătoare a închinătorilor Dochiarului,
Bucură-te, că în icoana de la Hilandar semnul milostivirii tale e vădit,
Bucură-te, a Marii Lavre podoabă, că Sfântul Ioan Cucuzel glasul ţi l-a auzit,
Bucură-te, că în faţa icoanei ţi-au cerut ajutor stareţii Pantocratorului,
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, comoară a Prodromului,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 9-lea:
Zăcând de trei săptămâni topit de boală şi nemâncat, ca dintr-un somn s-a trezit schimonahul Inochentie când icoana Prodromiţa a fost adusă în schit şi, cerând să fie dus în faţa ei, s-a rugat cu zdrobire de inimă, cântându-I Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea:
„Maica lui Dumnezeu, dacă îmi este de folos să mai trăiesc, însănătoşeşte-mă, iar dacă nu, fie voia ta”, s-a rugat părintele Inochentie şi, întorcându-se cu bucurie la chilia sa, după un ceas a trecut la cele veşnice. Şi noi, învăţându-ne de la el să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi în puterea rugăciunilor tale, îţi zicem cu umilinţă:
Bucură-te, că schimnicului i-ai ascultat cererile,
Bucură-te, că degrabă i-au încetat suferinţele,
Bucură-te, că plin de bucurie Sfintele Taine a primit,
Bucură-te, că având sufletul împăcat s-a săvârşit,
Bucură-te, că voia noastră să o lepădăm ne-ai învăţat,
Bucură-te, că evlavioşii tăi robi au sfârşit binecuvântat,
Bucură-te, că prin tine de moartea năprasnică suntem feriţi,
Bucură-te, că pe tine te-au cinstit părinţii întru Domnul adormiţi,
Bucură-te, că dascăl al cugetării la moarte pe tine te dobândim,
Bucură-te, că, pregătindu-ne de moarte, în Domnul Hristos trăim,
Bucură-te, a cărţilor Cuvioşilor Părinţi tainică tâlcuire,
Bucură-te, a treptelor căii împărăteşti propovăduire,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 10-lea:
Crezând minţii sale şi lepădând ascultarea, monahul Serghie a căzut în înşelare, iar prin arătarea drăcească s-a îmbolnăvit, zăcând ca un mort, şi abia după trei zile s-a sculat, slăbit fiind şi rămânând fără auz. Dar, aducându-l părinţii la icoana făcătoare de minuni, îndată s-a tămăduit de surzenie, şi atunci toată obştea I-a cântat Domnului într-un glas: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
Ascultătoare a Fiului tău ai fost, Născătoare de Dumnezeu, şi pe calea smereniei i-ai călăuzit pe monahi, cerându-le ascultare de povăţuitorii lor. Izbăveşte-i de înşelări şi de ispite pe monahii şi pe mirenii iubitori de nevoinţă, ca să îţi cânte ţie aşa:
Bucură-te, că părinţii au nădăjduit că monahul Serghie va fi tămăduit,
Bucură-te, că de surzenie l-ai scăpat şi de mândrie l-ai izbăvit,
Bucură-te, că, pătimind el pentru mândria sa, nu l-ai lepădat de la faţa ta,
Bucură-te, că, ridicându-se din iadul înşelării, şi-a înţeles greşeala,
Bucură-te, că din suferinţe a înţeles osânda neascultării,
Bucură-te, învăţătoare a ascultării şi Maică a îndurării,
Bucură-te, a celor apăsaţi de ispitele pierzătorului de suflete alinare,
Bucură-te, a celor legaţi de lanţurile diavolului dezlegare,
Bucură-te, că meşterul care se îndrăcise a fost izbăvit de duhul care îl muncea,
Bucură-te, că în faţa icoanei tale i s-au citit rugăciuni şi el a simţit mijlocirea ta,
Bucură-te, că pe Cuviosul Nectarie protopsaltul din ghearele diavolului l-ai scăpat,
Bucură-te, că văzându-te cel numit privighetoarea Muntelui Athos ţi s-a închinat,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 11-lea:
Mergând părinţii să prindă peşte pentru praznicul icoanei Maicii lui Dumnezeu, unul din ei a zis cu îndrăzneală: „Dacă icoana aceasta s-a zugrăvit prin minune, apoi să facă să se prindă peşte pentru sărbătoarea ei”, dar văzând mulţimea peştilor prinşi în mreje a lepădat îndoiala şi I-a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Credem mijlocirii tale, Maică Sfântă, că aşa cum ai purtat de grijă praznicului tău, aşa porţi de grijă şi acum, dând cele de trebuinţă nu numai monahilor, ci şi mirenilor care se roagă ţie cu credinţă:
Bucură-te, că peştii de la praznic milostivirea ta au vădit,
Bucură-te, că mulţimea darurilor tale o au închipuit,
Bucură-te, a flămânzilor îndestulătoare,
Bucură-te, a lipsurilor noastre curmare,
Bucură-te, mângâiere a celor aflaţi în nevoi,
Bucură-te, îmbrăcăminte şi acoperământ celor goi,
Bucură-te, cunună a celor care duc crucea necazurilor,
Bucură-te, încurajare a celor aflaţi la capătul puterilor,
Bucură-te, că ne înveţi să rânduim toate cu chibzuinţă,
Bucură-te, că sărmanilor le dai cele de trebuinţă,
Bucură-te, iconoamă a schiturilor şi a mănăstirilor,
Bucură-te, chivernisitoare a caselor creştinilor,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 12-lea:
Pictându-se în schitul prodromiţilor o icoană după izvodul celei minunate, a fost aşezată cu mare cinste într-o biserică de lemn, şi nu s-a stricat când o mână blestemată a dat foc bisericii. Şi, după ce focul mistuise totul, creştinii au găsit icoana nestricată sub un morman de jar, de care minune uimindu-se I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Nu numai icoana Prodromiţei a primit dumnezeiesc dar, ci şi cele făcute după izvodul ei, spre bucuria credincioşilor. Şi vestea despre ele s-a răspândit în lumea întreagă, şi chiar în casele creştinilor au fost aşezate cu evlavie icoanele Maicii Domnului, căreia mulţimile îi aduc laude ca acestea:
Bucură-te, binecuvântată Maică a drept-credincioşilor,
Bucură-te, că minunile le însemnezi pe tablele inimilor,
Bucură-te, predanie scumpă a rugăciunii şi nevoinţei,
Bucură-te, praznic neîncetat, candelă nestinsă a credinţei,
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine nădejde neruşinată,
Bucură-te, ceresc omofor şi milostivire neîmpuţinată,
Bucură-te, frumuseţe de nespus şi a sufletului dulceaţă,
Bucură-te, rug aprins care încălzeşti inimile de gheaţă,
Bucură-te, pridvor al Împărăţiei Cereşti,
Bucură-te, scară a darurilor dumnezeieşti,
Bucură-te, pregustare a bucuriilor mult râvnite,
Bucură-te, Împărăteasă a bisericilor athonite,
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Condacul al 13-lea:
O, Maică preacurată, ocroteşte-i pe toţi cei care cu cununi de laudă împodobesc icoana ta, prodromiţilor arată-le calea mântuirii, pe închinători acoperă-i cu harul tău, pe cei care din locuri îndepărtate aleargă spre icoană ajută-i şi casa lor fereşte-o de relele întâmplări, ca să Îi cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice Icosul 1: Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi… şi Condacul 1: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri… Apoi se zice această

Rugăciune

O, Fecioară preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor”, şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră.
Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind. şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.
O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul dreptcredincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.

Gheronda Iosif Vatopedinul 1

2009-07-11T08:22:00.012+03:00
Gheronda Iosif s-a născut la 1 Iulie 1921 în grădina Mânăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Giolos (Cipru), atunci când pe mama sa, însărcinată în 7 luni şi venită la slujba de hram, au apucat-o durerile facerii.
Tatăl lui avea mare evlavie la Sfântul Pantelimon, protectorul familiei lor – a şi adormit, de altfel, de praznicul acestui Sfânt: dimineaţa mersese la slujbă, se împărtăşise, apoi a făcut o plimbare prin ţarină, s-a întors acasă şi a murit şezând pe scaun.

Cât a fost în lume, Gheronda Iosif a purtat numele de Socratis. În Sfântul Multe a venit în 1946, la vârsta de 25 de ani, fiind unul dintre puţinii ucenici de chilie ai Cuviosului Iosif Isihastul (Spileotul), a cărui sfinţenie şi viaţă ascetică o ştim cu toţii.
Despre perioada petrecută în Preajma Cuviosului, Gheronda Iosif mărturieşte: “Nici severitatea programului, nici privaţiunea de cele strict necesare, nici locul abrupt şi neodihnitor, nici munca necesară pentru întreţinerea a 7-8 persoane nu ne-a micşorat râvna, deoarece ne mângâia mila lui Dumnezeu şi Harul, împreună cu rugăciunile Bătrânilor”.

Atunci când obştea lui Gheron Iosif s-a mutat la Nea Skiti, unde clima era mai blândă şi accesul mai facil, Gheronda Iosif s-a îmbolnăvit, medicii ajungând la concluzia că operaţia este singura soluţie pentru a opri scurgerile de sânge intestinale. Sfântul Pantelimon i s-a arătat lui Gheron Theofilact, un Bătrân din obşte, spunându-i că Părintele Iosif se va face bine, să se lase în grija Maicii Domnului, iar vindecarea s-a şi petrecut curând. La următoarea radiografie, medicii nu au putut vedea decât o mică cicatrice a vechii răni.

La chilia din Nea Skiti au rămas şi după moartea Cuviosului Iosif Isihastul, în 1959.

După întemeierea obştii, chilia de la Nea Skiti a fost renovată şi lărgită. Aici a rămas până în 1988, când toată obştea s-a stabilit la Mânăstirea Vatopaidi.
Viaţa la Nea Skiti:

În Grădină …

Cu mularii Chiţos şi Castanis …

La pescuit …

La bucătărie …

La birou …

În chilie …

Primind vizita Stareţului Haralambie Dionisiatul (1986) …

Împreună cu doi monahi din obşte, Atanasie (viitor Mitropolit de Lemesos) şi Efrem (viitor Egumen al Mânăstirii Vatopaidi) …
În 1988, întreaga obşte s-a mutat la Mânăstirea Vatopaidi, unde a crescut şi mai mult.

La Vatopaidi, primind vizita Cuviosului Efrem Katunakiotul şi a Stareţului Efrem Filotheitul (cel care, în următorii ani, avea să înfiinţeze peste 20 de Mânăstiri în America) …

Primul Paşte la Vatopaidi (1989) … Martie 1990, alegerea Stareţului Efrem ca Egumen al Mânăstirii Vatopaidi …

Aprilie 1990, la întronizarea Stareţului Efrem …

Cu viitorul Arhiepiscop al Athenei, k.k. Hristodoulos, pe atunci Mitropolit al Demetriadelor …

Septembrie 1991, cu Patriarhul Ecumenic, k. k. Dimitrios …

Chilia Părintelui Iosif la Vatopaidi

Ultimul Paşte la Vatopaidi (2009)

După cum mărturisesc Părinţii Mânăstirii, adormirea Părintelui nostru Gheronda Iosif Vatopedinul s-a petrecut astfel:
În ultima lună de viaţă, în timp ce dormea, Gheron Iosif spunea cu gura rânduielile de slujbă.
Monahul care îi slujea a venit în dimineaţa de marţi, 30 Iunie 2009, cam pe la ora 10, să vadă ce face Bătrânul. Gheron Iosif i-a spus că astăzi se va duce, deoarece simte moartea. Monahul i-a răspuns: “Bine, Gheronda, cum vrea Domnul”.
După masă, rămas singur în chilie, a săvârşit Vecernia.
Seara, pe la 8, Gheronda l-a întrebat pe fratele ce era cu el: “Ce vor demonii ăştia, de ce au venit ?”. Apoi, la ora 9: “Sfinţii care au venit vor rămâne cu noi, să ne ajute”. (Să fi fost Sfinţii Doctori fără de arginţi ?) Gheronda Iosif era liniştit şi împăcat cu sine. Pe la 10 s-a ridicat, în pat fiind, şi a întrebat: “Cum este troparul în continuare ? Că nu ştiu cum urmează…”. Fratele nu i-a răspuns nimic, căci nu ştia despre ce anume este vorba. Noaptea, la 2 şi 20, a respirat adânc de trei ori şi a adormit. Medicii au considerat că a murit de insuficienţă cardiacă.

Să avem parte de rugăciunile lui !
(Multumesc fratelui intru pelegrinari athonite Vlad Ciule si rev. Presa Ortodoxa Greaca)

Cuvant catre detinuti(si nu numai) sau Despre Marea Evadare

2009-07-04T09:10:00.008+03:00
Cuvant rostit de ,,Sfintii Apostoli Petru si Pavel" intr-un penitenciar din Romania.

Va place viata? Raspuns-au toti: Bineinteles!
Va place sa fiti liberi? Raspuns-au toti: Cum sa nu!
Si atunci de ce stati incatusati, de ce sunteti aici?
Viata pe care voi o iubiti, ea v-a adus in acest loc. Vedeti voi, afara, unde ziceti ca erati liberi, tot in temnita va aflati, dar intr-una nevazuta, nesimtitoare, o temnita duhovniceasca. Si asa sunt multi ca voi. Traiesc, dar nu stiu ca sunt incatusati, zic ca sunt liberi, dar de fapt sunt prinsi cu lanturi grele. Patimile, desfatarile trupesti, mangaierea mandriei si toate celelalte ca acestea, tin legati pe oameni, si ei lucreaza, se misca manati de stapanirea lor. Ei au devenit sclavii acestor lucruri si nu mai traiesc in libertate ci sunt stapaniti de altii.
,, Cea mai rea inchisoare e cea in care te simti bine" spunea parintele nostru Arsenie Boca. Asa lucreaza vrajmasul. Ne da iluzia binelui, creand prin surogate ideea placerii, a fericirii, a desavarsirii, toate cu caracter materialnic si trecator, ce mascheaza de fapt locul suferintei, al ingradirii libertatii, al ingroparii fiintei noastre in adancurile pacatului.
Priviti la Sfintii Apostoli, cum in inchisoare fiind, erau fericiti, la Daniil proorocul si la cei trei prieteni ai sai care in fata mortii din groapa leilor si a cuptorului de foc se aflau liberi si marturiseau acest lucru prin iubirea fata de Dumnezeu, la Iosif care tarat pe nedrept in inchisoare, prin taria credintei si a rugaciunii ajunge sa conduca Egiptul, priviti si la Sfantul Mucenic Ioan cel nou de la Suceava,un nou Iosif al neamului romanesc, care pentru credinta sa in Mantuitorul Hristos, s-a lepadat de lume si a suferit chinuri pana la moarte, pentru ca spune psalmistul ,,Domnul este pazitorul vietii mele de cine ma voi teme, Domnul este acoperamantul meu de cine ma voi infricosa?"
Toti acestia erau liberi si neinlantuiti pentru ca se aflau in Dumnezeu, erau liberi in Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Siluan Athonitul care zice ca ,,a fi liber inseamna a fi in Dumnezeu", aveau permanent pe Dumnezeu cu ei si asta ii facea liberi. Acest lucru a fost intarit de momentul cand apostolilor li s-au desfacut lanturile singure si usa temnitei s-a deschis, dar n-au fugit, n-au evadat. Si de unde sa fuga? Din dumnezeire si sa piarda lucrarea jertfei pentru Hristos? Si de ce sa fuga? De bucuria urmarii Domnului lor intru jertfa?
Ei erau cu Dumnezeu si Dumnezeu era in ei iar ceilalti nu puteau intelege cum Harul Duhului Sfant via in ei si ei erau liberi in Dumnezeu.
Ce nebuni , ati putea crede unii dintre dumneavoastra! Sa li se deschida usile , lanturile sa le cada si ei sa nu evadeze?
Sa evadeze de unde si sa fie liberi in ce? Sa fuga de ce anume, caci toate de acolo ii faceau fericiti?!
Vedeti ce rost are si smerenia si pocainta; il elibereaza pe om si il reaseaza in preajma lui Dumnezeu si asta il scoate pe om din robie. Din robia pacatului il scoate si apoi si il face pe om ca cugete la robia trupeasca(fizica) ca la o binecuvantare si va cugeta zicand in sine:Domnul ma va mangaia in necazul meu, Domnul va usura suferinta mea, Domnul va cerceta inima mea si o va afla in lacrimi, caci n-am inteles ca robia pacatului m-a departat de Dansul si am iubit faradelegea. Dar Domnul iubeste pe pacatosi ce se pocaiesc si asculta rugaciunea lor si o primeste pe ea. Si acum, ca am aflat acestea,sufletul meu e linistit caci Domnul ma mangaie si ma intareste in lupta dezrobirii mele.
Va spun un lucru care s-ar putea sa nu va placa la inceput, dar asta se intampla din necunoastere.
Omul trebuie sa schimbe stapanul al carui rob este. Cum, o sa ma intrebati lanturile nu sunt toate la fel, stapanul nu este acelasi stapan peste tot, iar sclavul, robul acelasi rob?
Daca vom gandi in laturile lumii asa este!
Dar Stapanul Ceresc are alte lanturi, lanturi care odata puse au efect contrar; nu vatama, nu ranesc, ba mai mult, cine le are le iubeste, le doreste si se bucura de ele. Sunt lanturile Iubirii celei Treimice, sunt lanturile jertfelniciei, sunt lanturile datatoare de libertate. Lanturile astea ne duc langa Stapan, lanturile astea ne aseaza in Casa Lui, la masa Lui, in toate ale Lui si toate ale Lui sunt ale noastre.
Care sclav, care rob nu si-ar dori astfel de lanturi care sa-l faca precum Stapanul sau?!
Si stiti de ce? Pentru ca El a gustat din lanturi, le-a iubit, le-a sfintit cu atingerea Sa, le-a facut pricina de eliberare!
Pe cand potrivnicul a facut din lanturi(patimi)pricina mortii celei vesnice, lanturi cu care tine pe cel legati si nu vrea sa-i mai slobozeasca. Din lanturile lui nu te lasa slobod, se lupta pentru a-ti crea iluzia bunatatii lor si mult timp crezi ca esti fericit, linistit, ca ai parte de tot ce-i mai bun in asta lume. Si, la o vreme, dupa ce te-a prins bine, vine si-si cere de la tine plata, ca stapan al tau, si abia atunci vezi ranile, vezi durerea, vezi suferinta pe care el, ca un inselator ti-a intins-o. E greu sa te scapi din aceste lanturi. Hristos a facut-o zdrobind lanturile care ,,tineau pe cei legati" dar acestia au dorit pe Dumnezeu, au umblat in caile Lui si de aceea Domnul s-a milostivit de ei si s-a coborat in cele mai de jos spre a-i slobozi.
Voi zice-ti despre voi ca afara sunteti liberi, ca afara este libertatea deplina!
Dar eu va spun voua ca daca iubiti lumea si o doriti pentru desfatarile ei,pentru placerile din ea, pentru libertatea de a va arata puterea, stapanirea, mandria sunteti intr-o camera de tortura in care sufletul vostru este supus la chinuri si dureri nebanuite. Sufletul din care lipseste Duhul,este un suflet chinuit si impovarat. Ziceti ca dincolo de aceste gratii este viata! Si poate ca asa este, dar ce este aceea in care aveai sufletul in fiecare clipa in care te arati, precum spunea Sfantul Ioan in Apocalipsa, ca un mort viu daca nu moarte, caci iubind lumea cu patimile si desfatarile ei nu faci decat un act de suicid duhovnicesc, zici ca esti stapan al lumii si lumea te devoreaza, te consuma pana la epuizare si tarziu, sau poate niciodata, vei intelege cuvintele Mantuitorului care spune ,, toate acestea(ale lumii)ale cui vor fi".
Toate acestea pe care le-ai iubit si care te-au facut sa te simti stapan al lumii, te-au asezat in intunerec, in moarte si nicidecum in viata pe care atat de mult o doreai. Vezi cum lucreaza diavolul? Ii face pe toti sa se creada stapani! Pai lumea poate avea mai multi stapani? Si de aici incepe ura, vrajmasia, invidia, uciderea si toate celelalte.Si iata cum viu fiind, le faci pe cele ale mortii, cum iubitor de viata te-ai marturisit, dar lucrator al mortii te-ai aratat.
Un Singur Stapan si Domn si Dumnezeu avem si Acesta se manifesta in Iubire si prin Iubire. Daca veti simti asta oriunde va veti afla, sa stiti caci cu adevarat Viata v-a cercetat pe voi si v-a gasit buni. Iubiti Viata, dar cea care inseamna jertfa, smerenie, ingaduinta, iertare si veti reusi MAREA EVADARE a vietii voastre, iar in schimb veti primi de la Stapanul nostru binecuvantate si dorite lanturi ce ne vor tine in Imparatia Sa cea vesnica spre vietuirea cea vesnica
Amin!
(Pentru tine P.C.Parinte Capelan Mihai Dinu, prieten scump si drag, al P.C. Voastre pururea rugator inaintea lui Dumnezeu eu nevrednicul parinte Vincentiu)

Cuvant pentru familie-Pr. Arsenie Papacioc

2009-06-29T20:00:00.004+03:00

Cuvant pentru diaspora 2

2009-06-27T16:51:00.002+03:00

Cuvant pentru diaspora 1

2009-06-27T16:49:00.001+03:00

Cine suntem noi? Despre identitate la Duminica Sfintilor Romani

2009-06-22T11:25:00.007+03:00
Cred ca aceasta intrebare ar trebui pusa din ce in ce mai des in aceste timpuri si in aceasta lume in care se propovaduieste o disipare a identitatii nationale, o contopire a caracterului national , cu specificul lui, in noua identitate globalista creata ca surogat , ca substituent specificitatii proprii fiecarei natii in parte, creata pe noi coordonate si noi sisteme de valori si de evaluare din care sunt indepartate sau cel mult pastrate, ca elemente cu caracter muzeal,valorile si elementele nationale. Noua oranduire vine cu o noua identitate asupra careia sunt aplicate noi principii morale, sociale, institutionale cautand sa modifice structura ADN-ului national printr-o inginerie genetica si sa creeze un ADN mutant, care sa dezvolte o noua unica natie, ce va corespunde noilor randuieli.
In acest context se pune firesc intrebarea cine suntem noi, pentru ca, niciodata uitand, sa putem sa ne afirmam identitatea noastra si sa pastram si sa sporim in valorile pentru care atatea generatii s-au nevoit, pana la jertfa chiar.
Atunci cand vorbim despre nasterea identitatii nationale romanesti vorbim implicit de Hristos, de sfintenie, de Evanghelie. Si asta pentru ca momentul nasterii acestei
natii se identifica cu cel al marturisirii lui Hristos, cu cel al crestinarii ei.
Neamul romanesc s-a nascut sub pronia lui Dumnezeu( fara a trece intr-un fundalism national spun aceasta) caci martorul acestei geneze este Apostolul cel dintai chemat, Sfantul Andrei, care prin lucrarea sa,va sadi in ADN-ul identitatii romanesti Cuvantul Intrupat, pe Hristos Mantuitorul lumii.
Urmatori acestei lucrari de creionare a trasaturilor nationale sunt Bretanion episcopul, Montanus preotul si sotia sa Maxima, Sfintii Muc. Epictet si Astion, Ermil si Stratonic, Sf.Teotim episcopul Tomisului, Sf. Muc. de la Niculitel ,Zotic, Atal, Filip si Camasie si multi altii care dintru inceputuri s-au aratat a fi temelie de piatra pe care s-a zidit acest neam.
Cine suntem noi?
Suntem aceia pentru care ortodoxia este cale dar si scop vierii noastre nationale, suntem aceia pentru care Hristos este Domn si Stapan al nostru si pentru Care am adus jertfa sangeroasa si smerita, luptand a ne pastra aceasta identitate ortodoxa. Identitatea noastra se defineste prin sangele si jertfa unui Sf.Mc.Ioan cel Nou de la Suceava pentru care iubirea si dorirea lui Hristos au fost marturisite prin chinuri si prin moarte, prin jertfa unui domnitor Brancovan Constantin, cel care dimpreuna cu fiii sai, Constantin,Stefan, Radu, Matei si cu bunul sfetnic Ianache, au dipretuit bogatia lumii fara de Hristos imbratisand moartea cea datatoare de viata intru Hristos.Identiatea noastra este marturisita de lacasurile si altarele zidite de unsii tarii acesteia, care au adus slava lui Dumnezeu pentru multa Sa purtare de grija. Ce ar fi Moldova fara manastirile si bisericile Sfantului Voievod Stefan cel Mare, Muntenia fara ctitoriile brancovene si ale altor domnitori plini de evlavie si frica de Dumnezeu? Ce ar fi Ardealul si neamul romanesc fara jertfa Ierarhilor Marturisitori Ilie Iorest si Sava,mitropolitii Transilvaniei, Sf.Ier. Iosif din Maramures, Sf.Ier.Iosif de la Partos,ale Cuviosilor Marturisitori Visarion, Sofronie si Oprea, ale Preotilor Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, ale Mucenicilor Nasaudeni Atanasie Todoran,Vasile din Mocod,Grigorie din Zagra si Vasile din Telciu care au luptat,suferit si murit pentru tara si pentru dreapta credinta ortodoxa. Uitam prea repede si inlocuim prea usor reperele evolutive ale identitatii noastre cu valori noi, europene,zidite pe drepturile si libertatile omului, gandite,implementate,propovaduite si acerb promovate de cei care l-au scos pe Dumnezeu din viata lor, din gandirea lor din identitatea lor. Deja pentru acestia noi suntem o problema, pe care de rezolvare de altfel daca nu ne vom redescoperi cine suntem, ai Cui suntem si pentru Cine suntem. Acestia, care azi ne doresc atat de tare sa facem parte din familia lor( o ipocrizie care functioneaza si fata de care nu reactionam, caci familia pe care ei ne-o propun e desacralizata, lipseste liantul ei, Iubirea Hristica) sunt aceiasi care in trecut s-au lepadat de noi, sau chiar au implintat adanc cutitul in trupul romanesc, sfartecandu-l si batjocorindu-l.
Cine suntem noi?
Suntem un neam de pururea rugatori inaintea lui Hristos, iar aceste lucru este marturisit de pustnicii si cuviosii si cuvioasele padurilor si pesterilor pamantului acestuia. Suntem ai lui Ioan Iacob de la Hozeva, ai lui Antonie de la Iezerul Valcea, ai Teodorei de la Sihla, ai lui Daniil Sihastrul, ai lui Onufrie de la Vorona si ai lui Calinic si Gheorghe de la Cernica, ai lui Vasile de la Poiana Marului,ai lui Ghelasie de la Ramet, ai lui Leontie de la Radauti, ai lui Gherman din Dobrogea si ai atator multor alti sfinti ce si astazi se nevoiesc si pustnicesc pentru neamul acesta.
Cine suntem noi?
Suntem cei care am luptat cu ideologii atee,care pentru asta am adus martirii din primele veacuri crestine, aici, in timpurile noastre. Suntem ai lui Gafencu si ai lui Ianolide, ai lui Calciu si ai atator multi alti tineri martiri ce au impanzit si murit in inchisorile comuniste doar pentru ca aveau o vina ce le era scrisa deasupra, precum odinioara Celui pe care si altii L-au rastignit, si anume ca Iubeau: pe Dumnezeu, pe Hristos, pe Maica Sa cea Sfanta, pe Sfinti si Biserica.
Cine suntem noi?
Suntem cei care am scris prima carte in limba romana in biserica de catre slujitorii altarelor si apoi am tiparit numeroase altele tot in tipografiile manastiresti,care am invatat si ne-am educat intai in scolile de langa manastiri.Dar astazi, cu atatea alternative ale manualelor, cu greu Cazania lui Varlaam isi mai gaseste locul, sau mai este amintita Psaltirea in versuri a lui Dosoftei.
Suntem un neam in care ,asa cum spunea parintele Dumitru Staniloaie, ,,Romanul e puternic cu Doamne ajuta!". Nu-L putem scoate pe Acesta din noi caci si-a pus Pecetea Sa cea Sfanta inlauntru si ne-a pecetluit pe vecie.Puterea noastra sta doar in Dumnezeu. Sa incercam sa ne aducem aminte mereu de aceste lucruri, de identitatea noastra formata pe Hristos in Hristos si cu Hristos, pentru a sta verticali, cu demnitatea duhovniceasca intru smerenia lui Hristsos, in fata noii identitati ce nu va imbogati, ci va saraci pana la pustiire, va goli de substanta identiatea noastra romaneasca.

Troparul Sfintilor Romani

2009-06-21T22:01:00.003+03:00
Sfintilor Romani rugati-va pururea pentru neamul romanesc

Rugaciunea lui Adam dupa Sfantul Siluan Athonitul

2009-06-20T16:28:00.006+03:00
,,Unde esti Tu,Lumina mea? Unde esti Tu, bucuria mea? De ce m-ai lepadat si se chinuie inima mea? De ce te-ai ascuns de mine si se intristeaza sufletul meu?"
,,Cand ai venit in sufletul meu, mi-ai mistuit pacatele. Vino si acum iarasi in sufletul meu si mistuie pacatele mele, care mi Te ascund asa cum norii ascund soarele."
,, Vino si bucura-ma cu venirea Ta!"
,, De ce zabovesti,Doamne? Vezi ca sufletul meu se chinuie si Te cauta cu lacrimi. Unde Te-ai ascuns? Iata, Tu esti in tot locul, dar sufletul meu nu te vede si, bolnav, Te caut cu intristare."

,, Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog Tie cu mintea curata,dar demonii nu ma lasa. Spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se departeze de la mine."
Si atunci am primit in sufletul meu acest raspuns de la Domnul:
,, Cei mandri sunt intotdeauna chinuiti asa de catre demoni."
Iar eu am zis:,, Doamne, Tu esti milostiv, sufletul meu Te cunoaste; spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se smereasca sufletul meu".
Si Domnul mi-a raspuns in suflet:
,, Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!"

La Schitul Bradu - Bucuria Pustniciei 2

2009-06-15T15:47:00.005+03:00

La Schitul Bradu - Bucuria Pustniciei 1

2009-06-15T14:30:00.005+03:00

Pentru cei ce cauta linistea duhovniceasca si taria credintei, Schitul Bradu, izolat de lume intru totul, va va aduce multe bucurii si mangaiere. Atat de multa bucurie si fericire a trairii intru dragoste si insetare dupa Hristos rar veti gasi.Si inca ceva; schitul este popas pentru viitoarele pustnice.Veti intelege voi insiva de veti ajunge acolo de ce.

Cuvant de folos al duhovnicului catre fiul sau duhovnicesc

2009-06-05T13:42:00.008+03:00
Tanar: Parinte vreau sa vorbesc tuturor despre cum m-a schimbat Dumnezeu si cat de bine este sa poti sa spui ca tu crezi in El .Spuneti-mi este bine ,pot sa fac asta ca nu cumva sa gresesc?
Dhv:Ca sa poti vorbi despre Dumnezeu , ca sa poti marturisi altora despre El trebuie sa-L cunosti.Iara aceasta cunoastere nu vine deplina decat prin traire si participare la El. S-ar putea ca dupa ce vei incepe sa-L patrunzi , sa intelegi ca, pe masura ce inaintezi, de fapt sti atat de putine si nu poti vorbi altora despre Dumnezeu.
Poti avertiza , poti indemna dar este foarte dificil a vorbi despre Dumnezeu, atat timp cat tu nu-L cunosti.
La Sfintii Parinti se intampla si altceva dupa ce sporeau in cunoasterea lui Dumnezeu: din smerenie, nu-L marturiseau ca pe ceva ce L-au castigat ci ca pe Ceva ce intotdeauna Il pierdeau si de Care erau mereu nevrednici.
Tanar: Imi spunea cineva ca nu trebuie sa mai gandesc in termenii acestia care sunt depasiti, dar eu simt ca trebuie sa spun cat de mult schimba Dumnezeu pe om, cat de mult bine da Dumnezeu celor ce-L cauta.Ce sa-i raspund?
Dhv: Am observat si eu ca acel cineva era stapanit de noua libertate tradusa in libertinaj si intr-o independenta absoluta fata de Insusi Absolutul divin.
,,Fiecare crede cum vrea nu dupa sabloane,etc....."E o manifestare a sincretismului religios ce este propovaduit la scara mondiala si care trebuie, doresc unii, sa inlocuiasca tot ceea ce este acum , uitand cuvintele Mantuitorului care spune ca ‚‚ nici o iorta sau o cirta nu va trece din cuvintele Mele” si iarasi in alt loc ‚‚ vai de cel ce va schimba macar un cuvint din cele ale lui Dumnezeu”
Acum, daca ai ajuns la o traire duhovniceasca in masura sa-ti dea inaltimea duhovniceasca a cugeta cele despre Dumnezeu, trebuie sa sti ca fata de genul acesta de crestin ( ca cel al persoanei amintite, si ca ea sunt destui, mai ales intr-o asa zisa clasa a intelectualitatii, ce cauta la Ceva doar printr-o rationalizare simpla, dar care este evident limitata de insasi firea omeneasca ce este supusa limitelor fiintiale) trebuie sa ai o cu totul alta abordare, care sa-i zdruncine insasi logica rationala pe care el isi bazeaza intreaga gandire. Doar printr-o asemenea daramare vei putea sa-l faci sa se miste dincolo de limitele in care isi impune trairea lui., relatia lui cu religiosul, caci o relatie cu Dumnezeu el nu are. Dar acest lucru nu-l poti face acum.
Tanar: Parinte, imi doresc sa impartasesc si altora ceea ce simt despre Dumnezeu si sa-i indemn sa uite de cele rele de aici si sa inceapa sa caute spre El, dar de multe ori nu gasesc cel mai potrivit cuvant sau mod de a o face! Cum sa incep aceasta lucrare?
Dhv: E buna dorirea lui Dumnezeu, poate e lucrul cel dintai cu care se porneste in castigarea celor de sus si lepadarea celor de jos, dar acum cred ca Iti lipseste rugaciunea adanca si traita , iti lipseste dialogul permanent cu Dumnezeu, iti lipseste smerenia dovedita de neparasirea acelei atitudini rebele vadita de nerabdare, de iuteala, de navalnicia cu care cauti sa afirmi putinul ce crezi ca l-ai cunoscut despre Dumnezeu, si nu in cele din urma o ascultare fata de duhovnic. Copilul de mic ,intai invata a pasi si apoi a alerga si a sari peste hopuri. Daca acum, in aceasta stare, a putinatatii celor dumnezeiesti sufletul tresalta , gandeste ca bucurii mai mari sunt gata sa ti se descopere pe masura ce zidirea ta va fi mai adanca, pe masura ce cu rabdare si staruinta si, nu in ultimul rand zic, cu ascultarea de duhovnic, vei lasa ca bucuria salasluirii harului lui Dumnezeu sa vieze in sufletul tau. La fel ca si toate lucrurile pedagogice, dar mai mult ca oriunde in cele duhovnicesti avem nevoie de un impreuna rugator cu noi care sa ne poate sustine , sa ne poata indruma in urcusul duhovnicesc si asta pentru ca la fiecare cotitura se afla potrivnicul, ce cauta sa zadarniceasca lupta cea buna pe care vrem sa o ducem . N-as vrea sa vorbesc mult si doar de dragul de a perora.Cel mai mult vorbim , dupa ce am ajuns la o descoperire a Tainelor celor dumnezeiesti, prin faptele noastre ce se vor manifesta ca lucrari in afara, ad-extra, fiintei noastre ale celor pe care le traim, lucrari ale harului ce l-am salasluit in fiinta noastra, si l-am facut sa vieze si l-am facut roditor. ‚‚Mila voiesc iar nu jertfa” spune Domnul Hristos sau altfel spus dovada Iubirii celei Inalte prin faptele iubirii dumnezeiesti si duhovnicesti, in detrimentul unui formalism(cred ,dar in sufletul meu- cum spun cei mai multi in zilele noastre).El n-are nevoie sa-I spunem: da noi credem ca Tu existi si ai facut lumea si esti bun etc..dar ma opresc aici, de viata mea ma ocup eu. Nu, Lui ii spunem altfel:
Tu ne-ai zidit, apara-ne Doamne ca neputinciosi suntem , Tu ne iubesti Doamne, milostiveste-te spre noi ca nevrednici suntem de Iubirea Ta, Tu indelung rabzi faradelegile noastre Doamne, varsa neincetat peste noi milostivirea Ta cea iubitoare de oameni.Pornind de aici incepem zidirea noastra, inaltarea noastra, caci spre ea ne cheama Domnul,spre Inaltarea la cele de sus, la cele vesnice si nepieritoare, la cele despre care mintea nu mai poate gasi asemanare lingvistica pentru ca este dincolo de orice cuvant.
Tanar: Vad ca atunci cand le spun altora ce simt despre Dumnezeu, ma iau in batjocura , rad de mine, ma considera depasit sau cel putin simt ca gandul lor este cel mult ingaduitor fata de mine.Cum sa –i fac sa ma asculte, sa ia aminte la ce vorbesc?
Dhv: Ca sa vorbim despre El trebuie sa stim despre El, iar a sti despre Dumnezeu se poate, dar printr-o anume stiinta ce este dincolo de stiintele lumii rationale si pe care n-o gasesti circumscrisa vreunei forme didactice si care n-are manual si anume , stiinta smereniei. Sfantul Siluan Athonitul spunea ca cea mai inalta si deplina stiinta este tocmai aceasta, Stiinta Smereniei .Pentru ca pe aceasta ne-a predat-o Dumnezeu, in persoana Fiului Sau Intrupat, a Cuvantului ce S-a lasat salasluit in trup.
Celui ce ajunge sa-L cunoasca pe Dumnezeu o mare fericire i se arata, pentru ca in aceasta stare el afla Imparatia lui Dumnezeu, se afla pe sine deja in vesnicie, caci spune Hristos despre viata cea vesnica ca aceasta este ‚‚ca sa Te cunoasca pe Tine Singurul Adevaratul Dumnezeu si pe Fiul Tau pe care L-ai trimis”. Iata cum toata vietuirea cea dumnezeiasca si in Dumnezeu, se impartaseste celui ce cunoaste pe Dumnezeu, celui care, prin dorirea Lui, face din fiinta sa salasul raiului, pentru ca el aduna intr-o dragoste imitativa cu cea a lui Hristos, intreaga creatie. Va iubi totul pentru ca va vedea in totul pe Dumnezeu , va vedea pronia Lui cea nepieritoare pentru creatie, va fi patruns de aceea caldura nemistuitoare a Duhului celui Sfant ce strapunge inima devina salasul dumnezeirii. Si ,mai presus de toate nu va mai vrea sa paraseasca aceasta vietuire si va spune, ca ucenicii pe muntele Taborului, ‚‚ Doamne ce bine este noua sa fim aici.” Cel ce afla pe Dumnezeu si gusta din cele vesnice nu vrea sa se mai intoarca , sa se departeze de la ele. Si-a gasit familia, si-a gasit unitatea pe care cele de jos o preinchipuiau prin binecuvantarea pogorarii Duhului Sfant in Taina Cununiei, este in Treime si numai vrea sa o piarda. Sa luam exemplul apostolilor , ucenicii ce petreceau si slujeau lui Dumnezeu. Au avut ei deplina lepadare in grija lui Dumnezeu dintru inceput? Nu, pentru ca harul nu era deplin in ei, pentru ca fierbinteala aceea pe care cei 2 ucenici, Luca si Cleopa, au simtit-o pe cale, nu puteau s-o patrunda, datorita putinatatii lor duhovnicesti. Dupa Pogorarea Duhului Sfant ei se afla deplini in dumnezeire si nu numai ca insetau neincetat de dorul Mantuitorului si Invatatorului lor, dar acum marturisesc, prin lucrarea Duhului Sfant salasluit in toate, despre Dumnezeu. Nimic nu-i mai poate retine, familie , rude , prieteni, pentru ca acum au Ceva Nepretuit, au ceva ce lipsea fiintei lor: Cunoasterea lui Dumnezeu. ‚‚Apostolii umblau pe pamant si spuneau noroadelor cuvant despre Domnul si despre Imparatia cerurilor, dar sufletele lor tanjeau si insetau sa vada pe Domnul Cel Iubit si de aceea ei nu se temeau de moarte , ci mergeau cu bucurie in intampinarea ei si, daca doreau sa traiasca pe pamant, era numai pentru norodul pe care-l iubeau” spune Sfantul Siluan, marele nevoitor si iubitor de Dumnezeu, al Athonului.
Cunoasterea lui Dumnezeu , spre deosebire de orice altfel de cunoastere care, ancorata in rationalitate , nu are puterea de a modifica fiintial omul, re-structureaza, re-defineste, re-asaza(in sensul de repetare a actiunii si nu de pozitionare pe alte coordonate) persoana in ambianta edenica, in trairea in dumnezeire prin participarea la dumnezeire, prin impartasirea din dulceata Duhului si simtirea iubirii celei treimice. Astfel, omul teofor, omul ajuns a se invasmanta in vesmantul nestricaciunii se va afla in fata a doua tipuri de abandonuri: unul vis-a vis de lume( va vedea efemeritatea ei , cat de mult departeaza prin pornirile ei patimase pe om de lucrarea dumnezeiasca) careia va inceta sa-i mai apartina, pentru ca nu se va mai lasa devorat de aceasta, lepadand toata alipirea de acele fericiri masurate si finite, si unul vis-a- vis de Dumnezeu, pentru ca se va abandona pe sine lui Dumnezeu, intr-un act de smerenie, de pocainta in dorirea fericirii celei nepieritoare , de marturisire a vierii Sale doar in Dumnezeu cu Dumnezeu si prin Dumnezeu.
In cunoasterea lui Dumnezeu , ratiunea neputincioasa , lasa loc trairii , experierii lui Dumnezeu, participarii omului intreg la gustarea din Dumnezeu, in care inima este incalzita de dogoarea Duhului si, in care, mintea in inima se asaza si contempla, fara se folosi de putinatea lucrarilor ei in afara, a cuvintelor , stralucirea , frumusetea harica ce umple omul si-l transfigureaza.
Sper ca prin aceste cuvinte sa-ti fi raspuns macar in parte la cele dorite. M-am rugat si L-am rugat sa-mi arate cum si ce sa-ti scriu, pentru ca daca as fi gandit ceva, cuvintele mele n-ar putea fi ziditoare ci doar o manifestare a mintii mele supusa celor rationale si stricacioase. De aceea am si asteptat clipa randuita spre a-ti putea scrie aceste sarace cuvinte.
Inchei rugandu-te sa faci din rugaciune o bucurie, o mangaiere si vei vedea cum incet , incet Bunul Dumnezeu va cobora in inima ta pacea Sa, acea pace ce le-a oferit-o si ucenicilor Sai, acea pace care-l face pe omul duhovnicesc sa fie mereu din aceasta lume dar niciodata a ei, ci a celei zidite lui de Dumnezeu, inca dintru inceput, a Imparatiei celei Vesnice Amin!

Cu dragoste intru Hristos, rugator pentru tine inaintea lui Dumnezeu eu nevrednicul preotul si duhovnicul

Religia in scoala-Clip al Ministerului Invatamantului din Macedonia pentru introducerea in scoala a religiei

2009-06-03T19:52:00.002+03:00

Albert Einstein - Does Evil Exist? - The most amazing home videos are here

Arianismul modern-Cuvant al Cuviosului Parinte Justin Popovici

2009-06-01T11:18:00.004+03:00
Cuviosul Iustin Popovici:
“Arianismul nu a fost inmormantat inca; astazi el este mai la moda si mai raspandit decat oricand. E raspandit ca un adevarat suflet in trupul Europei contemporane.

Daca priviti la cultura Europei, in adancul ei veti gasi ascuns arianismul: toate se rezuma aici la om si numai la om, si chiar Dumnezeul-om Hristos a fost redus la cadrele unui om. Cu plamada arianismului s-a plamadit si filozofia Europei, stiinta ei si civilizatia ei si, in parte, si religia ei. Pretutindeni si in chip sistematic Hristos este pogorat la starea de simplu om; Dumnezeul-om este dezbracat continuu de ceea ce este in realitate; opera lui Arie se savarseste in mod continuu.

„Religia in limitele ratiunii pure” a lui Kant nu este altceva decat noua editie a arianismului. Daca vom primi pe Hristos cu masura lui Kant ce rezultat credeti ca vom avea? - Vom avea un Hristos om, un Hristos intelept, dar nicidecum un Hristos Dumnezeu-om. Daca vom judeca pe Hristos cu criteriul lui Bergson, nu vom avea, iarasi, ceva mai mult decat un om simplu. In acest fel, si un criteriu si altul, ca si toate criteriile tuturor filozofilor dupa om, pogoara pe Dumnezeul-om la conditia de om.

Stiinta europeana nu ramane mai prejos decat filozofia in raportul ei arian fata de Hristos. Din multe puncte de vedere, prin multi dintre reprezentantii lui, Protestantismul l-a depasit in arianism chiar si pe Arie. Diferitii socinieni si Schleiermacher sunt puternici competitori ai lui Arie la dez-intruparea Dumnezeului intrupat. Iar papismul cu etica lui este in mare masura arian. Simte el oare ce metafizica sta in spatele acestei ingrozitoare etici? Toate acestea laolalta au izbutit sa otraveasca, cu abominabilul lor arianism, marile mase ale Europei. Cine nu cunoaste abominabilul arianism al intelectualilor nostri? Multi dintre intelectualii nostri spun adesea: Hristos este un mare om, un om intelept, cel mai mare filozof dar, oricum, nu este Dumnezeu.

De unde atata arianism astazi? De acolo ca omul a devenit astazi masura tuturor lucrurilor, masura tuturor fiintelor si lucrurilor vazute si nevazute. Masurand dupa sine insusi toate, omul european respinge tot ceea ce este mai larg decat omul, mai mare decat omul, mai infinit decat omul.

Masura lui stramta ingusteaza pe Dumnezeul-om reducandu-l la om. Colivia pacatului reduce puterile de zbor ale mintii celei mandre si aceasta nu mai vede si nu mai cunoaste nici o realitate mai mare decat ea insasi. Isprava mai presus de minte a credintei in Dumnezeul-om Hristos sfarama aceasta colivie si deschide mintea realitatilor infinite. Sinodul I Ecumenic a hotarat o data pentru totdeauna rolul mintii in explicarea Persoanei Dumnezeului-om Hristos; rolul ei este acela al supunerii. In Crestinism, credinta conduce, iar mintea este condusa; cunoasterea este roada a credintei care lucreaza prin iubire si e activa in nadejde.

Relativismul european contemporan e o mostenire a arianismului. Relativismul metafizic a dat nastere si relativismului moral. Nu exista nimic absolut sau deasupra lumii ori a omului, nici in lume sau in om si nici, iarasi, in jurul lumii sau al omului.

Din acest relativism modern, ca si din vechiul relativism arian, salveaza numai credinta in divino-umanitatea Mantuitorului Hristos, in de-o-fiintimea Lui cu Dumnezeu-Tatal; salveaza adica minunatul cuvant „de-o-fiinta”. Incearca-ti credinta ta si controleaz-o cu Simbolul Credintei. Daca credinta ta nu corespunde intru totul Simbolului - esti eretic. Daca respingi cuvantul „de-o-fiinta”, nu esti al lui Hristos, esti al lui antihrist, esti al lui Iuda, pentru ca Biserica numeste pe Arie „al doilea Iuda”.

* * *

Toate umanismele europene - de la cele pre-renascentiste, cele renascentiste şi, mai departe, cele protestante, filosofice, religioase, sociale, ştiinţifice, culturale, politice - au urmărit şi urmăresc neîntrerupt, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, un singur lucru: să înlocuiască credinţa în Dumnezeu-Omul cu credinţa în om, să înlocuiască Evanghelia Dumnezeu-Omului cu evanghelia după om, filosofia după Dumnezeu-Omul cu filosofia cea după om, lucrarea după Dumnezeu-Omul cu lucrarea cea după om; într-un cuvînt, să înlocuiască viaţa după Dumnezeu-Omul cu viaţa cea după om.

Şi aşa a fost timp de veacuri, pînă cînd, în veacul trecut, în anul 1870, la primul Conciliu de la Vatican, toate acestea s-au contopit în dogma infailibilităţii papei. De atunci, aceasta a ajuns a-tot-dogma papismului. De aceea, în zilele noastre, la al doilea Conciliu de la Vatican s-a tratat şi s-a apărat atît de stăruitor şi de măiestru intangibilitatea şi imuabilitatea acestei dogme. Dogma aceasta are o însemnătate cît se poate de mare pentru întreaga soartă a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, în care deja a păşit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene şi-au atins idealul şi idolul: omul a fost propovăduit ca cea mai mare zeitate, a-tot-zeitate. Panteonul european umanist şi-a dobîndit Zeus-ul.

Sinceritatea e limba adevărului: Dogma infailibilităţii papei - a omului - nu este altceva decît renaşterea păgînismului şi a politeismului, renaşterea axiologiei şi criteriologiei idolatre. Horribile dictu, dar şi următorul lucru trebuie spus: Prin dogma infailibilităţii papei a fost ridicat la rangul de dogmă umanismul închinător la idoli, şi întîi de toate cel elin. A fost ridicat la rangul de dogmă a-tot-criteriul, a fost ridicată la rangul de dogmă a-tot-valoarea culturii, civilizaţiei, poeziei, filosofiei, artei, politicii, ştiinţei eline… Şi toate acestea ce sînt? Păgînătate ridicată la rangul de dogmă. În felul acesta, a ajuns să fie dogmă autarhia omului european, după care timp de veacuri au năzuit cu înfocare toate umanismele europene. (…)

Este un adevăr evanghelic cu neputinţă de tăgăduit: Toată lumea zace în rău, chiar şi după nevoinţa Dumnezeu-Omului în lumea noastră pămîntească (1 Ioan 5:19-21). Şi nu numai atît, ci, după Sfîntul Apostol Pavel, diavolul este stăpînitorul veacului acestuia (2 Corinteni 4:4). Între o astfel de lume, care de bună voie zace în răutate, şi următorul Dumnezeu-Omului Hristos nu există împăcare. Următorul Dumnezeu-Omului nu se poate împăca, în paguba adevărului evanghelic, cu omul umanist, care îndreptăţeşte toate cele arătate mai înainte şi le ridică la rangul de dogmă. Aici este vorba întotdeauna de cea mai hotărîtoare şi a-tot- hotărîtoare cumpănă şi alegere: Dumnezeu-Omul sau omul. Fiindcă omul umanist, prin toată lucrarea lui, se deosebeşte şi se poartă ca lucrînd autarhic, ca valoare ultimă şi măsură ultimă. Aici nu există loc pentru Dumnezeu-Omul. Ca urmare, în împărăţia umanistă, locul Dumnezeu-Omului îl ocupă “Vicarius Christi” (Locţiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit în cer. În orice caz, aceasta este o dezîntrupare sui generis a Dumnezeu-Omului Hristos, nu-i aşa?

Uzurpînd, prin dogma infailibilităţii, în folosul său - adică în folosul omului - toată puterea şi toate drepturile care sînt numai ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, papa s-a auto-propovăduit, în fapt, biserică în biserica papistă, şi a ajuns în ea totul în toate. Un “a-tot-ţiitor” sui generis. De aceea dogma infailibilităţii papei a şi ajuns a-tot-dogma papismului, şi papa nu se poate lepăda de ea în nici un chip, cîtă vreme va fi papă al papismului umanist.

În istoria neamului omenesc sînt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei. Pricina căderii în păcat e întotdeauna aceeaşi: voinţa de a ajunge bun prin sine; voinţa de a ajunge desăvîrşit prin sine; voinţa de a ajunge dumnezeu prin sine. Dar în felul acesta omul se face, fără să-şi dea seama, întrutotul asemeni diavolului; fiindcă şi acela a vrut să ajungă dumnezeu prin sine însuşi, să înlocuiască pe Dumnezeu cu sine însuşi, şi, în această îngîmfare a lui, a ajuns dintr-o dată diavol, cu desăvîrşire despărţit de Dumnezeu şi cu totul potrivnic lui Dumnezeu. Tocmai în această înşelare de sine plină de trufie se află esenţa păcatului, a a-tot-păcatului. În aceasta se află şi esenţa diavolului, a a-tot- diavolului: a satanei. Aceasta nu e altceva decît voinţa de a rămîne în firea proprie, de a nu primi în sine altceva decît pe sine. Toată esenţa diavolului este în faptul că nu-L vrea cîtuşi de puţin pe Dumnezeu în lăuntrul lui, vrea să rămînă totdeauna singur, totdeauna cu totul în sine, tot pentru sine, totdeauna închis ermetic faţă de Dumnezeu şi de tot ce este al lui Dumnezeu. Şi ce este aceasta? Egoismul şi dragostea de sine, îmbrăţişate pentru întreaga veşnicie. Aşa e în esenţa lui omul umanist: el rămîne tot în sine însuşi, cu sine însuşi, pentru sine însuşi; totdeauna închis cu îndîrjire faţă de Dumnezeu. În asta stă orice umanism, orice hominism. Culmea acestui umanism îndrăcit: voinţa de a ajunge bun cu ajutorul răului, de a ajunge dumnezeu cu ajutorul diavolului. De aici şi făgăduinţa făcută în rai de diavolul către strămoşii noştri: Veţi fi ca nişte dumnezei (Facere 3:5).

Omul a fost zidit de iubitorul de oameni Dumnezeu ca posibil dumnezeu- om, ca, pe temeiul chipului Dumnezeiesc pe care îl poartă, fiinţa lui să se zidească de bună voie, prin Dumnezeu, întru dumnezeu-om. Dar omul, prin libera sa alegere, a căutat să ajungă prin păcat la nepăcătoşenie, prin diavol la starea de Dumnezeu; şi desigur că, urmînd calea aceasta, el ar fi ajuns un diavol sui generis, dacă Dumnezeu, în nesfîrşita Sa iubire de oameni şi “mare mila” Sa, n-ar fi intervenit făcîndu-Se om, Dumnezeu-Om. Prin Biserică, trupul Său, Hristos l-a adus pe om la nevoinţa în-dumnezeu-omenirii, prin Sfintele Taine şi sfintele fapte bune; şi în felul acesta a dat omului putinţa de a ajunge întru bărbat desăvîrşit, la măsura vîrstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13), şi de a-şi atinge astfel menirea sa Dumnezeiască: să ajungă de bună voie dumnezeu-om după dar. Căderea papei: voinţa de a-L înlocui pe Dumnezeu-Omul cu omul.

În lumea noastră omenească, după spusele Sfîntului văzător al tainelor Ioan Damaschin, numai Dumnezeu-Omul Hristos este “singurul lucru nou sub soare“. Şi Acesta e veşnic nou: şi prin Persoana Sa Dumnezeu-omenească, şi prin nevoinţa Sa Dumnezeu-omenească, şi prin trupul Său Dumnezeu-omenesc - Biserica. Însă şi omul, numai în Dumnezeu-Omul este nou, pururea nou, veşnic nou, în toate trăirile sale Dumnezeu-omeneşti pe calea mîntuirii, sfinţeniei, schimbării la faţă, în-dumnezeirii, în-dumnezeu-omenirii. În această lume pămîntească, toate îmbătrînesc şi toate mor: numai omul întru-Dumnezeu- omenit şi în-dumnezeu-omenit, cel de acelaşi trup cu Hristos, întru-bisericit şi îm-bisericit prin Dumnezeu-Omul, nu îmbătrîneşte şi nu moare, fiindcă s-a făcut mădular viu şi organic al sfîntului şi veşnicului trup Dumnezeu-omenesc al lui Hristos - Biserica, în care persoana omenească se dezvoltă şi fără încetare sporeşte întru creşterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:19), întru bărbat desăvîrşit, la măsura vîrstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4:13). Aceasta înseamnă că el creşte şi se înalţă nesfîrşit şi nemăsurat, potrivit cu măsurile cele după chipul lui Dumnezeu ale Dumnezeieştii nesfîrşiri şi nemărginiri date fiinţei omeneşti de către Domnul cel în Trei Sori, atunci cînd l-a zidit pe om după chipul Său.

(…) Cel de-al doilea Conciliu de la Vatican e o renaştere a tuturor umanismelor europene, o renaştere de stîrvuri: fiindcă, de cînd Dumnezeu-Omul Hristos Se află în lumea pămîntească, orice umanism este un stîrv. Şi aşa stau lucrurile, întrucît Conciliul a rămas cu încăpăţînare la dogma infailibilităţii papei, adică a omului. Privite din punctul de vedere al Dumnezeu-Omului celui veşnic viu, al Domnului Iisus istoric, toate umanismele seamănă mai mult sau mai puţin cu nişte utopii criminale, fiindcă, în numele omului, ucid şi nimicesc pe om ca entitate psiho-fizică, în felurite chipuri. Toate umanismele săvîrşesc o lucrare nebunesc de nenorocită: strecoară ţînţarul şi înghit cămila; iar prin dogma infailibilităţii papale, lucrarea aceasta a fost ridicată la rangul de dogmă. Toate acestea sînt înfricoşătoare, înfricoşătoare pînă la groaza desăvîrşită. De ce? Fiindcă însăşi dogma privitoare la infailibilitatea omului nu este altceva decît cumplitul prohod al oricărui umanism: de la acela al Vaticanului, ridicat la rangul de dogmă, şi pînă la umanismul satanizat al lui Sartre. În panteonul umanist al Europei toţi zeii sînt morţi, în frunte cu Zeus-ul european. Sînt morţi, pînă ce în inima lor veştejită va răsări pocăinţa cea cu a-tot-desăvîrşita lepădare de sine, cu fulgerele şi durerile Golgotei sale, cu cutremurele şi schimbările la faţă ale învierii sale, cu viforele şi înălţările ei aducătoare de roade. Şi atunci? Atunci nesfîrşite vor fi slavosloviile lor către Cel ce în veci este de viaţă făcător şi de minuni lucrător Dumnezeu-Omul, cu adevărat singurul iubitor de oameni din toate lumile.

Care este inima dogmei privitoare la infailibilitatea papei, adică a omului? Dez-în-dumnezeu-omenirea omului. Lucrul acesta îl urmăresc toate umanismele, chiar şi cele religioase. Toate îl întorc pe om la păgînism, la politeism, la îndoită moarte: duhovnicească şi fizică. Îndepărtîndu-se de Dumnezeu-Omul, tot umanismul s-a preschimbat încet-încet în nihilism. Lucrul acesta îl arată falimentul de azi al tuturor umanismelor, în frunte cu papismul, părintele - făţiş sau pe ocolite, cu voie sau fără voie - al tuturor umanismelor europene; iar falimentul, falimentul dezastruos al papismului, se găseşte în dogma infailibilităţii papei - şi tocmai dogma aceasta e culmea nihilismului. Prin aceasta, omul european a dogmatisit hotărît dogma autarhicităţii omului european şi, în felul acesta, pînă la urmă a arătat că nu are nevoie de Dumnezeu- Omul şi că pe pămînt nu există loc pentru Dumnezeu-Omul: “Vicarius Christi” il înlocuieşte în chip desăvîrşit. În fapt, din dogma aceasta trăieşte, pe aceasta o urmează şi o mărturiseşte cu încăpăţînare oricare umanism european.

Toate umanismele omului european nu sînt altceva, în esenţa lor, decît o răzvrătire necontenită împotriva Dumnezeu-Omului Hristos. În toate chipurile cu putinţă, se săvîrşeşte “Die Ummertung aller Nerte” (“răsturnarea tuturor valorilor”); Dumnezeu-Omul este înlocuit pretutindeni cu omul; pe toate tronurile europene se înscăunează omul umanismului european. Pentru aceea nici nu mai există un singur “Vicarius Christi”, ci nenumăraţi, deosebindu-se doar prin veşminte: fiindcă, în ultimă instanţă, prin dogma despre infailibilitatea papei a fost numit infailibil omul în general. De aici, şi nenumăraţii papi din toată Europa: şi de la Vatican, şi din protestantism (dar si din ortodoxie, nota noastra). Între ei nu este vreo deosebire hotărîtă, fiindcă papismul e cel dintîi protestantism, precum a spus înainte-văzătorul Homiakov”.

(extrase din: „Omul şi Dumnezeul-om”, Ed. Deisis, Sibiu, 1997 si: “Biserica Ortodoxa si ecumenismul”, Manastirea Sfintii Arhangheli - Petru-Voda, 2002)

Prayers by the Lake of Saint Nikolai of Ohrida and Zica I-Rugaciunea de langa lac a Sfantului Nicolae de la Ohrida I

2009-05-25T20:59:00.005+03:00
Who is that staring at me through all the stars in heaven and all the creatures on earth?

Cover your eyes, stars and creatures; do not look upon my nakedness. Shame torments me enough through my own eyes.
What is there for you to see? A tree of life that has been reduced to a thorn on the road, that pricks both itself and others. What else-except a heavenly flame immersed in mud, a flame that neither gives light nor goes out?
Plowmen, it is not your plowing that matters but the Lord who watches.
Singers, it is not your singing that matters but the Lord who listens.
Sleepers, it is not your sleeping that matters but the Lord who wakens.
It is not the pools of water in the rocks around the lake that matter but the lake itself.
What is all human time but a wave that moistens the burning sand on the shore, and then regrets that it left the lake, because it has dried up?
O stars and creatures, do not look at me with your eyes but at the Lord. He alone sees. Look at Him and you will see yourselves in your homeland.
What do you see when you look at me? A picture of your exile? A mirror of your fleeting transitoriness?
O Lord, my beautiful veil, embroidered with golden seraphim, drape over my face like a veil over the face of a widow, and collect my tears, in which the sorrow of all Your creatures seethes.
O Lord, my beauty, come and visit me, lest I be ashamed of my nakedness—lest the many thirsty glances that are falling upon me return

Cine priveste la mine prin toate stelele din rai si toate fapturile de pe pamant?
Acoperiti-va ochii, stele si fapturi.
Nu priviti la goliciunea mea . Rusinea ma patrunde destul prin ochii mei.
Ce este acolo ca sa privesti la el? Un copac al vietii preschimbat intr-un ghimpe pe drum, care inteapa atat pe sine cat si pe altii.
Ce altceva - in afara de o flacara cereasca cufundata in noroi - o flacara care nici nu lumineaza dar nici nu iese in afara?
Voi cei ce arati, nu aratura voastra conteaza, ci Domnul care o priveste
Voi cei ce cantati, nu cantul vostru conteaza, ci Domnul care-l asculta
Voi cei ce dormiti, nu somnul vostru conteaza , ci Domnul care trezeste.
Nu baltoacele din pietrele din jurul lacului conteaza, ci lacul insusi.

Ce este trupul omului daca nu un val care umezeste nisipul fierbite al tarmului, si apoi intristeaza ca a parasit lacul, pentru ca s-a evaporat.
o, stele si fapturi, nu priviti la mine cu ochii vostri, ci la Domnul. Caci El Singurul vede.
Priviti la El si va veti vedea in pamantul in care v-ati nascut.
Ce vedeti cand priviti la mine? O imagine a izgonirii voastre? O oglinda a vremelnicei voastre treceri?

O, Doamne, frumosul meu voal, brodat cu serafimi de aur, a cazut peste fata mea ca pe fata unei vaduve, si aduna lacrimile mele, in care se odihneste amaraciunea tuturor fapturilor Tale.
O, Doamne, frumusetea mea, vino si cerceteaza-ma, ca nu cumva sa ma rusinez de goliciunea mea , ca nu cumva multele insetate licariri ca cad peste mine sa se intoarca.

(Traducerea si adaptarea Administrator)

Prayers by the Lake of Saint Nikolai Velimirovici of Ohrida and Zica II-Rugaciunea de langa lac a Sfantului Nicolae Velimirovici de la Ohrida II

2009-05-23T15:54:00.009+03:00
Who put me in this bed of worms? Who buried me in the dust, to become a neighbor of snakes and a banquet for worms?
Who pushed me off the high mountain, to become a companion of bloodthirsty and godless men?
My sin and Your justice, O Lord. My sin stretches from the creation of the world, and it is swifter than Your justice.
I count my sins throughout my entire life, throughout the life of my father and all the way back to the beginning of the world, and I say: Truly, the name of the Lord's justice is mercy.
I bear the wounds of my fathers on myself-wounds that I myself was preparing while I was still in my fathers—and now they have all appeared on my soul, like a spotted hide on a giraffe, like a cloak of vicious scorpions that sting me.
Have mercy on me, O Lord, open the floodgate of the heavenly river of Your grace, and cleanse me of leprous evil, so that without this leprosy I may dare to proclaim Your name before the other lepers without them ridiculing me.
At least raise me up by a head above the rotten stench of this bed of worms, to inhale the incense of heaven and return to life.
At least raise me up as high as a palm tree so I can laugh at the serpents chasing my heels.
O Lord, if there has been even one good deed in the course of my earthly journey, for the sake of that one deed deliver me from the companionship of bloodthirsty and godless men.
O Lord, my hope in despair.
O Lord, my strength in weakness.
O Lord, my light in darkness.

Cine m-a pus in acest pat de viermi?
Cine m-a ingropat in praf, spre a fi vecin serpilor si petrecere viermilor?
Cine m-a aruncat de pe inaltimea muntelui, spre a fi tovaras oamenilor fara de Dumnezeu si insetati de sange?

Pacatul meu si Dreptatea Ta, O Doamne.Pacatul meu se intinde de la facerea lumii si-i mai iute ca dreptatea Ta.
Imi numar pacatele savarsite de-a lungul intregii mele vieti,de-a lungul vietii tatalui meu si pana la inceputul lumii, si spun:Cu adevarat Numele Dreptatii lui Dumnezeu este Mila!
Port ranile stramosilor in mine- rani pe care le pregateam fiind in stramosii mei- si acum, toti sunt in sufletul meu, ca o pata ascunsa pe o girafa, ca o masca a raului scorpion ce ma inteapa.

Fie-ti mila de mine Doamne, deschide riul pururea curgator al milei Tale, si ma curateste de spurcatul rau, asa incat, fara aceasta necuratie, sa indraznesc a chema(marturisi) numele Tau inaintea necuratilor, fara ca ei sa ma batjocoreasca.

Macar inalta capul meu deasupra acestei duhori a putrejiciunii acestui pat de viermi, ca sa respir aroma raiului si sa inviez.
Macar inalta-ma ca pe un palmier, ca sa pot rade de serpii ce alearga dupa calcaiele mele.
O, Doamne , daca ar fi fost macar un singur lucru bun facut de-a lungul calatorie mele pamantesti , de dragul acestui singur lucru izbaveste-ma de tovarasia oamenilor fara de Dumnezeu si insetati de sange.

O, Doamne nadejdea mea in deznadejde
O, Doamne puterea mea in slabiciune
O, Doamne lumina mea in intunerec

(traducere si adaptare Administrator)

Prayers by the Lake of Saint Nikolai of Ohrida and Zica III-Rugaciunea de langa lac a Sfantului Nicolae de la Ohrida III

2009-05-19T17:09:00.008+03:00
Are there days gone by, O man, to which you would wish to return? They all attracted you like silk, and now remain behind you like a cobweb. Like honey they greeted you, like stench you bade them farewell. All were totally filled with illusion and sin.
See how all the pools of water in the moonlight resemble mirrors; and how all the days that were lit up with your levity resemble mirrors. But as you stepped from one day to the next, the false mirrors cracked like thin ice, and you waded through the water and mud.
Can a day that has a morning and an evening as doorways be a day?
O luminous Lord, my soul is burdened with illusions and longs for one day—for the day without doorways,
the day from which my soul has departed and sunk into the shifting shadows—for Your day, which I used to call my day, when I was one with You.
Is there any happiness gone by, O man, to which you would wish to return?
Of two morsels of the same sweetness the second is the more trite.
You would turn your head away in boredom from yesterday's happiness, if it were set out on today's table.
Moments of happiness are given to you only in order to leave you longing for the happiness in the bosom of the everhappy Lord;
and ages of unhappiness are given to you, to waken you out of the drowsy dream of illusions.
O Lord, Lord, my only happiness,
will You provide shelter for Your injured pilgrim?
O Lord, my ageless youth, my eyes shall bathe in You
and shine more radiantly than the sun.
You carefully collect the tears of the righteous,
and with them You rejuvenate worlds.

Au trecut de acum zilele, O omule,pe care le-ai vrea sa se intoarca!
Te-au atras ca matasea si acum raman in urma ca panza de paianjen. Ca mierea te-au intampinat si ca o duhoare ti s-au oferit la despartire. Toate au fost umplute cu iluzie si pacat!

Vezi cum toate baltile in lumina lunii seamana cu oglinzile; si cum toate zilele ce, cu usurinta stralucesc, seamana cu oglinzile.Dar de indata ce pasesti de la o zi spre cealalta, falsele oglinzi se sparg ca gheata subtire si tu iti croiesti drum prin apa si prin noroi.

Poate o zi ce are dimineata si apus ca iesiri sa fie o zi?
O Prealuminate Doamne, sufletul meu este impovarat de iluzii si tanjeste dupa o zi - dupa ziua fara iesiri, ziua din care sufletul meu s-a instrainat si s-a afundat in umbrele nestatornice - dupa Ziua Ta , pe care obisnuiam s-o numesc ziua mea atunci cand eram cu Tine!

Este vreo fericire trecuta, O omule , la care ai vrea sa te intorci?
Din doua parti ale aceleasi dulceti ,ultima este cea mai putin dulce.
Iti vei cobori capul in plictiseala de la fericirea de ieri, daca nu ti-ar fi fost gatita pe masa de azi!

Clipele de fericire iti sunt date doar pentru a te face sa tanjesti dupa fericirea din sanul Domnului Pururea Fericit.Si anii de nefericire sunt dati tie, ca sa te scoale din adormitorul vis al iluziilor.

O Doamne, Doamne, singura mea fericire, vei fi Tu adapost pentru ranitul tau pelerin?
O Doamne , tineretea mea nesfarsita, ochii mei se vor scalda in Tine si vor straluci mai luminos decat soarele!
Cu grija aduni lacrimile dreptilor si cu ele reintineresti lumile!

(traducere si adaptare Administrator)

Dreapta si reaua Marturisire a pacatelor la Taina Spovedanie

2009-05-14T17:30:00.006+03:00
Aceste fresce se afla pictate pe peretele exterior al Manastirii Sfantul Ioan de Rila din Bulgaria.
In prima puteti vedea cum ingerul pazitor aduce, celui care vine la Scaunul Spovedaniei si cu credinta, cu nadejde si pocainta isi marturiseste TOATE pacatele,cununa sfinteniei, iar in cea de-a doua vedem bucuria diavolilor in fata celor ce nu-si marturisesc in totalitate si cu pocainta pacatele si intristarea ingerului pazitor care plange pentru sufletul celui ce sta sa fie dat in mana celui potrivnic.De asemenea vedeti pacatele sub forma serpilor ce, pe masura sunt marturisiti, ies din fiinta celui care se spovedeste.

Cruci ce nu vor sa cada

2009-05-14T11:16:00.003+03:00
Bucurati-va ca sunteti ortodocsi!Vin vremuri, si le traim deja,cand doar pentru asta si veti fi osanditi si dati la moarte.Bucurati-va zic si iarasi bucurati-va, ca pentru statornicia voastra, Dumnezeu o sa va invredniceasca de Slava Sa.

Asa mor Sfintii - secventa din filmul Ostrov cu Petr Mamonov in rolul parintelui Anatoli

2009-04-27T15:50:00.002+03:00

Parintele Dionisie de la Colciu-Despre vremurile de acum

2009-04-27T10:04:00.007+03:00

Motto: Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia (Parintele Dionisie de la Colciu).
Părintele Dionisie: Uniunea asta Europeană e după Dumnezeu? Ε desăvârşit după Satana. Desăvârşit, sigur. Că după Dumnezeu este numai Biserica. Biserica Ortodoxă e după Dumnezeu.
R:Dar vedeţi că şi oamenii Bisericii zic că Uniunea Europeană e un lucru bun.
Părintele Dionisie: S-a terminat. Oamenii Bisericii au alunecat. Fiindcă ăştia, europenii, vezi cât sunt de diplomaţi? Întâi pe capii Bisericii vor să-i înşele. Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… S-a terminat, e sfârşitul. Ei, măi, măi, măi. Vezi ce se lucrează? (2003)
Părintele Dionisie: Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi aceia, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na, fac şărlătăniile lor.
R:Ei spun că e numai o chestiune politică.
Părintele Dionisie: Politică, da’ care-i scopul politicii ăsteia?
R:Şi mai spun că Biserica n-are voie să se amestece în treburi politice.
Părintele Dionisie: Apoi vezi? (Părintele râde) „N-are dreptul”. Biserica n-are dreptul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu îi fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.
R:Dar Biserica are voie să se amestece în treburi de morală, în viaţa publică, în viaţa societăţii?
Părintele Dionisie: Apoi nu ne lasă ei să le îndreptăm, dar după Sfinţii Părinţi, sigur, eşti dator ca să arăţi adevărul. Că adevărul este că nu se termină omenirea cu viaţa asta. Adevărul este să facem fapte bune, ca să putem căpăta veşnicia. Dar ei, fiindcă nu cred în veşnicie, cred numai în viaţa aceasta, spun că trebuie să-ţi faci toate voile. Şi cu ocazia asta lumea îi ascultă, de aceea se depărtează de adevăr. încet, încet…
Asta e lucrarea Satanei, direct, ca să n-aibă dreptul Biserica să te sfătuiască spre mântuire. Ca să poţi intra în veşnicie trebuie să nu fii trupesc, trebuie să nu-ţi faci voile. Da’ ei vezi că deodată au pus drepturile omului ca să ia tot dreptul Bisericii de a-l sfătui pe om cum să lucreze cu viaţa şi cu patimile şi cum să lucreze pe drumul adevărului ca să poată câştiga veşnicia.
Acuma toată lumea, orice fărădelege de pe faţa pământului o faci, aşa zice:„Aşa e dreptul omului, aşa doresc eu”. Vezi? N-a fost de când lumea, poate, legea asta, „dreptul omului”. Vezi cu ce diplomaţie, cu ce şarlatanie se lucrează? Dacă ar fi drepturile omului împotriva nedreptăţilor care se fac pe faţa pământului, atuncea da… da’ vezi că drepturile omului sunt pentru ca omul să facă numai rău; orice doreşte el, să n-aibă dreptul nici Biserica, nici nimenea să-i zică ceva. Dacă te amesteci în treburi astea politice de-acuma te omoară, da’ dacă mergi după drepturile omului, astea trupeşti, nu, nu. Acelea ce te învaţă Biserica, Hristos, Dumnezeu, proorocii, acelea n-ai dreptul să le faci, vezi? Împărăţia lui Antihrist este, părinte. (2004)
Părintele Dionisie: Vor satanele să te înscrie în Comunitatea Europeană şi după aceea să-ţi dea europeanu’ să mănânci ce vrei. Tu nu eşti stăpân în ţara ta, nu eşti. Ei, o luat ei proporţii, de-acuma na…. Ei, ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare, şi dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (1999)
R:Ca redactori ai unei reviste teologice, cum să vieţuim, că avem responsabilitate mare?
Părintele Dionisie: Aveţi responsabilitate, desigur. Să ţineţi tot ceea ce ne sfătuieşte Ortodoxia, fiindcă dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Şi dacă ne-am depărtat de Dumnezeu, de-acuma trebuie (vei fi constrâns) să asculţi de Satana. Că atâta de meşter e vrăjmaşul, cu atâta iscusinţă te depărtează de harul lui Dumnezeu, şi atunci ce-ai făcut? Faci ce vrei tu, dar nu-ί după cum vrei tu.
Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales ca să putem căpăta veşnicia. (2002)
R:Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele? Părintele Dionisie: Trebuie luptă, trebuie osteneală. Ştii prea bine, ca şi creştin, lucrurile care te vatămă, nu-i aşa? Ei, să te osârduieşti să nu le faci. Ştii foarte bine şi faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le şi te mântuieşti cu ele. De aceea, să te consideri ca şi cum ai fi într-un război, ca şi cum ai fi un soldat care te lupţi şi în dreapta şi în stânga să-l omori pe duşmanul tău, să nu-l laşi să dea înainte. Aşa şi noi, creştinii, să ne luptăm cu patimile care ne vatămă, cu vrăjmaşul sufletelor, şi să ne osârduim să facem faptele cele bune. Şi chiar dacă ne osârduim, omul e totdeauna neputincios, nu şi-ar putea împlini dorinţa, dar este Dumnezeu care ne ajută. Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînţeles, Dumnezeu ajută. (1996)
R:Nişte mireni, patroni, vor să le daţi câteva sfaturi. Cum să petreacă dânşii o viaţă duhovnicească când întâmpină multe probleme, au responsabilitate, oameni sub ascultare?
Părintele Dionisie: Vedeţi, ne-o binecuvântat Dumnezeu şi ne-am născut creştini. Dacă ne-am născut creştini, să nu ne depărtăm sub nici un motiv de sfaturile Bisericii. Biserica niciodată n-are greşeală, sub nici un motiv. Să ascultăm ceea ce ne spune Biserica şi atunci nu putem călca cuvintele Domnului. Dar dacă ne depărtăm de sfaturile Bisericii, atunci e primejdie, că omul câteodată vrea, câteodată nu vrea, şi alunecă, şi cade în fărădelegi, cade în necaz. Noi însă, cât putem, să respectăm cu sfinţenie sfaturile Bisericii ş-atunci, fie că suntem călugări, fie că suntem mireni sau în orice scaun înalt bisericesc sau mirenesc, putem să ne purtam în aşa fel ca toţi să ne iubească. În primul rând, conducătorii să-i iubească pe subalternii lor şi-atunci toate sunt după Dumnezeu. (2002)
R:Cum se poate duce o viaţă de sfinţenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? În lume e mult mai multă ispită, să zicem a văzului, a auzului. Ştim că în mănăstire ispitele sunt mai mari ca în lume, dar mă refer la ispitele acestea grosolane care sunt în lume. Cum putem să le depăşim?
Părintele Dionisie: Eee!… Cu îndelungă răbdare, cu hotărâre duhovnicească în sufletul tău. Să-ţi zici aşa: „Eu ştiu ce este păcatul. De ce să mă uit cu poftă la fata aceea că-i aşa frumoasă, şi pe urmă să mă rănesc cu inima?”. Vezi că Sfânta Scriptură spune: „Când te-ai uitat cu patimă la parte femeiască, iată că ai preacurvit în inima ta cu ea.” De aceea, trebuie să ne osârduim să avem o bărbăţie duhovnicească în sufletul nostru. Să zicem aşa: „Frumoasă mai e fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e aşa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu cum or fi?” S-o admiri că-i frumoasă, dar fără patimă, că e zidirea lui Dumnezeu. Dacă aici, pe lumea asta, omul este aşa, vai de capul lui cum este, şi are aşa frumuseţe, dar îngerii lui Dumnezeu? Să-ţi îndrepţi ideea şi mintea la îngerii lui Dumnezeu şi la frumuseţile pe care le are Dumnezeu în ceruri şi atunci nu pătimeşti. Dar trebuie, cum am zis, o bărbăţie duhovnicească, şi Dumnezeu ajută. În orice secundă şi în orice minut să spui „Doamne ajută!”, şi tot în momentul acela El ţi-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea şi veşnic. (2002)
R:Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?
Părintele Dionisie: Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii. Nu-i cu neputinţă dar trebuie răbdare multă. Dumnezeu ajută: „împărăţia lui Dumnezeu se sileşte şi silitorii o dobândesc pe ea”. Prima dată să scoatem din inima şi din cugetul nostru ideea că suntem cineva, egoismul. Şi după ce-l scoatem din noi, să ne socotim înaintea lui Dumnezeu cel mai păcătos om de pe pământ. Atunci să ştii că o să ai mari ajutoare şi mari progrese. Până când vei avea egoism în sufletul şi în inima matale te osârduieşti zadarnic. Dar cearcă, că oricât de puţin te-ai osârdui, ai folos. Dacă vei ajunge să ai rugăciunea minţii tot timpul, harul acesta mare dumnezeiesc, până şi când dormi, e bine, iar dacă s-a întâmplat că n-ai putut reuşi, păgubaş nu eşti. Ai plată de la Dumnezeu. Că vezi, ne spun Sfinţii Părinţi, o sfântă cruce dacă ai făcut-o cu frica lui Dumnezeu şi cu smerita cugetare, e scrisă în ceruri. Dar de ce e scrisă aşa, o sfântă cruce? Fiindcă vrăjmaşul, diavolul, veşnic scrie şi el toate nepotrivirile, toate relele pe care le facem noi. Aşa şi Dumnezeu, şi sfânt îngerul nostru păzitor scrie tot ce facem, o cât de mică faptă bună, ca atuncea când vom trece pe la vămile văzduhului, să aibă îngerul păzitor ce să arate ca să scăpăm de vrăjmaşii din vămile văzduhului.
R:Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm: mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc…
Părintele Dionisie: Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba, zice sfântul prooroc, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”. Nu putem zice, „las’ că voi face mai pe urmă”. Să punem înaintea noastră cuvântul acesta: „Dacă vrea Dumnezeu, să-mi ajute să ajung mâine la biserică, să mă spovedesc şi să fiu atent ce-mi spune duhovnicul, căci el are harul Sfântului Duh şi ce mi-a spus el, aceea trebuie să mă osârduiesc să îndeplinesc ca să pot căpăta împărăţia Cerurilor”. Fără spovedania păcatelor nu putem intra întru împărăţia Cerurilor. Vedeţi cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu? A binecuvântat ca prin binecuvântarea arhiereului să-l facă pe preot să poată fi şi duhovnic, şi ce zice el, aceea face Dumnezeu. Vezi? N-a pus Dumnezeu îngeri ca duhovnici, ci un om, o persoană ca toţi oamenii, ca să poţi să te duci să-i spui tot, cu sinceritate. Că dacă nu te duci cu sinceritate, nu primeşti dezlegarea păcatelor; trebuie să fii sincer. Mila Domnului să fie cu noi!
R:Dar dacă preotul e mai păcătos decât cel care se spovedeşte lui?
Părintele Dionisie: Oricât de păcătos ar fi, nu lucrează el, preotul, ci lucrează harul Sfântului Duh. Chiar nevrednic să fie el, tu te mântuieşti şi te duci în rai şi el se duce în iad. De sute, de mii de ori se întâmplă lucrul acesta, pentru că şi preoţii sunt purtători de trup, iar dacă nu bagă de seamă, calcă pe cărarea cea de-a stânga, pe când noi trebuie să mergem pe cărarea adevărului, cea de-a dreapta. Şi oamenii, acuma, fiindcă au făcut legături cu felurite de feluri de neamuri şi dacă n-au sinceritatea aceea să fie mândri că sunt români şi creştin-ortodocşi, se lasă bătuţi de bântuielile vrăjmaşului, că el e pricinuitor a toată răutatea. Trebuie să ne osârduim, să ne silim.
R:Noi, vedeţi, suntem majoritatea din oraşe. Spuneţi de „linişte”, dar cum putem noi în linişte să ne apropiem de Dumnezeu când la noi sunt atâtea probleme? Noi trăim în Bucureşti majoritatea: telefoane, griji de fiecare zi, e foarte greu să vorbim de linişte într-un oraş.
Părintele Dionisie: Dacă n-o putem dobândi, să facem ceea ce putem. Să ne osârduim, să nu fim nepăsători, că nepăsarea e cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecăruia din noi. Zici: „Eh, nu-i nimica aceea, da’ aceea nu-i nimic. Eh, îi post, dar hai să mâncăm, nu-i nimic”, „uite, nu trebuie să fac fapta aceea ruşinoasă, dar ştie Dumnezeu”… Asta se cheamă nepăsare. Asta-i un fel de disperare, cum să spun, ş-atuncea ce-ai făcut? N-ai milă singur de sufletul tău ş-atuncea sigur că-i primejdie. Dar cât se poate, să ne osârduim. Sunt şi în mijlocul Bucureştilor, sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu, care-şi caută de mântuire. Mai greu, dar sunt. Dar dacă se împuţinează, şi pentru acei puţini ţine Dumnezeu toată omenirea… N-aţi văzut acolo, când cu Sodoma şi Gomora, zicea Avraam: „Doamne, da’ dacă or fi treizeci, pedepseşti?” „- Nu.” „Da’ dacă or fi 20, cutare?”, până s-o pogorât la cinci. Vine vorba că şi în mijlocul lumii sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu. Da. (1996)

Din numarul 1 al revistei Presa Ortodoxa

Fragmentele fac parte din cartea in curs de aparitie Staretul Dionisie, duhovnicul de la Sf. Munte Athos

Bătrânul Dionisie de la Colciu despre românii vremurilor de pe urmă

Dan Puric 1

2009-04-25T21:17:00.005+03:00
Urmariti intreg interviul prin Youtube

Continuarea Marturisirii

2009-04-25T13:09:00.008+03:00
Am preluat si eu de pe www.razbointrucuvant.ro aceasta marturie tulburatoare a lui Dumitru Bordeianu despre o sarbatoare a Pastilor din inchisoare traita cu o intensitate aproape de tragism, rusinand nerecunostinta si ne-simtirea noastra, a celor care, adesea, trecem superficial (de nu chiar dobitoceste) prin si peste Inviere, fara sa cautam in ea si propria noastra ridicare din moarte. Gandindu-ma ce sa scriu despre Izvorul Tamaduirii am deschis site-ul amintit si am inteles ca la acest Izvor Pururea Curgator si de Viata Datator suntem chemati neincetat dar nu raspundem nici macar cu o minima atentie, cu o minima dorinta de miscare duhovniceasca spre cele gatite noua, pierzandu-ne de multe ori intr-un formalism si festivism religios ce nu are nimic a face cu adevarata traire , participare la cele dumnezeiesti.Dupa revolutie copil fiind am gasit o carte rarisima "Fenomenul Pitesti" si am citit despre Turcanu, vestitul tortionar de la Pitesti, dar acum, si dupa marturisirea ca avem Sfinti(precum Valeriu Gafencu si alaturi de el multi) ce au murit in puscariile comuniste, ca am avut rugatori ce au iubit batjocura , umilinta pana la degradarea umana, ca au imbratisat suferinta precum odinioara Hristos Crucea, am gasit de cuviinta sa postez aceste randuri pentru ca sa intelegem ca de multe ori cu lejeritate si ignoranta trecem peste singurul lucru ce conteaza in viata si acela este de a fi in Dumnezeu, de a fi In Hristos cu Hristos si prin Hristos. Vin vremuri mult ticluite in care se va cere de la noi o parasire a lui Hristos prin imbratisarea deplina a acestei lumi, prin unirea fiintiala cu aceasta lume si abandonarea celei gatite noua de la zidirea celei pe care astazi o iubim si care de altfel ne devoreaza . Sa luam aminte la urmatoarele randuri va indemn si sa intelegem ca singura libertate este doar In Dumnezeu, dupa cum spunea Sfantul Siluan Athonitul, ca singurul Adevar este doar in Dumnezeu, ca noi am plecat de la Dumnezeu si El ne asteapta acasa .
De la aceasta intamplare se implinesc acum 55 de ani:

“Tortionarul Turcanu: “Vreau sa va atrag insa atentia ca cei mai periculosi dintre voi, banditilor, ati ramas cei care marturisiti credinta voastra in Dumnezeu […] Trebuie sa va scoatem din cap si din inima odata pentru totdeauna aceasta aberatie, credinta in Dumnezeu” […]
Pentru cei cu adevarat credinciosi, cea mai mare amenintare posibila a fost aceasta ultima afirmatie a lui Turcanu, la care nimeni nu se astepta. Urma sa fim loviti in ce aveam mai drag si mai de pret, singurul nostru punct de sprijin - credinta in Dumnezeu, nadejdea izbavirii noastre din ghearele satanei.
Pe oamenii care nu cred in Dumnezeu problema mantuirii nu-i intereseaza, pentru ca ei sunt legati de aceasta lume materiala, de bunurile pamantesti, de pozitiile sociale, de placerile si satisfactiile acestei vieti intr-atat ca numai moartea ii va mai putea desparti de ele.
Pentru cel ce crede insa nelimitat in Dumnezeu, in mantuire si in viata vesnica, nefiind legat de pamant, cea mai mare tragedie este momentul cand e obligat sa marturiseasca daca mai crede sau nu in Dumnezeu.
Cand am fost intrebat de Zaharia daca mai cred sau nu in Dumnezeu, pentru prima si ultima data in viata mea am avut o intunecare a mintii si o ratacire pe care nimeni nu o va putea intelege, decat eu, cel care am trait-o. Cine mi-a intunecat puterea de judecata in acel moment? N-am putut discerne ce ganduri satanice mi-au intunecat constiinta si mintea […]
Atunci cand m-a intrebat Zaharia, ce-i cu credinta mea, un gand care nu era al meu si nici de la Dumnezeu, m-a stapanit si mi-a soptit: “Spune ca nu te mai rogi lui Dumnezeu“! Si asa am si rostit, public, in camera 3 subsol: “Nu mai fac rugaciunea, nu ma mai rog lui Dumnezeu”. Si, din acel moment nu mi-am mai spus rugaciunea.
Urmarea ruperii comuniunii cu Dumnezeu prin rugaciune, a fost ca duhul satanei a intrat in mine si m-a torturat si m-a muncit, din august 1951 pana la Pastile anului 1954. Tin sa precizez ca am spus ca nu-mi mai fac rugaciunea, nu ca nu mai cred in Dumnezeu. Marele meu pacat insa a fost ca nu mi-am mai facut rugaciunea, cu adevarat. Greseala cu atat mai grava, cu cat trebuia sa ma gandesc la cuvintele sfinte: “Privegheati si va rugati ca sa nu va ispiteasca satana”.
Rugaciunea, dupa marturisirea Sfintilor Parinti, este comuniunea omului credincios cu Dumnezeu. Prin ea, omul sta de vorba cu Dumnezeu, Il adora, Il mareste, Ii multumeste, Ii spune pasurile si necazurile, Il roaga sa-l ierte, Ii cere ajutor si mila, etc. […]
Se apropiau Pastile si puterile mele fizice si sufletesti se epuizasera. In toata fiinta mea se instalase, fara sa-mi dau seama, o neliniste sau poate o presimtre, ca se va intampla ceva cu mine. Traiam emotia celui aflat in fata mortii. Dar mie nu mi-era frica de moarte, pe care mi-o dorisem de atatea ori, ci ma temeam ca din clipa in clipa imi voi pierde mintile pentru totdeauna.
Era in Sambata Pastelui. Cu o zi inainte ma rugasem, atat de adanc, cum poate nu am facut-o niciodata in viata mea; in acelasi timp, traiam insa si disperarea ca rugaciunea nu-mi e ascultata.
Sambata seara deci, pe la orele zece, cand a sunat stingerea, m-am intins pe prici. De cateva nopti nu-mi mai gaseam somnul. Spre miezul noptii, ceva m-a indemnat sa ma dau jos si sa ma misc prin camera. M-am apropiat de geam si in clipa aceea am auzit clopotele bisericii din Gherla sunand orele 12, anuntand slujba Invierii. Sunetul clopotelor mi se parea venind din alta lume, atat era de armonios.
Am cazut in genunchi in fata ferestrei si, cu mainile incrucisate pentru rugaciune, am strigat din adancul sufletului meu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, marturisesc ca Te-am ofensat, dar Tu Doamne, stii ca am ajuns la marginea suferintei si rabdarii. Nu mai pot! Fa cu mine ce vrei Tu! Eu am fugit de la Tine, Doamne, dar ma rog Tie din toata fiinta mea, de este cu putinta, iarta-mi si invie sufletul meu pentru ca eu cred nelimitat in Invierea Ta“.
In clipa aceea, cum stateam in genunchi cu mainile incrucisate si ochii atintiti printre gratii, toata fiinta mea s-a cutremurat si din ochi au inceput sa-mi curga siroaie de lacrimi.
Printre lacrimi, atat doar am mai putut rosti: “Doamne, fie-Ti mila de mine!” N-am apucat sa termin aceste cuvinte, ca tot trupul mi-a fost cuprins de un tremur si o zvarcolire ca a posedatilor si am simtit cum din sufletul si trupul meu a iesit si m-a parasit o putere straina. Era duhul satanei care ma muncise si ma stapanise, timp de patru ani de zile […]
Am cazut cu capul pe ciment, lesinat, cu camasa uda de transpiratie si lacrimile nu mai incetau sa-mi curga siroaie. Mi-am simtit fruntea udata de lacrimile cazute pe cimentul rece pe care l-am sarutat. Erau lacrimile caintei pe care Dumnezeu binevoise sa le primeasca, iertandu-mi ofensa pe care i-o adusesem. In patru ani de chin, nu varsasem o lacrima, dar acum sufletul imi era scaldat in baia caintei si a minunii lui Dumnezeu.
Tarziu, m-am ridicat, nemaistiind unde ma aflam; ma simteam un alt om si eram atat de usor, de parca pluteam in alte sfere. De Inviere, Dumnezeu ma vindecase si ma inviase si pe mine”.

(Din: Dumitru Bordeianu, Marturisiri din mlastina disperarii, Editura Scara, Bucuresti)

Zeul Iepure sau cum am vandut Invierea lui Hristos - Trimful simbolului asupra Realitatii

2009-04-22T09:49:00.008+03:00
In ultimul timp se pare ca,inclusiv la noi, o noua moda a prins aripi, moda ce se inscrie, intr-un proiect de anvergura la scara mondiala ce cauta a scoate Dumnezeirea cu orice chip si prin orice mijloace din fiinta omului, din mintea lui si din inima lui. Omul este invatat cu o rabdare si cu o staruinta demna de invidiat a uita de Dumnezeu, a uita de Jertfa lui Dumnezeu, a Fiului Sau Intrupat, participa la o lectie in care se preda iubirea duhului acestei lumi, jertfa pentru dobandirea acestei lumi si in care i se cere exact opusul mesajului hristic, adica sa fie din lume si sa fie al lumii. Asistam unii cu neputinta si cu intristare, dar cei mai multi cu ignoranta si chiar cu bucurie(dovada cea mai concludenta este infatisata de stoicismul asteptarii la cozile infernale din zilele premergatoare sarbatorii de la supermarketurile al caror program aduce proprii angajati in pragului colapsului fizic si psihic de multe ori,angajati care asteapta momentul sarbatorii pentru a se odihni nicidecum pentru a se bucura duhovniceste,rabdare ce face invidiosi pe duhovnicii care sunt asaltati de cei ce aici, la scaunul spovedaniei si vor ca totul sa se petreaca cat mai repede, dezlegarea sa vina rapid, fara vreun castig duhovnicesc real evident, pentru ca ii asteapta acasa continuarea lucrarii incepute in magazin) la o propovaduire a intoarcerii catre sarbatorile cu fundament pagan, sarbatori ale vietii, ale renasterii naturii, sarbatori ce sunt suprapuse peste cele crestinesti pentru ca, nu-i asa, toate vorbesc despre o inviere, o re-venire la viata.
Iata cum astazi zeita fertilitatii,Ostara sau Easter la americani, a ajuns, sub simbolul ei-iepurele, dupa cum legenda spune(o pasăre işi făcuse cuibul într-un copac bătrân. Glasul îi era atât de frumos, încât până şi vântul se oprea să o asculte. Toate vieţuitoarele o iubeau, pentru că le încălzea sufletul cu trilurile ei. Într-o zi geroasă de iarnă, cântările au dispărut. Pasărea zăcea rănită, lângă trunchiul copacului, fără să ştie cineva ce se întâmplase. Vietăţile pădurii au cerut atunci ajutorul lui Easter, zeiţa fertilităţii. Pentru a o salva de la moarte, zeiţa a transformat micuţa pasăre într-un iepuraş, dar i-a lăsat puterea de a face ouă. Vremea a trecut şi a venit primăvara, când toate vieţuitoarele pădurii sărbătoreau şi ziua zeiţei. Unele i-au adus drept ofrandă flori parfumate, altele, cununi de frunze verzi. Darul cel mai frumos a fost, însă, cel adus de iepuraş: un coş plin cu ouă colorate, în semn de recunoştinţă pentru că îi salvase viaţa. Această legendă se mai păstrează vie în rândurile comunităţii olandeze din Pennsylvania, unde copiii aşteaptă de Paşte iepuraşul care face un cuib plin de ouă colorate. Din această legendă s-a născut şi tradiţia ca iepuraşul să aducă daruri copiilor), a lua locul Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, din motive asa-zis misionar-crestine(evident protestante, caci intotdeauna disimularea, adaptarea la situatia terenului arid al necredinciosilor ce trebuia "fertilizat" de misionarii crestini, chiar daca a adus o mistificare a Adevarului, a fost o arma utila si buna de folosit),urarea de Hristos a Inviat-Christ is Risen , practic disparand de tot din limbajul specific acestui moment in lumea occidentala, inlocuita cu happy easter, adica in mod evident cu o preamarire pagana a tot ceea ce tine de lume, de manifestarea lumescului, de bucuria vietuirii dupa trup.
Daca n-au creat un personaj(mos craciun-santa claus care n-are a face cu craciunul in al carui grajd Maica Sfanta a nascut decat prin furarea numelui) care sa puna in umbra, sa faca sters din constiinta credinciosilor pe Dumnezeu si lucrarea Sa de mantuire a neamului omenesc, asa cum au facut cu bucuria Daruirii lui Dumnezeu lumii prin Intruparea Fiului Sau, au re-actualizat idolatria , au re-inviat zeii pagani, motivandu-si astfel intreaga lor lucrare de desacralizare a lumii, de destelenire a lumii din dumnezeire prin bucuria vietii si vietuirii pe care actele lor o dau oamenilor. Au creat iluzia fericirii; si ce conteaza mai mult astazi,decat sa vedem oameni fericiti, cum spunea un slogan media des promovat.
Fericirea pe care ei insa o ofera este una a efemerului,o fericire lipsita de substanta in care clipa acestei fericiri are un pret foarte mare, fiind insasi fiinta omului, pentru ca adevarata fericire vine doar prin participarea si raportarea la Hristos, Fiul lui Dumnezeu Intrupat,Rastignit, Mort si Inviat, si nu prin cosumismul fiitei. Numai Hristos poate umple un gol pe care omul il resimte imediat dupa ce aceasta "fericire" trece, numnai Hristos poate aduce vesnicia fericirii dar asta inseamna o parasire, o exilare departe de aceasta lume( lume ca imagine a pacatului, ca suma a patimilor), o imbratisare a suferintei, a iubirii jertfelnice, a bucuriei lacrimei descoperite in rugaciunea traita ca marturisire a neputintei omenesti, a smereniei creatiei in fata Ziditorului sau.
Ne aflam in fata unor noi asa zise valori( umane,europene, euro-atlantice etc.) valori promovate cu scopul evident de a lua locul singurelor valori ce trebuie marturisite, propovaduite si agoniste si anume cele Dumnezeiesti. Egoismul, egocentrismul, sacrificiul pentru atingerea obiectivelor personale, narcisismul devin norme de conduita, de manifestare social morala. Orice este permis atat timp, cat drepturile si libertatile pe care ei le-au stabilit si le-au implementat nu sunt lezate, orice se poate, daca actele omului nu contravin legilor lor,daca nu este atinsa puterea si autoritatea lor( pot apare si exceptii nefericite, dupa cum vedem ca s-a intamplat in Moldova noastra unde interesul, importanta vietii umane nu merita supusa acestor legi mult iubite de lumea occidentala si unde ochii lor au vazut doar acte de huliganism, de razvratire si nu strigatul sufocat de lipsa libertatii pe care , iata, o aplica cand si doar unde este nevoie). Nu manifest o atitudine anti-sociala si nici anti statala( la distrugerea si faramitarea statelor se pricep ei foarte bine, dizolvand identitatile intr-o comunitate hibrid lipsita de identitate si de substanta ) caci in Hristos se oglindeste unitatea( si nu unirea)diversitatii si smerenia individualitatii, se manifesta tocmai bucuria participarii la Intregul Tainic, la Trupul lui Hristos, ci o marturisire a Acelui Adevar Unic, si anume ca nu putem Fi decat in Dumnezeu, ca nu viem decat prin Smerita Jertfa pe Cruce a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Intrupat.
Si daca tot cauta sa se joace de a fi dumnezeu, vin si cu promovarea unui sincretism religios, in care Dumnezeu cel Intreit in Persoane este inlocuit de un nou dumnezeu, neagasant, nepretentios, mult ingaduitor, usor adaptabil "drepturilor minoritatilor", cameleonic, discret si poate, cel mai ingrijorator lucru dintre toate, acelasi pentru toti. Am vazut cu amaraciune cum in numele ecumenismului, in a doua zi de Inviere, din fata Catedralei Ortodoxe din Timisoara s-a plecat intr-un mars organizat spre a marca acest moment duhovnicesc.Pot fi acuzat ca sunt retrograd, incapabil de a intelege noile valori spirituale, dar mereu m-am intrebat pe care Hristos Inviat Il Preaslavim, pe Cel care este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, din Adumbrirea Pururea Fecioarei Maria,Care a sfintit Crucea prin Imbratisarea Iubirii Jertfitoare, sau pe cel ce este un om minunat,binecuvantat de Dumnezeu cu daruri minunate, primul din ceilalti copii ai femeii Maria, si pentru care Crucea este locul suferintei,al raului prin excelenta si nu datatoare de viata( cu frica scriu si ma cutremur doar gandindu-ma la aceste cuvinte blasfemiatoare-alt cuvant expirat pentru ecumenistii de astazi).
Dumnezeu este promovat astazi asadar, fara a gresi, ca o idee, ca un simbol, cel mult un ceva, care pentru unii este parghie de a acapara niscavai simpatie din partea credulilor, iar pentru altii doar o manifestare a incapacitatii rationaliste, incapacitate de a se manifesta el insusi ca un dumnezeias, ce poate,ce face,ce are putere de a fi , de a lua si de a da. "N-ai avea nicio putere asupre Mea daca nu ti-ar fi fost dat tie de sus"(Ioan 19,11) ii spune Domnul lui Pilat inaintea verdictului de a fi rastignit, cuvant ce ar trebui sa razbeasca timpanele celor ce li se pare ca stau, ca sa ia aminte sa nu cada(I Cor. 10, 12), formatorilor de astazi, ce au purces la o promovare a desacralizarii, a instrainarii creatiei de Dumnezeu, la o preamarire a trupului si a patimilor trupesti, la ridicarea la rang de virtute a pacatului. "Oamenii si-au bagat inlauntrul lor lumea si au alungat de acolo pe Hristos" si iarasi " astazi pacatul l-au facut moda.(...)Acesti oameni considera o jignire faptul de a nu pacatui, iar pacatul il considera progres.(...) Daca oamenii de azi, care traiesc in pacat, ar recunoaste cel putin aceasta , Dumnezeu i-ar milui.(...) Aceasta este cea mai mare hula impotriva Duhului Sfant: pacatul sa il considere progres si morala sa o numeasca inapoiere"(Cuv. Paisie Aghioritul-Cu durere si dragoste pentru omul contemporan cap.pacatul a devenit moda ).
Ne aflam in fata unei substituiri, unei repozitionari intre simbol si Realitate, intre lumina materiala ce piere si se stinge precum fumul si Lumina transfigurarii duhovnicesti ce arde pururea intru cei ce-O pun in fiinta lor prin trairea si marturisirea iubirii si improprierii roadelor Intruparii, Mortii, Rastignirii si Invierii lui Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru. Acest trend al contemporaneitatii instraineaza si pustieste, il ia pe om din cele dumnezeiesti, il ia din rugaciune, din smerirea prin post, din insetarea si flamanzirea dupa Trupul si Sangele lui Hristos ce pot fi potolite doar prin Spovedanie si Euhraistie si il "mangaie" cu toate cele ale lumii ce pot fi ale lui, il "binecuvinteaza" cu desfatarile de aici, perfide, patimase, ucigase de iubirea lui Dumnezeu si a semenilor si care creioneaza raiul intr-o sinonimie cu lumea de jos, ce va cobora pe om in cele mai de jos ale pamantului spre o vietuire ce nu a fost gatita lui, ci diavolului si slugilor lui.
La Dumnezeu totul este Realitate,nimic nu e comemorare, tot ceea ce Hristos a Invatat si Facut este despre Prezent, nimic nu apartine altui Timp ci acestui Timp pentru ca in Dumnezeu nu se poate cugeta la timp, invatatura Sa este din masura nemasuratei Vesnicii, neputand fi circumscrisa vreunei masuri. Masura lui Dumnezeu este Iubirea, iar ea este Nemasurata.
Promovarea simbolului vrea sa ucida Substanta, promovarea unui concept vrea sa ucida Adevarul, promovarea unor noi valori vrea sa ucida Virtutea, iar pentru asta nu ostenesc de loc si au rabadare. "Privegheati si va rugati !" spunea Mantuitorul ca nu cumva din nepasare, din ignoranta, din indulcirea dupa raiul lumii sa cadem pierzandu-ne Lumina lui Hristos care lumineaza tuturor spre mantuire si spre imbratisarea vietii celei vesnice.